Isus și noul legământ
81Iar ca vârf la cele ce zicem: noi avem un astfel de mare preot, care
s‐a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măreției în ceruri, 2ca slujitor al locurilor sfinte
și al cortului
adevărat pe care l‐a înfipt Domnul, nu omul. 3Căci orice mare preot
este pus ca să aducă daruri și jertfe; de aceea era
de neapărată trebuință ca și acest mare preot să fi avut ceva ce să aducă. 4Deci dacă ar fi pe pământ, nici n‐ar fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile potrivit legii, 5care slujesc unei închipuituri și unei umbre
a celor cerești, după cum a fost înștiințat Moise de Dumnezeu, când avea să facă cortul; căci: Vezi
26.30
27.8Num. 8.4Fapte. 7.41
, zice, să faci toate potrivit pildei ce ți‐a fost arătată pe munte. 6Acum însă Hristos a dobândit
o slujbă cu atât mai deosebită cu cât este și mijlocitor al unui legământ mai bun, care este legiuit pe temeiul unor făgăduințe mai bune.
Pieirea vechiului legământ
7Căci
dacă cel dintâi legământ ar fi fost desăvârșit, nu s‐ar fi căutat loc pentru un al doilea. 8Căci mustrându‐i zice: Iată
vin zile, zice Domnul, și voi săvârși un nou legământ pentru casa lui Israel și pentru casa lui Iuda; 9nu după legământul pe care l‐am făcut cu părinții lor în ziua când i‐am apucat de mână ca să‐i scot din țara Egiptului, pentru că n‐au stăruit în legământul meu și mie nu mi‐a păsat de ei, zice Domnul. 10Pentru că acesta
este legământul pe care‐l voi încheia cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile mele în gândul lor și le voi scrie și pe inima lor și
le voi fi Dumnezeu și ei îmi vor fi popor. 11Și nu
vor mai învăța fiecare pe concetățeanul său și fiecare pe fratele său zicând: Cunoaște pe Domnul! pentru că toți mă vor cunoaște de la mic până la mare dintre ei. 12Pentru că voi fi milostiv cu nedreptățile lor și
nu‐mi voi mai aduce deloc aminte de păcatele lor și de fărădelegile lor. 13Prin aceea că zice
un „Nou legământ”, a învechit pe cel dintâi; iar ce este învechit și îmbătrânit este aproape de pieire.
Zugrăvirea vechiului cort
91Deci și cel dintâi legământ avea întocmiri pentru slujba dumnezeiască și pentru sfântul locaș
din lumea aceasta. 2Căci
a fost întocmit un cort
40.4
, cel dintâi, care se numește Sfânta, în care era sfeșnicul
și masa
și punerea înainte a pâinilor; 3iar după
40.3,21
perdeaua a doua, cortul care se numește Sfânta sfintelor, 4având tămâietoarea de aur și
26.36
40.3,21
chivotul legământului ferecat peste tot cu aur, în care era un vas
de aur care avea mana, și toiagul lui Aaron
, care odrăslise și tablele
34.29
40.20Deut. 10.2,51 Reg. 8.9,212 Cron. 5.10
legământului. 5Iar deasupra
lui heruvimii slavei umbrind scaunul îndurării; despre acestea nu este acum de vorbit cu de‐amănuntul. 6Și acestea fiind întocmite astfel, preoții
intră totdeauna în întâiul cort, săvârșind slujbele dumnezeiești, 7iar în al doilea, numai marele preot, o dată
pe an, nu fără sânge, pe
care‐l aduce pentru sine și pentru greșelile din neștiință ale poporului. 8Duhul Sfânt
învederând aceasta că
nu era încă arătată calea Sfintei sfintelor câtă vreme își mai are locul său întâiul cort, 9care este o asemănare față de vremea de acum, în care se aduc daruri și jertfe care
nu pot desăvârși în ce privește cugetul pe cel ce face slujba dumnezeiască, 10slujbă care stă numai în mâncări
și băuturi și felurite
spălări, întocmiri ale cărnii, puse până
la o vreme de îndreptare.
