Anania și Safira
51Iar un bărbat cu numele Anania împreună cu Safira, nevastă‐sa, a vândut averea 2și
a dat la o parte pentru sine, din preț, știind și nevasta, și a adus o parte și a pus‐o la picioarele apostolilor. 3Și Petru
a zis: Anania, pentru ce ți‐a
umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt și să dai la o parte pentru tine din prețul ogorului? 4Dacă‐ți rămânea, nu ți‐ar fi rămas ție? Și după ce a fost vândut nu era oare în puterea ta? Pentru ce ți‐ai pus în inimă fapta aceasta? N‐ai mințit oamenilor, ci lui Dumnezeu. 5Și când a auzit Anania cuvintele acestea, a căzut
jos și a murit; și a fost frică mare peste toți care au auzit. 6Și cei mai tineri s‐au sculat și l‐au
ridicat împreună și l‐au dus afară și l‐au înmormântat. 7Și după o vreme cam de trei ceasuri a intrat și nevasta lui, neștiind ce s‐a întâmplat. 8Și Petru a răspuns către ea: Spune‐mi dacă cu atâta ați dat ogorul? Iar ea a zis: Da, cu atâta. 9Și Petru a zis către ea: Pentru ce v‐ați învoit împreună ca să
cercați pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au înmormântat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor duce afară. 10Și ea
a căzut îndată la picioarele lui și și‐a dat sufletul; și tinerii au intrat și au găsit‐o moartă și au dus‐o afară și au înmormântat‐o lângă bărbatul ei. 11Și a fost
frică mare peste toată biserica și peste toți care auzeau acestea.
Izbânda apostolilor
12Iar prin
mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor; și toți
erau cu un gând în pridvorul lui Solomon. 13Și
12.42
19.38
dintre ceilalți nimeni nu îndrăznea să se lipească de ei, dar
poporul îi mărea. 14Și cei ce credeau în Domnul se adăugau și mai mult, mulțimi de bărbați și de femei. 15Astfel că scoteau în ulițe pe bolnavi și‐i puneau pe paturi și așternuturi, ca venind
14.36
Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. 16Și venea și mulțime din cetățile dimprejurul Ierusalimului, ducând bolnavi și pe cei bântuiți
de duhuri necurate și toți erau tămăduiți.
Apostolii închiși și izbăviți
17Și
s‐a sculat marele preot și toți cei împreună cu el care sunt secta saducheilor și s‐au umplut de pizmă 18și au
pus mâinile pe apostoli și i‐au pus în închisoarea obștească. 19Dar un înger
al Domnului a deschis noaptea ușile temniței și i‐a scos afară și a zis: 20Mergeți și stați și vorbiți poporului în Templu toate
17.31 In. 5.11
cuvintele Vieții acesteia. 21Și când au auzit aceasta, au intrat în revărsat de zori în Templu și‐i învățau. Și a venit marele
preot și cei împreună cu el și au chemat împreună sinedriul și toată bătrânimea copiilor lui Israel și au trimis la închisoare ca să fie aduși. 22Dar slujitorii care au venit nu i‐au găsit în temniță și s‐au întors și au dat de știre, 23zicând: Închisoarea am găsit‐o încuiată cu toată tăria și pe păzitori, stând la uși, dar când am deschis n‐am găsit pe nimeni înăuntru. 24Și când au auzit cuvintele acestea, căpitanul
Templului și mai marii preoților erau în nedumerire despre ei, ce să fie aceasta. 25Și un oarecare a venit și le‐a dat de știre: Iată bărbații pe care i‐ați pus în temniță sunt în Templu și învață poporul. 26Atunci căpitanul a plecat cu slujitorii și i‐a adus nu cu silă, căci
se temeau de popor ca să nu‐i omoare cu pietre. 27Și când i‐au adus, i‐au pus în sinedriu. Și marele preot i‐a întrebat, 28zicând: Cu
poruncă v‐am poruncit să nu‐i învățați în numele acesta, și iată, ați umplut Ierusalimul de învățătura voastră și voiți să aduceți
aspura noastră sângele
27.25
omului acestuia. 29Dar Petru și ceilalți apostoli, răspunzând, au zis: Trebuie
să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. 30Dumnezeul
părinților noștri a sculat pe Isus, pe care voi l‐ați omorât cu mâinile voastre, atârnându‐l
pe un lemn. 31Pe el
Dumnezeu l‐a înălțat prin dreapta sa, Domnitor
și Mântuitor
, ca să
dea pocăință lui Israel și iertare de păcate. 32Și noi
suntem martori ai acestor graiuri, precum și Duhul Sfânt, pe
care l‐a dat Dumnezeu celor ce ascultă de el.
