Samariteanca
41Deci când a înțeles Domnul că fariseii au auzit că Isus face și botează
mai mulți ucenici decât Ioan, 2(deși Isus însuși nu boteza, ci ucenicii săi), 3a lăsat Iudeea și a plecat iar în Galileea. 4Și trebuia ca el să treacă prin Samaria. 5Vine deci la o cetate a Samariei numită Sihar, aproape de locul pe
48.22Ios. 24.32
care l‐a dat Iacov lui Iosif, fiul său. 6Și acolo era izvorul lui Iacov. Isus deci fiind ostenit de călătorie, s‐a așezat astfel lângă izvor: era pe la ceasul al șaselea. 7O femeie din Samaria vine ca să scoată apă. Isus îi zice: Dă‐mi să beau. 8Căci ucenicii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. 9Femeia samariteancă îi zice deci: Cum, tu, fiind iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteancă? (Căci iudeii
n‐au a face cu samaritenii). 10Isus a răspuns și i‐a zis: Dacă ai ști darul lui Dumnezeu și cine este cel ce îți zice: Dă‐mi să beau! ai fi cerut de la el și ți‐ar fi dat apă
44.3Ier. 2.13Zah. 13.1
14.8
vie. 11Femeia îi zice: Doamne, n‐ai nici vas de scos apă și puțul este adânc; de unde ai deci apa cea vie? 12Nu cumva ești tu mai mare decât tatăl nostru Iacov, care ne‐a dat puțul și el însuși a băut din el și fiii săi și turmele sale? 13Isus a răspuns și i‐a zis: Oricine care bea din apa aceasta va înseta iarăși. 14Dar cine
va bea din apa pe care i‐o voi da eu, nu va înseta în veac, ci apa pe care i‐o voi da eu se
va face în el izvor de apă țâșnind în viața veșnică. 15Femeia îi zice
: Doamne, dă‐mi această apă, ca să nu însetez, nici să nu vin aici să scot apă. 16Isus îi zice: Du‐te, cheamă pe bărbatul tău și vino aici. 17Femeia a răspuns și a zis: N‐am bărbat. Isus îi zice: Bine ai zis că n‐ai bărbat. 18Căci ai avut cinci bărbați și acum pe care‐l ai nu‐ți este bărbat. Aceasta ai spus adevărat. 19Femeia îi zice: Doamne, văd
24.197.40
că ești proroc. 20Părinții noștri s‐au închinat în muntele acesta
și voi ziceți că în Ierusalim
este locul unde trebuie a se închina. 21Isus îi zice: Crede‐mă, femeie, că vine ceasul când
nu vă veți închina Tatălui nici în muntele acesta, nici în Ierusalim. 22Voi vă închinați la ce
nu știți, noi ne închinăm la ce știm, căci
mântuirea este din iudei. 23Ci vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh
și
adevăr; căci și Tatăl caută astfel de închinători ai lui. 24Dumnezeu
este Duh și cei ce se închină lui trebuie să se închine în duh și adevăr. 25Femeia îi zice: Știu că vine Mesia, (care se numește Hristos), când va veni acela ne
va vesti toate. 26Isus îi zice: Eu
sunt: cel care‐ți vorbesc.
Trezirea din Samaria
27Și la aceasta au venit ucenicii săi și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși nimeni n‐a zis: Ce cauți sau ce vorbești cu ea? 28Deci femeia și‐a lăsat vasul de apă și a plecat în cetate. Și zice oamenilor: 29Veniți, vedeți un om care
mi‐a spus toate câte am făcut; nu cumva acesta este Hristosul? 30Au ieșit din cetate și veneau spre el. 31În timpul acesta ucenicii îl rugau zicând: Rabi, mănâncă. 32Iar el le‐a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n‐o știți. 33Deci ucenicii ziceau unii către alții: Nu cumva i‐a adus cineva să mănânce? 34Isus le zice: Mâncarea
mea este ca să fac voia celui ce m‐a trimis și să săvârșesc lucrul lui. 35Nu ziceți voi că sunt încă patru luni și vine secerișul? Iată eu vă zic, ridicați‐vă ochii și priviți semănăturile că
sunt albe pentru seceriș. 36Acum
secerătorul primește plată și adună rod spre viață veșnică pentru ca să se bucure împreună și semănătorul și secerătorul. 37Căci în aceasta este adevărat cuvântul că altul este semănătorul și altul secerătorul. 38Eu v‐am trimis să secerați ce n‐ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor. 39Și din cetatea aceea mulți dintre Samariteni au crezut în el pentru
cuvântul femeii, care mărturisea: Mi‐a spus toate câte am făcut. 40Deci când au venit samaritenii la el, îl rugau ca să rămână la ei și a rămas acolo două zile. 41Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul lui 42și ziceau femeii: Nu credem numai pentru vorbirea ta, căci noi înșine
am auzit și știm că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii.