Hristos și jertfa lui
11Dar Hristos venit ca mare preot
al bunurilor
viitoare, prin
cortul mai mare și mai desăvârșit, nu făcut de mână, adică nu din aceeași zidire, 12nici cu
sânge de țapi și viței, ci
5.9
cu sângele său însuși, a intrat odată pentru totdeauna în Sfânta sfintelor, după ce a dobândit
o răscumpărare veșnică
. 13Căci dacă sângele
de țapi și de tauri și
cenușa unei junci cu care se stropește peste cei întinați sfințește pentru curățirea cărnii, 14cu cât mai mult sângele
lui Hristos, care
prin Duhul cel veșnic s‐a adus pe sine
însuși fără cusur lui Dumnezeu, va
curăți cugetul vostru de faptele
moarte ca să slujiți
Dumnezeului celui viu? 15Și pentru
aceasta el este mijlocitor
al unui legământ nou, încât prin aceea că s‐a făcut o moarte pentru
5.61 Pet. 3.18
răscumpărarea de abaterile de sub întâiul legământ, cei
ce au fost chemați să capete făgăduința moștenirii veșnice. 16Căci unde este un testament, este de neapărată trebuință ca să fie adusă moartea celui ce l‐a făcut. 17Pentru că un testament
are putere la cei morți, fiindcă niciodată n‐are tărie când trăiește cel ce l‐a făcut. 18De aceea
nici întâiul legământ n‐a fost început fără sânge. 19Căci, după ce fiecare poruncă, potrivit legii, a fost rostită de Moise către tot poporul, după ce a luat
sângele vițeilor și al țapilor, cu
apă și lână stacojie și isop, a stropit atât cartea însăși cât și pe tot poporul, 20zicând: Acesta
este sângele legământului pe care vi l‐a poruncit Dumnezeu. 21Și a stropit de asemenea cu sânge cortul
16.14,15,16,18,19
și toate vasele pentru slujba dumnezeiască. 22Și aproape toate sunt curățite prin sânge potrivit legii, și
fără vărsare de sânge nu este iertare. 23Deci era într‐adevăr de neapărată trebuință ca închipuirile
celor ce sunt în ceruri să fie curățite prin acestea, iar înseși cele cerești prin jertfe mai bune decât acestea. 24Căci
Hristosul a intrat nu într‐o Sfânta sfintelor făcută de mâini, icoană
a celor adevărate, ci chiar în cer, ca să se
înfățișeze acum pentru noi înaintea feței lui Dumnezeu; 25nici ca să se aducă de mai multe ori jertfă pe sine însuși, după cum marele preot
intră în Sfânta sfintelor în fiecare an, cu sânge străin; 26fiindcă altfel trebuia să fi pătimit de mai multe ori de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârșitul
veacurilor, s‐a arătat o dată
pentru desființarea păcatului prin jertfa sa. 27Și
întrucât este hotărât oamenilor să moară o dată, iar
după aceea vine judecata, 28astfel și Hristosul
, fiind adus
o dată ca să poarte păcatele multora
, se va arăta a doua oară, deosebit de păcat, spre mântuire celor ce
îl așteaptă.
