Pedepsirea lui Zedechia
171Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: 2Fiu al omului, pune o cimilitură și spune o pildă casei lui Israel. 3Și zi: Așa zice Domnul: Un vultur
mare cu aripi mari, pene lungi, plin de pene pestrițe, a venit în Liban și a luat
ramura cea mai de sus din cedru. 4A rupt vârful vlăstarelor lui și l‐a dus într‐o țară de negoț: l‐a pus într‐o țară de negustori. 5Și a luat din sămânța țării și a sădit‐o într‐o țarină de semănătură
. A pus‐o lângă ape multe, a sădit‐o ca pe
o salcie. 6Și ea a crescut și s‐a făcut butuc de vie care s‐a întins, dar
mic; așa că vițele sale se îndreptau spre el și rădăcinile sale erau sub el; și a ajuns un butuc de vie și a făcut vițe și a dat butași. 7Și mai era un vultur mare cu aripi mari și pene multe. Și iată, acest butuc de vie
și‐a plecat rădăcinile spre el și și‐a întins vițele spre el din straturile sădirii sale, ca s‐o adape. 8Era sădită în ogor bun, lângă ape multe, ca să facă vițe și să dea rod ca să ajungă o vie de slavă. 9Zi: Așa zice Domnul Dumnezeu: Va izbuti? Oare nu‐i va smulge el rădăcinile și nu‐i
va tăia rodul ca să se usuce? Toate frunzele odraslelor sale se vor usca și nu printr‐un braț mare sau popor mult va fi scoasă din rădăcinile ei. 10Și iată, este sădită! Oare va izbuti? Oare nu se va usca
de tot când se va atinge de ea vântul de răsărit? Se va usca în straturile unde a crescut. 11Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: 12Zi acum casei celei
răzvrătitoare: Nu știți ce înseamnă acestea? Zi‐le: Iată, împăratul
Babilonului a venit în Ierusalim și a luat pe împăratul lui și pe mai marii lui și i‐a adus cu sine în Babilon. 13Și a luat pe unul
din sămânța împărătească și a făcut legământ cu el și l‐a pus
să jure și a luat cu sine pe puternicii țării; 14ca împărăția să fie
coborâtă și să nu se ridice; ci să păzească legământul său și să stea. 15Dar el s‐a răsculat
împotriva lui trimițându‐și solii în Egipt ca să‐i dea
36.6,9
cai și popor mult. Va izbuti oare? Va scăpa
oare cel ce face acestea? Va călca el legământul și să scape? 16Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, dacă nu va muri el în locul
34.3
52.11
împăratului, care l‐a pus împărat, al cărui jurământ l‐a disprețuit și al cărui legământ l‐a călcat în mijlocul Babilonului. 17Și Faraon
cu oastea lui puternică și cu mulțimea lui cea mare nu va face nimic pentru el în război când vor înălța metereze și va zidi întăriri
ca să stârpească multe suflete. 18Căci a disprețuit jurământul și a călcat legământul și iată și‐a dat mâna
și totuși a făcut toate aceste lucruri: nu va scăpa. 19De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Viu sunt eu, de nu voi aduce pe capul lui jurământul meu pe care l‐a disprețuit și legământul meu pe care l‐a călcat. 20Și îmi voi
întinde mreaja asupra lui și va fi prins în cursa mea; și‐l voi aduce la Babilon și mă voi
judeca cu el acolo pentru necredincioșia lui cu care mi‐a fost necredincios. 21Și toți fugarii
lui și toate cetele lui vor cădea de sabie și cei rămași vor fi împrăștiați în toate vânturile. Și veți cunoaște că eu, Domnul, am vorbit. 22Așa zice Domnul Dumnezeu: Și voi lua din ramura
cea mai de sus a cedrului celui înalt și o voi sădi; voi tăia din vârful mlădițelor lui cele tinere una fragedă
și o voi sădi
pe un munte înalt și ridicat; 23o voi sădi pe muntele
cel înalt al lui Israel. Și va face mlădițe, va da rod și se va face un cedru măreț; și sub el vor locui toate păsările
de orice aripă; vor locui la umbra ramurilor sale. 24Și toți copacii câmpului vor cunoaște că eu, Domnul, am
coborât copacul cel înalt, am înălțat copacul cel de jos, am uscat copacul cel verde și am făcut să înflorească copacul cel uscat. Eu
, Domnul, am vorbit și am făcut.