Apostolilor li se dă drumul
33Iar ei când
au auzit aceasta, îi tăia la inimă și se sfătuiau să‐i omoare. 34Dar un fariseu cu numele Gamaliel
, învățător de lege, în cinste la tot poporul, s‐a sculat în sinedriu și a poruncit să dea afară puțin pe oameni 35și a zis către ei: Bărbați israeliți, luați bine seama cu privire la oamenii aceștia ce aveți de gând să faceți. 36Căci mai înainte de aceste zile s‐a sculat Teuda, zicând că el însuși este ceva, la care s‐a alăturat un număr de bărbați, ca la patru sute: el a fost omorât și toți câți l‐au ascultat au fost împrăștiați și n‐au ajuns la nimic. 37După acesta s‐a sculat Iuda Galileeanul în zilele înscrierii și a atras popor după sine. Și el a pierit și toți câți îl ascultau au fost risipiți. 38Și acum vă spun, stați departe de oamenii aceștia și lăsați‐i, pentru că dacă
sfatul acesta sau lucrul acesta este de la oameni, va fi răsturnat; 39dar
dacă este de la Dumnezeu, nu‐i veți putea răsturna; ca nu cumva să fiți aflați și luptând
împotriva lui Dumnezeu. 40Și ei l‐au ascultat și când au chemat
la ei pe apostoli, i‐au bătut
23.34Mc. 13.9
și le‐au poruncit să nu vorbească în numele lui Isus și le‐au dat drumul. 41Deci ei au plecat din fața sinedriului, bucurându‐se
că s‐au învrednicit să fie disprețuiți pentru Numele. 42Și în fiecare zi în
Templu și acasă nu încetau
să‐i învețe și să propovăduiască pe Isus ca Hristosul.
Cei șapte diaconi
61Și în aceste zile când s‐au
înmulțit ucenicii, s‐a făcut o cârtire din partea eleniștilor
împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujba
de ajutorare din fiecare zi. 2Și cei doisprezece au chemat la ei mulțimea ucenicilor și au zis: Nu
este plăcut ca noi să părăsim Cuvântul lui Dumnezeu și să slujim la mese. 3Căutați
dar, fraților, dintre voi șapte bărbați cu mărturie, plini de Duhul și de înțelepciune, pe care îi vom pune la această îndatorire. 4Și noi vom
stărui în rugăciune și în slujirea Cuvântului. 5Și cuvântul a plăcut înaintea întregei mulțimi și au ales pe Ștefan, bărbat
plin de credință și de Duhul Sfânt, și pe Filip
și pe Prohor și pe Nicanor și pe Timon și pe Parmena și pe Nicolae
, un prozelit din Antiohia, 6pe care
i‐au pus înaintea apostolilor și după ce s‐au rugat, și‐au
pus mâinile peste ei.
Ștefan învinuit de hulă
7Și cuvântul
lui Dumnezeu sporea și numărul ucenicilor se înmulțea foarte mult în Ierusalim și o mulțime mare de
preoți erau ascultători de credință. 8Iar Ștefan, plin de har și putere, făcea minuni și semne mari în popor. 9Și unii din sinagoga zisă a Izbăviților și a Cirinenilor și a Alexandrinilor și a celor din Cilicia și Asia s‐au sculat și se întrebau împreună cu Ștefan. 10Și
nu erau în stare să se împotrivească înțelepciunii și Duhului cu care vorbea. 11Atunci
au pus înadins bărbați care ziceau: Noi l‐am auzit vorbind vorbe de hulă împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu. 12Și au întărâtat poporul și pe bătrâni și pe cărturari și au venit fără veste și l‐au târât cu sila și l‐au dus la sinedriu. 13Și au pus martori mincinoși zicând: Omul acesta nu încetează de a vorbi vorbe împotriva locului sfânt și a legii. 14Căci
l‐am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma
locul acesta și va schimba datinile pe care ni le‐a încredințat Moise. 15Și uitându‐se țintă la el, toți cei ce ședeau în sinedriu, au văzut fața lui ca o față de înger.
