Rugăciunea lui Ezechia
191Și a fost așa: când a auzit împăratul Ezechia
, și‐a sfâșiat hainele și s‐a acoperit eu sac și a intrat în casa Domnului. 2Și a trimis pe Eliachim care era peste casă și pe Șebna, scriitorul, și pe bătrânii preoților, acoperiți cu saci, la Isaia, prorocul
, fiul lui Amoț. 3Și i‐au zis: Așa zice Ezechia: Ziua aceasta este o zi de strâmtorare, de certare și de ocară; căci pruncii au ajuns până la naștere și nu este putere ca să nască. 4Poate
va auzi Domnul Dumnezeul tău toate cuvintele lui Rabșache, pe care l‐a trimis împăratul
Asiriei, domnul său, să ocărască pe Dumnezeul cel viu și va certa
cuvintele pe care le‐a auzit Domnul Dumnezeul tău. Înalță deci o rugăciune pentru rămășița care a rămas. 5Și slujitorii împăratului Ezechia au venit la Isaia. 6Și Isaia
le‐a zis: Așa veți zice domnului vostru: Așa zice Domnul: Nu te teme de cuvintele pe care le‐ai auzit, cu care m‐au hulit slujitorii
împăratului Asiriei. 7Iată voi pune un duh
Ier. 51.1
în el și va auzi o știre și se va întoarce în țara sa și‐l voi face să cadă de sabie în țara sa. 8Și Rabșache s‐a întors și a aflat pe împăratul Asiriei luptându‐se împotriva Libnei, căci auzise că plecase din
Lachis. 9Și a auzit
zicându‐se despre Tirhaca, împăratul Etiopiei: Iată a ieșit să se lupte cu tine! și a trimis iarăși soli la Ezechia zicând: 10Așa veți spune lui Ezechia, împăratul lui Iuda, zicând: Dumnezeul tău, în care
te încrezi, să nu te înșele, zicând: Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei. 11Iată ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor pe care le‐au nimicit cu desăvârșire și oare tu vei fi scăpat? 12Oare i‐au scăpat dumnezeii
neamurilor pe care le‐au nimicit părinții mei: Gozanul și Haranul și Rețeful și pe copiii
Edenului care erau în Telasar? 13Unde
e împăratul Hamatului și împăratul Arpadului și împăratul cetății Sefarvaimului, al Henei și al Ivei? 14Și Ezechia
a luat epistola din mâna solilor și a citit‐o; și Ezechia s‐a suit în casa Domnului și a întins‐o înaintea Domnului. 15Și Ezechia s‐a rugat înaintea Domnului și a zis: Doamne Dumnezeul lui Israel, care șezi
între heruvimi, tu
singur ești Dumnezeu al tuturor împăraților pământului; tu ai făcut cerurile și pământul: 16Pleacă‐ți
urechea, Doamne, și ascultă: deschide‐ți
, Doamne, ochii și vezi și auzi cuvintele lui Sanherib cu care a trimis
să ocărască pe Dumnezeul cel viu. 17Cu adevărat, Doamne, împărații Asiriei au pustiit neamurile și țările lor 18și au aruncat pe dumnezeii lor în foc pentru că nu erau dumnezei ci
lucrarea mâinilor oamenilor, lemne și piatră: pentru aceasta i‐au pierdut. 19Și acum, Doamne Dumnezeul nostru, mântuiește‐ne, rogu‐te, din mâna lui ca să cunoască toate împărățiile
pământului că tu, Doamne, ești Dumnezeu, tu singur. 20Și Isaia, fiul lui Amoț, a trimis la Ezechia, zicând: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Ce te‐ai rugat
mie cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei, am auzit
21Acesta este cuvântul pe care l‐a vorbit Domnul împotriva lui: Fecioara, fiica
Sionului, te disprețuiește și râde de tine; fiica
Ierusalimului clatină din cap după tine. 22Pe cine ai ocărît și ai hulit tu? Și împotriva cui ți‐ai înălțat tu glasul și ți‐ai ridicat ochii sus? Împotriva Sfântului
lui Israel! 23Prin solii
tăi ai ocărît pe Domnul și ai zis: M‐am suit cu
mulțimea carelor mele pe înălțimea muntelui, pe coastele Libanului și voi tăia cedrii săi cei înalți, pinii săi cei aleși; și voi intra până la locuințele sale cele mai îndepărtate, în pădurea câmpului său roditor. 24Am săpat și am băut ape străine, și am secat cu talpa picioarelor mele toate râurile Egiptului. 25N‐ai auzit că de demult am făcut‐o, din zile vechi am
întocmit‐o? Acum am împlinit‐o, ca tu să fii cel ce preface
cetățile întărite în grămezi de dărâmături. 26Și locuitorii lor au slăbit și s‐au înspăimântat și s‐au rușinat; au fost ca iarba câmpului, ca verdeața, ca iarba
de pe acoperișuri și ca grâul pârlit înainte de înspicare. 27Dar cunosc
șederea ta și ieșirea ta și intrarea ta și înfuriarea ta împotriva mea. 28Fiindcă înfuriarea ta împotriva mea și mândria ta au ajuns la urechile mele, de aceea îți voi pune veriga
38.4Amos 4.2
mea în nări și zăbalele mele în buze și te voi întoarce pe calea
pe care ai venit. 29Și acesta îți va fi
semnul: anul acesta veți mânca orice crește singur de la sine și al doilea an orice va răsări din acestea și al treilea an să semănați, să secerați și să sădiți vii și să mâncați rodul lor. 30Și cei scăpați ai casei lui Iuda, care rămân
, iarăși vor prinde rădăcină dedesubt și vor da rod deasupra. 31Căci din Ierusalim va ieși o rămășiță și din muntele Sion cei ce vor scăpa. Râvna
Domnului va face aceasta. 32Pentru aceasta așa zice Domnul despre împăratul Asiriei: Nu va intra în cetatea aceasta nici nu va săgeta în ea o săgeată; nici nu va veni înaintea ei cu scutul nici nu va ridica șanț împotriva ei. 33Se va întoarce pe calea pe care a venit și nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul. 34Și voi apăra
cetatea aceasta ca s‐o mântuiesc, pentru mine și pentru robul
meu David. 35Și a fost așa: în noaptea
aceea îngerul Domnului a ieșit și a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci și cinci de mii. Și când s‐au sculat dimineața, iată toți erau trupuri moarte. 36Și Sanherib, împăratul Asiriei, a plecat și s‐a dus și s‐a întors și a locuit în Ninive
. 37Și a fost așa: pe când se închina în casa lui Nisroc, dumnezeul său. Adramelec
și Șarețer, fiii săi
, l‐au lovit cu sabia și au fugit în țara Ararat. Și în locul său a domnit Esar‐Hadon
, fiul său.