David scapă Cheila
231Și au spus lui David zicând: Iată filistenii luptă împotriva Cheilei
și pradă ariile. 2Și David a întrebat
pe Domnul zicând: Să mă duc și să bat pe acești filisteni? Și Domnul a zis lui David: Du‐te și bate pe filisteni și mântuie Cheila. 3Și oamenii lui David i‐au zis: Iată aici în Iuda ne temem, cu cât mai mult dacă ne vom duce la Cheila împotriva rândurilor filistenilor? 4Și David a întrebat pe Domnul iarăși. Și Domnul i‐a răspuns și a zis: Scoală‐te, coboară‐te la Cheila, căci voi da pe filisteni în mâna ta. 5Și David s‐a dus cu oamenii săi la Cheila și s‐a luptat cu filistenii și le‐a luat vitele și i‐a bătut cu mare ucidere. Și David a mântuit pe locuitorii Cheilei. 6Și a fost așa: când Abiatar, fiul lui Ahimelec, a fugit
la David în Cheila, s‐a pogorât cu un efod în mână. 7Și s‐a spus lui Saul că David a venit la Cheila. Și Saul a zis: Dumnezeu l‐a lepădat în mâna mea, căci s‐a închis intrând într‐o cetate cu porți și drugi. 8Și Saul a chemat tot poporul la război ca să se pogoare la Cheila să împresoare pe David și pe oamenii săi. 9Și David a cunoscut că Saul uneltea rău împotriva lui. Și a zis
lui Abiatar preotul: Adu efodul! 10Și David a zis: Doamne, Dumnezeul lui Israel! Robul tău a auzit negreșit că Saul caută să vie la Cheila să prăpădească
cetatea din pricina mea. 11Oare mă vor da bărbații Cheilei în mâna lui? Se va pogorî Saul, după cum a auzit robul tău? Doamne Dumnezeul lui Israel, rogu‐te, spune robului tău. Și Domnul a zis: Se va pogorî. 12Și David a zis: Mă vor da oare bărbații Cheilei pe mine și pe oamenii mei în mâna lui Saul? Și Domnul a zis: Te vor da. 13Și David s‐a sculat cu oamenii săi, ca
la șase sute de inși și au ieșit din Cheila și s‐au dus unde au putut. Și s‐a spus lui Saul că David a scăpat din Cheila și s‐a oprit să intre în luptă. 14Și David a locuit în pustie, în întărituri și a rămas pe ținutul muntos
în pustia Zif
. Și Saul îl căuta
în fiecare zi dar Dumnezeu nu l‐a dat în mâna lui.
David în pustia Zif și Maon
15Și David a văzut că Saul ieșise să‐i caute viața și David era în pustia Zif, în pădure. 16Și Ionatan, fiul lui Saul, s‐a sculat și s‐a dus la David în pădure și i‐a întărit mâna în Dumnezeu 17și i‐a zis: Nu te teme, căci mâna lui Saul, tatăl meu, nu te va afla și tu vei fi împărat peste Israel și eu voi fi al doilea după tine și chiar și Saul, tatăl meu, știe
. 18Și amândoi au făcut legământ
înaintea Domnului și David a rămas în pădure, iar Ionatan s‐a dus la casa sa. 19Și zifiții
s‐au suit la Saul în Ghibea zicând: Oare nu se ascunde David la noi în întărituri în pădure pe dealul Hachila care este spre miazăzi de pustie? 20Și acum, împărate, după toată dorința sufletului tău de a te pogorî, pogoară‐te și va fi
treaba noastră să‐l dăm în mâna împăratului. 21Și Saul a zis: Binecuvântați să fiți voi de Domnul, căci ați avut milă de mine. 22Mergeți, vă rog, încredințați‐vă și mai mult și cunoașteți și vedeți locul lui unde este piciorul lui și cine l‐a văzut acolo, căci mi s‐a spus că este foarte șiret. 23Vedeți deci și cunoașteți toate ascunzătorile unde se ascunde și întoarceți‐vă la mine cu ceva temeinic și voi merge cu voi. Și va fi așa: dacă este în țară, îl voi căuta prin toate miile lui Iuda. 24Și s‐au sculat și s‐au dus la Zif înaintea lui Saul. Iar David și oamenii săi erau în pustia Maon
, în câmpia dinspre miazăzi de pustie. 25Și Saul și oamenii săi s‐au dus să‐l caute. Și s‐a spus lui David și s‐a pogorât de pe stâncă și ședea în pustia Maon. Și Saul a auzit și a urmărit pe David în pustia Maon. 26Și Saul mergea pe latura aceasta a muntelui și David și oamenii săi pe cealaltă lature a muntelui și David se grăbea
să scape de Saul. Și Saul și oamenii săi au înconjurat
pe David și pe oamenii săi ca să‐i prindă. 27Și un sol
a venit la Saul zicând: Grăbește și vino, căci filistenii s‐au aruncat asupra țării. 28Și Saul s‐a întors din urmărirea lui David și s‐a dus împotriva filistenilor: de aceea au numit locul acela Sela‐Hamahlecot. 29Și David s‐a suit de acolo și a locuit în întăriturile din En‐Ghedi
.
