Petru și Ioan la sinedriu
41Și pe când vorbeau ei către popor, li s‐au înfățișat preoții și căpitanul Templului și saducheii, 2foarte îngrijorați
pentru că ei învață poporul și vestesc în Isus învierea dintre cei morți. 3Și au pus mâinile pe ei și i‐au pus sub pază până a doua zi; căci era seară acum. 4Dar mulți dintre cei ce au auzit cuvântul au crezut, și numărul bărbaților s‐a făcut ca la cinci mii. 5Și a fost așa: a doua zi mai marii lor și bătrânii și cărturarii au fost adunați în Ierusalim 6și Ana
18.13
, marele preot, și Caiafa și Ioan și Alexandru și câți erau din neamul mai marilor preoților. 7Și după ce i‐au pus în mijloc, au întrebat: Prin
ce putere sau prin al cui nume ați făcut voi aceasta? 8Atunci
Petru fiind plin de Duhul Sfânt a zis către ei: Mai mari ai poporului și bătrâni, 9dacă astăzi suntem cercetați pentru o facere de bine către un om neputincios, prin care acesta a fost scăpat, 10să vă fie cunoscut vouă tuturor și la tot poporul lui Israel că în
numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe
care voi l‐ați răstignit, pe care Dumnezeu l‐a sculat dintre cei morți, în el stă acest om de față sănătos înaintea voastră. 11El
este piatra care n‐a fost luată în seamă de voi, ziditorilor, care a fost făcută cap de unghi. 12Și nu este mântuire în nimeni altul: căci nici nu
este sub cer alt nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți. 13Și când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și Ioan și au înțeles că
sunt oameni fără carte și de rând, se mirau și au cunoscut că fuseseră cu Isus. 14Și privind pe omul cel tămăduit stând cu
ei, n‐aveau nimic de zis împotrivă. 15Și după ce au poruncit ca ei să iasă afară din sinedriu, s‐au sfătuit împreună între ei, 16zicând: Ce
să facem acestor oameni? Căci este știut
că s‐a făcut un semn prin ei vădit tuturor locuitorilor din Ierusalim și nu‐l putem tăgădui. 17Dar ca să nu se răspândească mai departe în popor, să‐i amenințăm ca să nu mai vorbească în numele acesta la niciunul dintre oameni. 18Și i‐au chemat
și le‐au poruncit ca să nu mai vorbească nicidecum, nici să nu‐i mai învețe în numele lui Isus. 19Dar Petru și Ioan răspunzând, au zis către ei: Judecați voi dacă
este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu. 20Căci
noi nu putem să nu vorbim cele ce am
văzut și auzit. 21Iar ei după ce i‐au mai amenințat, le‐au dat drumul, neaflând nimic cum să‐i pedepsească, din pricina
22.2
poporului, fiindcă
toți slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse. 22Căci omul asupra căruia se făcuse acest semn al tămăduirii avea mai mult de patruzeci de ani.
Petru și Ioan la ai lor
23Și
fiind lăsați să se ducă, au venit la ai lor și au făcut cunoscut tot ce ziseseră către ei mai marii preoților și bătrânii. 24Iar ei când au auzit, au ridicat într‐un gând glasul către Dumnezeu și au zis: Stăpâne, tu care
ai făcut cerul și pământul și marea și toate cele ce sunt în ele, 25care prin Duhul Sfânt ai zis, prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău: Pentru ce
s‐au dezlănțuit Neamurile și popoarele au cugetat cele deșerte? 26Împărații pământului s‐au înșiruit și stăpânitorii s‐au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Hristosului său. 27Căci cu
23.1,8
adevărat împotriva Slujitorului tău sfânt
Isus, pe
care l‐ai uns, s‐au adunat în această cetate și Irod și Ponțiu Pilat și Neamurile și popoarele lui Israel, 28spre
a face tot ce mâna ta și sfatul tău au rânduit mai dinainte ca să fie. 29Și acum, Doamne, privește spre amenințările lor și dă robilor tăi să
vorbească cuvântul tău cu toată îndrăzneala 30întinzându‐ți tu mâna spre
tămăduire și spre a se face semne și minuni prin
numele sfântului tău Slujitor
Isus. 31Și după ce s‐au rugat, s‐a
cutremurat locul unde erau adunați și s‐au umplut toți de Duhul Sfânt și
vorbeau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Unirea și dragostea credincioșilor
32Iar inima și sufletul mulțimii credincioșilor erau
una și niciunul
nu zicea că ceva din averea sa este al său, ci toate le erau de obște. 33Și apostolii își dădeau cu multă
putere mărturia pentru
învierea Domnului Isus și har mare
era peste ei toți. 34Căci nici nu era vreunul care ducea lipsă între ei; căci
cei ce stăpâneau locuri sau case le vindeau și aduceau prețurile celor vândute 35și le
puneau la picioarele apostolilor și
; se împărțea fiecăruia după cum avea cineva trebuință. 36Și Iosif, care a fost numit și Barnaba de apostoli, adică tălmăcit: Fiul mângâierii, un levit de neam din Cipru, 37având
un ogor l‐a vândut și a adus suma de bani și a pus‐o la picioarele apostolilor.