Vindecarea fiului unui slujbaș împărătesc
43Și după două zile a ieșit de acolo în Galileea. 44Căci
Isus însuși mărturisea că un proroc n‐are cinste în patria
lui. 45Deci când a venit în Galileea, l‐au primit bine galileenii, care văzuseră toate câte le făcuse în Ierusalim la sărbătoare; căci
și ei veniseră la sărbătoare. 46A venit deci iarăși în Cana Galileei, unde
făcuse apa vin.
Și în Capernaum era un om împărătesc al cărui fiu era bolnav. 47Când a auzit că Isus venise din Iudeea în Galileea, a plecat la el și l‐a rugat ca să se pogoare și să tămăduiască pe fiul său; căci era să moară. 48Isus i‐a zis deci: Dacă
nu veți vedea semne și minuni, nu veți crede. 49Omul împărătesc îi zice: Doamne, pogoară‐te mai înainte de a muri copilul meu. 50Isus îi zice: Du‐te, fiul tău trăiește. Omul s‐a încrezut în cuvântul pe care i‐l zisese Isus și s‐a dus. 51Și pe când se pogora el acum, robii lui i‐au ieșit înainte zicând că copilul său trăiește. 52A cercetat deci de la ei despre ceasul în care a fost mai bine. I‐au zis deci: Ieri la ceasul al șaptelea l‐au lăsat frigurile. 53Deci tatăl a cunoscut că acela era ceasul în care îi zisese Isus: Fiul tău trăiește. Și a crezut el și toată casa lui. 54Și acesta este iarăși al doilea semn pe care l‐a făcut Isus după ce a venit din Iudeea în Galileea.
Vindecarea slăbănogului de treizeci și opt de ani
51După acestea
era o sărbătoare a iudeilor și Isus s‐a suit la Ierusalim. 2Și în Ierusalim lângă poarta oilor este o scăldătoare
12.39
care pe evreiește se numește Betesda, având cinci pridvoare. 3În acestea zac o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei; 4căci un înger al Domnului se pogora la vreme nimerită în scăldătoare și tulbura apa; și cel dintâi care intra după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era cuprins. 5Și era un om acolo care avea treizeci și opt de ani în boala sa. 6Când l‐a văzut Isus zăcând și cunoscând că acum era de multă vreme bolnav, îi zice: Voiești să fii sănătos? 7Bolnavul i‐a răspuns: Doamne, n‐am om ca să mă arunce în scăldătoare când a fost tulburată apa; căci pe când vin eu, altul se pogoară înaintea mea. 8Isus îi zice: Scoală‐te
, ia‐ți patul și umblă. 9Și îndată omul s‐a făcut sănătos și și‐a luat patul și umbla. Și în acea zi era
Sabatul. 10Deci iudeii ziceau celui tămăduit: Este Sabatul și nu‐ți
3.4Lc. 6.2
13.14
este îngăduit să‐ți iei patul. 11Iar el le‐a răspuns: Cel ce m‐a făcut sănătos, acela mi‐a zis: Ia‐ți patul și umblă. 12L‐au întrebat deci: Cine este omul care ți‐a zis: Ia‐ți patul și umblă? 13Dar cel tămăduit nu știa cine este, căci Isus se dăduse la o parte fiind gloată în acel loc. 14După acestea Isus îl găsește în Templu. Și i‐a zis: Iată te‐ai făcut sănătos; nu
mai păcătui, ca să nu‐ți fie ceva mai rău. 15Omul a plecat și a spus iudeilor că Isus este cel ce l‐a făcut sănătos. 16Și pentru aceasta iudeii prigoneau pe Isus fiindcă făcea acestea în Sabat.
