Paștele și întâii născuți
131Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 2Sfințește‐mi
pe orice întâi‐născut, orice deschide pântecele între copiii lui Israel din om și din dobitoc: este al meu. 3Și Moise a zis poporului: Aduceți‐vă
aminte de ziua aceasta în care ați ieșit din Egipt, din casa de robi; căci
Domnul v‐a scos cu mână tare din acest loc. Și să
nu se mănânce nimic cu aluat. 4Voi
ieșiți astăzi în luna abib. 5Și va fi
așa: când te va aduce Domnul în țara cananitului și a hetitului și a amoritului și a hevitului și a iebusitului pe care a jurat
părinților tăi că ți‐o va da, țară în care curge lapte și miere, vei
săvârși această slujbă în luna aceasta. 6Șapte
zile să mănânci azimi și în ziua a șaptea este sărbătoare pentru Domnul. 7În cele șapte zile să se mănânce azimi și să nu se vadă
la tine pâine cu aluat și să nu se vadă la tine aluat în toate hotarele tale. 8Și să istorisești
fiului tău în ziua aceea zicând: Este pentru ceea ce mi‐a făcut Domnul când am ieșit din Egipt. 9Și aceasta să‐ți fie ca semn
pe mâna ta și ca o amintire între ochii tăi, ca legea Domnului să fie în gura ta; căci Domnul te‐a scos din Egipt cu mână tare. 10Și
să păzești acest așezământ la vremea sa din an în an. 11Și va fi așa: când te va aduce Domnul în țara cananiților, cum ți‐a jurat ție și părinților tăi, și ți‐o va da, 12
vei trece lui Dumnezeu tot ce deschide pântecele și orice întâi‐născut care vine din dobitoacele tale; cei de partea bărbătească vor fi ai Domnului. 13Și
orice întâi‐născut al măgăriței îl vei răscumpăra cu un miel; și dacă nu‐l vei răscumpăra, îi vei frânge gâtul. Și pe orice întâi‐născut din om dintre fiii tăi îl vei
18.15,16
răscumpăra. 14Și
va fi așa: când te va întreba fiul tău în viitor zicând: Ce este aceasta? atunci îi vei zice: Domnul ne‐a scos cu mână tare
din Egipt, din casa de robi. 15Și a fost așa: când Faraon s‐a încăpățânat să nu ne lase să ieșim
, Domnul a omorât pe toți întâii născuți în țara Egiptului, de la întâiul născut al oamenilor până la întâiul născut al dobitoacelor: pentru aceea jertfesc eu Domnului tot ce deschide pântecele, partea bărbătească, și răscumpăr pe orice întâi‐născut al copiilor mei. 16Și îți va fi un semn
pe mâna ta și legături de amintire între ochii tăi, căci Domnul ne‐a scos cu mână tare din Egipt.
Călătoria spre pustie
17Și a fost așa: după ce Faraon a lăsat pe popor să meargă, Dumnezeu nu i‐a dus pe calea țării filistenilor, deși ea era aproape. Căci Dumnezeu a zis: Ca nu cumva poporul
văzând lupta să se căiască și să se întoarcă
în Egipt. 18Și Dumnezeu a făcut
pe popor să ocolească pe calea pustiei Mării Roșii. Și copiii lui Israel au ieșit în șir de bătaie din țara Egiptului. 19Și Moise a luat cu sine oasele lui Iosif, căci pusese pe copiii lui Israel să jure cu jurământ zicând: Dumnezeu
vă va cerceta negreșit și să‐mi duceți oasele cu voi de aici. 20Și
au plecat din Sucot și au tăbărât în Etam la marginea pustiei. 21Și
Domnul mergea înaintea feței lor ziua într‐un stâlp de nor ca să le arate calea, iar noaptea într‐un stâlp de foc ca să le dea lumină ca să meargă zi și noapte. 22Stâlpul de nor nu se depărta ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului.
Trecerea Mării Roșii.
141Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 2Vorbește copiilor lui Israel
să se întoarcă și să tăbărască în fața Pihahirotului
între Migdol
și mare; să tăbărâți în față cu Baal‐Țefon în dreptul lui lângă mare. 3Și Faraon va zice despre copiii lui Israel
: S‐au încurcat prin țară, i‐a închis pustia. 4Și
voi învârtoșa inima lui Faraon și vă va urmări și
voi fi slăvit în Faraon și în toată oștirea lui și
egiptenii vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și au făcut așa. 5Și s‐a spus împăratului Egiptului că poporul a fugit. Și inima
lui Faraon și a robilor lui s‐a întors împotriva poporului și au zis: Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece din slujba noastră? 6Și a înhămat la carul său și și‐a luat poporul cu sine. 7Și a luat
șase sute de care alese și toate carele din Egipt și fruntași peste toate. 8Și Domnul a învârtoșat
inima lui Faraon, împăratul Egiptului, și a urmărit pe copiii lui Israel. Și copiii
lui Israel au ieșit cu mână ridicată. 9Și egiptenii
i‐au urmărit; și toți caii și carele lui Faraon și călăreții lui și oștirea lui i‐au ajuns tăbărâți lângă mare la Pihahirot în dreptul Baal‐Țefonului. 10Și Faraon s‐a apropiat. Și copiii lui Israel și‐au ridicat ochii și iată egiptenii mergeau în urma lor și copiii lui Israel s‐au temut foarte mult și au strigat
107.6
către Domnul. 11Și
au zis lui Moise: Oare pentru că nu erau morminte în Egipt ne‐ai adus să murim în pustie? Ce ne‐ai făcut de ne‐ai scos din Egipt? 12Oare
nu este acesta cuvântul pe care ți l‐am spus în Egipt zicând: Lasă‐ne și vom sluji egiptenilor? Căci este mai bine pentru noi să slujim egiptenilor decât să murim în pustie. 13Și Moise a zis poporului: Nu
vă temeți; stați liniștiți și veți vedea mântuirea Domnului pe care o va lucra astăzi pentru voi: căci egiptenii pe care‐i vedeți astăzi nu‐i veți mai vedea în veac. 14Domnul
va lupta pentru voi, iar voi
veți tăcea. 15Și Domnul a zis lui Moise: De ce strigi către mine? Vorbește copiilor lui Israel să meargă înainte. 16Și
ridică‐ți toiagul și întinde‐ți mâna peste mare și despic‐o și copiii lui Israel să intre în mijlocul mării pe uscat. 17Și iată voi învârtoșa
inima egiptenilor și vor intra după ei și voi fi slăvit
în Faraon și în toată oștirea lui și în carele lui și în călăreții lui. 18Și egiptenii
vor cunoaște că eu sunt Domnul când voi fi slăvit în Faraon, în carele lui și în călăreții lui. 19Și Îngerul lui Dumnezeu
care mergea înaintea taberei lui Israel a plecat și a mers în urma lor. Și stâlpul de nor s‐a ridicat dinaintea lor și a stat în urma lor. 20Și a venit între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel. Și
era nor și întuneric și lumina noaptea și nu s‐au apropiat unii de alții toată noaptea. 21Și Moise
și‐a întins mâna peste mare; și Domnul a făcut ca marea să se retragă toată noaptea printr‐un vânt tare de răsărit și a făcut marea pământ uscat
și apele s‐au despicat
. 22Și
copiii lui Israel au intrat în mijlocul mării pe uscat și apele le erau un perete
la dreapta și la stânga lor. 23Și egiptenii i‐au urmărit și au intrat după ei, în mijlocul mării, toți caii lui Faraon, carele lui și călăreții lui. 24Și a fost așa: la straja dimineții Domnul
s‐a uitat la oștirea egiptenilor prin stâlpul de foc și de nor și a tulburat oștirea egiptenilor. 25Și le‐a depărtat roatele carelor și i‐a făcut să mâne cu greutate. Și egiptenii au zis: Să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul se luptă
pentru ei împotriva egiptenilor! 26Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți
mâna peste mare ca apele să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor și peste călăreții lor. 27Și Moise și‐a întins mâna peste mare și marea s‐a întors
la puterea ei spre ziuă și egiptenii au fugit înaintea ei. Și Domnul a scuturat
pe egipteni în mijlocul mării. 28Și
apele s‐au întors și au acoperit
carele și pe călăreții din toată oastea lui Faraon care intraseră după ei în mare; n‐a rămas niciunul din ei. 29Și
copiii lui Israel au umblat pe uscat în mijlocul mării și apele le‐au fost un perete la dreapta și la stânga lor. 30Și
Domnul a mântuit pe Israel din mâna egiptenilor în ziua aceea și Israel a văzut
59.10
pe egipteni morți pe țărmul mării. 31Și Israel a văzut mâna cea tare pe care a arătat‐o Domnul împotriva egiptenilor. Și poporul s‐a temut de Domnul și a crezut
în Domnul și în Moise, robul său.
