Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
10

101Fraţilor, îndemnulLit.: „bunăvoinţa”. inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israel este pentru mântuirea lor. 2Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt lipsiţi de cunoaştere. 3Deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să-şi statornicească ei înşişi dreptatea, nu s-au supus dreptăţii lui Dumnezeu. 4Căci ţinta Legii este Hristos spre îndreptăţirea oricărui om care crede.

Dreptatea vine prin credinţă

5Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din Lege: Omul care face acestea va fi viu prin ele. 6Iar dreptatea care vine din credinţă vorbeşte aşa: „Să nu spui în inima ta: Cine se va sui la cer?” – adică să-L coboare pe Hristos – 7„sau: Cine se va coborî în adânc?” – adică să-L ridice pe Hristos din morţi… 8Dar ce spune Scriptura?

Cuvântul este aproape de tine,

în gura ta şi în inima ta.

Acesta este cuvântul credinţei pe care-l propovăduim. 9Căci dacă vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi te vei mântui. 10Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. 11Pentru că Scriptura spune: Oricine crede în El nu se va ruşina. 12Fiindcă nu este deosebire între iudeu şi grec, şi pentru toţi este acelaşi Domn, care îi îmbogăţeşte pe toţi cei care-L cheamă. 13Căci oricine va chema Numele Domnului se va mântui.

Credinţa vine prin ascultarea evangheliei

14Dar cum vor chema Numele aceluia în care încă nu au crezut? Şi cum vor crede în Cel de care n-au auzit? Şi cum vor auzi fără cineva care să vestească? 15Şi cum vor vesti, dacă nu vor fi trimişi? Precum stă scris: Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor care aduc veşti bune! 16Dar nu toţi s-au supus evangheliei, căci Isaia spune: Doamne, cine a crezut cele auzite de la noi? 17Prin urmare, credinţa vine din auzirea cuvântului, iar auzirea este prin cuvintele lui Hristos. 18Dar întreb: Oare n-au auzit ei? Dimpotrivă.

Vestirea lor a ajuns pe tot pământul

şi cuvintele lor până la marginile lumii.

19Dar întreb: Nu cumva Israel nu a înţeles? Moise spune cel dintâi:

Vă voi întărâta râvna prin oameni care nu sunt un popor

şi vă voi aţâţa mânia printr-un popor nepriceput.

20Isaia îndrăzneşte şi zice:

Am fost aflat de cei care nu Mă căutau

şi m-am arătat celor ce nu întrebau de Mine.

21Dar către Israel zice: Toată ziua mi-am întins mâinile către un popor neascultător şi sfidător.
11

Dumnezeu nu l-a părăsit pe Israel

111Întreb deci: oare şi-a părăsit Dumnezeu poporul? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. 2Dumnezeu nu şi-a părăsit poporul pe care l-a cunoscut mai înainte. Nu ştiţi, oare, ce spune Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel: 3Doamne, pe profeţii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au distrus şi eu am rămas singur, iar ei caută să-mi ia sufletul? 4Dar ce îi spune răspunsul ceresc? Mi-am pus deoparte şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal. 5Deci tot aşa, în vremea de acum, mai există încă o rămăşiţă aleasă prin har. 6Iar dacă este prin har, atunci nu mai este din fapte. Altfel harul nu mai este harAlte manuscrise adaugă: „iar dacă este din fapte, nu mai este har, altfel fapta nu mai este faptă.”. 7Şi atunci? Nu tot Israelul a dobândit ceea ce căuta. Cei aleşi au dobândit, dar ceilalţi s-au împietrit, 8precum stă scris:

Dumnezeu le-a dat un duh de amorţire,

ochi ca să nu vadă

şi urechi ca să nu audă

până în ziua de azi.

9Iar David zice:

Facă-se masa lor cursă şi laţ,

un prilej de poticnire spre răsplătirea lor.

10Să li se întunece ochii ca să nu vadă

şi spinarea să li se încovoaie pentru totdeauna.

11Întreb aşadar: S-au poticnit ei oare ca să cadă? Nicidecum! Ci prin căderea lor neamurile au primit mântuirea, ca Israel să aibă şi mai multă râvnă decât ele. 12Dar dacă greşeala lor a fost o bogăţie pentru lume şi căderea lor a fost o bogăţie pentru neamuri, cu cât mai mult va fi deplina lor întoarcere!

Mântuirea neamurilor

13Căci v-o spun vouă, neamurilor: întrucât sunt apostol al neamurilor, îmi laud slujirea, 14măcar de-aş reuşi să trezesc râvna celor din neamul meu şi să-i mântuiesc pe unii dintre ei. 15Căci dacă înlăturarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor înapoi, dacă nu o înviere din morţi? 16Iar dacă primul rod este sfânt, şi plămada este sfântă. Iar dacă rădăcina este sfântă, la fel sunt şi ramurile.