Lucrarea Fiului
17Dar Isus le‐a răspuns: Tatăl
meu până acum lucrează și eu lucrez. 18Deci pentru aceasta iudeii căutau
și mai mult să‐l omoare, căci nu numai că dezlega Sabatul, dar și zicea că Dumnezeu este Tatăl său, făcându‐se
pe sine însuși deopotrivă cu Dumnezeu. 19Deci Isus a răspuns și le‐a zis: Adevărat, adevărat vă spun, Fiul
nu poate să facă de la sine însuși nimic decât ce vede pe Tatăl făcând; căci cele ce face el, acestea le face și Fiul întocmai. 20Căci
Tatăl iubește pe Fiul și‐i arată toate câte face și‐i va arăta lucruri mai mari decât acestea ca voi să vă minunați. 21Căci după cum Tatăl scoală morții și le dă viață, așa
8.54
și Fiul dă viață la cei la care voiește. 22Căci Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a
28.1817.2Fapte. 17.311 Pet. 4.5
dat‐o Fiului, 23ca toți să cinstească pe Fiul după cum cinstesc pe Tatăl. Cine
nu cinstește pe Fiul nu cinstește pe Tatăl care l‐a trimis. 24Adevărat, adevărat vă spun, că cine
aude cuvântul meu și crede în cel ce m‐a trimis pe mine, are viață veșnică și nu vine la judecată, ci
a trecut din moarte la viață. 25Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul și acum este când morții
vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi, vor trăi. 26Căci după cum Tatăl are viață în sine însuși, astfel a dat și Fiului să aibă viață în sine însuși. 27Și i‐a
dat putere ca să facă judecată, pentru că
este Fiu al omului. 28Nu vă minunați de aceasta, căci vine ceasul când toți care sunt în morminte vor auzi glasul lui. 29Și
cei ce au făcut cele bune vor ieși spre învierea vieții, iar cei ce
au făptuit cele rele, spre învierea judecății. 30Eu
nu pot face nimic de la mine însumi; judec după cum aud și judecata mea este dreaptă, căci nu
caut voia mea, ci voia celui ce m‐a trimis.
Mărturia Tatălui și a lui Ioan
31Dacă
eu mărturisesc despre mine însumi, mărturia mea nu este adevărată. 32Este altul
17.51 In. 5.6,7,9
care mărturisește despre mine și știu că mărturia pe care o mărturisește despre mine este adevărată. 33Voi ați trimis la Ioan și
el a mărturisit pentru adevăr. 34Dar eu nu iau mărturie de la un om, ci zic acestea ca voi să fiți mântuiți. 35Acela era candela care arde și
luminează și voi
21.26Mc. 6.20
ați dorit să vă veseliți pentru o vreme în lumina lui. 36Dar mărturia pe care o am eu
este mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările
pe care mi le‐a dat Tatăl ca să le săvârșesc, aceste lucrări pe care le fac mărturisesc despre mine că Tatăl m‐a trimis. 37Și Tatăl care m‐a trimis, el a
17.58.18
mărturisit despre mine. Voi n‐ați auzit glasul lui vreodată, nici
n‐ați văzut fața lui. 38Și n‐aveți cuvântul lui rămânând în voi, căci nu credeți pe acela pe care l‐a trimis el. 39Cercetați
34.16Lc. 16.29Fapte. 17.11
scripturile căci vi se pare că în ele aveți viață veșnică și ele
sunt acelea care mărturisesc despre mine. 40Și
nu voiți să veniți la mine ca să aveți viață. 41Eu
nu primesc slavă de la oameni, 42ci vă cunosc că n‐aveți în voi înșivă iubirea lui Dumnezeu. 43Eu am venit în numele Tatălui meu și nu mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acesta îl veți primi. 44Cum
puteți crede voi, când primiți slava unii de la alții și nu căutați slava
care vine de la singurul Dumnezeu? 45Să nu vi se pară că eu vă voi învinui la Tatăl; este
cine să vă învinuiască, Moise în care v‐ați pus nădejdea. 46Căci dacă ați crede pe Moise, m‐ați crede și pe mine; căci
12.3
18.18
22.18
49.10Deut. 18.15,18Fapte. 26.22
el a scris despre mine. 47Iar dacă nu credeți scripturile lui, cum veți crede cuvintele mele?
