Urare
11Pavel, apostol
al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu și Timotei fratele, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint
cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia: 2Har
vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și Domnul Isus Hristos.
Mângâierile apostolului
3Binecuvântat
este Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, 4care ne mângâie în tot necazul nostru, ca prin mângâierea cu care suntem mângâiați noi înșine de Dumnezeu să putem mângâia pe cei ce sunt în orice necaz. 5Pentru că după cum suferințele
lui Hristos prisosesc asupra noastră, tot așa prisosește și mângâierea noastră prin Hristos. 6Și fie că suntem în necaz, este pentru mângâierea și mântuirea voastră; fie că suntem mângâiați, este pentru mângâierea voastră, care lucrează în suferirea cu răbdarea a acelorași suferinți pe care le suferim
și noi. 7Și nădejdea noastră pentru voi este tare, știind că
, după cum sunteți părtași ai suferințelor, astfel sunteți și ai mângâierii. 8Căci nu voim să nu știți, fraților, de necazul
16.9
nostru care ni s‐a făcut în Asia, că am fost îngreuiați foarte mult, peste puterea noastră, încât deznădăjduisem și de viață. 9Dar chiar aveam în noi înșine hotărârea morții, ca să nu
ne încredem în noi înșine, ci în Dumnezeu care scoală morții: 10
care ne‐a scăpat dintr‐o moarte așa de mare și ne scapă: în care nădăjduim că ne va mai scăpa încă, 11ajutând
și voi împreună cu cererea voastră pentru noi ca pentru darul
de har făcut nouă prin multe fețe, să se aducă mulțumiri de mulți pentru noi.
Mărturia cugetului apostolului
12Căci lăudarea noastră este aceasta: mărturia cugetului nostru că ne‐am purtat în lume și mai ales către voi în sfințenie și curățenie
de la Dumnezeu, nu
în înțelepciune firească, ci în harul lui Dumnezeu. 13Căci nu vă scriem altele decât cele ce citiți sau și recunoașteți și am nădejde că veți recunoaște până la urmă, 14după cum ne‐ați și recunoscut în parte, că
noi suntem pricina voastră de laudă, după cum și voi
4.11 Tes. 2.19,20
sunteți a noastră în ziua Domnului nostru Isus. 15Și în această deplină încredere voiam
să vin mai întâi la voi ca să aveți un
al doilea har, 16și să trec pe la voi în Macedonia, și iarăși
din Macedonia să vin la voi și să fiu petrecut de voi în Iudeea. 17Deci când am voit aceasta, nu cumva am lucrat cu ușurință? Sau oare ceea ce vreau, vreau potrivit cărnii
ca să fie la mine Da da și Nu nu? 18Dar Dumnezeu este credincios că cuvântul nostru către voi nu este Da și Nu. 19Căci Fiul
lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit între voi prin noi, prin mine și Silvan și Timotei, n‐a fost Da și Nu, ci
în el este Da. 20Căci
oricâte făgăduințe ale lui Dumnezeu ar fi, în el sunt Da; de aceea și prin el Aminul este spre slava lui Dumnezeu prin noi. 21Iar cel ce ne întărește împreună cu voi în Hristos și ne‐a
uns este Dumnezeu, 22care ne‐a
4.302 Tim. 2.19Ap. 2.17
și pecetluit și ne‐a
dat arvuna Duhului în inimile noastre.
Pricina amânării venirii
23Eu însă chem
pe Dumnezeu martor peste sufletul meu că pentru ca
13.2,10
să vă cruț n‐am mai venit la Corint. 24Nu că
avem stăpânire peste credința voastră, ci suntem ajutători ai bucuriei voastre; căci voi stați în
credință.
21Dar am judecat în mine însumi aceasta ca să
nu vin iarăși la voi cu întristare. 2Căci dacă eu vă întristez, cine mai este care mă înveselește dacă nu cel întristat de mine? 3Și am și scris aceasta, ca nu după ce voi veni să
am întristare din partea acelora de care trebuia să mă bucur; având
încredere în voi toți că bucuria mea este a voastră a tuturor. 4Căci v‐am scris cu multă mâhnire și cu strângere de inimă, cu multe lacrimi; nu
ca să fiți întristați, ci ca să cunoașteți iubirea pe care o am mai cu prisosință către voi.
