Cântare pentru căderea Babilonului.
141Căci
Domnul va avea milă de Iacov și iarăși
2.12
va alege pe Israel și‐i va așeza în odihnă în țara lor și străinul
de loc se va însoți cu ei și se vor lipi de casa lui Iacov. 2Și popoarele îi vor lua și‐i
vor aduce la locul lor și casa lui Israel îi va stăpâni
în țara Domnului, ca slugi și slujnice. Și vor lua robi pe cei ce i‐au robit și vor stăpâni peste apăsătorii lor. 3Și va fi așa: în ziua când Domnul îți va da odihnă de necazul tău și de tulburarea ta și de robia grea la care ai fost supus 4vei rosti
acest cuvânt cu tâlc asupra împăratului Babilonului și vei zice: Cum a încetat apăsătorul
, a încetat stoarcerea. 5Domnul a sfărâmat toiagul
celor răi, toiagul de domnie al cârmuitorilor! 6Cel ce lovea popoare în urgie, cu o lovitură necurmată; cel ce cârmuia în mânie peste neamuri, cu o prigonire fără contenire! 7Tot pământul se odihnește, este liniștit: ei izbucnesc în strigăt de bucurie. 8Chiar și chiparoșii și cedrii Libanului se
bucură de tine zicând: De când ești coborât tu; niciun tăietor nu s‐a suit împotriva noastră! 9Șeolul
de desubt se mișcă pentru tine ca să te întâmpine la venirea ta. Pentru tine a deșteptat umbrele, pe toți mai marii pământului; a sculat de pe scaunele lor de domnie pe toți împărații neamurilor. 10Toți aceștia vor răspunde și‐ți vor zice: Și tu ai ajuns neputincios ca noi? și tu ai ajuns ca noi? 11Fala ta s‐a coborât în Șeol și sunetul harpelor tale. Molia este așternută sub tine și viermii te acopăr. 12Cum
ai căzut din cer, luceafărule, fiu al zorilor! Ești aruncat la pământ, tu, cel ce călcai popoarele! 13Și tu ziceai în inima ta: Mă voi sui
în cer, îmi voi înălța
scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi ședea pe muntele adunării în fundul miazănoaptei. 14Mă voi sui peste
înălțimile norilor, voi
fi asemenea Celui Prea Înalt. 15Dar vei fi coborât în Șeol
, în fundul gropii! 16Cei ce te vor vedea se vor uita țintă la tine, te vor privi, zicând: Acesta este omul care a făcut să se cutremure pământul, care făcea să se clatine împărății, 17care a prefăcut lumea într‐o pustie și‐i nimicea cetățile, care nu dădea drumul acasă prinșilor săi? 18Toți împărații neamurilor, da, toți stau culcați în slavă, fiecare în casa lui. 19Dar tu ești azvârlit afară din mormânt, ca o ramură urâcioasă, acoperit cu cei uciși, cu cei străpunși de sabie, care se coboară la pietrele gropii, ca un trup mort călcat sub picior. 20Nu te vei uni cu ei în înmormântare căci ți‐ai pustiit țara, ți‐ai ucis poporul. Sămânța
37.28
109.13
făcătorilor de rele nu se va pomeni în veac. 21Pregătiți junghierea copiilor lui, pentru
nelegiuirea părinților lor ca să nu se scoale și să stăpânească pământul, nici să umple fața lumii cu cetăți. 22Și eu mă voi scula împotriva lor, zice Domnul oștirilor, și voi stârpi din Babilon numele
și rămășița
, pe fiu
și pe nepot, zice Domnul. 23Și‐l voi
face o stăpânire a ariciului și bălți de apă și‐l voi mătura cu mătura nimicirii, zice Domnul oștirilor. 24Domnul oștirilor a jurat, zicând: Da, cum am gândit, așa se va face și cum am hotărât, așa va rămâne: 25că voi sfărâma pe Asirian în țara mea și‐l voi călca în picioare pe munții mei și jugul
lui se va depărta de pe ei și sarcina lui se va depărta de pe umerii săi. 26Acesta este sfatul pe care l‐am hotărât cu privire la tot pământul și aceasta este mâna care este întinsă asupra tuturor neamurilor. 27Căci Domnul oștirilor a hotărât
23.13Ps. 33.11Prov. 19.21
21.20
și cine va zădărnici? Și mâna lui este întinsă și cine o va întoarce? 28În anul în care a murit împăratul
Ahaz, a fost această sarcină. 29Nu te bucura, toată Filistia, pentru că
s‐a sfărâmat nuiaua care te‐a lovit. Căci din rădăcina șarpelui va ieși o năpârcă și
rodul său va fi un șarpe zburător de foc. 30Si întâii născuți ai săracilor vor paște și cei nevoiași se vor culca la adăpost, dar voi omorî rădăcina ta cu foamete și rămășița ta va fi ucisă. 31Urlă, poartă! Țipă, cetate! Toată Filistia, ești topită, căci un fum vine de la miazănoapte și niciun om nu este răzleț de cetele sale. 32Și ce se va răspunde solilor neamului? Că Domnul
102.16
a întemeiat Sionul și săracii
poporului său își vor pune încrederea în el.
