Bătrânețea lui David
11Și împăratul David era bătrân, înaintat în zile. Și l‐au acoperit cu haine, dar nu s‐a încălzit. 2Și slujitorii săi i‐au zis: Să se caute pentru domnul nostru, împăratul, o fecioară tânără și ea să stea înaintea împăratului și să‐l dezmierde și să se culce la sânul tău ca să se încălzească domnul meu, împăratul. 3Și au căutat o tânără frumoasă în toate hotarele lui Israel și au găsit pe Abișag, Sunamita
, și au adus‐o la împărat. 4Și tânăra era foarte frumoasă și dezmierda pe împărat și‐i slujea, dar împăratul n‐a cunoscut‐o.
Răscoala lui Adonia
5Și Adonia
, fiul Haghitei, s‐a semețit zicând: Eu voi fi împărat. Și și‐a gătit care
și călăreți și cincizeci de bărbați care să alerge înaintea lui. 6Și tatăl său nu‐l supărase niciodată zicând: Pentru ce ai făcut așa? Și el era și foarte frumos la chip: și se născuse după
Absalom. 7Și el a vorbit lui Ioab, fiul Țeruiei, și cu Abiatar
, preotul, și ei au ajutat pe Adonia
urmându‐l. 8Dar Țadoc preotul, și Benaia, fiul lui lehoiada, și Natan, prorocul, și Șimei
și Rei și vitejii
lui David n‐au fost cu Adonia. 9Și Adonia a junghiat oi și boi și viței grași lângă piatra Zohelet, care este lângă En‐Roguel, și a chemat pe toți frații săi, fiii împăratului, și pe toți bărbații lui Iuda, slujitorii împăratului. 10Iar pe Natan prorocul și pe Benaia și pe viteji și pe fratele său Solomon nu i‐a chemat.
Bat‐Șeba la David
11Și Natan a vorbit către Bat‐Șeba, mama lui Solomon, zicând: Oare n‐ai auzit că Adonia, fiul Haghitei
, s‐a făcut împărat și domnul nostru David nu știe? 12Și acum vino, rogu‐te, și să‐ți dau un sfat și scapă viața ta și viața fiului tău Solomon. 13Du‐te și intră la împăratul David și zi‐i: Domnul meu împărate, oare n‐ai jurat tu roabei tale, zicând: Negreșit Solomon
, fiul tău, va domni după mine și el va ședea pe scaunul meu de domnie? De ce dar domnește Adonia? 14Iată, pe când vei vorbi tu încă acolo cu împăratul, voi intra și eu în urma ta și voi întări cuvintele tale. 15Și Bat‐Șeba a intrat la împărat în odaie. Și împăratul era foarte bătrân și Abișag, Sunamita, slujea împăratului. 16Și Bat‐Șeba s‐a plecat și a făcut o plecăciune înaintea împăratului. Și împăratul a zis: Ce vrei? 17Și ea i‐a zis: Domnul meu, tu ai jurat
roabei tale pe Domnul Dumnezeul tău: Negreșit Solomon, fiul tău, va fi împărat după mine și el va ședea pe scaunul meu de domnie. 18Și acum iată Adonia s‐a făcut împărat. Și tu, domnul meu, împărate, nu știi. 19Și el a
junghiat boi și viței grași și oi, în mulțime, și a chemat pe toți fiii împăratului și pe Abiatar, preotul, și pe Ioab, mai marele oastei, iar pe robul tău Solomon nu l‐a chemat. 20Și tu domnul meu împărate, spre tine sunt ochii întregului Israel, ca să le spui cine va ședea pe scaunul de domnie al domnului meu, împăratul, după el. 21Și va fi așa: îndată ce domnul meu, împăratul, va adormi
