Plecarea lui Pavel la Roma
271Și când s‐a hotărât
ca noi să plecăm pe apă în Italia, au dat pe Pavel și pe alți închiși unui sutaș cu numele Iuliu din ceata Augusta. 2Și suindu‐se într‐o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe apă la locurile de pe lângă Asia, am pornit pe apă fiind cu noi Aristarh
Macedoneanul din Tesalonic. 3Și în cealaltă zi am ajuns la Sidon. Și Iuliu s‐a purtat
omenos cu Pavel și i‐a dat voie să se ducă la prietenii săi ca să capete îngrijire. 4Și de acolo am pornit pe mare și am mers pe apă pe lângă Cipru pentru că vânturile erau protivnice. 5Și după ce am trecut marea care este pe lângă Cilicia și Pamfilia, ne‐am pogorât la Mira în Licia. 6Și acolo sutașul a găsit o corabie din Alexandria, mergând în Italia și ne‐a suit în ea. 7Și fiindcă multe zile mergeam încet și am ajuns cu anevoie lângă Cnid, deoarece nu ne lăsa vântul să ne apropiem, am mers pe lângă Creta spre Salmona. 8Și mergând cu greutate pe lângă ea, am venit la un loc numit Limanuri Frumoase, de care era aproape cetatea Lasea. 9Și trecând multă vreme și călătoria fiind acum primejdioasă, pentru că
trecuse și postul acum, Pavel îi îndemna 10și le zicea: Bărbați, văd că și călătoria are să fie cu mare vătămare și multă pagubă nu numai pentru încărcătură și corabie, ci și pentru sufletele noastre. 11Dar sutașul asculta mai mult de cârmaci și de stăpânul vasului, decât de cele zise de Pavel. 12Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au dat sfat să plece pe apă de acolo, dacă ar putea ajunge și să ierneze la Fenix, un liman al Cretei, privind în jos spre vântul de miazăzi‐apus și spre vântul de miazănoapte‐apus. 13Și când a bătut încet vântul de miazăzi, părându‐li‐se că sunt stăpâni pe ținta lor, au ridicat ancora și mergeau aproape de țărm de‐a lungul Cretei. 14Dar nu după multă vreme s‐a repezit din ea un vânt furtunos care se numește Eurachilon. 15Și când a fost răpită corabia cu totul și nu putea să facă față vântului, ne‐am lăsat în voia lui, lăsându‐ne duși. 16Și alergând pe lângă un ostrov mic numit Clauda, cu anevoie am fost în stare să prindem luntrea, 17pe care ridicând‐o sus, întrebuințau mijloace de apărare încingând vasul pe dedesubt; și temându‐se să nu dea peste Sirta, au lăsat vetrilele jos și erau mânați astfel. 18Și fiindcă ne nevoiam mult cu furtuna, a doua zi au început să arunce povara 19și a treia zi au
aruncat cu mâinile lor uneltele corăbiei. 20Și fiindcă mai multe zile n‐au lucit peste noi nici soare, nici stele și nu mică furtună ne amenința acum, era luată orice nădejde că vom scăpa. 21Și fiindcă au fost mult fără hrană, atunci Pavel a stat în mijlocul lor și a zis: Bărbați, trebuia să fi ascultat de mine și să nu fi plecat de la Creta, și să fi cruțat această vătămare și pagubă. 22Și acum vă îndemn să fiți cu inimă bună; căci nicio pierdere de suflet nu va fi dintre voi, afară de a corăbiei. 23Pentru că în noaptea aceasta a stat lângă mine un înger
al Dumnezeului al căruia
sunt eu și căruia îi slujesc, 24zicând: Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și iată Dumnezeu ți‐a dăruit pe toți cei ce călătoresc pe mare cu tine. 25De aceea, bărbați, fiți cu inimă bună; căci
eu cred pe Dumnezeu, că va fi așa după cum mi s‐a vorbit. 26Dar trebuie să dăm peste
