Înțelepciunea și nebunia la mare și mic
101Muștele moarte fac să se împuțească și să dospească untdelemnul amestecătorului de mir; tot așa puțină nebunie este mai grea decât înțelepciunea și cinstea. 2Inima înțeleptului este la dreapta sa dar inima nebunului la stânga sa. 3Nebunul chiar când umblă pe cale îi lipsește inima și
18.2
spune fiecăruia că este nebun. 4Dacă se va ridica împotriva ta duhul cârmuitorului nu‐ți
părăsi locul, căci
liniștea alină multe greșeli. 5Este un rău pe care l‐am văzut sub soare ca o greșeală care iese de la cârmuitor: 6Nebunia
pusă în locuri înalte și cei bogați șezând în locuri de jos. 7Am văzut robi pe cai
30.22
și pe mai mari călcând pe pământ ca robii. 8Cel ce
sapă groapă va cădea în ea și cel ce găurește zidul îl va mușca șarpele. 9Cel ce îndepărtează pietre va fi vătamat de ele; cel ce despică lemne se primejduiește cu ele. 10Dacă fierul este tocit și nu i se ascute tăișul, atunci trebuie să‐și pună omul mai multă putere: dar înțelepciunea este de folos ca să dea izbândă. 11Dacă mușcă șarpele pentru că nu este
descântec, atunci meșterul limbii nu‐i de niciun folos. 12Cuvintele
12.13
din gura înțeleptului sunt plăcute; dar
18.7
buzele nebunului îl înghit pe el însuși. 13Începutul cuvintelor gurii lui este prostie: iar sfârșitul vorbirii lui este o nebunie pierzătoare. 14Și nebunul
înmulțește vorbele: totuși omul nu știe ce va fi și cine‐i va spune ce
va fi după el? 15Pe nebuni îi ostenește osteneala lor, căci ei nu știu cum să meargă în cetate. 16Vai
5.11
de tine, țară, când împăratul tău este copil și mai marii tăi mănâncă dimineața! 17Ferice de tine, țară, când împăratul tău este fiu de neam ales și mai marii
tăi mănâncă la vremea cuvenită pentru tărie, nu pentru beție! 18De lene se afundă acoperișul și de lenevirea mâinilor picură în casă. 19Ospățul este pentru râs și vinul
înveselește viața, dar argintul răspunde la orice. 20Nici chiar în gândul tău nu vorbi de rău pe împărat, nici chiar în odăile tale de dormit nu
vorbi de rău pe bogat: căci pasărea cerului va duce glasul tău și cea înaripată va spune cuvântul.
Samănă‐ți sămânța din vreme!
111Aruncă‐ți pâinea pe
fața apelor: căci
după multe zile o vei afla. 2Dă o parte
la
șapte și chiar la opt, căci
nu știi ce rău va fi peste pământ. 3Când norii sunt plini de ploaie, se golesc pe pământ: și când cade copacul spre miazăzi sau spre miazănoapte, în locul unde cade copacul, acolo va rămâne. 4Cel ce se uită la vânt nu va semăna și cel ce privește la nori, nu va secera. 5Cum nu
știi care este calea vântului, nici
cum se fac oasele în pântecele celei însărcinate, tot așa nu știi lucrarea lui Dumnezeu care face totul. 6Dimineața seamănă‐ți sămânța și seara nu lăsa să ți se odihnească mâna; căci nu știi care va izbândi: aceasta sau aceea, sau dacă amândouă vor fi deopotrivă de bune. 7Cu adevărat dulce este lumina și plăcut este ochilor să
vadă soarele. 8Deci dacă ar trăi omul mulți ani, să se bucure în ei toți, totuși să‐și aducă aminte de zilele de întuneric, căci vor fi multe: tot ce vine este deșertăciune. 9Bucură‐te, tinere, în tinerețea ta, și să te veselească inima ta în zilele tinereții tale și umblă
în căile inimii tale și în privirea ochilor tăi, dar să știi că pentru toate acestea Dumnezeu
te va duce la judecată. 10Depărtează
deci necazul din inima ta și înlătură răul din carnea ta: căci
tinerețea și părul negru sunt deșertăciune.
Amintește‐ți de Dumnezeu în tinerețe
121Și adu‐ți
aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, înainte ca să vină zilele cele rele și să se apropie anii când
vei zice: N‐am plăcere de ei! 2Înainte ca să se întunece soarele și lumina și luna și stelele și să se întoarcă norii după ploaie. 3În ziua când păzitorii casei (mâinile) tremură și se încovoaie cei tari (picioarele) și încetează râșnitorii (dinții), fiindcă sunt puțini și cei ce se uită pe ferestre (ochii) se întunecă, 4și ușile (buzele) se închid înspre uliță, când glasul râșnitorilor slăbește și unul se scoală la glasul păsării, și se pleacă toate fiicele cântării
(sunetele); 5da, se tem de ce este înalt și spaimele sunt pe cale; migdalul e în floare, și lăcusta este o sarcină și capera este fără urmare, căci omul merge spre casa
sa veșnică și bocitorii
umblă pe ulițe; 6înainte ca să se slăbească funia de argint și să se sfărâme potirul de aur și să se spargă ulciorul la fântână și să se sfărâme roata la puț; 7și să se
întoarcă pulberea în pământ, cum a fost, și
duhul să se întoarcă la Dumnezeu care
27.16Iov 34.14Is. 57.16Zah. 12.1
l‐a dat. 8Deșertăciunea
deșertăciunilor, zice Propovăduitorul, totul este deșertăciune! 9Și mai mult, pentru că Propovăduitorul a fost înțelept, a mai învățat pe popor cunoștință, și el a cumpănit și căutat și a pus în șir
multe proverbe. 10Propovăduitorul a căutat să găsească cuvinte de desfătare și ceea ce s‐a scris este drept, cuvinte de adevăr. 11Cuvintele înțelepților sunt ca niște țepuși și adunările de pilde ca niște piroane înfipte: sunt date de un singur păstor. 12Și pe lângă asta, fiul meu, fii înștiințat: facerea multor cărți n‐are sfârșit și prea multă
citire este obosire a trupului. 13Să ascultăm sfârșitul întregului lucru: Teme‐te
10.12
de Dumnezeu și păzește poruncile lui! Căci aceasta este totul pentru om. 14Căci Dumnezeu va aduce orice
faptă la judecată, cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău.