cu părinții săi, eu și fiul meu Solomon vom fi găsiți păcătoși. 22Și iată, pe când vorbea ea cu împăratul, a intrat și Natan prorocul. 23Și au spus împăratului zicând: Iată Natan, prorocul. Și el a intrat la împărat și s‐a plecat înaintea împăratului cu fața la pământ. 24Și Natan a zis: Domnul meu, împărate, oare tu ai zis: Adonia va fi împărat după mine și va ședea pe scaunul meu de domnie? 25Căci s‐a
pogorât astăzi și a junghiat boi și viței grași și oi, în mulțime, și a chemat pe toți fiii împăratului și pe mai marii oastei și pe Abiatar, preotul, și iată mănâncă și beau înaintea lui și zic: Trăiască împăratul
! Adonia! 26Iar pe mine, robul tău, pe Țadoc preotul, și pe Benaia, fiul lui Iehoiada și pe Solomon, robul tău, nu ne‐a chemat. 27Este lucrul acesta de la domnul meu împăratul, și n‐ai arătat robilor tăi cine va ședea pe scaunul de domnie al domnului meu, împăratul, după el? 28Și împăratul David a răspuns și a zis: Chemați‐mi pe Bat‐Șeba. Și ea a intrat înaintea împăratului și a stătut înaintea împăratului. 29Și împăratul a jurat și a zis: Viu
este Domnul, care a răscumpărat sufletul meu din orice strâmtorare. 30Cu adevărat cum
ți‐am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel zicând: Negreșit, fiul tău Solomon va domni după mine și el va ședea pe scaunul meu de domnie în locul meu, așa voi face în ziua aceasta. 31Și Bat‐Șeba s‐a plecat cu fața până la pământ și a făcut plecăciune împăratului și a zis: Trăiască
domnul meu împăratul David în veac.
Solomon împărat
32Și împăratul David a zis: Chemați‐mi pe Țadoc preotul, și pe Natan, prorocul, și pe Benaia, fiul lui Iehoiada. Și ei au intrat înaintea împăratului. 33Și împăratul le‐a zis: Luați
cu voi pe slujitorii domnului vostru și puneți pe Solomon, fiul meu, călare pe catârul meu și pogorâți‐l
la Ghihon. 34Și Țadoc preotul și Natan prorocul, să‐l
16.3,122 Sam. 2.4
5.32 Reg. 9.3
11.12
ungă acolo împărat peste Israel și suflați
11.14
în trâmbiță și ziceți: Trăiască împăratul Solomon! 35Și vă veți sui în urma lui și el va veni și va ședea pe scaunul meu de domnie și el va fi împărat în locul meu și eu am poruncit ca el să fie domn peste Israel și peste Iuda. 36Și Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului zicând: Amin! așa să zică Domnul Dumnezeul domnului meu, împăratul! 37Cum
a fost Domnul cu domnul meu împăratul, așa să fie și cu Solomon și să facă
scaunul lui de domnie mai mare decât scaunul de domnie al domnului meu, împăratul David. 38Și Țadoc preotul și Natan prorocul și Benaia
23.20‐23
, fiul lui Iehoiada, și cheretiții și peletiții s‐au pogorât și au pus pe Solomon pe catârul împăratului David și l‐au dus la Ghihon. 39Și Țadoc, preotul, a luat cornul cu untdelemn
din cort și a uns
pe Solomon. Și au suflat în trâmbiță, și tot
poporul a zis: Trăiască împăratul Solomon! 40Și tot poporul s‐a suit după el și poporul cânta din fluiere și se desfăta cu mare bucurie și crăpa pământul de sunetul lor.
