Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
4

Exemplul credinţei lui Avraam

41Deci ce vom spune că a dobândit Avraam, strămoşul nostru după trup? 2Fiindcă, dacă Avraam a fost făcut drept datorită faptelor, el are cu ce să se laude, însă nu înaintea lui Dumnezeu. 3Dar ce spune Scriptura? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca dreptate. 4Celui care lucrează, plata nu îi este socotită ca un dar, ci ca o datorie; 5însă celui care, fără să lucreze, crede în Cel care îl face drept pe cel păcătos, credinţa lui îi este socotită ca dreptate. 6După cum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu nu îi socoteşte dreptatea din fapte:

7Fericiţi sunt cei cărora li s-au iertat fărădelegile

şi cărora li s-au acoperit păcatele!

8Fericit este bărbatul căruia Domnul nu îi socoteşte păcatul!

9Este deci această fericire doar pentru cei circumcişi sau şi pentru cei necircumcişi? Fiindcă spunem: Lui Avraam i s-a socotit credinţa ca dreptate. 10Dar când i s-a socotit? Când era circumcis sau când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. 11Iar semnul circumciziei l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa pe care a avut-o pe când era necircumcis, ca el să fie părinte al tuturor celor necircumcişi care cred, ca şi lor să le fie recunoscută dreptatea, 12dar şi părinte al celor circumcişi, care nu sunt doar circumcişi, ci şi umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam pe când era necircumcis.

Credinţa şi făgăduinţele lui Dumnezeu

13Într-adevăr, nu prin Lege i s-a făgăduit lui Avraam sau urmaşilorLit.: „seminţei”. lui că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea venită din credinţă. 14Căci dacă cei care au Legea sunt moştenitori, atunci credinţa e zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat. 15Fiindcă Legea rodeşte mânie, iar unde nu este lege nu este nici încălcare de Lege. 16De aceea, făgăduinţa este din credinţă, ca să fie prin har, ca să fie sigură pentru toţi urmaşii, nu doar pentru cei care au Legea, ci şi pentru cei care au credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, 17după cum stă scris: Te-am făcut părinte al multor neamuri, în prezenţa celui în care a crezut, a lui Dumnezeu care îi învie pe cei morţi şi cheamă la existenţă ceea ce nu este. 18Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că va fi părintele multor neamuri, după cum i s-a spus: Aşa va fi seminţia ta. 19Nu a slăbit în credinţă la vederea trupului său deja bătrân – căci era de aproape o sută de ani – nici la vederea pântecelui amorţit al Sarei. 20Nu s-a îndoit cu necredinţă de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu, 21fiind încredinţat că El are putere să şi facă ceea ce a făgăduit. 22De aceea, credinţa lui i-a fost socotită ca dreptate. 23Însă nu s-a scris doar pentru el că i-a fost socotită dreptate, 24ci şi pentru noi. Ne va fi socotită şi nouă, cei ce credem în Cel care L-a înviat pe Iisus, Domnul nostru, din morţi, 25care a fost dat la moarte pentru păcatele noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră.

5

Rezultatele împăcării cu Dumnezeu

51Aşadar, fiind făcuţi drepţi prin credinţă, suntem împăcaţiSau: „să fim împăcaţi”; „să ne împăcăm”. cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, 2prin care avem cale deschisă, prin credinţă, către harul acesta în care ne aflăm şi cu care ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. 3Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în necazuri, ştiind că necazul aduce răbdare, 4iar răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar încercarea nădejde. 5Iar nădejdea nu ne face de ruşine, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. 6Fiindcă, pe când eram noi încă slabi, Hristos a murit, la vremea potrivită, pentru cei nelegiuiţi. 7Într-adevăr, cu greu ar muri cineva pentru un om drept; totuşi, pentru un om bun poate se mai găseşte cineva să moară. 8Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea pentru noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. 9Cu atât mai mult acum, aşadar, fiind îndreptăţiţi prin sângele Lui, vom fi scăpaţi, prin El, de mânia lui Dumnezeu. 10Căci, dacă pe când eram vrăjmaşi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult acum, fiind împăcaţi, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. 11Şi nu numai atât, ci ne şi lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin care am primit acum împăcarea.

