Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
7

Eliberaţi de sub Lege: analogia căsătoriei

71Fraţilor, oare nu ştiţi – fiindcă le vorbesc unora care cunosc Legea – că Legea stăpâneşte asupra omului cât timp trăieşte el? 2Căci femeia măritată, câtă vreme trăieşte bărbatul ei, este legată prin Lege de el, iar dacă îi moare bărbatul, ea este dezlegată de legea căsătoriei.Lit.: „de legea bărbatului”. 3Prin urmare, dacă ea se va dărui altui bărbat, atât timp cât îi trăieşte bărbatul, se va numi adulteră. Dar dacă îi moare bărbatul, este liberă faţă de Lege şi nu este adulteră dacă se dăruieşte altui bărbat. 4La fel, fraţii mei, şi voi aţi murit faţă de Lege, prin trupul lui Hristos, ca să fiţi ai altuia, ai celui care a fost înviat din morţi, ca să-I aducem rod lui Dumnezeu. 5Când trăiam prin trup,Lit.: „când eram în trup”. patimile păcatelor lucrau în mădularele noastre datorită Legii, ca să aducem rod morţii. 6Însă acum am fost dezlegaţi de Lege, murind faţă de ceea ce ne ţinea robi, ca să slujim în Duhul cel nou, nu după litera cea veche.

Legea şi păcatul: dilemele credinciosului

7Ce vom spune deci? Este legea păcat? Nicidecum! Însă eu n-am cunoscut păcatul decât prin Lege. N-aş fi cunoscut pofta dacă Legea nu zicea: Să nu pofteşti! 8Dar păcatul, prinzând prilejul dat de poruncă, a stârnit în mine toate poftele; căci în lipsa legii păcatul era mort. 9Cândva, în lipsa Legii, eu trăiam; când a venit porunca însă, păcatul a prins viaţă, 10iar eu am murit. Şi porunca dată pentru viaţă, chiar ea mi s-a dovedit a fi spre moarte. 11Pentru că păcatul, folosind prilejul dat de poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea. 12Aşadar Legea este sfântă, iar porunca e sfântă, dreaptă şi bună.

13Atunci înseamnă că ceea ce era bun a devenit pentru mine pricină a morţii? Nicidecum! Ci păcatul, tocmai ca să se arate păcat, mi-a adus moartea prin ceea ce este bun, ca, prin poruncă, păcatul să devină peste măsură de păcătos. 14Ştim bine că Legea este duhovnicească, însă eu sunt din carne, vândut ca rob păcatului. 15Căci nu ştiu ceea ce fac, fiindcă nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc. 16Iar dacă fac ceea ce nu vreau, recunosc că Legea este bună. 17Acum însă nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18Fiindcă ştiu că în mine, adică în trupul meu, nu locuieşte ce este bun. Căci voinţa de bine este în mine, dar facerea binelui nu este. 19Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu-l vreau, pe acela îl săvârşesc. 20Iar dacă fac ceea ce nu vreau, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. 21Aşadar, găsesc în mine, cel ce vreau să fac binele, legea aceasta: anume, că răul locuieşte în mine. 22Ca om lăuntric mă bucur de Legea lui Dumnezeu, 23însă văd o altă lege în mădularele mele, care se luptă împotriva legii minţii mele şi mă face rob faţă de legea păcatului care este în mădularele mele. 24Om nefericit ce sunt! Cine mă va izbăvi de acest trup al morţii? 25Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Prin urmare, eu însumi, cu mintea mea, slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu trupul slujesc legii păcatului.

