Hristos și Melhisedec
51Căci orice mare preot, fiind luat dintre oameni, este așezat
pentru oameni în
cele către Dumnezeu, ca
să aducă daruri și jertfe pentru păcate, 2care
poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăcitori, fiindcă și
el însuși este împresurat de slăbiciune. 3Și din pricina
9.7
16.6,15‐179.7
acestei slăbiciuni este dator să aducă pentru păcate, după cum pentru popor, așa și pentru sine. 4Și nimeni
nu‐și ia cinstea aceasta pentru sine, ci dacă este chemat de Dumnezeu după cum a fost și Aaron
. 5Așa
și Hristosul nu s‐a slăvit pe sine însuși ca să fie făcut mare preot, ci cel ce i‐a zis: Tu ești Fiul
meu, eu azi te‐am născut. 6După cum zice și în alt loc: Tu
ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. 7El în zilele cărnii sale, fiindcă a adus
cereri și rugăciuni stăruitoare, cu
strigăt tare și lacrimi către acela care
putea să‐l mântuiască din
moarte, și fiind ascultat pentru evlavia sa, 8deși
era Fiu, totuși a învățat ascultarea
din cele ce a pătimit. 9Și fiind făcut desăvârșit
, s‐a făcut tuturor celor ce ascultă de el pricinuitorul mântuirii veșnice; 10fiind numit de Dumnezeu mare preot după
rânduiala lui Melhisedec, 11despre care avem multe
de spus și cu anevoie de lămurit, fiindcă v‐ați făcut zăbavnici
cu auzurile.
Pruncia cititorilor
12Căci deși din pricina vremii ar fi trebuit să fiți și învățători, aveți trebuință iarăși ca cineva să vă învețe cele
dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți trebuință de lapte
și nu de hrană tare. 13Căci cine are parte numai de lapte este neîncercat în cuvântul dreptății, căci este un prunc
14.20Ef. 4.141 Pet. 2.2
; 14iar hrana tare este pentru cei desăvârșiți, care prin obișnuință au simțurile deprinse să deosebească
binele și răul.
Cei căzuți de la credință
61De aceea să lăsăm
cuvântul începutului lui Hristos și să înaintăm cu sârguință spre desăvârșire, nepunând iarăși temelia pocăinței de faptele moarte
și a credinței în Dumnezeu, 2a învățăturii despre
botezuri și despre
19.6
punerea mâinilor și despre învierea morților
și despre
judecata veșnică. 3Și aceasta o vom face, dacă
va îngădui Dumnezeu. 4Căci este cu neputință ca cei ce au fost luminați
odată și au gustat darul
ceresc și s‐au făcut părtași
6.32Ef. 2.8
ai Duhului Sfânt 5și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor
, 6și care totuși au căzut, să fie înnoiți iarăși
spre pocăință, fiindcă
ei răstignesc din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și‐l dau de ocară. 7Căci pământul care a băut ploaia ce vine adesea peste el și care dă verdeață folositoare acelora pentru care și este lucrat are parte de binecuvântare
de la Dumnezeu; 8dar
dacă face spini și pălămidă este lepădat și aproape de blestem și sfârșitul lui este să fie ars.
Făgăduința dată lui Avraam
9Dar despre voi, iubiților, suntem încredințați de mai bune lucruri și care țin de mântuire, chiar dacă vorbim astfel. 10Căci
25.40In. 13.20
Dumnezeu
nu este nedrept ca să uite lucrul
vostru și iubirea pe care ați arătat‐o pentru numele lui, întrucât ați slujit
9.1,122 Tim. 1.18
și slujiți sfinților. 11Dar dorim ca fiecare
dintre voi să arate aceeași sârguință pentru încrederea
deplină a nădejdii până la sfârșit, 12ca să nu fiți trândavi, ci următori ai celor ce prin credință și îndelungă răbdare moștenesc
făgăduințele. 13Căci Dumnezeu, când a făcut făgăduința lui Avraam, fiindcă n‐avea să jure pe nimeni mai mare, a
jurat pe sine însuși, 14zicând: Cu adevărat binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți. 15Și astfel, fiindcă a avut îndelungă răbdare, a dobândit făgăduința. 16Căci oamenii jură pe cel ce este mai mare și jurământul
le este sfârșitul oricărui cuvânt de împotrivire spre întărire. 17În aceasta Dumnezeu voind să arate și mai mult moștenitorilor
făgăduinței nestrămutarea
sfatului său, a venit la mijloc cu un jurământ, 18ca prin două fapte nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să avem puternica mângâiere, noi, care am scăpat ca să apucăm nădejdea pusă
înaintea noastră, 19pe care o avem ca o ancoră neclintită tare a sufletului și care
intră până în ceea ce este în lăuntrul perdelei, 20unde
Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut
mare preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.
