Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
6

Iisus la Nazaret

61Şi a ieşit de acolo şi s-a dus în patria Sa, iar ucenicii Lui L-au urmat. 2Când a venit sâmbăta, a început să înveţe în sinagogă. Mulţi din cei ce ascultau erau uimiţi şi ziceau: „De unde îi vin toate acestea? De unde îi este dată această înţelepciune şi aceste puteri care se arată prin mâinile lui? 3Nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov, al lui Iose, Iuda şi Simon? Şi nu sunt surorile Lui, aici la noi?” Şi se poticneau în acest lucru. 4Iar Iisus le zicea: „Un profet nu e dispreţuit decât în patria sa, între rudele sale şi în casa sa!” 5Şi acolo n-a putut face nici o minune, afară de faptul că, punându-şi mâinile peste câţiva bolnavi, i-a vindecat. 6Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele din jur învăţând.

Trimiterea celor doisprezece ucenici

7Atunci i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să îi trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate 8şi poruncindu-le să nu ia nimic cu ei la drum, în afară de toiag. Nici pâine, nici traistă, nici punga cu bani la brâu, 9ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. 10Şi le zicea: „Oriunde, dacă veţi intra într-o casă, să rămâneţi acolo până ce veţi pleca din acel loc. 11Iar dacă nu vă vor primi în vreun loc şi nici nu vă vor asculta, plecaţi de acolo şi scuturaţi praful de pe talpa încălţărilor voastre, ca să le slujească drept mărturie.” 12Iar ei, când au plecat, au început să vestească oamenilor să se pocăiască, 13scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Moartea lui Ioan Botezătorul

14A auzit dar şi regele Irod, căci numele lui devenise vestit, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a ridicat din morţi şi de aceea lucrează puterile acestea în El. 15Alţii spuneau însă că El este Ilie, iar alţii ziceau că este un profet, ca unul dintre profeţi. 16Dar Irod, când a auzit, zicea: „Ba nu, este Ioan, căruia eu i-am tăiat capul şi care a înviat.” 17Şi asta, fiindcă Irod trimisese oameni să-l prindă pe Ioan şi l-a pus în temniţă în lanţuri din pricina Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său, pentru că o luase de soţie. 18Iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit s-o iei de soţie pe femeia fratelui tău.” 19Aşa că Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, 20pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi îl ocrotea, iar când îl asculta îl întreba multe lucruri şi chiar îi era drag să-l audă. 21A găsit însă un prilej într-o bună zi, când Irod a făcut un ospăţ de ziua sa de naştere împreună cu mai marii săi, cu căpeteniile oştirii şi cu fruntaşii Galileii. 22Atunci, după ce fiica Irodiadei a intrat şi a dansat, i-a plăcut lui Irod cât şi celor ce şedeau la masă împreună cu el, iar regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vei vrea şi-ţi voi da.” 23Şi s-a şi jurat înaintea ei: „Îţi voi da orice îmi vei cere, chiar şi jumătate din regatul meu.” 24Ea a ieşit şi i-a spus mamei sale: „Ce să cer?” Iar Irodiada i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul.” 25Ea a intrat imediat la rege şi cu mare grabă a cerut, zicând: „Vreau să-mi dai, acum, pe o tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.” 26Atunci regele s-a mâhnit adânc, dar din pricina jurământului şi a celor ce şedeau la masă n-a vrut să o respingă. 27Şi îndată regele a trimis un paznic, poruncindu-i să îi aducă pe tipsie capul lui Ioan. Paznicul i-a tăiat capul în temniţă, 28l-a adus pe o tipsie şi i l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. 29Iar când ucenicii Lui au auzit, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt.