Înmulțirea pâinilor
61După acestea
Isus a plecat dincolo de marea Galileei, care este marea Tiberiadei. 2Și‐l urma gloată multă, căci vedea semnele pe care le făcea la cei bolnavi. 3Și Isus s‐a suit în munte și acolo a șezut jos cu ucenicii săi. 4Și Paștile, sărbătoarea iudeilor, erau
aproape. 5Isus
deci, ridicându‐și ochii și văzând că vine spre el gloată multă, zice lui Filip: De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceștia? 6Iar aceasta zicea ca să‐l încerce, căci el știa ce avea să facă. 7Filip i‐a răspuns: De
două sute de dinari pâini nu le ajung ca să ia fiecare puțin. 8Unul dintre ucenicii săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, îi zice: 9Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești, dar
ce sunt acestea la atâția? 10Isus a zis: Faceți pe oameni să stea jos la masă. Și era iarbă multă în acel loc. Bărbații au șezut jos deci la masă în număr ca la cinci mii. 11Isus a luat deci pâinile și după ce a mulțumit, a împărțit celor ce ședeau la masă; asemenea și din pești cât au voit. 12Iar când s‐au săturat, zice ucenicilor săi: Strângeți fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva. 13Deci le‐au strâns și au umplut douăsprezece coșuri de fărâmituri din cele cinci pâini de orz care au prisosit celor ce au mâncat. 14Oamenii deci când au văzut semnul pe care l‐a făcut, ziceau: Acesta este cu adevărat prorocul
care vine în lume. 15Isus deci cunoscând că au de gând să vină și să‐l ia cu sila ca să‐l facă împărat, s‐a tras iarăși la o parte în munte el singur.
Isus umblă pe mare
16Și când
s‐a făcut seară, ucenicii săi s‐au pogorât la mare. 17Și au intrat în corabie și treceau dincolo de mare la Capernaum. Și se făcuse întuneric acum și Isus încă nu venise la ei. 18Și marea s‐a întărâtat pentru că sufla un vânt mare. 19După ce au vâslit deci ca la douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, zăresc pe Isus umblând pe mare și apropiindu‐se de corabie și s‐au temut. 20Iar el le zice: Eu sunt, nu vă temeți. 21Voiau deci să‐l ia în corabie și îndată corabia a ajuns la pământul la care mergeau.
Pâinea vieții
22A doua zi gloata care stătea dincolo de mare a văzut că nu fusese altă corăbioară acolo decât una și că Isus nu intrase în corabie cu ucenicii săi, ci ucenicii lui plecaseră singuri. 23(Dar alte corăbioare de la Tiberiada veniseră aproape de locul unde mâncaseră pâinea, după ce mulțumise Domnul). 24Când a văzut deci gloata că Isus nu este acolo, nici ucenicii lui, au intrat în corăbioare și au venit la Capernaum căutând pe Isus. 25Și când l‐au găsit dincolo de mare, i‐au zis: Rabi, când ai ajuns aici? 26Isus le‐a răspuns și a zis: Adevărat, adevărat vă spun, mă căutați nu pentru că ați văzut semnele, ci pentru că ați mâncat din pâini și v‐ați săturat. 27Lucrați nu pentru
mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viață veșnică, pe care v‐o va da Fiul omului; căci pe
17.5Mc. 1.11
9.7Lc. 2.22
9.355.37
8.18Fapte. 2.222 Pet. 1.17
el Tatăl, Dumnezeu, l‐a pecetluit. 28I‐au zis deci: Ce să facem ca să lucrăm lucrările lui Dumnezeu? 29Isus a răspuns și le‐a zis: Aceasta
este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în acela pe care l‐a trimis el. 30I‐au zis deci: Ce
16.1Mc. 8.111 Cor. 1.22
semn faci tu deci ca să vedem și să credem în tine? Ce lucrezi tu? 31Părinții
noștri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: Le‐a dat să mănânce pâine
din cer. 32Deci Isus le‐a zis: Adevărat, adevărat vă spun, nu Moise v‐a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă dă pâinea adevărată din cer. 33Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer și dă viață lumii. 34Au zis deci către el: Doamne
, dă‐ne totdeauna această pâine. 35Isus le‐a zis: Eu