8

Viaţa nouă în Duhul Sfânt

81Prin urmare, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos Iisus, 2fiindcă legea Duhului vieţii în Hristos Iisus te-a eliberatUnele manuscrise au: „ne-a eliberat.” de legea păcatului şi a morţii. 3Căci Dumnezeu a săvârşit ceea ce îi era cu neputinţă Legii, care era slabă din cauza trupului: El L-a trimis pe propriul Său Fiu într-un trup asemenea trupului păcătos, ca să condamne păcatul în trup – în cele privitoare la păcat, 4aşa încât dreptatea Legii să fie împlinită în noi, cei care nu trăim după trup, ci după Duh. 5Pentru că cei care trăiesc potrivit trupului cugetă la cele ale trupului, iar cei care trăiesc potrivit Duhului cugetă la cele ale Duhului. 6Fiindcă alipirea gânduluiLit.: „cugetarea”. de cele trupeşti înseamnă moarte, însă alipirea gândului de cele ale Duhului înseamnă viaţă şi pace. 7Prin urmare, alipirea gândului de cele trupeşti înseamnă duşmănie faţă de Dumnezeu, fiindcă nu se supune Legii lui Dumnezeu, pentru că nici nu poate, 8iar cei care trăiesc sub stăpânirea trupuluiLit.: „în trup”. nu pot să-I placă lui Dumnezeu. 9Voi însă nu sunteţi sub stăpânirea trupului, ci a Duhului, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. 10Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort faţă de păcat, dar duhul este viaţă datorită dreptăţii. 11Iar dacă Duhul celui care L-a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel care L-a înviat pe Hristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare prin Duhul Său care locuieşte în voi.

12Prin urmare, fraţilor, nu suntem datori trupului ca să trăim potrivit trupului, 13pentru că dacă trăiţi potrivit trupului veţi muri. Dar dacă prin duhul ucideţi faptele trupului, veţi fi vii. 14Fiindcă toţi cei sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 15Căci nu aţi primit duhul robiei ca să vă temeţi iarăşi, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: „Avva, Tată!” 16Duhul Însuşi dă mărturie împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. 17Iar dacă suntem copii, atunci suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Hristos, dacă pătimim într-adevăr împreună cu El, ca să şi fim slăviţi împreună cu El.

Slava viitoare

18Socotesc că suferinţele de acum nu sunt vrednice să se măsoare cu slava care ni se va descoperi. 19Căci creaţia aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, 20fiindcă această creaţie a fost supusă zădărniciei, nu cu voia ei, ci din cauza celui ce a supus-o, având însă nădejdea 21că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia putrezirii pentru libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. 22Ştim că întreaga creaţie suspină şi suferă în durerile naşterii; 23şi nu doar ea, ci şi noi, cei care avem primele roade ale Duhului, suspinăm în noi aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. 24Căci prin nădejde am fost mântuiţi; dar nădejdea care se vede nu mai este nădejde, fiindcă cine nădăjduieşte ceea ce vede deja? 25Dar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.

26De asemenea, şi Duhul ne vine în ajutor în slăbiciunea noastră, fiindcă nu ştim pentru ce trebuie să ne rugăm, dar Duhul Însuşi se roagă pentru noi cu suspine de negrăit. 27Iar Cel care cercetează inimile ştie care este gândul Duhului, pentru că El se roagă pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. 28Ştim deci că celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor ce sunt chemaţi după planul Său, totul le este rânduit spre bine. 29Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi rânduit mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâiul născut dintre mulţi fraţi. 30Iar pe cei pe care i-a rânduit mai dinainte, pe aceştia i-a şi chemat; iar pe cei pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptăţit; şi pe cei pe care i-a îndreptăţit, pe aceştia i-a şi preamărit.

31Deci ce vom spune despre acestea? Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră? 32El, care nu L-a cruţat nici măcar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cu cât mai mult nu ne va dărui totul împreună cu El? 33Cine îi va învinui pe aleşii lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptăţeşte. 34Cine îi condamnă? Hristos Iisus este cel ce a murit dar a şi înviat, cel care stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi. 35Cine ne va despărţi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, persecuţia sau foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia sau sabia? 36După cum stă scris:

Pentru Tine suntem daţi morţii în toate zilele,

suntem socotiţi ca nişte oi de înjunghiat.