Cuvântarea de apărare a lui Ștefan
71Și marele preot a zis: Nu cumva acestea sunt astfel? 2Iar el a zis: Bărbați, frați
și părinți, ascultați. Dumnezeul slavei s‐a arătat tatălui nostru Avraam când era în Mesopotamia mai înainte de a locui în Haran; 3și a zis către el: Ieși
din țara ta și din rudenia ta și mergi în țara pe care ți‐o voi arăta. 4Atunci
12.4,5
a ieșit din țara haldeilor și a locuit în Haran; și de acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l‐a strămutat în țara aceasta în care locuiți voi acum. 5Și nu i‐a dat în ea moștenire nicio urmă de picior; și a făgăduit
13.15
15.3,8
26.3
că o va da în stăpânire lui și seminței lui după el, pe când n‐avea copil. 6Și Dumnezeu a vorbit astfel: Sămânța
lui va sta vremelnic într‐o țară străină și o vor robi și o vor asupri patru
sute de ani. 7Și pe neamul care îi vor robi îl voi judeca eu, a zis Dumnezeu, și după acestea vor ieși și‐mi vor
sluji în acest loc. 8Și i‐a dat
legământul tăierii împrejur; și astfel
Avraam a născut pe Isaac
și l‐a tăiat împrejur în ziua a opta și Isaac a născut pe Iacov și Iacov
pe cei doisprezece patriarhi. 9Și
patriarhii, pizmuind pe Iosif, l‐au vândut pentru Egipt și
Dumnezeu era cu el. 10Și l‐a scos din toate necazurile lui și i‐a dat har și înțelepciune
42.6
înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, și l‐a făcut dregător peste Egipt și peste toată casa sa. 11Și a venit
o foamete peste tot Egiptul și Canaanul și necaz mare; și părinții noștri nu găseau hrană. 12Și când a auzit Iacov
că în Egipt sunt grâne, a trimis pe părinții noștri întâia oară. 13Și
a doua oară Iosif a fost făcut cunoscut fraților lui și neamul lui Iosif s‐a dat pe față lui Faraon. 14Și
Iosif a trimis și a chemat la sine pe Iacov, tatăl său, și toată
rudenia sa, șaptezeci și cinci de suflete. 15Și Iacov
s‐a coborât în Egipt și a murit
, el și părinții noștri. 16Și
au fost strămutați la Sihem și puși în mormântul
33.19
pe care‐l cumpărase Avraam cu preț în argint de la fiii lui Emor în Sihem. 17Și cu cât se apropia vremea
făgăduinței pe care o jurase Dumnezeu lui Avraam, poporul a
crescut și s‐a înmulțit în Egipt, 18până când s‐a sculat un alt împărat peste Egipt, care nu știa pe Iosif. 19Acesta a întrebuințat meșteșugire împotriva neamului nostru și a asuprit pe părinții noștri spre a‐i face să
lepede pe pruncii lor ca să nu fie păstrați în viață.
Vremea lui Moise
20În
vremea aceea s‐a născut Moise și era
frumos lui Dumnezeu. El a fost crescut trei luni în casa tatălui. 21Și când a fost
lepădat, l‐a ridicat fiica lui Faraon și l‐a crescut ca fiu al ei. 22Și Moise a fost învățat în orice știință a Egiptenilor și era puternic
în cuvintele și faptele lui. 23Iar
când era aproape de patruzeci de ani, i s‐a suit în inimă ca să cerceteze pe frații săi, pe copiii lui Israel. 24Și văzând pe unul dintre ei nedreptățit, l‐a apărat și a răzbunat pe cel necăjit, omorând pe egiptean. 25Și el socotea că frații săi înțeleg că Dumnezeu le va da mântuire prin mâna sa; dar ei n‐au înțeles. 26Și în
ziua următoare li s‐a arătat, pe când se băteau, și i‐a îndemnat la pace zicând: Bărbați, voi sunteți frați; pentru ce vă faceți nedreptate unul altuia? 27Dar cel ce nedreptățea pe aproapele său, l‐a dat înlături zicând: Cine
te‐a pus mai mare și judecător peste noi? 28Nu cumva voiești să mă omori cum ai omorât ieri pe egiptean? 29La
4.20
18.3,4
acest cuvânt Moise a fugit și a locuit vremelnic în pământul Madian, unde a născut doi fii. 30Și după ce
s‐au împlinit patruzeci de ani, un înger i s‐a arătat în pustia muntelui Sinai într‐o flacără de foc a unui rug. 31Și Moise, când a văzut, s‐a minunat de vedenie. Și când s‐a apropiat ca să privească, s‐a făcut un glas al Domnului: 32Eu
sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam și lui Isaac și lui Iacov. Și Moise tremura și n‐a îndrăznit să privească. 33Și Domnul