un ostrov oarecare. 27Și când a fost a patrusprezecea noapte, pe când eram mânați încoace și încolo în marea Adriatică, pe la miezul nopții marinarii bănuiau că se apropie de o țară oarecare. 28Și au lăsat măsura în jos și au găsit douăzeci de stânjeni; și depărtându‐se puțin și lăsând iar măsura în jos, au găsit cincisprezece stânjeni. 29Și temându‐se ca nu cumva să dăm peste locuri stâncoase, au aruncat patru ancore din partea dinapoi a corăbiei și doreau să se facă ziuă. 30Și fiindcă marinarii căutau să fugă din corabie și lăsaseră luntrea jos în mare sub cuvânt că ar avea să întindă ancore de la pisc, 31Pavel a zis sutașului și ostașilor: Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi scăpați. 32Atunci ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat‐o să cadă. 33Și până să se facă ziuă, Pavel îndemna pe toți să ia ceva de mâncare zicând: Astăzi este a patrusprezecea zi de când așteptați și stați întruna nemâncați neluând nimic. 34De aceea vă îndemn să luați ceva de mâncare; căci aceasta este spre scăparea voastră; pentru că
21.18
un păr nu va pieri din capul niciunuia dintre voi. 35Și după ce a zis acestea și a luat pâine, a
4
mulțumit lui Dumnezeu în fața tuturor și a frânt‐o și a început să mănânce. 36Atunci toți au fost cu inima bună și au luat și ei de mâncare. 37Și în corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete
. 38Și după ce s‐au săturat de mâncare, ușurau corabia aruncând afară grâul în mare. 39Și când s‐a făcut ziuă, nu cunoșteau bine pământul dar zăreau un sân de mare având un țărm, către care s‐au sfătuit, dacă ar putea, să mâne corabia. 40Și desfăcând ancorele, le‐au lăsat în mare, lăsând totodată în jos legăturile cârmelor și întinzând vetrila din frunte în adierea vântului, țineau spre țărm. 41Dar dând peste un loc între două mări, au înțepenit vasul și piscul s‐a
înfipt și sta neclintit iar partea dinapoia vasului se sfărâma de tăria valurilor. 42Și sfatul ostașilor a fost ca să omoare pe cei legați, ca nu cumva vreunul să iasă afară în înot și să scape prin fugă. 43Dar sutașul voind să scape pe Pavel, i‐a împiedicat de la planul lor și a poruncit ca cei ce pot să înoate să se arunce afară cei dintâi și să iasă la pământ 44și ceilalți care pe scânduri, care pe ceva de ale corăbiei. Și astfel s‐a făcut că toți au
fost scăpați la pământ.
Trei luni în insula Malta
281Și după ce am fost scăpați, atunci am cunoscut că ostrovul
se numește Malta. 2Și barbarii
ne arătau nu puțină bunăvoință; căci au aprins un foc și ne‐au luat pe toți la ei din pricina ploii ce era și din pricina frigului. 3Și când a strâns Pavel o grămadă de uscături și le‐a pus pe foc, o năpârcă a ieșit de căldură și l‐a apucat de mână. 4Și barbarii, când au văzut jivina atârnată de mâna lui, ziceau unii către alții: Negreșit, omul acesta este un ucigaș, pe care, deși a scăpat din mare, Dreptatea nu l‐a lăsat să trăiască. 5Deci el a scuturat jivina în foc și n‐a suferit niciun rău. 6Și ei se așteptau că el are să se umfle sau să cadă deodată mort. Dar după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă niciun
rău, s‐au schimbat și ziceau
că el este un dumnezeu.
Vindecarea tatălui lui Publius
7Și împrejurul acelui loc erau țarine care erau ale fruntașului ostrovului cu numele Publius, care ne‐a primit și ne‐a ospătat prietenește trei zile. 8Și a fost așa: tatăl lui Publius zăcea apucat de friguri și urdinare. Pavel a intrat la el și s‐a rugat
și punând
7.32
16.18Lc. 4.401 Cor. 12.9,28
mâinile peste el, l‐a vindecat. 9Și când s‐a făcut aceasta, veneau la el și ceilalți din ostrov care erau bolnavi și erau tămăduiți. 10Aceștia ne‐au și cinstit
cu multe cinstiri și când am plecat au pus pe corabie cele pentru trebuințele noastre.