Păcatul lui Adam şi harul lui Hristos

12De aceea, aşa cum păcatul a intrat în lume printr-un om iar prin păcat, moartea, tot aşa şi moartea a ajuns la toţi oamenii pentru că toţi au păcătuit. 13Păcatul era în lume şi înainte de Lege, însă păcatul nu era socotit ca atare câtă vreme nu exista o lege. 14Totuşi, moartea a stăpânit de la Adam până la Moise şi peste cei care nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu cea a lui Adam, care este prefigurarea Celui ce avea să vină. 15Însă cu darul nu este la fel cum a fost cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur mulţi au murit, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul Lui au fost revărsate cu îmbelşugare asupra multora prin harul unui singur om, Iisus Hristos. 16Şi darul nu seamănă cu ceea ce a adus acel unul care a păcătuit: căci judecarea unui singur om a dus la osândire, pe când harul dat după multe greşeli duce la îndreptăţire. 17Pentru că, dacă în urma greşelii unuia singur moartea a stăpânit prin acela, cu atât mai mult cei care primesc belşugul harului şi al darului dreptăţii vor domni în viaţă prin acest Unul singur Iisus Hristos. 18Prin urmare, aşa cum prin greşeala unuia singur a venit pentru toţi oamenii osânda, tot astfel, prin actul de dreptate al Unuia singur a venit pentru toţi oamenii îndreptăţirea care dă viaţă. 19Fiindcă aşa cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au devenit păcătoşi, tot astfel, prin ascultarea Unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi. 20Iar Legea a venit ca să se înmulţească greşeala, însă unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat din belşug şi harul, 21pentru ca, aşa cum păcatul a domnit prin moarte, tot astfel şi harul să domnească prin dreptate spre viaţă veşnică, prin Iisus Hristos Domnul nostru.

6

Morţi faţă de păcat, dar vii prin Hristos

61Aşadar, ce vom spune? Să rămânem în păcat ca să se înmulţească harul? 2Nicidecum! Noi, cei care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? 3Sau nu ştiţi că noi toţi, cei care am fost botezaţi în Hristos Iisus, în moartea Lui am fost botezaţi? 4Am fost îngropaţi împreună cu El prin botez în moarte, pentru ca, după cum a fost înviat Hristos din morţi prin slava Tatălui, tot astfel şi noi să trăim într-o viaţă nouă. 5Fiindcă, dacă am fost uniţi cu El într-o moarte asemănătoare cu a Lui, la fel vom fi şi în învierea Lui. 6Ştim că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El ca trupul păcatului să fie nimicit, ca să nu mai slujim păcatului. 7Căci cel care a murit este eliberat de păcat. 8Şi dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, 9ştiind că Hristos cel înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. 10Căci murind, faţă de păcat a murit, o dată pentru totdeauna, iar trăind, pentru Dumnezeu trăieşte. 11Tot aşa şi voi, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Iisus Hristos Domnul nostru.

12Aşadar să nu mai stăpânească păcatul în trupul vostru muritor, astfel încât să vă supuneţi poftelor lui, 13nici să nu vă oferiţi mădularele păcatului, ca arme ale nedreptăţii, ci oferiţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca înviaţi din morţi, iar mădularele voastre oferiţi-le lui Dumnezeu ca unelte ale dreptăţii. 14Fiindcă păcatul nu va stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

Ascultarea de Dumnezeu

15Şi atunci, ce să facem? Să păcătuim fiindcă nu suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum! 16Nu ştiţi oare că dacă vă oferiţi ca robi cuiva ca să îi fiţi supuşi, sunteţi robii aceluia căruia v-aţi supus: ori ai păcatului, spre moarte, ori ai ascultării, spre îndreptăţire? 17Mulţumim însă lui Dumnezeu că voi, cei care odinioară eraţi robi ai păcatului, aţi ascultat din inimă modelul învăţăturii încredinţate vouă 18şi, eliberaţi de păcat, aţi devenit robi ai dreptăţii. 19Vorbesc omeneşte din cauza slăbiciunii trupului vostru: aşa cum v-aţi dat mădularele voastre sclave necurăţiei şi fărădelegii, în slujba fărădelegii: acum, la fel, oferiţi-vă mădularele ca sclave ale dreptăţii, în slujba sfinţeniei. 20Fiindcă atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. 21Şi ce rod aveaţi atunci? Roade de care acum vă ruşinaţi, fiindcă sfârşitul lor este moartea. 22Acum însă, fiind eliberaţi de păcat şi devenind robi ai lui Dumnezeu, daţi roade care duc la sfinţire, iar sfârşitul lor este viaţa veşnică. 23Fiindcă plata păcatului este moartea, însă harul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Iisus, Domnul nostru.

Prin continuarea utilizării acestui site, sunteți de acord cu plasarea și utilizarea cookie-urilor de către SBIR și terți[ascunde mesajul]