David la En‐Ghedi. Saul cruțat
241Și a fost așa: când s‐a întors Saul
de la urmărirea filistenilor, i s‐a spus zicând: Iată David este în pustia En‐Ghedi. 2Și Saul a luat trei mii de bărbați aleși din tot Israelul, și s‐a dus
să caute pe David și pe oamenii săi pe stâncile caprelor sălbatice. 3Și a venit la staulele oilor lângă cale unde era o peșteră. Și Saul a intrat
să‐și acopere
picioarele. Iar David și oamenii săi ședeau
în fundul peșterii. 4Și oamenii lui
David i‐au zis: Iată ziua de care ți‐a zis Domnul: Iată, voi da pe vrăjmașul tău în mâna ta și‐i vei face cum este bine în ochii tăi. Și David s‐a sculat și a tăiat pe furiș colțul mantiei lui Saul. 5Și a fost așa: după aceasta îi bătea inima
lui David pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul. 6Și a zis oamenilor săi: Ferească Domnul să
fac acest lucru domnului meu, unsului Domnului, ca să‐mi întind mâna împotriva lui, căci este unsul Domnului. 7Și David a oprit
pe oamenii săi cu aceste cuvinte și nu i‐a lăsat să se ridice împotriva lui Saul. Și Saul s‐a sculat din peșteră și s‐a dus pe calea sa. 8După aceea s‐a sculat și David și a ieșit din peșteră și a strigat după Saul, zicând: Domnul meu împărate! Și Saul s‐a uitat în urma sa și David s‐a plecat cu fața la pământ și a făcut o plecăciune. 9Și David a zis lui Saul: De ce asculți
17.9
cuvintele oamenilor care zic: Iată David îți caută răul? 10Iată în ziua aceasta ochii tăi au văzut cum Domnul te‐a dat astăzi în mâna mea în peșteră și unii mi‐au zis să te omor, dar te‐am cruțat și am zis: Nu‐mi voi întinde mâna împotriva domnului meu, căci este unsul Domnului. 11O, tatăl meu, vezi, da, vezi colțul mantiei tale în mâna mea! Căci dacă am tăiat colțul mantiei tale și nu te‐am ucis, cunoaște și vezi că în mâna mea nu este nici rău
35.7
nici fărădelege și n‐am păcătuit împotriva ta, deși tu‐mi vânezi
viața ca s‐o iei. 12Domnul să judece
între mine și tine și Domnul să mă răzbune de tine, dar mâna mea nu va fi asupra ta. 13După cum zice proverbul celor bătrâni: Din cei răi iese răul! Dar mâna mea nu va fi asupra ta. 14După cine a ieșit împăratul lui Israel? Pe cine urmărești? Pe un câine
mort, pe un
purece? 15Domnul
deci să fie judecător și să hotărască între mine și tine și să vadă
și să‐mi apere
13.1
119.154Mica 7.9
pricina și să mă izbăvească din mâna ta. 16Și a fost așa: când a sfârșit David de vorbit aceste cuvinte către Saul, Saul a zis: Este acesta glasul
tău, fiul meu David? Și Saul și‐a înălțat glasul și a plâns. 17Și a zis
lui David: Tu ești mai drept
decât mine, căci tu mi‐ai întors
bine, iar eu ți‐am întors rău. 18Și tu ai arătat astăzi, că ai lucrat bine cu mine; căci Domnul
m‐a dat în mâna ta și nu m‐ai ucis. 19Căci dacă găsește cineva pe vrăjmașul său îl va lăsa oare să plece cu bine? De aceea Domnul să‐ți răsplătească cu bine ce mi‐ai făcut astăzi. 20Și acum, iată știu
că vei fi împărat și împărăția lui Israel va fi întărită în mâna ta. 21Și acum, jură‐mi
pe Domnul, că
nu vei stârpi sămânța mea după mine și nu vei nimici numele meu din casa tatălui meu. 22Și David a jurat lui Saul și Saul s‐a dus la casa sa și David și oamenii săi s‐au suit în
întăritură.