Înmulţirea pâinilor

30Când apostolii s-au adunat iarăşi în jurul lui Iisus, I-au spus toate câte au făcut şi au învăţat. 31Iar El le-a zis: „Veniţi numai voi, într-un loc ferit, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi cei care veneau la ei şi care apoi plecau, aşa încât nici nu mai aveau vreme să mănânce. 32Apoi au plecat într-o corabie către un loc pustiu, mai ferit. 33Dar oamenii i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi, alergând pe ţărm de prin toate cetăţile, au ajuns în acel loc înaintea lor. 34Iar Iisus, când a ieşit din corabie, a văzut o mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca oile fără păstor. Atunci a început să îi înveţe multe. 35Dar făcându-se târziu deja, ucenicii au venit la El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu şi este târziu deja. 36Dă-le drumul, să meargă în cetăţile şi satele din apropiere să-şi cumpere ceva de mâncare.” 37Iisus însă le-a răspuns: „Daţi-le voi să mănânce.” Iar ei I-au zis: „Vrei să mergem noi să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?” 38El le-a zis: „Câte pâini aveţi? Mergeţi şi vedeţi.” Iar după ce au văzut, I-au spus: „Cinci pâini şi doi peşti.” 39Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. 40Şi oamenii au şezut cete-cete, câte o sută şi câte cincizeci. 41Iar El, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi ridicându-şi privirea către cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înaintea oamenilor; la fel a împărţit şi cei doi peşti, tuturor. 42Şi toţi au mâncat şi s-au săturat. 43Ba au luat şi douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti. 44Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.

Iisus merge pe mare şi vindecă bolnavi în Ghenezaret

45Îndată după aceea Iisus i-a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui pe partea cealaltă, spre Betsaida, cât timp El va da drumul mulţimii. 46Iar după ce le-a dat drumul, s-a dus pe munte ca să se roage. 47Se făcuse seară şi corabia lor era în mijlocul mării, iar El era singur pe ţărm. 48Văzându-i cum se chinuiau vâslind, fiindcă vântul le era potrivnic, cam pe la a patra strajă din noapteAproximativ între orele 3.00 şi 6.00, dimineaţa., Iisus a venit către ei mergând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei. 49Dar ei, când l-au văzut că merge pe mare, au crezut că este o nălucă şi au început să ţipe, 50căci L-au văzut toţi şi s-au tulburat. Iisus a vorbit însă îndată cu ei şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!” 51Şi s-a suit la ei în corabie şi vântul s-a potolit. Ei erau foarte uimiţi în sinea lor, 52pentru că nu pricepuseră nimic din înmulţirea pâinilor, iar inima le era împietrită.

53După ce au trecut marea, au ajuns în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la ţărm. 54Şi numai ce a ieşit din corabie, că îndată l-au şi cunoscut. 55Cutreierând tot ţinutul acela, oamenii au început să-i ducă pe bolnavi pe paturi oriunde auzeau că este El. 56Şi oriunde se ducea El, prin târguri, în cetăţi sau în sate, îi aşezau acolo, la marginea drumului, pe cei bolnavi şi Îl rugau ca măcar de poala hainei Lui să-i lase să se atingă, iar toţi cei care se atingeau de El se vindecau.

7

Fariseii şi obiceiurile din bătrâni

71Fariseii şi unii dintre cărturari, venind din Ierusalim, s-au adunat la El. 2Iar când i-au văzut pe unii din ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile necurate, adică nespălate 3– căci fariseii şi toţi iudeii nu mănâncă dacă nu îşi spală mâinile până la cot, după datina bătrânilor, 4iar când vin din piaţă, dacă nu se afundă în apă, nu mănâncă şi mai sunt multe altele pe care le-au primit să le păzească: spălarea paharelor, a urcioarelor, a vaselor de aramă şi a paturilor – 5fariseii şi cărturarii L-au întrebat, aşadar: „De ce ucenicii Tăi nu trăiesc după datina bătrânilor, ci mănâncă pâinea cu mâinile necurate?” 6Atunci Iisus le-a zis: „Bine a profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum stă scris:

Acest popor Mă cinsteşte numai cu buzele,

iar inima lor este departe de Mine.

7În zadar însă Mă cinstesc ei,

dând învăţături care sunt porunci omeneşti.

8Lăsând porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi datina oamenilor.” 9Şi le zicea: „O, ce bine, aţi lepădat porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi datina voastră! 10Căci Moise a spus: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta! şi Cel ce va vorbi de rău pe tatăl său ori pe mama sa, să fie dat la moarte! 11Iar voi ziceţi: Un om poate spune tatălui sau mamei lui, Corban (care înseamnă: orice aş avea ca ajutor, este Dăruit lui Dumnezeu) 12şi îi îngăduiţi să nu mai facă nimic pentru tată şi pentru mamă. 13Aşa desfiinţaţi voi cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră pe care singuri v-aţi dat-o. Şi multe alte lucruri faceţi, ca acesta.”

14Chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: „Ascultaţi-mă toţi şi înţelegeţi! 15Nu este nimic din afara omului care, intrând în el, să aibă putere să îl întineze, ci cele ce ies din om sunt cele care îl întinează pe om. 16Cine are urechi de auzit, să audă!”Versetul 16 nu apare în unele manuscrise.

17Când a lăsat mulţimea şi a intrat în casă, ucenicii Săi l-au întrebat despre această parabolă. 18Iar El le-a zis: „Aşadar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ceea ce vine din afară, când intră în om, nu poate să-l întineze, 19pentru că nu intră în inima lui, ci în pântece, şi apoi ajunge afară, în hazna?” Astfel a arătat că toate bucatele sunt curate. 20Şi spunea: „Ceea ce iese din om, aceea îl întinează, 21pentru că dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, 22adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, nesimţirea, privirea vicleană, hula, trufia, uşurătatea. 23Toate aceste rele ies dinlăuntrul omului şi îl întinează.”

Vindecări în ţinuturile păgâne

24Ridicându-se apoi de acolo, s-a dus la hotarele Tirului.Variantă: „şi ale Sidonului”. Şi, intrând într-o casă, nu voia să afle nimeni, dar nu s-a putut să rămână ascuns, 25şi îndată a auzit despre El o femeie a cărei fiică avea un duh necurat. Ea a venit şi s-a aruncat la picioarele lui 26– deşi femeia era păgână, siro-feniciancă de neam – şi îl ruga să izgonească demonul din fiica ei. 27Iisus i-a spus: „Lasă întâi să se sature copiii, că nu e bine să iei pâinea copiilor şi să o arunci câinilor.” 28Dar ea I-a răspuns: „Doamne, şi câinii sub masă mănâncă din fărâmiturile copiilor.” 29Atunci El i-a zis: „Du-te! Căci, pentru acest cuvânt, demonul a ieşit din fiica ta.” 30Iar ea, întorcându-se la casa ei, a găsit copila culcată pe pat, iar demonul ieşise din ea.

31Plecând iarăşi de la hotarele Tirului, a venit prin Sidon la Marea Galileii, prin ţinutul Decapolis. 32Şi I-au adus un surd, care mai era şi gângav, şi l-au rugat să-şi pună mâna peste el. 33Iar El, trăgându-l la o parte din mulţime, şi-a pus degetele pe urechile lui şi, scuipând pe deget, i-a atins limba. 34Apoi a privit la cer, a suspinat şi i-a zis: „Effata!” care înseamnă: „Deschide-te!” 35Şi îndată i s-au deschis urechile şi i s-a dezlegat împleticeala limbii şi vorbea limpede. 36Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui, dar cu cât le poruncea să tacă, cu atât ei îl vesteau mai mult. 37Şi se uimeau peste măsură şi ziceau: „Toate le-a făcut, şi bine! Chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească!”

8

A doua înmulţire a pâinilor

81În zilele acelea, adunându-se iarăşi o mulţime mare şi neavând ce să mănânce, Iisus i-a chemat pe ucenici şi le-a zis: 2„Mi-e milă de mulţime, pentru că sunt deja trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi nu au ce să mănânce. 3Dacă le voi da drumul să plece flămânzi la casele lor, se vor sfârşi pe drum, iar unii dintre ei au venit de departe.” 4Ucenicii Săi I-au răspuns: „De unde să aibă cineva pâine aici, în deşert, ca să-i poată sătura pe aceştia”? 5El însă i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?” Şi ei au răspuns: „Şapte.” 6Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ şi, luând cele şapte pâini şi mulţumind, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor Săi ca să le pună înaintea oamenilor. Iar ei le-au pus înaintea mulţimii. 7Şi mai aveau şi câţiva peştişori. El i-a binecuvântat şi a zis să-i pună şi pe aceia înaintea oamenilor. 8Iar oamenii au mâncat şi s-au săturat şi au strâns apoi şapte coşuri din fărâmituri rămase. 9Erau cam patru mii de oameni. Apoi le-a dat drumul să plece. 10Îndată după aceea, urcând în corabie, a mers în părţile Dalmanutei.

