Traducere Literală Cornilescu 1931 (VDCL)
6

Cei căzuți de la credință

61De aceea să lăsăm

6.1
Fil. 3.12‐14
cuvântul începutului lui Hristos și să înaintăm cu sârguință spre desăvârșire, nepunând iarăși temelia pocăinței de faptele moarte
6.1
Cap. 9.14.
și a credinței în Dumnezeu, 2a învățăturii despre
6.2
Fapte. 19.4,5
botezuri și despre
6.2
Fapte. 8.14‐17
19.6
punerea mâinilor și despre învierea morților
6.2
Fapte. 17.31,32
și despre
6.2
Fapte. 24.25Rom. 2.16
judecata veșnică. 3Și aceasta o vom face, dacă
6.3
Fapte. 18.211 Cor. 4.19
va îngădui Dumnezeu. 4Căci este cu neputință ca cei ce au fost luminați
6.4
Mat. 12.31,322 Pet. 2.20,211 In. 5.16
odată și au gustat darul
6.4
Cap. 10.32.
ceresc și s‐au făcut părtași
6.4
In. 4.10
6.32Ef. 2.8
ai Duhului Sfânt 5și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor
6.5
Gal. 3.2,5
, 6și care totuși au căzut, să fie înnoiți iarăși
6.6
Cap. 2.5.
spre pocăință, fiindcă
6.6
Cap. 10.29.
ei răstignesc din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și‐l dau de ocară. 7Căci pământul care a băut ploaia ce vine adesea peste el și care dă verdeață folositoare acelora pentru care și este lucrat are parte de binecuvântare
6.7
Ps. 65.10
de la Dumnezeu; 8dar
6.8
Is. 5.6
dacă face spini și pălămidă este lepădat și aproape de blestem și sfârșitul lui este să fie ars.

Făgăduința dată lui Avraam

9Dar despre voi, iubiților, suntem încredințați de mai bune lucruri și care țin de mântuire, chiar dacă vorbim astfel. 10Căci

6.10
Prov. 14.31Mat. 10.42
25.40In. 13.20
Dumnezeu
6.10
Rom. 3.42 Tes. 1.6,7
nu este nedrept ca să uite lucrul
6.10
1 Tes. 1.3
vostru și iubirea pe care ați arătat‐o pentru numele lui, întrucât ați slujit
6.10
Rom. 15.252 Cor. 8.4
9.1,122 Tim. 1.18
și slujiți sfinților. 11Dar dorim ca fiecare
6.11
Cap. 3.6, 14.
dintre voi să arate aceeași sârguință pentru încrederea
6.11
Col. 2.2
deplină a nădejdii până la sfârșit, 12ca să nu fiți trândavi, ci următori ai celor ce prin credință și îndelungă răbdare moștenesc
6.12
Cap. 10.36.
făgăduințele. 13Căci Dumnezeu, când a făcut făgăduința lui Avraam, fiindcă n‐avea să jure pe nimeni mai mare, a
6.13
Gen. 22.16,17Ps. 105.9Lc. 1.73
jurat pe sine însuși, 14zicând: Cu adevărat binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți. 15Și astfel, fiindcă a avut îndelungă răbdare, a dobândit făgăduința. 16Căci oamenii jură pe cel ce este mai mare și jurământul
6.16
Ex. 22.11
le este sfârșitul oricărui cuvânt de împotrivire spre întărire. 17În aceasta Dumnezeu voind să arate și mai mult moștenitorilor
6.17
Cap. 11.9.
făgăduinței nestrămutarea
6.17
Rom. 11.29
sfatului său, a venit la mijloc cu un jurământ, 18ca prin două fapte nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să avem puternica mângâiere, noi, care am scăpat ca să apucăm nădejdea pusă
6.18
Cap. 12.1.
înaintea noastră, 19pe care o avem ca o ancoră neclintită tare a sufletului și care
6.19
Lev. 16.15
intră până în ceea ce este în lăuntrul perdelei, 20unde
6.20
Cap. 4.14;
Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut
6.20
Cap. 3.1;
mare preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.