Nabal și Abigail
251Și Samuel
a murit. Și tot Israelul s‐a adunat și l‐a plâns
și l‐au înmormântat în casa lui în Rama. Și David s‐a sculat și s‐a pogorât în pustia
Paran. 2Și în Maon
era un bărbat a cărui avere era în Carmel. Și omul era foarte cuprins și avea trei mii de oi și o mie de capre și își tundea oile în Carmel
. 3Și numele bărbatului era Nabal și numele nevestei sale Abigail. Și femeia era de bună înțelegere și frumoasă la chip, dar bărbatul era aspru și rău în faptele sale și era din casa lui Caleb. 4Și David a auzit în pustie că Nabal își tundea
oile. 5Și David a trimis zece tineri și David a zis tinerilor: Suiți‐vă la Carmel și mergeți la Nabal și întrebați‐l de sănătate în numele meu. 6Și să ziceți: Să trăiești
! și pace ție și pace casei tale și pace la tot ce este al tău. 7Și acum am auzit că ai tunzători: acum păstorii tăi au fost cu noi și noi nu i‐am rușinat și nu le‐a lipsit
nimic în toate zilele cât au fost în Carmel. 8Întreabă pe tineri și îți vor spune. De aceea să afle tinerii har în ochii tăi, căci venim într‐o zi
bună. Rugămu‐te dă robilor tăi și fiului tău David ce va găsî mâna ta. 9Și tinerii lui David au venit și au vorbit lui Nabal cu toate aceste cuvinte în numele lui David și au încetat. 10Și Nabal a răspuns robilor lui David și a zis: Cine
123.3,4
este David și cine‐i fiul lui Isai? Astăzi sunt mulți robi care fug fiecare de la domnul său. 11Și să iau eu
pâinea mea și apa mea și carnea mea, pe care am junghiat‐o pentru tunzătorii mei și să le dau unor oameni, pe care nu‐i știu de unde sunt? 12Și tinerii lui David s‐au întors pe calea lor și s‐au dus înapoi și au venit și i‐au istorisit cu toate cuvintele acestea. 13Și David a zis oamenilor săi: Încingeți‐vă fiecare sabia. Și și‐au încins fiecare sabia și David și‐a încins și el sabia și ca la patru sute de inși s‐au suit după David, iar două sute au rămas
pe lângă calabalâcuri. 14Și unul din tineri a spus Abigailei, nevasta lui Nabal, zicând: Iată David a trimis soli din pustie ca să binecuvânteze pe domnul nostru și el și‐a râs de ei. 15Și oamenii au fost foarte buni cu noi și n‐am fost rușinați
și nimic nu ne‐a lipsit în toate zilele cât neam însoțit cu ei, când eram în câmpii. 16Ei ne‐au fost zid
și noaptea și ziua în toate zilele cât am fost cu ei, păscând oile. 17Și acum cunoaște și vezi ce ai de făcut, căci rău
s‐a hotărât împotriva domnului nostru și împotriva casei sale; și el este un așa
fiu al lui Belial că nimeni nu poate vorbi cu el. 18Și Abigail s‐a grăbit și a luat
21.14
două sute de pâini și două burdufuri cu vin și cinci oi pregătite și cinci măsuri de grăunțe prăjite și o sută de turte de stafide și două sute de turte de smochine și le‐a pus pe măgari. 19Și a zis tinerilor săi: Treceți înaintea
mea; iată eu vin în urma voastră. Dar bărbatului său Nabal nu i‐a spus. 20Și a fost așa: pe când călărea pe măgar și se pogora într‐un loc stufos al dealului, iată David și oamenii săi se pogorau spre ea și ea i‐a întâlnit. 21Și David a zis: În adevăr, în zadar am păzit tot ce avea acesta în pustie de nu s‐a pierdut nimic din tot ce era al lui și mi‐a răsplătit
rău pentru bine. 22Așa să facă
Dumnezeu vrăjmașilor lui David și încă mai mult de voi lăsa până la lumina dimineții vreo
parte bărbătească
21.212 Reg. 9.8
din tot ce este al lui! 23Și Abigail a văzut pe David și s‐a grăbit și s‐a dat jos