i‐a zis: Dezleagă‐ți încălțămintea picioarelor; căci locul pe care stai este pământ sfânt. 34Am
văzut cu adevărat asuprirea poporului meu, care este în Egipt, și am auzit suspinul lor și m‐am pogorât să‐i scot; și acum vino, te trimit în Egipt. 35Pe acest Moise pe care l‐au tăgăduit zicând: Cine te‐a pus mai mare și judecător? Pe acesta l‐a trimis Dumnezeu, ca mai mare și răscumpărător cu mâna
îngerului care i s‐a arătat în rug. 36Acesta
33.1
i‐a scos afară, făcând
minuni și semne în țara Egiptului și
în Marea Roșie și
în pustie patruzeci de ani. 37Acesta este Moise, care a zis copiilor lui Israel: Dumnezeu vă va ridica un proroc
dintre frații voștri ca mine; (ascultați‐l)
. 38Acesta
este cel ce a fost în adunare în pustie, cu îngerul
care îi vorbea în muntele Sinai și cu părinții noștri: care a
33.4In. 1.17
primit cuvinte
vii ca să ni le dea nouă, 39căruia n‐au voit părinții noștri să‐i fie ascultători, ci l‐au înlăturat și s‐au întors în inimile lor în Egipt, 40
zicând lui Aaron: Fă‐ne dumnezei care vor merge înaintea noastră; căci Moise acesta care ne‐a scos din pământul Egiptului nu știm ce s‐a făcut. 41Și
au făcut un chip de vițel în acele zile și au adus jertfă idolului și se desfătau în lucrurile mâinilor lor. 42Dar Dumnezeu s‐a
întors și i‐a dat să slujească oștirii
17.32 Reg. 17.16
21.3Ier. 19.13
cerului, după cum este scris în cartea prorocilor: Nu cumva mi‐ați adus vite înjunghiate și jertfe patruzeci de ani în pustie, casă
a lui Israel? 43Și ați purtat cortul lui Moloh și steaua dumnezeului Remfan, chipurile pe care le‐ați făcut să vă închinați lor; și vă voi strămuta dincolo de Babilon. 44Părinții noștri aveau cortul mărturiei în pustie, după cum a rânduit cel ce a vorbit lui Moise, ca să‐l
26.30Evr. 8.5
facă după chipul pe care‐l văzuse; 45pe
care părinții noștri, la rândul lor, l‐au și adus cu Iosua, când au intrat în stăpânirea Neamurilor pe
78.55
care le‐a fugărit Dumnezeu de la fața părinților noștri până în zilele lui David; 46care
a aflat har înaintea lui Dumnezeu și a
cerut să găsească o locuință pentru Dumnezeul lui Iacov. 47Și
8.201 Cron. 17.122 Cron. 3.1
Solomon i‐a zidit o casă. 48Dar
6.18
Cel Preaînalt nu locuiește în cele făcute de mâini, după cum zice prorocul: 49Cerul
23.22
îmi este scaun de domnie și pământul așternut al picioarelor mele; ce fel de casă îmi veți zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele? 50Oare nu mâna mea a făcut toate acestea?…
Uciderea lui Ștefan cu pietre
51Voi cu grumazul înțepenit
33.3Is. 48.4
și netăiați împrejur
6.10
9.26Ezec. 44.9
cu inimile și cu urechile, voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt; cum au fost părinții voștri, așa și voi. 52Pe
23.34,371 Tes. 2.15
care dintre proroci nu i‐au prigonit părinții voștri? Și au și omorât pe cei ce au vestit mai dinainte despre venirea Celui
Drept, ai cărui vânzători și omorâtori v‐ați făcut voi acum, 53voi, care
ați primit legea prin rânduieli de îngeri și n‐ați păzit‐o!… 54Când
au auzit ei acestea, îi tăia în inimi și scrâșneau cu dinții împotriva lui. 55Iar el fiind plin
de Duhul Sfânt s‐a uitat țintă în cer și a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu 56și a zis: Iată, văd
cerurile deschise și pe Fiul
omului stând la dreapta lui Dumnezeu. 57Dar ei au strigat cu glas mare și și‐au astupat urechile și s‐au năpustit cu un gând asupra lui: 58și l‐au scos
afară din cetate și‐l
omorau cu pietre. Și martorii
17.722.20
și‐au pus jos veșmintele la picioarele unui tânăr numit Saul. 59Și pe când omorau cu pietre pe Ștefan, el
chema pe Domnul și zicea: Doamne Isuse, primește
duhul meu. 60Și a îngenuncheat
și a strigat cu glas mare: Doamne
23.34
, nu le pune la socoteală păcatul acesta. Și când a zis aceasta, a adormit.
