Petru și Ioan la sinedriu
41Și pe când vorbeau ei către popor, li s‐au înfățișat preoții și căpitanul Templului și saducheii, 2foarte îngrijorați
pentru că ei învață poporul și vestesc în Isus învierea dintre cei morți. 3Și au pus mâinile pe ei și i‐au pus sub pază până a doua zi; căci era seară acum. 4Dar mulți dintre cei ce au auzit cuvântul au crezut, și numărul bărbaților s‐a făcut ca la cinci mii. 5Și a fost așa: a doua zi mai marii lor și bătrânii și cărturarii au fost adunați în Ierusalim 6și Ana
18.13
, marele preot, și Caiafa și Ioan și Alexandru și câți erau din neamul mai marilor preoților. 7Și după ce i‐au pus în mijloc, au întrebat: Prin
ce putere sau prin al cui nume ați făcut voi aceasta? 8Atunci
Petru fiind plin de Duhul Sfânt a zis către ei: Mai mari ai poporului și bătrâni, 9dacă astăzi suntem cercetați pentru o facere de bine către un om neputincios, prin care acesta a fost scăpat, 10să vă fie cunoscut vouă tuturor și la tot poporul lui Israel că în
numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe
care voi l‐ați răstignit, pe care Dumnezeu l‐a sculat dintre cei morți, în el stă acest om de față sănătos înaintea voastră. 11El
este piatra care n‐a fost luată în seamă de voi, ziditorilor, care a fost făcută cap de unghi. 12Și nu este mântuire în nimeni altul: căci nici nu
este sub cer alt nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți. 13Și când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și Ioan și au înțeles că
sunt oameni fără carte și de rând, se mirau și au cunoscut că fuseseră cu Isus. 14Și privind pe omul cel tămăduit stând cu
ei, n‐aveau nimic de zis împotrivă. 15Și după ce au poruncit ca ei să iasă afară din sinedriu, s‐au sfătuit împreună între ei, 16zicând: Ce
să facem acestor oameni? Căci este știut
că s‐a făcut un semn prin ei vădit tuturor locuitorilor din Ierusalim și nu‐l putem tăgădui. 17Dar ca să nu se răspândească mai departe în popor, să‐i amenințăm ca să nu mai vorbească în numele acesta la niciunul dintre oameni. 18Și i‐au chemat
și le‐au poruncit ca să nu mai vorbească nicidecum, nici să nu‐i mai învețe în numele lui Isus. 19Dar Petru și Ioan răspunzând, au zis către ei: Judecați voi dacă
este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu. 20Căci
noi nu putem să nu vorbim cele ce am
văzut și auzit. 21Iar ei după ce i‐au mai amenințat, le‐au dat drumul, neaflând nimic cum să‐i pedepsească, din pricina
22.2
poporului, fiindcă
toți slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse. 22Căci omul asupra căruia se făcuse acest semn al tămăduirii avea mai mult de patruzeci de ani.
Petru și Ioan la ai lor
23Și
fiind lăsați să se ducă, au venit la ai lor și au făcut cunoscut tot ce ziseseră către ei mai marii preoților și bătrânii. 24Iar ei când au auzit, au ridicat într‐un gând glasul către Dumnezeu și au zis: Stăpâne, tu care
ai făcut cerul și pământul și marea și toate cele ce sunt în ele, 25care prin Duhul Sfânt ai zis, prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău: Pentru ce
s‐au dezlănțuit Neamurile și popoarele au cugetat cele deșerte? 26Împărații pământului s‐au înșiruit și stăpânitorii s‐au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Hristosului său. 27Căci cu
23.1,8
adevărat împotriva Slujitorului tău sfânt
Isus, pe
care l‐ai uns, s‐au adunat în această cetate și Irod și Ponțiu Pilat și Neamurile și popoarele lui Israel, 28spre
a face tot ce mâna ta și sfatul tău au rânduit mai dinainte ca să fie. 29Și acum, Doamne, privește spre amenințările lor și dă robilor tăi să
vorbească cuvântul tău cu toată îndrăzneala 30întinzându‐ți tu mâna spre
tămăduire și spre a se face semne și minuni prin
numele sfântului tău Slujitor
Isus. 31Și după ce s‐au rugat, s‐a
cutremurat locul unde erau adunați și s‐au umplut toți de Duhul Sfânt și
vorbeau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Unirea și dragostea credincioșilor
32Iar inima și sufletul mulțimii credincioșilor erau
una și niciunul
nu zicea că ceva din averea sa este al său, ci toate le erau de obște. 33Și apostolii își dădeau cu multă
putere mărturia pentru
învierea Domnului Isus și har mare
era peste ei toți. 34Căci nici nu era vreunul care ducea lipsă între ei; căci
cei ce stăpâneau locuri sau case le vindeau și aduceau prețurile celor vândute 35și le
puneau la picioarele apostolilor și
; se împărțea fiecăruia după cum avea cineva trebuință. 36Și Iosif, care a fost numit și Barnaba de apostoli, adică tălmăcit: Fiul mângâierii, un levit de neam din Cipru, 37având
un ogor l‐a vândut și a adus suma de bani și a pus‐o la picioarele apostolilor.