Adonia aude
41Și Adonia și toți oaspeții cei care erau cu el, au auzit pe când sfârșeau de mâncat. Și Ioab a auzit sunetul trămbiței și a zis: Pentru ce este vuietul acesta de care răsună cetatea? 42Pe când vorbea el încă, iată a venit Ionatan, fiul lui Abiatar, preotul. Și Adonia i‐a zis: Intră căci ești bărbat
de preț și aduci știri bune. 43Și Ionatan a răspuns și a zis lui Adonia: Cu adevărat domnul nostru, împăratul David, a făcut împărat pe Solomon. 44Și împăratul a trimis cu el pe Țadoc, preotul, și pe Natan prorocul și pe Benaia, fiul lui Iehoiada, și pe cheretiți și pe peletiți și l‐au pus pe catârul împăratului. 45Și Țadoc preotul și Natan prorocul l‐au uns împărat în Ghihon și s‐au suit de acolo veselindu‐se și a răsunat cetatea. Acesta este vuietul pe care l‐ați auzit. 46Ba încă Solomon șade
pe scaunul de domnie al împărăției. 47Și chiar și slujitorii împăratului au venit să binecuvânteze pe domnul nostru, împăratul David, zicând: Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai bun
decât numele tău și să facă scaunul lui de domnie mai mare decât scaunul tău de domnie: și împăratul s‐a plecat
pe pat. 48Și împăratul a mai zis așa: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a dat
astăzi pe unul să șadă pe scaunul meu de domnie și ochii mei o văd. 49Și toți oaspeții care erau ai lui Adonia s‐au spăimântat și s‐au sculat și s‐a dus fiecare pe calea sa. 50Și Adonia s‐a temut de Solomon și s‐a sculat și s‐a dus și s‐a apucat
de coarnele altarului. 51Și s‐a spus lui Solomon zicând: Iată Adonia se teme de împăratul Solomon și iată s‐a apucat de coarnele altarului zicând: Să‐mi jure împăratul Solomon întâi că nu va omorî cu sabia pe slujitorul său. 52Și Solomon a zis: Dacă va fi un fiu al vredniciei, un
păr din el nu va cădea pe pământ, dar dacă se va afla rău în el, va muri. 53Și împăratul Solomon a trimis și l‐a pogorât de la altar. Și el a venit și s‐a plecat înaintea împăratului Solomon. Și Solomon i‐a zis: Mergi la casa ta.
Învățăturile date lui Solomon
21Și s‐au apropiat zilele
lui David ca să moară și a poruncit lui Solomon, fiul său, zicând: 2Eu
merg pe calea întregului pământ; tu întărește‐te
și fii bărbat. 3Și păzește cele de păzit ale Domnului Dumnezeului tău, umblând în căile lui, păzind așezămintele lui și poruncile lui și judecățile lui și mărturiile lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să propășești
în tot ce vei face și oriunde te vei întoarce, 4ca Domnul să întărească
cuvântul său pe care l‐a vorbit despre mine zicând: Dacă
copiii tăi vor lua aminte la calea lor, umblând
înaintea mea în adevăr, cu toată inima lor și cu tot sufletul lor, nu vei fi lipsit, a zis el
, de un bărbat pe scaunul de domnie al lui Israel. 5Și mai știi și ce mi‐a făcut
18.5,12,14
19.5,6,7
Ioab, fiul Țeruiei, ce a făcut celor doi mai mari ai oștirilor lui Israel: lui Abner
, fiul lui Ner, și lui Amasa
, fiul lui Ieter, pe care i‐a ucis și a vărsat în vreme de pace sânge de război și a pus sânge de război pe cingătoarea care era pe coapsele lui și pe încălțămintele care erau în picioarele lui. 6Și fă după înțelepciunea
ta și căruntețea lui să nu se pogoare în pace în Șeol. 7Dar să arăți îndurare fiilor lui Barzilai
din Galaad și ei să fie dintre cei ce vor mânca
19.28
la masa ta, căci au venit
la mine când fugeam de fața lui Absalom, fratele tău. 8Și iată, la tine este Șimei
, fiul lui Ghera, Beniamitul, de la Bahurim. El m‐a blestemat cu blestem greu în ziua când mergeam la Mahanaim, dar s‐a pogorât spre
întâmpinarea mea la Iordan și i‐am jurat
pe Domnul zicând: Nu te voi omorî cu sabia. 9Și acum nu‐l socoti fără vină
, căci ești bărbat înțelept și știi ce să‐i faci și să pogori în sânge
44.31
căruntețele lui în Șeol. 10Și David a adormit
cu părinții săi și a fost înmormântat în
cetatea lui David. 11Și zilele cât a domnit
David peste Israel au fost patruzeci de ani; șapte ani a domnit în Hebron și treizeci și trei de ani a domnit în Ierusalim. 12Și Solomon a șezut
pe scaunul de domnie al lui David, tatăl său; și împărăția s‐a întărit foarte mult.