Anania și Safira
51Iar un bărbat cu numele Anania împreună cu Safira, nevastă‐sa, a vândut averea 2și
a dat la o parte pentru sine, din preț, știind și nevasta, și a adus o parte și a pus‐o la picioarele apostolilor. 3Și Petru
a zis: Anania, pentru ce ți‐a
umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt și să dai la o parte pentru tine din prețul ogorului? 4Dacă‐ți rămânea, nu ți‐ar fi rămas ție? Și după ce a fost vândut nu era oare în puterea ta? Pentru ce ți‐ai pus în inimă fapta aceasta? N‐ai mințit oamenilor, ci lui Dumnezeu. 5Și când a auzit Anania cuvintele acestea, a căzut
jos și a murit; și a fost frică mare peste toți care au auzit. 6Și cei mai tineri s‐au sculat și l‐au
ridicat împreună și l‐au dus afară și l‐au înmormântat. 7Și după o vreme cam de trei ceasuri a intrat și nevasta lui, neștiind ce s‐a întâmplat. 8Și Petru a răspuns către ea: Spune‐mi dacă cu atâta ați dat ogorul? Iar ea a zis: Da, cu atâta. 9Și Petru a zis către ea: Pentru ce v‐ați învoit împreună ca să
cercați pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au înmormântat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor duce afară. 10Și ea
a căzut îndată la picioarele lui și și‐a dat sufletul; și tinerii au intrat și au găsit‐o moartă și au dus‐o afară și au înmormântat‐o lângă bărbatul ei. 11Și a fost
frică mare peste toată biserica și peste toți care auzeau acestea.
Izbânda apostolilor
12Iar prin
mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor; și toți
erau cu un gând în pridvorul lui Solomon. 13Și
12.42
19.38
dintre ceilalți nimeni nu îndrăznea să se lipească de ei, dar
poporul îi mărea. 14Și cei ce credeau în Domnul se adăugau și mai mult, mulțimi de bărbați și de femei. 15Astfel că scoteau în ulițe pe bolnavi și‐i puneau pe paturi și așternuturi, ca venind
14.36
Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. 16Și venea și mulțime din cetățile dimprejurul Ierusalimului, ducând bolnavi și pe cei bântuiți
de duhuri necurate și toți erau tămăduiți.
Apostolii închiși și izbăviți
17Și
s‐a sculat marele preot și toți cei împreună cu el care sunt secta saducheilor și s‐au umplut de pizmă 18și au
pus mâinile pe apostoli și i‐au pus în închisoarea obștească. 19Dar un înger
al Domnului a deschis noaptea ușile temniței și i‐a scos afară și a zis: 20Mergeți și stați și vorbiți poporului în Templu toate
17.31 In. 5.11
cuvintele Vieții acesteia. 21Și când au auzit aceasta, au intrat în revărsat de zori în Templu și‐i învățau. Și a venit marele
preot și cei împreună cu el și au chemat împreună sinedriul și toată bătrânimea copiilor lui Israel și au trimis la închisoare ca să fie aduși. 22Dar slujitorii care au venit nu i‐au găsit în temniță și s‐au întors și au dat de știre, 23zicând: Închisoarea am găsit‐o încuiată cu toată tăria și pe păzitori, stând la uși, dar când am deschis n‐am găsit pe nimeni înăuntru. 24Și când au auzit cuvintele acestea, căpitanul
Templului și mai marii preoților erau în nedumerire despre ei, ce să fie aceasta. 25Și un oarecare a venit și le‐a dat de știre: Iată bărbații pe care i‐ați pus în temniță sunt în Templu și învață poporul. 26Atunci căpitanul a plecat cu slujitorii și i‐a adus nu cu silă, căci
se temeau de popor ca să nu‐i omoare cu pietre. 27Și când i‐au adus, i‐au pus în sinedriu. Și marele preot i‐a întrebat, 28zicând: Cu
poruncă v‐am poruncit să nu‐i învățați în numele acesta, și iată, ați umplut Ierusalimul de învățătura voastră și voiți să aduceți
aspura noastră sângele
27.25
omului acestuia. 29Dar Petru și ceilalți apostoli, răspunzând, au zis: Trebuie
să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. 30Dumnezeul
părinților noștri a sculat pe Isus, pe care voi l‐ați omorât cu mâinile voastre, atârnându‐l
pe un lemn. 31Pe el
Dumnezeu l‐a înălțat prin dreapta sa, Domnitor
și Mântuitor
, ca să
dea pocăință lui Israel și iertare de păcate. 32Și noi
suntem martori ai acestor graiuri, precum și Duhul Sfânt, pe
care l‐a dat Dumnezeu celor ce ascultă de el.