Melhisedec mai mare decât Levi
71Căci acest Melhisedec
, împărat al Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam care se întorcea de la tăierea împăraților și l‐a binecuvântat, 2căruia Avraam i‐a împărțit și zeciuială din toate (însemnează mai întâi Împărat al dreptății, iar apoi și Împărat al Salemului, adică Împărat al păcii, 3fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început de zile, nici sfârșit al vieții, dar fiind făcut asemenea Fiului lui Dumnezeu), rămâne preot pururea. 4Vedeți dar cât de mare este acest om, căruia
Avraam i‐a dat zeciuială din cele mai bune prăzi, el, patriarhul! 5Și într‐adevăr cei
din fiii lui Levi care primesc preoția au poruncă potrivit legii să ia zeciuieli de la popor, adică de la frații lor, măcar că și aceștia au ieșit din coapsa lui Avraam: 6iar cel ce nu‐și trage obârșia din ei, prin spiță de neam, a luat zeciuială de la Avraam și
a binecuvântat pe
cel ce are făgăduințele. 7Dar fără vreun cuvânt de împotrivire, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. 8Și aici oameni care mor iau zeciuieli, iar acolo unul care
are mărturia că trăiește. 9Și cum am zice, prin Avraam a dat zeciuială și Levi, care ia zeciuieli: 10căci era încă în coapsa tatălui său, când l‐a întâmpinat Melhisedec.
Preoția lui Hristos și preoția levitică
11Deci dar, dacă
desăvârșirea era prin preoția levitică, (căci poporul pe temeiul ei a primit legea,) ce trebuință mai era ca să se ridice un altfel de preot după rânduiala lui Melhisedec și care nu se zice după rânduiala lui Aaron? 12Căci fiind schimbată preoția, este de neapărată trebuință să se facă și o schimbare a legii. 13Căci acela cu privire la care sunt zise acestea face parte dintr‐o altă seminție din care nimeni n‐a slujit altarului. 14Pentru că este prea învederat că Domnul nostru a răsărit din
Iuda, seminție cu privire la care Moise n‐a zis nimic despre preoți. 15Și încă aceasta este cu mult mai învederat dacă, după asemănarea lui Melhisedec, se ridică un altfel de preot, 16care s‐a făcut nu după legea unei porunci ce ține de carne, ci după puterea unei vieți nepieritoare. 17Căci i se dă mărturia aceasta: Tu
ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. 18Căci este desființarea poruncii care a fost mai înainte, din pricina slăbiciunii
și a nefolosului ei, 19(căci legea
8.3Gal. 2.16
n‐a dus nimic la desăvârșire) și aducerea peste ea a unei nădejdi
mai bune, prin care ne apropiem de Dumnezeu. 20Și întrucât aceasta nu se face fără jurământ, 21căci aceia au fost făcuți preoți fără jurământ, iar acesta cu jurământ, prin cel ce îi zice: Domnul a jurat
și nu se va căi: Tu ești preot în veac! 22Prin chiar aceasta Isus s‐a făcut
chezaș al unui legământ cu atât mai bun. 23Și aceia într‐adevăr erau mai mulți făcuți preoți, pentru că erau împiedicați prin moarte să rămână pururea, 24dar el, pentru că rămâne în veac, are preoția nestrămutată. 25De aceea și poate să mântuiască până la desăvârșire pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin el, căci el trăiește totdeauna ca să mijlocească
pentru ei. 26Căci un astfel de mare preot ni se cuvenea nouă, sfânt
, fără răutate, fără pată, deosebit de păcătoși și
4.10
fiind făcut mai înalt decât cerurile, 27care nu are în fiecare zi neapărată trebuință, ca ceilalți mari preoți, să aducă jertfe mai întâi
16.6,119.7
pentru păcatele sale și
apoi pentru ale poporului; căci a făcut aceasta
odată pentru totdeauna aducându‐se pe sine însuși. 28Căci legea pune mari preoți oameni
care au slăbiciune, dar cuvântul jurământului care este în urma legii pune pe Fiu, care
este făcut desăvârșit pentru veșnicie.
