Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
3

31Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul circumciziei? 2Este mare în toate privinţele! În primul rând, iudeilor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu. 3Şi ce dacă unii n-au crezut? Oare necredinţa lor va desfiinţa credincioşia lui Dumnezeu? 4Nicidecum! Dumnezeu trebuie să fie adevărat, iar orice om mincinos, după cum stă scris:

Ca să fii îndreptăţit în cuvintele tale

şi să biruieşti la judecată!

5Dar dacă nedreptatea noastră arată dreptatea lui Dumnezeu, ce vom spune? Nu cumva este nedrept Dumnezeu care-şi revarsă mânia? Vorbesc ca un om. 6Nicidecum! Căci altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea? 7Şi, iarăşi, dacă prin minciuna mea adevărul lui Dumnezeu a prisosit spre slava Lui, de ce mai sunt eu judecat ca păcătos? 8Oare nu aşa suntem noi defăimaţi şi spun unii că zicem noi: „Să facem cele rele ca să vină cele bune”? Pedeapsa lor este dreaptă.

Toţi sunt condamnaţi, dar sunt mântuiţi prin credinţa în Iisus

9Şi atunci? Avem noi vreo întâietate faţă de ei? Nicidecum! Fiindcă am dovedit mai înainte că şi iudeii şi grecii sunt toţi sub păcat, 10după cum stă scris:

Nimeni nu este drept, nici măcar unul.

11Nu este nici unul care să înţeleagă,

nu este nici unul care să-L caute pe Dumnezeu.

12Toţi s-au abătut, cu toţii s-au făcut netrebnici.

Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.

13Gâtlejul lor e un mormânt deschis,

cu limbile lor au urzit viclenii,

pe buzele lor au venin de aspidă.

14Gura lor este plină de blestem şi de cuvinte amare.

15Le sunt sprintene picioarele spre vărsarea de sânge,

16Pustiire şi nenorocire este pe căile lor,

17iar calea păcii nu au cunoscut-o.

18Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor.

19Dar ştim că toate cele spuse de Lege sunt spuse celor care sunt sub Lege, ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie găsită vinovată faţă de Dumnezeu. 20Căci prin faptele Legii nimeni nu va fi îndreptăţit înaintea Lui, pentru că prin Lege vine cunoaşterea păcatului.

21Acum însă fără vreo legătură cu Legea, s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu, fiind mărturisită de Lege şi de Profeţi, 22dreptatea lui Dumnezeu, prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi cei ce cred. Căci nu este nici o deosebire, 23fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. 24Şi sunt făcuţi drepţi printr-un dar, prin harul Lui, prin răscumpărarea în Hristos Iisus, 25pe care Dumnezeu L-a rânduit de mai înainte să fie ispăşire, prin credinţa noastră în sângele Său, ca să-şi arate dreptatea, trecând cu vederea păcatele de mai înainte. 26În îngăduinţa Lui, Dumnezeu a făcut aceasta ca să-şi arate dreptatea în vremea de acum, ca să fie El Însuşi drept şi să-l facă drept pe cel ce crede în Iisus.

27Prin urmare, unde este lauda? A fost înlăturată! Prin care lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinţei. 28Fiindcă noi credem că omul se îndreptăţeşte prin credinţă, fără faptele Legii. 29Oare Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este şi al neamurilor? Ba da, şi al neamurilor! 30De vreme ce este un singur Dumnezeu care pe cei circumcişi îi va face drepţi prin credinţă, iar pe cei necircumcişi, tot prin credinţă. 31Aşadar, desfiinţăm noi Legea prin credinţă? Nicidecum! Dimpotrivă, noi întărim Legea!

4

Exemplul credinţei lui Avraam

41Deci ce vom spune că a dobândit Avraam, strămoşul nostru după trup? 2Fiindcă, dacă Avraam a fost făcut drept datorită faptelor, el are cu ce să se laude, însă nu înaintea lui Dumnezeu. 3Dar ce spune Scriptura? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca dreptate. 4Celui care lucrează, plata nu îi este socotită ca un dar, ci ca o datorie; 5însă celui care, fără să lucreze, crede în Cel care îl face drept pe cel păcătos, credinţa lui îi este socotită ca dreptate. 6După cum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu nu îi socoteşte dreptatea din fapte:

7Fericiţi sunt cei cărora li s-au iertat fărădelegile

şi cărora li s-au acoperit păcatele!

8Fericit este bărbatul căruia Domnul nu îi socoteşte păcatul!

9Este deci această fericire doar pentru cei circumcişi sau şi pentru cei necircumcişi? Fiindcă spunem: Lui Avraam i s-a socotit credinţa ca dreptate. 10Dar când i s-a socotit? Când era circumcis sau când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. 11Iar semnul circumciziei l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa pe care a avut-o pe când era necircumcis, ca el să fie părinte al tuturor celor necircumcişi care cred, ca şi lor să le fie recunoscută dreptatea, 12dar şi părinte al celor circumcişi, care nu sunt doar circumcişi, ci şi umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam pe când era necircumcis.