de pe măgar și a căzut pe fața sa înaintea lui David și s‐a plecat la pământ. 24Și a căzut la picioarele lui și a zis: Asupra mea, domnul meu, asupra mea să fie nelegiuirea! și să vorbească, rogu‐te, roaba ta la urechile tale și ascultă cuvintele roabei tale. 25Rogu‐te să nu ia aminte domnul meu la acest om al lui Belial, Nabal; căci cum este numele lui așa este și el: Nabal este numele lui și nebunie este în el; și eu, roaba ta, n‐am văzut pe tinerii domnului meu, pe care i‐ai trimis. 26Și acum, domnul meu, viu
este Domnul și viu este sufletul tău, fiindcă Domnul te‐a oprit
ca să vii la vărsare de sânge și să te mântuiești
cu chiar mâna ta. Și acum să fie ca
Nabal vrăjmașii tăi și cei ce caută să facă rău domnului meu. 27Și acum darul acesta
, pe care l‐a adus roaba ta domnului meu, să se dea tinerilor care urmează pe domnul meu. 28Iartă, te‐rog, fărădelegea roabei tale! Căci Domnul
va face negreșit domnului meu o casă trainică, căci domnul meu luptă luptele
Domnului și nu se va găsi rău
în tine în toate zilele tale. 29Și un om s‐a sculat să te urmărească și a căutat sufletul tău, dar sufletul domnului meu va fi legat în legătura vieții la Domnul Dumnezeul tău și sufletul vrăjmașilor tăi îl va azvârli ca din golul
praștiei. 30Și va fi așa: când Domnul va face domnului meu după tot binele pe care l‐a vorbit despre tine și te va pune domn peste Israel, 31aceasta nu va fi un prilej de cădere pentru tine, nici mustrare de inimă pentru domnul meu, că ai vărsat sânge fără pricină și că domnul meu s‐a mântuit singur. Și când Domnul va face bine domnului meu, atunci adu‐ți aminte de roaba ta. 32Și David a zis către Abigail: Binecuvântat
72.18Lc. 1.68
să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care te‐a trimis în ziua aceasta spre întâmpinarea mea. 33Și binecuvântată să fie priceperea ta și binecuvântată să fii tu că m‐ai oprit
în ziua aceasta de a veni la vărsare de sânge și a mă mântui cu chiar mâna mea. 34Dar cu adevărat viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, care m‐a oprit
să‐ți fac rău, că de nu te‐ai fi grăbit și n‐ai fi venit spre întâmpinarea mea, hotărât n‐ar fi rămas
lui Nabal nici măcar o singură parte bărbătească până la lumina dimineții. 35Și David a luat din mâna ei ce‐i adusese ea și i‐a zis: Suie‐te
în pace la casa ta; vezi am ascultat de glasul tău și am căutat
la fața ta.
David ia pe Abigail
36Și Abigail a venit la Nabal și iată el avea un ospăț
în casa sa, ca ospățul unui împărat, și inima lui Nabal era veselă în el, căci era foarte beat. Și ea nu i‐a spus niciun cuvânt, mic sau mare, până la lumina dimineții. 37Și a fost așa: dimineața, când ieșise vinul din Nabal, nevastă‐sa i‐a spus toate aceste lucruri și inima lui a murit în el și s‐a făcut ca o piatră. 38Și a fost așa: cam după zece zile Domnul a lovit pe Nabal și a murit. 39Și David a auzit că a murit Nabal și a zis: Binecuvântat
să fie Domnul, care mi‐a făcut dreptate
pentru ocara mea din mâna lui Nabal și care a oprit
pe robul său de la rău și răutatea lui Nabal s‐a
întors asupra capului său. Și David a trimis și a vorbit Abigailei ca s‐o ia de nevastă. 40Și robii lui David au venit la Abigail la Carmel și i‐au vorbit zicând: David ne‐a trimis la tine ca să te ia de nevastă. 41Și ea s‐a sculat și s‐a plecat cu fața la pământ și a zis: Iată slujnica ta este o roabă
ca să spele picioarele robilor domnului meu. 42Și Abigail s‐a grăbit și s‐a sculat și a încălecat pe un măgar cu cinci din slujnicele ei care o urmau; și s‐a dus după solii lui David și a fost nevasta lui. 43Și David a luat și pe Ahinoam
din Izreel și amândouă
au fost nevestele sale. 44Iar Saul dăduse pe Mical
, fata sa, nevasta lui David, lui Palti, fiul lui Laiș, care era din Galim
.
