Mutarea chivotului și corlului
81Și Solomon
a adunat pe bătrânii lui Israel și pe toți capii semințiilor, pe mai marii părintești ai copiilor lui Israel, la împăratul Solomon la Ierusalim, ca să aducă chivotul
legământului Domnului din
6.12,16
cetatea lui David, adică Sionul. 2Și toți bărbații lui Israel s‐au adunat la împăratul Solomon la sărbătoarea
din luna etanim, care este luna a șaptea. 3Și toți bătrânii lui Israel au venit și preoții
au ridicat chivotul. 4Și au adus chivotul Domnului și cortul
întâlnirii și toate vasele sfinte care erau în cort: preoții și leviții le‐au adus. 5Și împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel care era adunată la el împreună cu el înaintea chivotului au jertfit
oi și boi care nu se puteau socoti nici număra de mulțime. 6Și preoții au adus
chivotul legământului Domnului la
locul său, în partea dinapoi a casei, în Sfânta Sfintelor, sub
aripile heruvimilor. 7Căci heruvimii își întindeau aripile peste locul chivotului, și heruvimii acopereau chivotul și pârghiile lui pe deasupra. 8Și pârghiile
erau așa de lungi încât capetele pârghiilor se vedeau din Sfânta, dinaintea părții dinapoi, dar de afară nu se vedeau. Și sunt acolo până în ziua de astăzi. 9În chivot
nu era nimic decât
cele două table de piatră pe care le pusese
Moise acolo în Horeb, când
Domnul a făcut legământ cu copiii lui Israel când au ieșit din țara Egiptului. 10Și a fost așa: când ieșeau preoții din Sfânta, norul a umplut
7.2
casa Domnului. 11Și preoții n‐au putut să stea să‐și facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umplea casa Domnului.
Solomon binecuvântează adunarea
12
Atunci Solomon a zis: Domnul a zis că va locui în întuneric
97.2
gros. 13Eu ți‐am zidit
în adevăr o casă de locuință pentru tine, un loc
ca să locuiești în veci. 14Și împăratul și‐a întors fața și a binecuvântat
toată obștea lui Israel și toată obștea lui Israel sta în picioare. 15Și a zis: Binecuvântat
să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care a vorbit
cu gura sa lui David, tatăl meu, și a îndeplinit cu mâna sa zicând: 16Din
ziua în care am scos pe poporul meu Israel din Egipt, n‐am ales dintre toate semințiile lui Israel nicio cetate în care să se zidească o casă, ca
să fie numele meu acolo, ci am ales pe David
ca să fie peste poporul meu Israel. 17Și David, tatăl meu, a avut pe inimă
să zidească o casă numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 18Și Domnul
a zis lui David, tatăl meu: Fiindcă ai avut pe inimă să zidești o casă numelui meu, bine ai făcut că ai avut aceasta pe inimă. 19Dar să nu zidești tu
casa, ci fiul tău care va ieși din coapsele tale, el să zidească o casă numelui meu. 20Și Domnul a împlinit cuvântul său, pe care
l‐a vorbit și m‐am ridicat eu în locul lui David, tatăl meu, și șed pe scaunul de domnie al lui Israel, cum a făgăduit Domnul, și am zidit casa numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 21Și am însemnat acolo un loc pentru chivotul în care este legământul
Domnului, pe care l‐a făcut cu părinții noștri când i‐a scos din țara Egiptului.