Credinţa şi făgăduinţele lui Dumnezeu

13Într-adevăr, nu prin Lege i s-a făgăduit lui Avraam sau urmaşilorLit.: „seminţei”. lui că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea venită din credinţă. 14Căci dacă cei care au Legea sunt moştenitori, atunci credinţa e zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat. 15Fiindcă Legea rodeşte mânie, iar unde nu este lege nu este nici încălcare de Lege. 16De aceea, făgăduinţa este din credinţă, ca să fie prin har, ca să fie sigură pentru toţi urmaşii, nu doar pentru cei care au Legea, ci şi pentru cei care au credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, 17după cum stă scris: Te-am făcut părinte al multor neamuri, în prezenţa celui în care a crezut, a lui Dumnezeu care îi învie pe cei morţi şi cheamă la existenţă ceea ce nu este. 18Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că va fi părintele multor neamuri, după cum i s-a spus: Aşa va fi seminţia ta. 19Nu a slăbit în credinţă la vederea trupului său deja bătrân – căci era de aproape o sută de ani – nici la vederea pântecelui amorţit al Sarei. 20Nu s-a îndoit cu necredinţă de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu, 21fiind încredinţat că El are putere să şi facă ceea ce a făgăduit. 22De aceea, credinţa lui i-a fost socotită ca dreptate. 23Însă nu s-a scris doar pentru el că i-a fost socotită dreptate, 24ci şi pentru noi. Ne va fi socotită şi nouă, cei ce credem în Cel care L-a înviat pe Iisus, Domnul nostru, din morţi, 25care a fost dat la moarte pentru păcatele noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră.

5

Rezultatele împăcării cu Dumnezeu

51Aşadar, fiind făcuţi drepţi prin credinţă, suntem împăcaţiSau: „să fim împăcaţi”; „să ne împăcăm”. cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, 2prin care avem cale deschisă, prin credinţă, către harul acesta în care ne aflăm şi cu care ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. 3Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în necazuri, ştiind că necazul aduce răbdare, 4iar răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar încercarea nădejde. 5Iar nădejdea nu ne face de ruşine, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. 6Fiindcă, pe când eram noi încă slabi, Hristos a murit, la vremea potrivită, pentru cei nelegiuiţi. 7Într-adevăr, cu greu ar muri cineva pentru un om drept; totuşi, pentru un om bun poate se mai găseşte cineva să moară. 8Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea pentru noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. 9Cu atât mai mult acum, aşadar, fiind îndreptăţiţi prin sângele Lui, vom fi scăpaţi, prin El, de mânia lui Dumnezeu. 10Căci, dacă pe când eram vrăjmaşi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult acum, fiind împăcaţi, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. 11Şi nu numai atât, ci ne şi lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin care am primit acum împăcarea.

Păcatul lui Adam şi harul lui Hristos

12De aceea, aşa cum păcatul a intrat în lume printr-un om iar prin păcat, moartea, tot aşa şi moartea a ajuns la toţi oamenii pentru că toţi au păcătuit. 13Păcatul era în lume şi înainte de Lege, însă păcatul nu era socotit ca atare câtă vreme nu exista o lege. 14Totuşi, moartea a stăpânit de la Adam până la Moise şi peste cei care nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu cea a lui Adam, care este prefigurarea Celui ce avea să vină. 15Însă cu darul nu este la fel cum a fost cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur mulţi au murit, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul Lui au fost revărsate cu îmbelşugare asupra multora prin harul unui singur om, Iisus Hristos. 16Şi darul nu seamănă cu ceea ce a adus acel unul care a păcătuit: căci judecarea unui singur om a dus la osândire, pe când harul dat după multe greşeli duce la îndreptăţire. 17Pentru că, dacă în urma greşelii unuia singur moartea a stăpânit prin acela, cu atât mai mult cei care primesc belşugul harului şi al darului dreptăţii vor domni în viaţă prin acest Unul singur Iisus Hristos. 18Prin urmare, aşa cum prin greşeala unuia singur a venit pentru toţi oamenii osânda, tot astfel, prin actul de dreptate al Unuia singur a venit pentru toţi oamenii îndreptăţirea care dă viaţă. 19Fiindcă aşa cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au devenit păcătoşi, tot astfel, prin ascultarea Unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi. 20Iar Legea a venit ca să se înmulţească greşeala, însă unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat din belşug şi harul, 21pentru ca, aşa cum păcatul a domnit prin moarte, tot astfel şi harul să domnească prin dreptate spre viaţă veşnică, prin Iisus Hristos Domnul nostru.