sunt pâinea vieții; cine vine la mine nu va flămânzi și cine
crede în mine nu va înseta niciodată. 36Dar
v‐am spus că m‐ați și văzut și nu credeți. 37Tot
ce‐mi dă Tatăl va veni la mine și nu voi scoate afară pe
cel ce vine la mine. 38Căci m‐am pogorât din cer nu
ca să fac voia mea, ci
voia celui ce m‐a trimis. 39Și aceasta este voia celui ce m‐a trimis, ca să
nu pierd nimic din tot ce mi‐a dat, ci să‐l înviez în ziua de apoi. 40Căci aceasta este voia Tatălui meu ca
oricine care vede pe Fiul și crede în el să aibă viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi. 41Deci iudeii cârteau împotriva lui căci zisese: Eu sunt pâinea care s‐a pogorât din cer. 42Și ziceau
: Nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă îi știm? Cum zice acum: M‐am pogorât din cer? 43Isus a răspuns și le‐a zis: Nu cârtiți între voi. 44Nimeni
nu poate veni la mine dacă nu‐l atrage Tatăl care m‐a trimis și eu îl voi învia în ziua de apoi. 45Este scris în
10.16
proroci: Și toți vor fi învățați de Dumnezeu
. Oricine care a auzit de la Tatăl și a învățat, vine la mine. 46Nu
că a văzut cineva pe Tatăl, afară de
8.19
cel ce este de la Dumnezeu, acesta a văzut pe Tatăl. 47Adevărat, adevărat vă spun, cine
crede are viață veșnică. 48Eu
sunt pâinea vieții. 49Părinții
voștri au mâncat mană în pustie și au murit. 50Aceasta este pâinea
care se pogoară din cer, ca cineva să mănânce din ea și să nu moară. 51Eu sunt pâinea
cea vie care
s‐a pogorât din cer; dacă mănâncă cineva din această pâine va trăi în veac; și pâinea pe care eu o voi da este carnea mea pentru viața lumii. 52Iudeii deci se certau
între ei zicând: Cum
poate acesta să ne dea carnea lui s‐o mâncăm? 53Isus deci le‐a zis: Adevărat, adevărat vă spun, dacă nu veți mânca
voi carnea Fiului omului și nu veți bea sângele lui, n‐aveți viață în voi inșivă. 54Cine
mănâncă deci carnea mea și bea sângele meu are viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi. 55Căci carnea mea este adevărată mâncare și sângele meu adevărată băutură. 56Cine mănâncâ deci carnea mea și bea sângele meu rămâne
4.15,16
în mine și eu în el. 57După cum m‐a trimis pe mine Tatăl care trăiește și eu trăiesc din pricina Tatălui, așa cine mă mănâncă pe mine va trăi și el din pricina mea. 58Aceasta
este pâinea care s‐a pogorât din cer; nu cum au mâncat părinții voștri și au murit; cine mănâncă această pâine va trăi în veac. 59Acestea le‐a zis în sinagogă pe când îi învăța în Capernaum.
Unii ucenici îl părăsesc
60Mulți
deci dintre ucenicii lui, când au auzit, au zis: Cuvântul acesta este aspru, cine poate să‐l asculte? 61Și Isus cunoscând în sine însuși că ucenicii săi cârtesc despre aceasta, le‐a zis: Aceasta vă face să vă poticniți? 62Dar
dacă ați vedea pe Fiul omului suindu‐se unde era mai înainte? 63Duhul
este care face viu, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le‐am vorbit eu sunt duh și sunt viață. 64Dar sunt
unii dintre voi care nu cred. Căci Isus
știa din început cine sunt care nu cred și cine este care avea să‐l dea prins. 65Și zicea: Pentru aceasta v‐am
spus că nimeni nu poate să vină la mine dacă nu‐i este dat de la Tatăl. 66De aceea
mulți dintre ucenicii săi au plecat îndărăt și nu mai umblau cu el.
Mărturisirea lui Petru
67Isus a zis deci celor doisprezece: Nu voiți să plecați și voi? 68Simon Petru i‐a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele
vieții veșnice. 69Și
noi am crezut și am cunoscut că tu ești Sfântul lui Dumnezeu. 70Isus le‐a răspuns: Nu
v‐am ales eu oare pe voi doisprezece? Și unul
dintre voi este un diavol. 71Iar el vorbea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul: căci acesta avea să‐l dea prins, el, unul dintre cei doisprezece.