Cântarea lui Moise și a Mariei
151Atunci Moise
și copiii lui Israel au cântat această cântare Domnului și au vorbit zicând: Voi
cânta Domnului, căci a biruit în chip slăvit. A aruncat în mare pe cal și pe călărețul lui. 2Domnul este tăria mea și cântarea
22.3
59.17
62.6
109.1
118.14
140.7Is. 12.2Hab. 3.18,19
mea. Și el a fost mântuirea mea. Acesta este Dumnezeul meu și‐l voi lăuda; Dumnezeul tatălui
meu și‐l voi înălța
118.28Is. 25.1
. 3Domnul este războinic
, numele său
este Domnul. 4Carele lui Faraon
și oastea lui le‐a aruncat în mare și fruntașii
lui aleși au fost afundați în Marea Roșie. 5Adâncurile
i‐au acoperit, s‐au pogorât
în adâncimi ca o piatră. 6Dreapta
ta, Doamne, este slăvită în putere; dreapta ta, Doamne, a sfărâmat în bucăți pe vrăjmaș. 7Și în mărimea măreției
tale ai zdrobit pe cei ce s‐au ridicat împotriva ta. Ai trimis mânia ta: îi mistuie
ca pe
47.14
pleavă. 8Și
la suflarea nărilor tale apele s‐au îngrămădit, șivoaiele
s‐au ridicat zid. Adâncurile s‐au închegat în inima mării. 9Vrăjmașul
zicea: Voi urmări, voi ajunge, voi
împărți prada, mi se va sătura sufletul de ei. Îmi voi trage sabia, mâna mea îi va stârpi. 10Tu
ai suflat cu suflarea ta
; i‐a acoperit marea. S‐au afundat ca plumbul în apele mărețe. 11Cine
86.8
89.6,8Ier. 10.6
49.19
este ca tine, Doamne, între dumnezei? Cine este ca tine slăvit
în sfințenie, înfricoșat în laude, făcător de minuni
? 12Ți‐ai întins dreapta
, pământul i‐a înghițit. 13Prin îndurarea ta ai
78.52
80.1
106.9Is. 63.12,13Ier. 2.6
dus poporul pe care l‐ai răscumpărat, l‐ai călăuzit prin puterea ta până la
locuința sfințeniei tale. 14Popoarele au auzit
, au tremurat; a apucat groaza
pe locuitorii Filistiei. 15Atunci domnitorii
Edomului
au încremenit, cutremurul a apucat pe puternicii
Moabului; toți
locuitorii Canaanului sunt topiți. 16Frica și groaza au căzut
11.25Ios. 2.9
peste ei. De mărimea brațului tău au ajuns muți ca o piatră
până a trecut poporul tău, Doamne; până a trecut poporul pe care
ți l‐ai dobândit. 17Tu îi vei duce și îi vei sădi
80.8
pe muntele moștenirii tale, locul pe care l‐ai făcut, locuința ta, Doamne
, locașul sfințit, Stăpâne, pe care mâinile tale l‐au așezat. 18Domnul
29.10
146.10Is. 57.15
va împărăți în veci de veci. 19Căci caii
lui Faraon cu carele sale și cu călăreții săi au intrat în mare și Domnul
a adus înapoi apele mării peste ei și copiii lui Israel au umblat pe uscat prin mijlocul mării. 20Și Maria, prorocița
, sora
lui Aaron, a luat
un timpan în mâna sa și toate femeile au ieșit după ea cu timpane
21.212 Sam. 6.16Ps. 68.11,25
149.3
150.4
și cu jocuri. 21Și Maria le‐a
răspuns: Cântați
Domnului, căci a biruit în chip măreț, a aruncat în mare pe cal și pe călărețul lui.
Marea
22Și Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie și au ieșit în pustia Șur
25.18
. Și trei zile au umblat prin pustie și n‐au găsit apă. 23Și au venit la Mara
și n‐au putut să bea apele din Mara, căci erau amare; de aceea i s‐a pus numele Mara. 24Și poporul a cârtit
împotriva lui Moise zicând: Ce vom bea? 25Și el
a strigat către Domnul și Domnul i‐a arătat un lemn și l‐a aruncat
4.41
în ape și apele s‐au făcut dulci. Acolo
i‐a dat un așezământ și o judecată și acolo i‐a
încercat. 26Și a zis: Dacă
vei asculta cu tot dinadinsul de cuvântul Domnului Dumnezeului tău și vei face ce este drept în ochii lui și‐ți vei pleca urechea la poruncile lui și vei păzi toate așezămintele lui, nu voi pune peste tine niciuna din bolile
pe care le‐am pus peste Egipt; căci eu sunt Domnul care
te vindecă. 27Și au venit la
Elim și acolo erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici; și au tăbărât acolo lângă ape.