Rugăciunea lui Solomon
22Și Solomon a stătut înaintea altarului
Domnului înaintea întregii obști a lui Israel și și‐a întins
mâinile spre ceruri. 23Și a zis: Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu
este Dumnezeu asemenea ție în ceruri sus și pe pământ jos, tu, care păzești
legământul și îndurarea față de robii tăi care umblă
înaintea ta din toată inima lor. 24Tu care ai ținut față de robul tău David, tatăl meu, ce i‐ai spus; tu ai vorbit cu gura ta și ai îndeplinit cu mâna ta, ca astăzi. 25Și acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, ține față de robul tău David, tatăl meu, ce i‐ai spus, zicând: Nu‐ți
va lipsi bărbat înaintea mea care să șadă pe scaunul de domnie al lui Israel; numai de vor lua aminte fiii tai la calea lor ca să umble înaintea mea cum ai umblat tu înaintea mea. 26Și acum, Dumezeul lui Israel, te rog, să se adeverească cuvintele
tale pe care le‐ai vorbit robului tău David, tatăl meu. 27Dar oare cu adevărat va locui
17.24
Dumnezeu pe pământ? Iată, cerurile și cerurile
cerurilor nu te încap; cu cât mai puțin casa aceasta pe care am zidit‐o eu! 28Totuși privește la rugăciunea robului tău și la cererea sa, Doamne Dumnezeul meu, ca să auzi strigarea și rugăciunea cu care se roagă robul tău înaintea ta astăzi. 29Fie ochii tăi deschiși peste casa aceasta noaptea și ziua, peste lecul de care ai zis: Numele meu va fi acolo! ca să auzi rugăciunea cu care se roagă robul tău în locul
acesta. 30Și ascultă
cererea robului tău și a poporului tău Israel cu care se vor ruga spre locul acesta și ascultă‐i din locul locuinței tale din ceruri și ascultă și iartă. 31Dacă va păcătui vreun om împotriva aproapelui său și se va pune peste el
un jurământ, și‐l va face să jure și jurământul va veni înaintea altarului tău în casa aceasta: 32atunci ascultă din ceruri, și lucrează și judecă pe robii tăi, osândind
pe cel rău, ca să întorci calea lui peste capul lui și îndreptățind pe cel drept ca să‐i faci după dreptatea lui. 33Când
va fi bătut poporul tău înaintea vrăjmașului, pentru că au păcătuit împotriva ta, și se vor întoarce
la tine și vor mărturisi numele tău și se vor ruga și‐ți vor face cererea lor în casa aceasta: 34atunci auzi din ceruri și iartă păcatul poporului tău Israel și adu‐i din nou în țara, pe care ai dat‐o părinților lor. 35Când
se va închide cerul și nu va fi ploaie pentru că au păcătuit împotriva ta, dacă se vor ruga spre locul acesta și vor mărturisi numele tău și se vor întoarce de la păcatul lor, pentru că i‐ai necăjit; 36atunci auzi din ceruri și iartă păcatul robilor tăi și al poporului tău Israel, învățându‐i
27.11
94.12
143.8
calea cea bună
pe care trebuie să umble, și dă ploaie peste țara ta pe care ai dat‐o poporului tău de moștenire. 37Dacă va fi foamete
în țară, dacă va fi ciumă, dacă va fi arsură în grâu, pălitură, lăcuste, omizi; dacă‐i va împresura vrăjmașul lor în cetăți în țara porților lor, orice rană, orice boală va fi: 38Orice rugăciune, orice cerere care va fi făcută de vreun om sau de tot poporul tău Israel când își vor recunoaște fiecare rana inimii sale și își vor întinde mâinile către casa aceasta, 39atunci auzi din ceruri, din locul locuinței tale, și iartă, și lucrează, și dă fiecăruia după toate căile lui a căror inimă vei
cunoaște (căci tu, numai tu, cunoști inimile tuturor copiilor oamenilor), 40ca să se teamă
de tine în toate zilele cât vor trăi pe fața pământului pe care l‐ai dat părinților noștri. 41Și pe străinul care nu este din poporul tău Israel, dar vine dintr‐o țară depărtată pentru numele tău, 42căci vor auzi de numele tău cel mare și de mâna
ta cea tare și de brațul tău cel întins, și vor veni și se vor ruga spre casa aceasta, 43auzi din ceruri, locul locuinței tale, și fă tot pentru ce strigă străinul către tine, ca toate popoarele pământului să cunoască
numele tău și să se teamă
