Samănă‐ți sămânța din vreme!
111Aruncă‐ți pâinea pe
fața apelor: căci
după multe zile o vei afla. 2Dă o parte
la
șapte și chiar la opt, căci
nu știi ce rău va fi peste pământ. 3Când norii sunt plini de ploaie, se golesc pe pământ: și când cade copacul spre miazăzi sau spre miazănoapte, în locul unde cade copacul, acolo va rămâne. 4Cel ce se uită la vânt nu va semăna și cel ce privește la nori, nu va secera. 5Cum nu
știi care este calea vântului, nici
cum se fac oasele în pântecele celei însărcinate, tot așa nu știi lucrarea lui Dumnezeu care face totul. 6Dimineața seamănă‐ți sămânța și seara nu lăsa să ți se odihnească mâna; căci nu știi care va izbândi: aceasta sau aceea, sau dacă amândouă vor fi deopotrivă de bune. 7Cu adevărat dulce este lumina și plăcut este ochilor să
vadă soarele. 8Deci dacă ar trăi omul mulți ani, să se bucure în ei toți, totuși să‐și aducă aminte de zilele de întuneric, căci vor fi multe: tot ce vine este deșertăciune. 9Bucură‐te, tinere, în tinerețea ta, și să te veselească inima ta în zilele tinereții tale și umblă
în căile inimii tale și în privirea ochilor tăi, dar să știi că pentru toate acestea Dumnezeu
te va duce la judecată. 10Depărtează
deci necazul din inima ta și înlătură răul din carnea ta: căci
tinerețea și părul negru sunt deșertăciune.