Căderea Moabului
151Sarcina
Moabului. Căci noaptea este pustiit Arul Moabului
și prăpădit; căci noaptea este pustiit Chirul Moabului și este prăpădit!… 2S‐au
suit la Bait și la Dibon, la înălțimi, ca să plângă. Moabul urlă pentru Nebo și pentru Medeba; pe toate
48.1,37,38Ezec. 7.18
capetele lor este chelie, orice barbă este tăiată. 3În ulițele lor se încing cu sac, fiecare urlă pe
acoperișurile lor și în ulițele lor, topindu‐se de plâns. 4Și Hesbonul se vaită și
Elealeul; glasul lor se aude până la Iahaț. De aceea cei înarmați ai Moabului se bocesc: îi tremură sufletul în el. 5Inima
mea jelește pentru Moab; mai marii lor fug până la Țoar, până la
Eglat‐Șelișia: căci la suișul
Luhitului se suie plângând, căci în calea Horonaimului înalță strigare de nimicire. 6Căci apele Nimrimului
vor fi pustii, căci iarba s‐a veștejit, verdeața s‐a dus, nu mai este nimic verde. 7De aceea belșugul pe care l‐au câștigat și ceea ce au păstrat, duc la pârâul sălciilor. 8Căci strigarea înconjură hotarele Moabului; urletul său este până la Eglaim și urletul său până la Beer‐Elim. 9Căci apele Dimonului sunt pline de sânge: căci voi pune și mai mult asupra Dimonului: un leu
asupra celor scăpați din Moab și asupra rămășiței țării.
Proorocia împotriva Moabului
161Trimiteți
mieii domnitorului țării de la
Sela care este spre pustie, la muntele fiicei Sionului! 2Și va fi așa: ca pasărea care se rătăcește, ca un cuib risipit, așa vor fi și fiicele Moabului la vadurile Arnonului
: 3Sfătuiește‐te, fă dreptate; fă‐ți umbra ca noaptea în amiaza zilei; ascunde pe cei goniți, nu da pe față pe fugari. 4Cei goniți ai mei să rămână la tine, Moab; tu să le fii adăpost de fața pustiitorului; căci asupritorul este nimicit, a încetat pustiirea; încălcătorul este prăpădit din țară. 5Și un scaun de domnie
va fi întărit prin îndurare: și în cortul lui David va ședea pe el, în adevăr, unul
96.13
98.9
care judecă și caută judecata și se grăbește să facă dreptate. 6Noi am auzit de îngâmfarea
Moabului, (este foarte mândru), de mândria lui și de îngâmfarea
lui și de mânia lui: lăudăroșiile lui sunt zadarnice. 7De aceea Moabul va urla
pentru Moab. Fiecare din ei vor urla, vor boci pentru turtele de struguri ale Chir‐Haresetului
, foarte întristați. 8Căci câmpiile
Hesbonului sunt veștejite și via
Sibmei. Stăpânii neamurilor i‐au nimicit sadurile cele mai alese: ajungeau până la Iaezer, rătăceau prin pustie; ramurile ei se întindeau, treceau marea. 9De aceea voi plânge cu plânsul Iaezerului via Sibmei; te voi uda
cu lacrimile mele, Hesbonule
și Elealeule, căci un strigăt a căzut asupra roadelor tale de vară și asupra secerișului tău. 10Și bucuria și veselia s‐a
luat din câmpia cea mănoasă și în vii nu se va cânta, nici nu se va chiui. Călcătorii nu vor călca vin în linuri: am făcut să înceteze strigătul de la cules. 11De aceea
măruntaiele mele sună ca o harpă pentru Moab și lăuntrul meu pentru Chir‐Hares. 12Și va fi așa: când se va înfățișa Moabul și se va obosi pe înălțimi
și va intra în locașul său sfințit ca să se roage, nu va izbuti. 13Acesta este cuvântul pe care l‐a vorbit Domnul despre Moab de atunci. 14Și acum Domnul vorbește, zicând: În trei ani, ca
anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită cu toată acea mare mulțime; și rămășița va fi puțină, micșorată, nebăgată în seamă.