Iertarea celui pedepsit
5Dar dacă
cineva a pricinuit întristare, nu m‐a
întristat pe mine, ci în parte (ca să nu vă îngreuiez) pe voi toți. 6Destul este pentru unul ca acela pedeapsa aceasta care i s‐a dat de
mai mulți, 7încât voi dimpotrivă
este mai bine să‐l iertați și să‐l mângâiați, ca nu cumva unul ca acesta să fie înghițit de o mult prea mare întristare. 8De aceea vă îndemn să hotărâți iubire în privința lui. 9Căci pentru aceasta am și scris, ca să cunosc dovedirea voastră, dacă sunteți
ascultători în toate. 10Iar cui îi iertați voi ceva, îi iert, și eu; căci și eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi în fața lui Hristos. 11Ca să nu dăm câștig Satanei asupra noastră: căci planurile lui nu ne sunt necunoscute. 12Și când am venit
20.6
la Troa pentru evanghelia lui Hristos și‐mi era deschisă o ușă
în Domnul, 13n‐am
avut liniște în duhul meu, fiindcă n‐am găsit pe Tit, fratele meu, ci după ce mi‐am luat rămas bun de la ei, am ieșit în Macedonia.
Slujba apostolului
14Mulțumită fie dar lui Dumnezeu, care totdeauna ne duce în carul biruinței sale în Hristos și arată prin noi în orice loc mirosul
cunoștiinței lui. 15Pentru că suntem un bun miros al lui Hristos către Dumnezeu în
cei ce sunt mântuiți și în
cei ce sunt pierduți, 16unora
miros din moarte spre moarte, iar altora miros din viață spre viață. Și cine
este îndestul pentru acestea? 17Căci noi nu amestecăm
ca cei mulți Cuvântul lui Dumnezeu: ci ca din curățenie, ci ca din Dumnezeu vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos.
Destoinicia apostolului
31Începem
să vă dăm în grijă iarăși de noi înșine? Afară numai dacă avem trebuință, ca unii, de epistole
de dare în grijă către voi sau de la voi? 2Voi
sunteți epistola noastră scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii, 3căci voi sunteți arătați că sunteți o epistolă a lui Hristos, slujită de noi, scrisă
nu cu cerneală, ci cu duhul Dumnezeului celui viu; nu pe
34.1
tăblițe de piatră, ci pe
36.26Evr. 8.10
tăblițe de carne, pe inimi. 4Și avem o astfel de încredere prin Hristos către Dumnezeu: 5nu
că prin noi înșine suntem destoinici să socotim ceva ca de la noi înșine, ci destoinicia
noastră este de la Dumnezeu, 6care ne‐a și făcut destoinici ca slujitori
15.10Ef. 3.7Col. 1.25,291 Tim. 1.11,122 Tim. 1.11
ai unui nou legământ
; nu ai slovei
7.6
, ci ai duhului; căci slova
4.15
7.9‐11Gal. 3.10
omoară, iar
Duhul face viu.
Legământul cel nou și cel vechi
7(Iar dacă slujba
morții săpată în slove
pe pietre a venit cu slavă, încât
copiii lui Israel nu puteau să‐și ațintească privirea pe fața lui Moise din pricina slavei feței lui, care slavă avea să fie desființată, 8cum nu va fi cu slavă mult mai mult slujba
Duhului? 9Căci dacă slujba osândei a avut slavă, cu cât mai mult prisosește în slavă slujba
3.21
dreptății. 10Căci ceea ce a fost făcut slăvit nici n‐a fost făcut slăvit în această privință, din pricina slavei care întrece cu mult. 11Căci dacă ceea ce este desființat a venit cu slavă, cu mult mai mult ceea ce rămâne este în slavă. 12Având deci o astfel de nădejde, ne folosim
de multă îndrăzneală. 13Și nu suntem ca Moise, care
își punea mahramă pe față, ca să nu‐și ațintească ochii copiii lui Israel la sfârșitul a ceea ce este desființat
. 14Dar gândurile lor au fost
învârtoșate. Căci până în ziua de astăzi aceeași mahramă rămâne nedescoperită la citirea Vechiului Testament, fiindcă în Hristos, mahrama este desființată. 15Ci până astăzi când este citit Moise, este o mahramă pe inima lor. 16Dar când
vreunul se va întoarce la Domnul, mahrama este luată
la o parte.) 17Iar Domnul
este Duhul și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenie. 18Dar noi toți, privind ca
într‐o oglindă, cu fața descoperită slava
Domnului, suntem schimbați
în același chip din slavă în slavă ca prin Domnul Duhul.