37Însă în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin Cel care ne-a iubit. 38Sunt convins că nici moartea, nici viaţa, îngerii sau stăpânirile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puterile, 39înălţimea ori adâncul şi nici vreo altă făptură nu ne vor putea despărţi de iubirea lui Dumnezeu în Hristos Iisus Domnul nostru.
9

Dumnezeu şi poporul Său Israel

91Spun adevărul în Hristos. Nu mint! Conştiinţa mi-e martoră în Duhul Sfânt 2că întristarea mi-e mare şi durerea inimii, nesfârşită. 3Căci mai degrabă aş fi dorit să fiu eu însumi despărţit de Hristos pentru fraţii mei cei de un neam cu mine, după trup, 4care sunt israeliţi, care au înfierea, slava, legămintele, Legea, închinarea şi făgăduinţele; 5ai lor sunt părinţii şi din ei, după trup, este Hristosul, cel care este peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!

6Dar cuvântul lui Dumnezeu nu a rămas neîmplinit. Căci nu toţi cei din Israel sunt cu adevărat Israel 7şi nu toţii urmaşii lui Avraam sunt copiii lui Avraam, ci numai cei din Isaac vor fi socotiţi urmaşii tăi. 8Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt şi copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi „urmaşi”. 9Căci cuvântul făgăduinţei este acesta: La anul pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu. 10Ba mai mult, când Rebeca i-a zămislit pe amândoi copiii din acelaşi Isaac, părintele nostru, 11– înainte ca ei să fi făcut ceva bun sau rău, ca să rămână hotărârea şi alegerea lui Dumnezeu, 12alegere care nu ţine de fapte, ci de Cel care cheamă – i s-a spus că cel mai mare îi va sluji celui mai mic, 13după cum stă scris:

Pe Iacov l-am iubit,

iar pe Esau l-am urât.

14Ce vom spune deci? Oare Dumnezeu este nedrept? Nicidecum! 15Căci El îi spune lui Moise:

Voi avea milă de cine vreau să am milă

şi mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur.

16Prin urmare, nu ţine de cel care vrea, nici de cel care aleargă, ci de Dumnezeu care se îndură. 17Căci Scriptura îi zice faraonului: De aceea te-am ridicat, ca să-Mi arăt puterea prin tine şi ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul. 18Aşadar Dumnezeu are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.

19Îmi vei spune deci: Atunci de ce mai învinuieşte? Căci cine I-a stat împotrivă voinţei Lui? 20O, omule! Cine eşti tu ca să te cerţi cu Dumnezeu? Oare un lucru îi va spune făuritorului său: „De ce m-ai făcut aşa?” 21Oare olarul nu are putere peste lutul lui, aşa încât din aceeaşi frământătură să facă un vas pentru ceva de cinste şi un altul pentru ceva fără cinste? 22Şi ce dacă Dumnezeu, voind să-şi arate mânia şi să-şi facă cunoscută puterea, a îndurat cu multă răbdare vasele mâniei hărăzite pieirii 23ca să facă cunoscută bogăţia slavei Sale pentru vasele îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă? 24Adică pentru noi, pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre iudei, ci şi dintre păgâni, 25aşa cum spune şi în Osea:

Îl voi numi poporul Meu pe cel care nu este poporul Meu

şi iubită pe cea care nu era iubită.

26Şi unde li se spunea: Voi nu sunteţi poporul Meu,

acolo vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui Viu.

27Iar Isaia strigă despre Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, doar rămăşiţa se va mântui, 28pentru că Domnul va împlini pe deplin şi grabnic cuvântul Său pe pământ. 29Şi precum a profeţit Isaia:

Dacă Domnul oştirilor nu ne-ar fi lăsat urmaşi,

am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.

30Ce vom zice deci? Că neamurile care nu căutau îndreptăţirea au dobândit îndreptăţirea, însă îndreptăţirea din credinţă, 31în schimb Israel, care a căutat îndreptăţirea din Lege, nu a găsit-o în Lege. 32Şi de ce? Fiindcă nu o căutau din credinţă, ci din faptele Legii, s-au împiedicat de piatra de poticnire, 33după cum stă scris:

Iată pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere,

dar cine crede în El nu va fi dat de ruşine.

Prin continuarea utilizării acestui site, sunteți de acord cu plasarea și utilizarea cookie-urilor de către SBIR și terți[ascunde mesajul]