Solomon omoară pe Adonia
13Și Adonia, fiul Haghitei, a venit la Bat‐Șeba, mama lui Solomon. Și ea a zis: Vii
cu pace? Și el a zis: Cu pace. 14Și a zis: Am să‐ți spun un cuvânt. Și ea a zis: Vorbește. 15Și el a zis: Știi că împărăția era
a mea și către mine și‐a îndreptat fața tot Israelul ca să fiu împărat, dar împărăția s‐a întors și este a fratelui meu, căci era a lui
28.5,6,7Prov. 21.30Dan. 2.21
de la Domnul. 16Și acum cer o singură cerere de la tine; să nu‐mi întorci fața mea. 17Și ea i‐a zis: Vorbește. Și el a zis: Vorbește, rogu‐te, împăratului Solomon, căci nu‐ți va întoarce fața ta, să‐mi dea de nevastă pe Abișag
, Sunamita. 18Și Bat‐Șeba a zis: Bine, voi vorbi împăratului pentru tine. 19Și Bat‐Șeba a intrat la împăratul Solomon să‐i vorbească pentru Adonia. Și împăratul s‐a sculat în întâmpinarea ei și s‐a plecat
înaintea ei și a șezut jos pe scaunul său de domnie și a făcut să se pună un scaun de domnie pentru mama împăratului și ea a șezut
la dreapta lui. 20Și ea a zis: O mică cerere cer de la tine, nu‐mi întoarce fața mea. Și împăratul a zis: Cere, mama mea, căci nu‐ți voi întoarce fața ta. 21Și ea a zis: Să se dea Abișag, Sunamita, de nevastă lui Adonia, fratele tău. 22Și împăratul Solomon a răspuns și a zis mamei sale: Și pentru ce ceri pe Abișag, Sunamita, pentru Adonia? Cere și împărăția pentru el, căci este fratele meu mai mare și pentru el și pentru Abiatar
, preotul, și pentru Ioab, fiul Țeruiei. 23Și împăratul Solomon a jurat pe Domnul zicând: Așa să‐mi facă Dumnezeu și încă
mai mult de n‐a vorbit Adonia acest cuvânt chiar împotriva vieții lui. 24Și acum, viu este Domnul, care m‐a întărit și m‐a pus pe scaunul de domnie al lui David, tatăl meu, și care mi‐a făcut o casă, după cum a vorbit, astăzi va fi omorât
Adonia. 25Și împăratul Solomon a trimis prin mâna lui Benaia, fiul lui Iehoiada, și el s‐a aruncat asupra lui și a murit.
Abiatar scos din slujbă
26Și împăratul a zis lui Abiatar, preotul: Mergi la Anatot
, la câmpurile tale căci ești un om al morții, dar astăzi nu te voi omorî căci ai purtat
chivotul Domnului înaintea lui David, tatăl meu, și ai suferit
în tot ce a suferit tatăl meu. 27Și Solomon a izgonit pe Abiatar din preoția Domnului spre a împlini
cuvântul Domnului pe care l‐a vorbit cu privire la casa lui Eli în Silo.
Omorârea lui Ioab
28Și știrea a venit până la Ioab; căci Ioab se întorsese
după Adonia și nu se întorsese după Absalom. Și Ioab a fugit la cortul Domnului și a apucat
coarnele altarului. 29Și s‐a spus împăratului Solomon că Ioab a fugit la cortul Domnului și iată este lângă altar. Și Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicând: Du‐te, aruncă‐te asupra lui. 30Și Benaia a venit la cortul Domnului și i‐a zis: Așa zice împăratul: Ieși! Și el a zis: Nu, căci aici voi muri. Și Benaia a adus iarăși vorbă împăratului, zicând: Așa a vorbit Ioab și așa mi‐a răspuns. 31Și împăratul i‐a zis: Fă
cum a zis și aruncă‐te asupra lui și înmormântează‐l și depărtează
21.8,9
de la mine și de la casa tatălui meu sângele, pe care l‐a vărsat Ioab, fără cuvânt. 32Și Domnul să întoarcă
sângele lui pe capul lui, pentru că s‐a aruncat asupra celor doi bărbați mai drepți și mai buni
decât el și i‐a ucis cu sabia și tatăl meu David n‐a știut: pe Abner
, fiul lui Ner, mai marele oastei lui Israel, și pe Amasa
, fiul lui Ieter, mai marele oastei lui Iuda. 33Și sângele lor să se întoarcă pe capul lui Ioab și pe capul seminței
lui în veac: iar pacea să fie de la Domnul peste David
și sămânța lui și casa lui și scaunul lui de domnie în veac. 34Și Benaia, fiul lui Iehoiada, s‐a suit și s‐a aruncat asupra lui și l‐a omorât. Și a fost înmormântat în casa lui în pustie. 35Și împăratul a pus pe Benaia, fiul lui Iehoiada, în locul lui, peste oaste și împăratul a pus pe Țadoc
, preotul, în locul lui Abiatar
24.3
.