17Dar dacă unele ramuri au fost tăiate, iar tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit printre cele rămase, şi te-ai făcut părtaş rădăcinii şi sevei măslinului, 18nu te mândri faţă de ramuri. Iar dacă te mândreşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. 19Mi-ai putea zice: ramurile au fost tăiate ca să fiu altoit eu. 20Bine! Au fost tăiate din cauza necredinţei, iar tu stai în picioare prin credinţă. Deci nu te îngâmfa, ci teme-te! 21Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile fireşti, nici pe tine nu te va cruţa. 22Vezi, dar, bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă vei stărui în această bunătate. Altfel, şi tu vei fi tăiat. 23Dar şi ei, dacă nu vor stărui în necredinţă, vor fi altoiţi. Căci Dumnezeu are puterea să-i altoiască iarăşi. 24Căci dacă tu ai fost tăiat din măslinul sălbatic din fire şi împotriva firii ai fost altoit într-un măslin bun, cu atât mai mult aceştia, care sunt aşa din fire, vor fi altoiţi chiar în măslinul lor.

25Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, taina aceasta, ca să nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi: o parte din Israel s-a împietrit, până la intrarea deplină a neamurilor. 26Şi astfel, întregul Israel se va mântui, după cum stă scris:

Din Sion va veni Răscumpărătorul

şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov.

27Şi acesta este legământul Meu cu ei,

când voi ridica păcatele lor.

28Cât priveşte evanghelia, ei sunt vrăjmaşi spre binele vostru, dar cât priveşte alegerea, ei sunt iubiţi datorită părinţilor lor. 29Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi. 30Deci după cum voi nu aţi ascultat de Dumnezeu, dar acum aţi aflat îndurare prin neascultarea lor, 31tot aşa şi ei, nu au ascultat acum pentru ca prin îndurarea faţă de voi şi ei să găsească acum îndurare. 32Căci Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să se îndure de toţi.

Înţelepciunea imensă a lui Dumnezeu

33O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât sunt de neînţeles căile Lui!

34Căci cine a cunoscut gândul Domnului?

Sau cine a fost sfetnicul Lui?

35Sau cine I-a dat ceva mai înainte,

ca să primească înapoi de la El?

36Pentru că de la El şi prin El şi pentru El sunt toate. A Lui să fie slava în veci, amin!
12

Viaţa în slujba lui Dumnezeu

121Prin îndurarea lui Dumnezeu, vă îndemn deci, fraţilor, oferiţi-vă trupurile ca jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, ca pe o închinare duhovnicească a voastră. 2Şi nu vă potriviţi acestei lumi, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voinţa lui Dumnezeu: ceea ce este bun, plăcut şi desăvârşit.

3Căci prin harul ce mi-a fost dat, îi spun fiecăruia dintre voi să nu se socotească pe sine mai presus decât trebuie, ci să se măsoare cu înţelepciune, după măsura credinţei pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. 4Căci după cum într-un trup avem mai multe mădulare şi nu toate mădularele fac acelaşi lucru, 5aşa şi noi, cei mulţi, suntem un trup în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii pentru alţii. 6Dar avem daruri diferite, după harul care ne-a fost dat. Dacă avem darul profeţiei, să profeţim după măsura credinţei. 7Dacă avem darul slujirii, să stăruim în slujire. Dacă cineva învaţă, să stăruie în învăţătură. 8Dacă îndeamnă, să îndemne. Dacă împarte altora, să împartă cu dărnicie. Cine stă în frunte, să fie plin de zel. Cine se îndură de alţii, să se îndure cu bucurie.

Dragostea creştină şi lucrarea ei

9Iubirea să fie neprefăcută. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. 10Iubiţi-vă unii pe alţii cu iubire frăţească. Daţi-vă întâietate unii altora în cinstire. 11Fiţi plini de râvnă, nu leneşi. Fiţi înflăcăraţi în duh. Slujiţi Domnului. 12Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în suferinţă. Stăruiţi în rugăciune. 13Ajutaţi-i pe sfinţi în nevoile lor. Căutaţi să fiţi primitori cu străinii. 14Binecuvântaţi-i pe cei care vă prigonesc. Binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi. 15Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng. 16Gândiţi la fel unul despre altul, nu vă gândiţi la ranguri înalte, ci lăsaţi-vă atraşi de cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi. 17Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Aveţi grijă să faceţi lucruri bune înaintea tuturor oamenilor. 18Pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în pace cu toţi oamenii. 19Nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu, căci este scris: A Mea este răzbunarea. Eu voi răsplăti, zice Domnul. 20Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare, dacă îi este sete, dă-i să bea; căci, făcând aceasta, îl vei face să-i fie ruşine.Lit.: „vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui”. 21Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.