Hristos și voia lui Dumnezeu
101Căci legea, având umbra
bunurilor
viitoare, nu însăși icoana lucrurilor, nu
poate niciodată prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an să desăvârșească
pe cei ce se apropie. 2Fiindcă n‐ar fi încetat ele oare să fie aduse, din pricină că închinătorii fiind curățiți odată n‐ar mai fi avut nicio cunoștință de vină de păcate? 3Dar
astfel în aceste jertfe este în fiecare an o aducere aminte de păcate. 4Căci este cu neputință
ca sângele de tauri și de țapi să ridice păcatele. 5De aceea când intră în lume zice: N‐ai voit jertfă și dar, ci mi‐ai întocmit un trup; 6nu ți‐au plăcut arderi de tot
și jertfe pentru păcat. 7Atunci am zis: Iată, eu vin (în sulul cărții este scris despre mine) ca să fac voia ta, Dumnezeule. 8Zicând mai sus: N‐ai voit și nu ți‐au plăcut jertfe, daruri și arderi de tot și jertfe pentru păcat (care sunt aduse potrivit legii), 9atunci a zis: Iată eu vin ca să fac voia ta. El desființează deci ce este întâi ca să statornicească ce este a doua oară. 10Prin
această „voie” am fost sfințiți noi prin
darul trupului lui Isus Hristos odată pentru totdeauna. 11Și într‐adevăr oricare preot stă în picioare în fiecare
zi slujind și aducând de mai multe ori aceleași jertfe care
nu pot niciodată să înlăture cu totul păcatele. 12Acesta
însă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, s‐a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, 13așteptând de acum înainte până ce vrăjmașii
săi vor fi puși așternut picioarelor sale. 14Căci printr‐un singur dar a desăvârșit
pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. 15Dar și Duhul Sfânt ne mărturisește: căci după ce a zis: 16Acesta este legământul
pe care‐l voi întocmi pentru ei, după acele zile, zice Domnul: dând legile mele în inimile lor, le voi scrie și pe gândul lor, adaugă: 17Și nu‐mi voi mai aduce aminte de păcatele lor și de fărădelegile lor. 18Unde este deci iertare a acestora, nu mai este dar pentru păcate.
Îndemn la încredere și tărie
19Având deci, fraților, îndrăzneală
3.12
ca să intrăm în Sfânta sfintelor prin sângele
lui Isus, 20pe calea
14.6
cea nouă și vie pe care a deschis‐o pentru noi prin
perdeauă, adică, prin carnea lui, 21și având un mare preot
peste casa
lui Dumnezeu, 22să
ne apropiem cu inimă adevărată, în deplină
încredere de credință, fiindcă suntem curățiți
în inimile noastre de un cuget rău și fiindcă suntem scăldați
cu trupul în apă curată: 23să
ținem cu tărie mărturisirea nădejdii noastre neclintită, căci cel ce a făgăduit este credincios
10.131 Tes. 5.242 Tes. 3.3
. 24Și să luăm aminte unii asupra altora, să ne întărâtăm la iubire și fapte bune, 25nepărăsind
strângerea noastră laolaltă, după cum au unii obiceiul, ci îndemnându‐ne unii pe alții, și cu
atât mai mult cu cât vedeți apropiindu‐se
ziua. 26Căci dacă
păcătuim cu voia după ce
am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate, 27ci o înfricoșătoare așteptare a judecății și iuțimea
3.82 Tes. 1.8
focului care va mistui pe potrivnici. 28Cine
a disprețuit legea lui Moise moare fără milă pe temeiul a doi sau trei martori
19.15Mat. 18.16In. 8.172 Cor. 13.1
. 29De cât
mai rea pedeapsă vi se pare că va fi învrednicit cel ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și a socotit de rând
sângele legământului, prin care fusese sfințit, și care a batjocorit
pe Duhul harului? 30Căci știm pe cel ce a zis: A
mea este răzbunarea, eu voi răsplăti. Și iarăși: Domnul
135.14
va judeca pe poporul său. 31Înfricoșător
este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu.
Lupta de la început a cititorilor
32Aduceți‐vă
dar aminte de zilele de mai înainte, în care, după ce ați fost luminați
, ați răbdat o mare
luptă de suferințe, 33fie că ați fost puși spre priveliște
prin mustrări și necazuri, fie că v‐ați făcut părtași
4.141 Tes. 2.11
ai celor ce se aflau astfel. 34Căci ați suferit împreună cu cei închiși
și ați primit cu bucurie răpirea
averilor voasțre, cunoscând că aveți
19.21Lc. 12.331 Tim. 6.19
pentru voi o avere mai bună și care
10.32
rămâne. 35Deci nu dați la o parte îndrăzneala voastră care are o mare răsplătire. 36Căci
aveți trebuință de răbdare ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să luați
cu voi făgăduința. 37Căci încă
puțin, foarte puțin, cel ce
vine va veni și nu va întârzia; 38Dar dreptul
meu va trăi din credință și dacă dă înapoi, sufletul meu n‐are plăcere în el. 39Dar noi nu suntem ai dării înapoi
spre pieire, ci ai credinței
, spre dobândirea sufletului.