Apostolilor li se dă drumul
33Iar ei când
au auzit aceasta, îi tăia la inimă și se sfătuiau să‐i omoare. 34Dar un fariseu cu numele Gamaliel
, învățător de lege, în cinste la tot poporul, s‐a sculat în sinedriu și a poruncit să dea afară puțin pe oameni 35și a zis către ei: Bărbați israeliți, luați bine seama cu privire la oamenii aceștia ce aveți de gând să faceți. 36Căci mai înainte de aceste zile s‐a sculat Teuda, zicând că el însuși este ceva, la care s‐a alăturat un număr de bărbați, ca la patru sute: el a fost omorât și toți câți l‐au ascultat au fost împrăștiați și n‐au ajuns la nimic. 37După acesta s‐a sculat Iuda Galileeanul în zilele înscrierii și a atras popor după sine. Și el a pierit și toți câți îl ascultau au fost risipiți. 38Și acum vă spun, stați departe de oamenii aceștia și lăsați‐i, pentru că dacă
sfatul acesta sau lucrul acesta este de la oameni, va fi răsturnat; 39dar
dacă este de la Dumnezeu, nu‐i veți putea răsturna; ca nu cumva să fiți aflați și luptând
împotriva lui Dumnezeu. 40Și ei l‐au ascultat și când au chemat
la ei pe apostoli, i‐au bătut
23.34Mc. 13.9
și le‐au poruncit să nu vorbească în numele lui Isus și le‐au dat drumul. 41Deci ei au plecat din fața sinedriului, bucurându‐se
că s‐au învrednicit să fie disprețuiți pentru Numele. 42Și în fiecare zi în
Templu și acasă nu încetau
să‐i învețe și să propovăduiască pe Isus ca Hristosul.
Cei șapte diaconi
61Și în aceste zile când s‐au
înmulțit ucenicii, s‐a făcut o cârtire din partea eleniștilor
împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujba
de ajutorare din fiecare zi. 2Și cei doisprezece au chemat la ei mulțimea ucenicilor și au zis: Nu
este plăcut ca noi să părăsim Cuvântul lui Dumnezeu și să slujim la mese. 3Căutați
dar, fraților, dintre voi șapte bărbați cu mărturie, plini de Duhul și de înțelepciune, pe care îi vom pune la această îndatorire. 4Și noi vom
stărui în rugăciune și în slujirea Cuvântului. 5Și cuvântul a plăcut înaintea întregei mulțimi și au ales pe Ștefan, bărbat
plin de credință și de Duhul Sfânt, și pe Filip
și pe Prohor și pe Nicanor și pe Timon și pe Parmena și pe Nicolae
, un prozelit din Antiohia, 6pe care
i‐au pus înaintea apostolilor și după ce s‐au rugat, și‐au
pus mâinile peste ei.
Ștefan învinuit de hulă
7Și cuvântul
lui Dumnezeu sporea și numărul ucenicilor se înmulțea foarte mult în Ierusalim și o mulțime mare de
preoți erau ascultători de credință. 8Iar Ștefan, plin de har și putere, făcea minuni și semne mari în popor. 9Și unii din sinagoga zisă a Izbăviților și a Cirinenilor și a Alexandrinilor și a celor din Cilicia și Asia s‐au sculat și se întrebau împreună cu Ștefan. 10Și
nu erau în stare să se împotrivească înțelepciunii și Duhului cu care vorbea. 11Atunci
au pus înadins bărbați care ziceau: Noi l‐am auzit vorbind vorbe de hulă împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu. 12Și au întărâtat poporul și pe bătrâni și pe cărturari și au venit fără veste și l‐au târât cu sila și l‐au dus la sinedriu. 13Și au pus martori mincinoși zicând: Omul acesta nu încetează de a vorbi vorbe împotriva locului sfânt și a legii. 14Căci
l‐am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma
locul acesta și va schimba datinile pe care ni le‐a încredințat Moise. 15Și uitându‐se țintă la el, toți cei ce ședeau în sinedriu, au văzut fața lui ca o față de înger.