61De aceea să lăsăm
cuvântul începutului lui Hristos și să înaintăm cu sârguință spre desăvârșire, nepunând iarăși temelia pocăinței de faptele moarte
și a credinței în Dumnezeu, 2a învățăturii despre
botezuri și despre
19.6
punerea mâinilor și despre învierea morților
și despre
judecata veșnică. 3Și aceasta o vom face, dacă
va îngădui Dumnezeu. 4Căci este cu neputință ca cei ce au fost luminați
odată și au gustat darul
ceresc și s‐au făcut părtași
6.32Ef. 2.8
ai Duhului Sfânt 5și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor
, 6și care totuși au căzut, să fie înnoiți iarăși
spre pocăință, fiindcă
ei răstignesc din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și‐l dau de ocară. 7Căci pământul care a băut ploaia ce vine adesea peste el și care dă verdeață folositoare acelora pentru care și este lucrat are parte de binecuvântare
de la Dumnezeu; 8dar
dacă face spini și pălămidă este lepădat și aproape de blestem și sfârșitul lui este să fie ars.
9Dar despre voi, iubiților, suntem încredințați de mai bune lucruri și care țin de mântuire, chiar dacă vorbim astfel. 10Căci
25.40In. 13.20
Dumnezeu
nu este nedrept ca să uite lucrul
vostru și iubirea pe care ați arătat‐o pentru numele lui, întrucât ați slujit
9.1,122 Tim. 1.18
și slujiți sfinților. 11Dar dorim ca fiecare
dintre voi să arate aceeași sârguință pentru încrederea
deplină a nădejdii până la sfârșit, 12ca să nu fiți trândavi, ci următori ai celor ce prin credință și îndelungă răbdare moștenesc
făgăduințele. 13Căci Dumnezeu, când a făcut făgăduința lui Avraam, fiindcă n‐avea să jure pe nimeni mai mare, a
jurat pe sine însuși, 14zicând: Cu adevărat binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți. 15Și astfel, fiindcă a avut îndelungă răbdare, a dobândit făgăduința. 16Căci oamenii jură pe cel ce este mai mare și jurământul
le este sfârșitul oricărui cuvânt de împotrivire spre întărire. 17În aceasta Dumnezeu voind să arate și mai mult moștenitorilor
făgăduinței nestrămutarea
sfatului său, a venit la mijloc cu un jurământ, 18ca prin două fapte nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să avem puternica mângâiere, noi, care am scăpat ca să apucăm nădejdea pusă
înaintea noastră, 19pe care o avem ca o ancoră neclintită tare a sufletului și care
intră până în ceea ce este în lăuntrul perdelei, 20unde
8.1
9.24
Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut
5.6,10
7.17
mare preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.