Fiecare moare numai pentru păcatele sale
181Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: 2Ce voiți voi care spuneți în țara lui Israel proverbul acesta: Părinții
au mâncat aguridă și copiilor li s‐au strepezit dinții? 3Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, de veți mai întrebuința voi proverbul acesta în Israel! 4Iată, toate sufletele sunt ale mele; precum sufletul tatălui, așa și sufletul
fiului este al meu: sufletul care păcătuiește acela va muri. 5Și dacă un om este drept și face judecată și dreptate: 6și n‐a mâncat pe munți
și nu și‐a ridicat ochii la idolii casei lui Israel și n‐a pângărit
20.10
pe nevasta aproapelui său și nu s‐a apropiat de o femeie care este în
20.18
despărțirea ei 7și n‐a înșelat
25.14
pe nimeni; a întors datornicului zălogul
său, n‐a făcut nicio răpire, a dat
pâinea sa celui flămând și a îmbrăcat cu haină pe cel gol; 8n‐a dat cu camătă
și n‐a luat mai mult decât a dat, și‐a oprit mâna de la nedreptate, a făcut judecată
dreaptă între om și om, 9a umblat în așezămintele mele și a păzit judecățile mele ca să lucreze cu credincioșie: el este drept; va trăi negreșit,
zice Domnul Dumnezeu. 10Și dacă naște un fiu care este asupritor, vărsător
de sânge și face vreunul din aceste lucruri, 11și nu face niciuna din acele datorii; ci a mâncat și pe munți și a pângărit pe nevasta aproapelui său, 12și a înșelat pe sărac și nevoiaș, a făcut răpire, n‐a întors zălogul și și‐a ridicat ochii la idoli, a făcut
urâciune; 13a dat cu camătă și a luat mai mult decât a dat: va trăi el oare? Nu va trăi: a făcut toate urâciunile acestea; va muri: sângele
său va fi asupra lui. 14Dar iată, dacă naște un fiu care vede toate păcatele tatălui său pe care le‐a făcut și se teme și nu face unele ca acestea: 15care n‐a mâncat
pe munți și nu și‐a ridicat ochii la idolii casei lui Israel, n‐a pângărit pe nevasta aproapelui său 16și n‐a înșelat pe nimeni, n‐a luat zălog și n‐a făcut răpire, ci a dat pâinea sa celui flămând și a acoperit cu o haină pe cel gol, 17care și‐a oprit mâna de la cel sărac și n‐a luat camătă sau mai mult decât a dat, a făcut judecățile mele, a umblat în așezămintele mele: el nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său: va trăi negreșit. 18Dar tatăl său, fiindcă a apăsat foarte mult, a făcut răpire de la fratele său și a făcut în mijlocul poporului său ce nu era bine: iată, el va
muri în nelegiuirea sa. 19Și voi ziceți: Ce? De ce
24.3,4
nu poartă fiul nelegiuirea tatălui? Dacă fiul a făcut judecată și dreptate și a păzit toate așezămintele mele și le‐a făcut, el va trăi negreșit. 20Sufletul
care păcătuiește, acela va muri. Fiul
nu va purta nelegiuirea tatălui, nici tatăl nu va purta nelegiuirea fiului: dreptatea
celui drept va fi asupra lui și răutatea
celui rău va fi asupra lui. 21Dar dacă
cel rău se va întoarce de la toate păcatele sale pe care le‐a făcut și va păzi toate așezămintele mele și va face judecată și dreptate, va trăi negreșit, nu va muri. 22Niciuna
din fărădelegile lui pe care le‐a făcut nu i se vor aminti împotriva lui; va trăi în dreptatea lui pe care a făcut‐o. 23Oare îmi place
mie de moartea celui rău? zice Domnul Dumnezeu. Oare nu de întoarcerea lui de la calea lui ca să trăiască? 24Și când