de tine, ca și poporul tău Israel, și să cunoască ei că numele tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit‐o eu. 44Când poporul tău va ieși la război împotriva vrăjmașului său pe calea pe care îl vei trimite și se va ruga Domnului spre cetatea, pe care ai ales‐o tu și casa pe care ai zidit‐o numelui tău, 45atunci auzi din ceruri rugăciunea și cererea lui și fă dreptate. 46Când vor păcătui împotriva ta, căci
nu este om care să nu păcătuiască, și te vei mânia pe ei, și‐i vei da înaintea vrăjmașului, și îi vor duce prinși în țara
vrăjmașului, departe sau aproape; 47și dacă
vor intra în inimile lor în țara unde au fost duși prinși și se vor întoarce și‐ți vor face cerere în țara acelora care i‐au dus prinși
, zicând: Am păcătuit, am făcut nelegiuire, am lucrat cu răutate! 48și se vor întoarce
la tine din toată inima lor și din tot sufletul lor, în țara vrăjmașilor lor care i‐au dus prinși, și se vor ruga
ție către țara lor pe care ai dat‐o părinților lor, către cetatea pe care ai ales‐o și către casa pe care am zidit‐o numelui tău, 49atunci auzi din ceruri, locul locuinței tale, rugăciunea lor și cererea lor, și fă‐le dreptate 50și iartă pe poporul tău ce au păcătuit împotriva ta și toate călcările lor de lege, pe care le‐au săvârșit împotriva ta, și dă‐le să afle
îndurare înaintea celor ce i‐au dus prinși, ca să se îndure de ei. 51Căci ei sunt
poporul tău și moștenirea ta, pe care l‐ai scos din Egipt din mijlocul cuptorului
de fier. 52Fie ochii tăi deschiși la cererea robului tău și la cererea poporului tău Israel ca să‐i auzi în toate strigările lor către tine. 53Căci tu i‐ai deosebit dintre toate popoarele pământului ca să fie moștenirea ta, după cum ai
14.2
vorbit prin Moise, robul tău, când ai scos pe părinții noștri din Egipt, Doamne Dumnezeule. 54Și a fost așa: când a sfârșit Solomon de rugat toată rugăciunea și cererea aceasta către Domnul, s‐a sculat dinaintea altarului Domnului unde era îngenunchiat pe genunchii săi cu mâinile întinse către cer, 55și a stătut în picioare și a binecuvântat
cu glas tare toată obștea lui Israel zicând: 56Binecuvântat să fie Domnul care a dat odihnă poporului său Israel, după toate cele ce a vorbit; n‐a căzut
23.14
niciun cuvânt din toate cuvintele bune pe care le‐a vorbit prin Moise, robul său. 57Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi cum a fost cu părinții noștri! Să
nu ne lase și să nu ne părăsească 58ci să
ne plece inimile spre el ca să umblăm în toate căile lui și să păzim toate poruncile lui și așezămintele lui și judecățile lui pe care le‐a poruncit părinților noștri! 59Și aceste cuvinte ale mele cu care am făcut cererea mea înaintea Domnului, să fie ziua și noaptea aproape înaintea Domnului Dumnezeului nostru ca să facă dreptate robului său, și dreptate poporului său Israel, după lucrul fiecărei zile în ziua ei; 60ca să cunoască
toate popoarele pământului că Domnul
, el este Dumnezeu și nu este altul, 61și ca inima
voastră să fie desăvârșită către Domnul Dumnezeul nostru ca să umblați în așeză nintele lui și să păziți poruncile lui, ca în ziua aceasta.
Sfințirea Templului
62Și împăratul
și tot Israelul cu el au jertfit jertfe înaintea Domnului. 63Și Solomon a jertfit ca jertfă de pace pe care a jertfit‐o Domnului: douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi. Și împăratul și toți copiii lui Israel au sfințit casa Domnului. 64În aceeaș
zi împăratul a sfințit mijlocul curții care era în fața casei Domnului, căci acolo a adus arderea de tot și darul de mâncare și grăsimea jertfelor de pace, fiindcă altarul de aramă
care era înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderea de tot și darul de mâncare și grăsimea jertfelor de pace. 65Și în vremea aceea Solomon și tot Israelul cu el, o obște mare, de la intrarea
Hamatului până la râul
Egiptului, au făcut
sărbătoarea înaintea Domnului Dumnezeului nostru, șapte zile și șapte
zile, patrusprezece zile. 66În ziua a opta
a dat drumul poporului. Și au binecuvântat pe împărat și s‐au dus la corturile lor, bucuroși și voioși pentru tot binele pe care‐l făcuse Domnul lui David, robul său și lui Israel, poporul său.