Sosirea la Roma
11Și după trei luni am plecat într‐o corabie din Alexandria cu semnul Cei Doi Gemeni, care iernase în ostrov. 12Și ajungând la Siracusa, am zăbovit acolo trei zile. 13De‐acolo am ocolit și am sosit la Regio; și după o zi s‐a stârnit un vânt de miazăzi, a doua zi am venit la Puzole, 14unde am găsit pe frați și am fost îndemnați să zăbovim la ei șapte zile; și astfel am venit la Roma. 15Și frații de acolo, când au auzit cele despre noi, au venit spre întâmpinarea noastră până la Forul lui Apiu și la Trei Cârciumi, pe care, când i‐a văzut Pavel, a mulțumit lui Dumnezeu și a prins curaj. 16Iar când am intrat în Roma, sutașul a dat căpeteniei gărzii pretoriului pe cei legați iar lui
Pavel i‐a dat voie să rămână singur cu ostașul care‐l păzea.
Pavel propovăduiește la Roma
17Și a fost așa: după trei zile el a chemat împreună la sine pe cei ce erau fruntași ai iudeilor; și când au venit ei împreună, el le‐a zis: Eu, bărbați frați, deși n‐am făcut
nimic împotriva poporului sau datinelor părintești, totuși am
fost dat legat în Ierusalim în mâinile romanilor, 18care când m‐au cercetat
, voiau să‐mi dea drumul pentru că nu era nicio vină de moarte în mine. 19Dar când iudeii au vorbit împotrivă, am
fost nevoit să cer să fiu judecat de Cesarul; nu că aș avea ceva ca să învinuiesc neamul meu. 20Deci pentru această pricină
v‐am chemat ca să vă văd și să vă vorbesc; căci pentru nădejdea lui Israel sunt împresurat cu acest
lanț. 21Iar ei i‐au zis: Noi nici n‐am primit din Iudeea scrisori despre tine, nici n‐a venit vreunul dintre frați și a dat de știre sau a vorbit ceva rău de tine. 22Dar socotim vrednic să auzim de la tine cele ce gândești; căci despre secta aceasta ne este cunoscut, că pretutindeni se vorbește
4.14
împotriva ei. 23Și hotărându‐i o zi, au venit mai mulți la el în casa de poposire, cărora le‐a istorisit
adevărul, mărturisind Împărăția lui Dumnezeu și încredințându‐i de dimineață până seara despre Isus, atât din
legea lui Moise, cât și din proroci. 24Și unii
erau încredințați de cele spuse, iar alții nu credeau. 25Și neînvoindu‐se între ei, au plecat, după ce Pavel a zis o vorbă: Bine a vorbit Duhul Sfânt prin Isaia prorocul către părinții voștri 26zicând: Du‐te
la poporul acesta și zi: Cu auzul veți auzi și nu veți înțelege și văzând veți vedea și nu veți cunoaște. 27Căci inima acestui popor s‐a îngroșat și au auzit greu cu urechile și și‐au închis ochii ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și să înțeleagă cu inima și să se întoarcă și să‐i vindec. 28Deci să vă fie cunoscut că această mântuire a lui Dumnezeu a fost trimisă Neamurilor
22.21
26.17,18Rom. 11.11
și ei vor auzi. 29Și după ce a zis aceste cuvinte, iudeii au plecat având mare neînțelegere între ei.
Pavel stă și propovăduiește doi ani la Roma
30Și Pavel a rămas doi ani întregi într‐o casă închiriată de el însuși și primea pe toți care veneau la el, 31propovăduind
Împărăția lui Dumnezeu și învățându‐i cele despre Domnul Isus Hristos, cu toată îndrăzneala și fără piedică.