cel drept se va abate de la dreptatea lui și va făptui nelegiuirea și va face după toate urâciunile pe care le face cel rău, va trăi el oare? Niciuna din faptele lui drepte
pe care le‐a făcut nu se va aminti; în necredincioșia lui pe care a lucrat‐o și în păcatul lui cu care a păcătuit, în ele va muri. 25Și voi ziceți: Calea
Domnului nu este dreaptă. Ascultă acum, casă a lui Israel: Oare calea mea nu este dreaptă? Oare nu căile voastre sunt nedrepte? 26Când
cel drept se abate de la dreptatea sa și face nelegiuire și moare pentru ea, va muri în nelegiuirea sa pe care a făcut‐o. 27Și când
cel rău se abate de la răutatea sa pe care a făcut‐o și face judecată și dreptate, el își va ține sufletul în viață. 28Fiindcă
ia seama și se abate de la toate fărădelegile sale pe care le‐a făcut, va trăi, nu va muri. 29Dar casa
lui Israel zice: Calea Domnului nu este dreaptă! O, casă a lui Israel, oare calea mea nu este dreaptă? Oare nu căile voastre sunt nedrepte? 30De aceea
vă voi judeca pe fiecare după căile sale, casă a lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceți‐vă
și abateți‐vă de la toate fărădelegile voastre și nelegiuirea nu vă va fi o piatră de poticnire. 31Lepădați
de la voi toate fărădelegile voastre pe care le‐ați făcut și faceți‐vă o inimă
nouă și un duh nou; căci pentru ce vreți să muriți, casă a lui Israel? 32Căci eu n‐am plăcere
de moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu, de aceea întoarceți‐vă și trăiți.
Israel o leoaică jelitoare și un butuc de viță
191Iar tu ridică plângere
pentru mai marii lui Israel 2și zi: Ce a fost mamă‐ta? O leoaică. Ședea culcată între lei, și‐a crescut puii în mijlocul puilor de leu. 3Și a crescut pe unul din puii săi. El s‐a făcut leuț
și s‐a deprins să apuce prada, a mâncat oameni. 4Și neamurile au auzit despre el și l‐au prins în groapa lor și l‐au adus cu verigi de nas în țara Egiptului
. 5Și când a văzut ea că a așteptat și nădejdea ei i s‐a pierdut, a luat un alt
pui și l‐a făcut leuț. 6Și el se suia
și se cobora cu leii; s‐a făcut leuț
și s‐a deprins să apuce prada; a mâncat oameni. 7Și le‐a cunoscut palatele și le‐a pustiit cetățile și țara și toată plinătatea ei a fost pustiită de mugetul răcnetului său. 8Atunci neamurile
s‐au pus împotriva lui din țările din jur și i‐au întins mrejele lor: el a fost prins
în groapa lor. 9Și l‐au pus în cușcă cu verigi de nas și l‐au adus
înaintea împăratului Babilonului; l‐au adus într‐o cetățuie ca să nu i se mai audă glasul pe munții
lui Israel. 10Mamă‐ta
era ca un butuc de vie, în sângele tău, sădită lângă ape; era roditoare
și plină de mlădițe de mulțimea apelor. 11Și avea nuiele tari ca toiegele de domnie ale celor ce domnesc. Și tulpina lui se înălța
între mlădițele tufoase și se vedea prin înălțimea ei, prin mulțimea ramurilor ei. 12Dar a fost smulsă cu furie, a fost aruncată la pământ și vântul
de răsărit i‐a uscat roadele, nuielele cele tari s‐au rupt, s‐au uscat; le‐a mistuit focul. 13Și acum este sădită în pustie într‐un pământ sec și uscat. 14Și a ieșit foc
din nuielele ramurilor sale, i‐a mistuit rodul și nu este în ea nicio nuia tare ca să fie toiag de domnie pentru domnire. Aceasta‐i o plângere
și va fi ca plângere.