Semnul din cer

11Iar fariseii au ieşit înaintea Sa şi au început să se certe cu El, cerându-i un semn din cer, ca să-L ispitească. 12Dar Iisus, suspinând în duhul Său, a zis: „De ce cere acest neam un semn? Adevărat vă spun, că nu i se va da acestui neam nici un semn.” 13Şi lăsându-i, a trecut iarăşi pe partea cealaltă a lacului.

Aluatul fariseilor

14Ucenicii uitaseră să ia pâine şi mai aveau doar o pâine cu ei în corabie. 15Iar El le-a poruncit: „Vedeţi, fiţi cu băgare de seamă la Aluatul fariseilor şi la cel al lui Irod.” 16Ei vorbeau unii cu alţii şi ziceau: „Nu am luat pâine!” 17Dar Iisus, cunoscând ce vorbeau, le-a spus: „De ce vă gândiţi că nu aveţi pâine? Nu înţelegeţi nimic? Chiar nu reuşiţi să pricepeţi? Aveţi oare inima atât de împietrită? 18Aveţi ochi şi nu vedeţi? Aveţi urechi şi nu auziţi? Şi nici măcar nu vă amintiţi? 19Când am frânt cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni, câte coşuri pline cu fărâmituri aţi strâns?” Ei au spus: „Douăsprezece.” 20„Când am dat cele şapte pâini celor patru mii de oameni, câte coşuri pline cu fărâmituri aţi luat?” Ei au spus: „Şapte.” 21Şi le zicea: „Tot nu pricepeţi?”

Vindecarea orbului din Betsaida

22Au ajuns în Betsaida. Şi au adus la El un orb şi Îl rugau să se atingă de el. 23Iar Iisus, luându-l de mână pe orb, l-a scos afară din sat şi, după ce a scuipat spre ochii lui, şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?” 24Şi, ridicându-şi ochii, orbul a zis: „Îi văd pe oameni ca pe nişte copaci care umblă.” 25Iisus şi-a pus încă o dată mâinile peste ochii lui şi el a văzut, s-a vindecat şi pe toate le vedea clar. 26Apoi l-a trimis acasă, zicându-i: „Să nu intri deloc în sat!Unele manuscrise au: „nici să nu spui cuiva din sat ceva.”

Mărturisirea lui Petru şi vestirea morţii şi învierii lui Iisus

27După aceea Iisus şi ucenicii Săi au ieşit în satele Cezareei lui Filip şi pe drum îi întreba pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” 28Ei au răspuns: „Unii Ioan Botezătorul, alţii Ilie sau unul din profeţi.” 29Iar El i-a întrebat: „Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?” Petru I-a răspuns: „Tu eşti Hristosul!” 30Şi-atunci le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.

31Atunci a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de marii preoţi şi de cărturari, şi să fie omorât, iar după trei zile să învie. 32Şi le spunea deschis aceste cuvinte. Însă Petru, luându-L deoparte, a început să-L mustre. 33Dar El, întorcându-se şi uitându-se la ucenicii Săi, l-a mustrat pe Petru şi i-a zis: „Treci înapoia mea, Satano! Pentru că nu cugeţi la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor.”

Urmarea lui Iisus

34Atunci a chemat la El mulţimea împreună cu ucenicii şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. 35Fiindcă oricine va vrea să îşi salveze viaţa, şi-o va pierde. Iar cine îşi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru evanghelie, şi-o va mântui. 36Căci la ce îi foloseşte omului să câştige toată lumea şi să-şi piardă sufletul? 37Şi ce poate da omul în schimb pentru sufletul său? 38Fiindcă de cel care se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni în slava Tatălui Său cu îngerii cei sfinţi.”

Prin continuarea utilizării acestui site, sunteți de acord cu plasarea și utilizarea cookie-urilor de către SBIR și terți[ascunde mesajul]