7

Melhisedec mai mare decât Levi

71Căci acest Melhisedec

7.1
Gen. 14.18
, împărat al Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam care se întorcea de la tăierea împăraților și l‐a binecuvântat, 2căruia Avraam i‐a împărțit și zeciuială din toate (însemnează mai întâi Împărat al dreptății, iar apoi și Împărat al Salemului, adică Împărat al păcii, 3fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început de zile, nici sfârșit al vieții, dar fiind făcut asemenea Fiului lui Dumnezeu), rămâne preot pururea. 4Vedeți dar cât de mare este acest om, căruia
7.4
Gen. 14.20
Avraam i‐a dat zeciuială din cele mai bune prăzi, el, patriarhul! 5Și într‐adevăr cei
7.5
Num. 18.21,26
din fiii lui Levi care primesc preoția au poruncă potrivit legii să ia zeciuieli de la popor, adică de la frații lor, măcar că și aceștia au ieșit din coapsa lui Avraam: 6iar cel ce nu‐și trage obârșia din ei, prin spiță de neam, a luat zeciuială de la Avraam și
7.6
Gen. 14.19
a binecuvântat pe
7.6
Rom. 4.13Gal. 3.16
cel ce are făgăduințele. 7Dar fără vreun cuvânt de împotrivire, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. 8Și aici oameni care mor iau zeciuieli, iar acolo unul care
7.8
Cap. 5.6;
are mărturia că trăiește. 9Și cum am zice, prin Avraam a dat zeciuială și Levi, care ia zeciuieli: 10căci era încă în coapsa tatălui său, când l‐a întâmpinat Melhisedec.

Preoția lui Hristos și preoția levitică

11Deci dar, dacă

7.11
Gal. 2.21
desăvârșirea era prin preoția levitică, (căci poporul pe temeiul ei a primit legea,) ce trebuință mai era ca să se ridice un altfel de preot după rânduiala lui Melhisedec și care nu se zice după rânduiala lui Aaron? 12Căci fiind schimbată preoția, este de neapărată trebuință să se facă și o schimbare a legii. 13Căci acela cu privire la care sunt zise acestea face parte dintr‐o altă seminție din care nimeni n‐a slujit altarului. 14Pentru că este prea învederat că Domnul nostru a răsărit din
7.14
Is. 11.1Mat. 1.3Lc. 3.33Rom. 1.3Ap. 5.5
Iuda, seminție cu privire la care Moise n‐a zis nimic despre preoți. 15Și încă aceasta este cu mult mai învederat dacă, după asemănarea lui Melhisedec, se ridică un altfel de preot, 16care s‐a făcut nu după legea unei porunci ce ține de carne, ci după puterea unei vieți nepieritoare. 17Căci i se dă mărturia aceasta: Tu
7.17
Ps. 110.4
ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. 18Căci este desființarea poruncii care a fost mai înainte, din pricina slăbiciunii
7.18
Rom. 8.3Gal. 4.9
și a nefolosului ei, 19(căci legea
7.19
Fapte. 13.39Rom. 3.20,21,28
8.3Gal. 2.16
n‐a dus nimic la desăvârșire) și aducerea peste ea a unei nădejdi
7.19
Cap. 6.18;
mai bune, prin care ne apropiem de Dumnezeu. 20Și întrucât aceasta nu se face fără jurământ, 21căci aceia au fost făcuți preoți fără jurământ, iar acesta cu jurământ, prin cel ce îi zice: Domnul a jurat
7.21
Ps. 110.4
și nu se va căi: Tu ești preot în veac! 22Prin chiar aceasta Isus s‐a făcut
7.22
Cap. 8.6;
chezaș al unui legământ cu atât mai bun. 23Și aceia într‐adevăr erau mai mulți făcuți preoți, pentru că erau împiedicați prin moarte să rămână pururea, 24dar el, pentru că rămâne în veac, are preoția nestrămutată. 25De aceea și poate să mântuiască până la desăvârșire pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin el, căci el trăiește totdeauna ca să mijlocească
7.25
Rom. 8.341 Tim. 2.51 In. 2.1
pentru ei. 26Căci un astfel de mare preot ni se cuvenea nouă, sfânt
7.26
Cap. 4.15.
, fără răutate, fără pată, deosebit de păcătoși și
7.26
Ef. 1.20
4.10
fiind făcut mai înalt decât cerurile, 27care nu are în fiecare zi neapărată trebuință, ca ceilalți mari preoți, să aducă jertfe mai întâi
7.27
Lev. 9.7
16.6,119.7
pentru păcatele sale și
7.27
Lev. 16.15
apoi pentru ale poporului; căci a făcut aceasta
7.27
Rom. 6.1010.12
odată pentru totdeauna aducându‐se pe sine însuși. 28Căci legea pune mari preoți oameni
7.28
Cap. 5.1, 2.
care au slăbiciune, dar cuvântul jurământului care este în urma legii pune pe Fiu, care
7.28
Cap. 2.10;
este făcut desăvârșit pentru veșnicie.