Omorârea lui Șimei
36Și împăratul a trimis și a chemat pe Șimei
și i‐a zis: Zidește‐ți o casă în Ierusalim și locuiește acolo și să nu ieși de acolo, nici încoace nici încolo. 37Și va fi așa: în ziua când vei ieși și vei trece pârâul
Chedron, să știi că vei muri negreșit: sângele
tău va fi pe capul tău. 38Și Șimei a zis împăratului: Bun este cuvântul; cum a vorbit domnul meu, împăratul, așa va face slujitorul tău. Și Șimei a locuit în Ierusalim multe zile. 39Și a fost așa: după trecere de trei ani, doi slujitori ai lui Șimei au fugit la Achiș
, fiul lui Maaca, împăratul din Gat. Și au spus lui Șimei, zicând: Iată, slujitorii tăi sunt în Gat. 40Și Șimei s‐a sculat și și‐a înșeuat măgarul și s‐a dus la Gat la Achiș, ca să caute pe slujitorii săi, și Șimei s‐a dus și a adus pe slujitorii săi din Gat. 41Și s‐a spus lui Solomon că Șimei s‐a dus din Ierusalim la Gat și s‐a întors. 42Și împăratul a trimis și a chemat pe Șimei și i‐a zis: Oare nu te‐am pus eu să juri pe Domnul și ți‐am mărturisit zicând: Să știi negreșit că în ziua când vei ieși și te vei duce încoace și încolo, vei muri? Și tu mi‐ai spus: Bun este cuvântul pe care l‐am auzit. 43Pentru ce dar n‐ai păzit jurământul Domnului și porunca pe care ți‐am poruncit‐o? 44Și împăratul a zis lui Șimei: Cunoști tot
răul pe care știe inima ta că l‐ai făcut lui David, tatăl meu: și Domnul
să întoarcă răul tău pe capul tău, 45și împăratul Solomon să fie binecuvântat și scaunul
de domnie al lui David să fie întărit înaintea Domnului în veac. 46Și împăratul a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, și el a ieșit și s‐a aruncat asupra lui și a murit. Și împărăția
s‐a întărit în mâna lui Solomon.
Căsătoria lui Solomon
31Și Solomon
s‐a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului, și a luat pe fiica lui Faraon și a adus‐o în cetatea
lui David, până să sfârșească de zidit casa
sa și casa
Domnului și zidul
Ierusalimului de jur împrejur. 2Dar poporul
jertfea pe înălțimi, căci nu era zidită o casă numelui Domnului până în zilele acelea. 3Și Solomon iubea
30.16,20Ps. 31.23Rom. 8.281 Cor. 8.3
pe Domnul umblând
în așezămintele lui David, tatăl său, numai că jertfea și ardea tămâie pe înălțimi. 4Și împăratul s‐a dus
la Gabaon ca să jertfească acolo căci
aceasta era înălțimea cea mare. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe acest altar.