8

Isus și noul legământ

81Iar ca vârf la cele ce zicem: noi avem un astfel de mare preot, care

8.1
Ef. 1.20Col. 3.1
s‐a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măreției în ceruri, 2ca slujitor al locurilor sfinte
8.2
Cap. 9–8, 12, 24.
și al cortului
8.2
Cap. 9.11.
adevărat pe care l‐a înfipt Domnul, nu omul. 3Căci orice mare preot
8.3
Cap. 5.1.
este pus ca să aducă daruri și jertfe; de aceea era
8.3
Ef. 5.2
de neapărată trebuință ca și acest mare preot să fi avut ceva ce să aducă. 4Deci dacă ar fi pe pământ, nici n‐ar fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile potrivit legii, 5care slujesc unei închipuituri și unei umbre
8.5
Col. 2.17
a celor cerești, după cum a fost înștiințat Moise de Dumnezeu, când avea să facă cortul; căci: Vezi
8.5
Ex. 25.40
26.30
27.8Num. 8.4Fapte. 7.41
, zice, să faci toate potrivit pildei ce ți‐a fost arătată pe munte. 6Acum însă Hristos a dobândit
8.6
2 Cor. 3.6,8,9
o slujbă cu atât mai deosebită cu cât este și mijlocitor al unui legământ mai bun, care este legiuit pe temeiul unor făgăduințe mai bune.

Pieirea vechiului legământ

7Căci

8.7
Cap. 7.11, 18.
dacă cel dintâi legământ ar fi fost desăvârșit, nu s‐ar fi căutat loc pentru un al doilea. 8Căci mustrându‐i zice: Iată
8.8
Ier. 31.31‐34
vin zile, zice Domnul, și voi săvârși un nou legământ pentru casa lui Israel și pentru casa lui Iuda; 9nu după legământul pe care l‐am făcut cu părinții lor în ziua când i‐am apucat de mână ca să‐i scot din țara Egiptului, pentru că n‐au stăruit în legământul meu și mie nu mi‐a păsat de ei, zice Domnul. 10Pentru că acesta
8.10
Cap. 10.16.
este legământul pe care‐l voi încheia cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile mele în gândul lor și le voi scrie și pe inima lor și
8.10
Zah. 8.8
le voi fi Dumnezeu și ei îmi vor fi popor. 11Și nu
8.11
Is. 54.13In. 6.451 In. 2.27
vor mai învăța fiecare pe concetățeanul său și fiecare pe fratele său zicând: Cunoaște pe Domnul! pentru că toți mă vor cunoaște de la mic până la mare dintre ei. 12Pentru că voi fi milostiv cu nedreptățile lor și
8.12
Rom. 11.27
nu‐mi voi mai aduce deloc aminte de păcatele lor și de fărădelegile lor. 13Prin aceea că zice
8.13
2 Cor. 5.17
un „Nou legământ”, a învechit pe cel dintâi; iar ce este învechit și îmbătrânit este aproape de pieire.