Visul lui Solomon
5Domnul s‐a arătat lui Solomon la Gabaon
într‐un vis
2.13,19
de noapte. Și Dumnezeu a zis: Cere ce să‐ți dau. 6Și Solomon
a zis: Tu ai arătat mare îndurare robului tău David tatăl meu, după cum el a umblat
înaintea ta în adevăr și în dreptate și în întregime de inimă cu tine și i‐ai păstrat această mare îndurare și i‐ai dat un fiu
, care șade pe scaunul său de domnie ca astăzi. 7Și acum, Doamne Dumnezeul meu, tu ai făcut pe robul tău împărat în locul lui David, tatăl meu, și eu sunt un copil
mic, nu știu nici să ies nici să intru
. 8Și robul tău este în mijlocul poporului tău pe care l‐ai
ales, un popor mare care nu se poate socoti nici
15.5
număra de mulțime. 9Deci
dă robului tău o inimă care aude, ca să jude ce pe poporul tău, ca să deosebească
între bine și rău; căci cine poate
judeca pe poporul tău acesta așa de mare? 10Și cuvântul a fost bun în ochii Domnului că Solomon a cerut acest lucru. 11Și Dumnezeu i‐a zis: Pentru că ai cerut acest lucru și n‐ai cerut
pentru tine zile multe și n‐ai cerut pentru tine bogății și n‐ai cerut viața vrăjmașilor tăi, ci ai cerut pentru tine cunoștință ca să asculți judecata, 12iată am
făcut după cuvântul tău; ți‐am
dat o inimă înțeleaptă și care aude încât n‐a fost asemenea ție înaintea ta și nu se va scula asemenea ție după tine. 13Și ți‐am dat
și ce n‐ai cerut: bogății
și slavă, încât nu va fi nimeni asemenea ție între împărați în toate zilele tale. 14Și dacă vei umbla în căile mele, păzind așezămintele și poruncile mele, cum
a umblat David, tatăl tău, atunci îți voi lungi
zilele tale. 15Și Solomon s‐a
deșteptat și iată a fost un vis. Și a venit la Ierusalim și a stătut înaintea chivotului legământului Domnului și a adus arderi de tot și a adus jertfe de pace și a făcut un ospăț
tuturor slujitorilor săi.
Înțelepciunea lui Solomon la judecată
16Atunci, două femei curve au venit la împărat și au stătut
înaintea lui. 17Și una din femei a zis: Rogu‐mă, domnul meu! Eu și femeia aceasta locuiam într‐o casă și eu am născut cu ea în casă. 18Și a fost așa: a treia zi după ce am născut, a născut și această femeie. Și eram împreună; niciun străin nu era cu noi în casă; numai noi amândouă eram în casă. 19Și fiul acestei femei a murit noaptea pentru că s‐a culcat pe el. 20Și ea s‐a sculat la miezul nopții și a luat pe fiul meu de lângă mine, când roaba ta dormia și l‐a culcat la sânul său și pe fiul ei, care era mort l‐a culcat la sânul meu. 21Și m‐am sculat dimineața să alăptez pe fiul meu și iată era mort! Și m‐am uitat la el dimineața și iată nu era fiul meu pe care‐l născusem. 22Și femeia cealaltă a zis: Ba nu, căci fiul meu este cel viu și fiul tău este cel mort. Și aceea zicea: Ba nu, căci fiul tău este cel mort și fiul meu este cel viu. Așa vorbeau ele înaintea împăratului. 23Și împăratul a zis: Una zice: Acesta cel viu este fiul meu și cel mort este fiul tău și cealaltă zice: Ba nu; căci cel mort este fiul tău și cel viu este fiul meu. 24Și împăratul a zis: Aduceți‐mi o sabie. Și au adus o sabie înaintea împăratului. 25Și împăratul a zis: Tăiați pe copilul cel viu și dați jumătate uneia și jumătate celeilalte. 26Și femeia, al căreia era fiul cel viu, a vorbit împăratului, căci i se tulburaseră
măruntaiele pentru fiul ei și a zis: Rogu‐te, domnul meu, dă‐i ei copilul cel viu și nu‐l omorî nicidecum. Și cealaltă a zis: Să nu fie nici al meu, nici al tău, tăiați‐l în două. 27Și împăratul a răspuns și a zis: Dați‐i ei copilul cel viu și nu‐l omorâți, căci ea este mama lui. 28Și tot Israelul a auzit de judecata pe care o judecase împăratul și s‐au temut de împărat, căci au văzul că înțelepciunea
lui Dumnezeu era în el ca să facă judecată.
