Iov se jelește despre nimicnicia omului
141Omul născut din femeie este de puține zile și plin
de necaz. 2Răsare
ca o floare și se taie; el fuge ca umbra și nu rămâne. 3Și tu îți deschizi ochii asupra
unuia ca acesta și mă tragi
la judecată cu tine? 4Cine poate
scoate un lucru curat din unul necurat! Nimeni! 5Dacă
zilele lui sunt hotărâte, dacă numărul lunilor lui este în mâna ta și i‐ai pus margini peste care să nu treacă: 6Ia‐ți
privirea de la el ca să se odihnească, până își va sfârși ziua ca un simbriaș
. 7Căci pentru copac este nădejde; dacă va fi tăiat
, va odrăsli iarăși și mlădița lui nu va înceta. 8Chiar dacă‐i îmbătrânește rădăcina în pământ și‐i piere trunchiul în țărână, 9totuși la mirosul apei va înmuguri și va da ramuri ca un sad tânăr; 10dar omul moare și rămâne întins; da, omul își dă duhul și unde este? 11Apele se duc din lac și râul seacă și se usucă: 12așa și omul se culcă și nu se mai scoală; cât
65.17
66.22Fapte. 3.21Rom. 8.202 Pet. 3.7,10,11Ap. 20.11
21.1
vor fi cerurile nu se vor deștepta și nu se vor scula din somnul lor. 13O, de m‐ai ascunde în Șeol, de m‐ai ține în taină până‐ți va trece mânia! de mi‐ai rândui o vreme hotărâtă și ți‐ai aduce aminte de mine! 14Dacă moare omul, va învia el? În toate zilele luptei mele aș
aștepta până
mi‐ar veni schimbarea. 15M‐ai
chema și ți‐aș răspunde: ai dori de lucrul mâinilor tale. 16Dar acum îmi numeri
pașii; nu pândești tu păcatul meu? 17Călcarea mea de lege
este pecetluită într‐un sac și cu adevărat îmi îngrămădești nelegiuirea. 18Dar un munte care se prăbușește se preface în pulbere și stânca se mută din locul ei; 19apele rod pietrele, valurile lor spală pulberea pământului; așa pierzi tu nădejdea omului. 20Îl biruiești în veac și trece; îi schimbi fața și‐i dai drumul. 21Fiii săi ajung în cinste și el
nu știe; sunt coborâți și el nu află de ei. 22Carnea lui suferă numai pentru el însuși și sufletul lui se va jeli numai pentru sine.
A doua cuvântare a lui Elifaz
151Și Elifaz Temanitul a răspuns și a zis: 2Va răspunde oare înțeleptul cu cunoștință de vânt și își va umfla pântecele cu vânt de răsărit? 3Să se apere el cu cuvinte care nu ajută nimic și cu vorbe care nu folosesc nicidecum? 4Hotărât nimicești temerea de Dumnezeu și împuținezi cugetarea înaintea lui Dumnezeu. 5Căci gura ta îți arată nelegiuirea ta și ai ales limba celor vicleni. 6Gura
ta te osândește și nu eu și buzele tale mărturisesc împotriva ta. 7Oare tu ești omul care s‐a născut
întâi? Și tu ai fost născut înaintea dealurilor? 8Ai auzit tu
sfatul tainic al lui Dumnezeu? Și mărginești tu înțelepciunea la tine însuți? 9Ce
știi tu și noi nu știm? Ce înțelegi tu și nu este în noi? 10Între
noi sunt și cei cu perii albi și bătrâni mai bogați în zile decât tatăl tău. 11Mângâierile lui Dumnezeu sunt oare prea puțin pentru tine, și cuvântul care este blând către tine? 12Cum te ia inima ta la vale și cum îți clipesc ochii, 13de‐ți întorci duhul împotriva lui Dumnezeu și scoți asemenea cuvinte din gura ta? 14Ce
este omul ca să fie curat și cel născut din femeie ca să fie drept? 15Iată, el nu se încrede în sfinții
săi și cerurile nu sunt curate în ochii săi; 16cu cât
mai puțin unul care este urâcios și stricat, omul, care
bea nelegiuirea ca apa! 17Te voi învăța, ascultă‐mă: și îți voi spune ce am văzut, 18ce au spus înțelepții de la părinții
lor și n‐au ascuns; — 19lor singuri li s‐a dat pământul și în mijlocul lor n‐a străbătut niciun
străin. — 20Omul rău în toate zilele sale este în dureri de naștere și puțini
ani sunt păstrați pentru cel asupritor. 21Glasul spaimelor este în urechile sale; în mijlocul păcii
sosește peste el pustiitorul: 22el nu crede că se va întoarce din întuneric și este asteptat de sabie; 23rătăcește
109.10
încoace și încolo după pâine zicând: unde‐i? Știe că lângă el o zi de întuneric
este pregătită; 24necazul și strâmtorarea îl înspăimântă: îl cuprind ca un împărat înarmat la luptă. 25Căci și‐a întins mâna împotriva lui Dumnezeu și se ridică împotriva Celui Atotputernic; 26aleargă împotriva lui cu gâtul întins, cu părțile groase ale scuturilor sale. 27Căci și‐a acoperit fața cu grăsimea, și și‐a pus osânză pe coapse. 28Și va locui în cetăți pustiite, în case nelocuite, care sunt gata să ajungă grămezi de pietre. 29El nu se va îmbogăți și avutul său nu va ține și averile sale nu se vor lăți pe pământ. 30Nu va ieși din întuneric, flacăra îi va usca mlădițele și va pieri
la suflarea gurii Sale. 31Să nu se încreadă
în deșertăciune, amăgindu‐se, căci deșertăciunea îi va fi răsplata. 32Se va împlini înainte
de ziua sa și ramura sa nu va înverzi. 33Își va scutura strugurii necopți ca un butuc de vie și își va lepăda floarea ca măslinul. 34Căci adunarea celui nelegiuit va fi neroditoare și focul va mistui corturile mituirii. 35Ei zămislesc
nenorocirea și nasc nelegiuirea și pântecele lor pregătește înșelăciune.
Răspunsul lui Iov
161Și Iov a răspuns și a zis: 2Am auzit multe de acestea. Sunteți toți niște
mângâietori supărători. 3Vor avea oare sfârșit vorbele de vânt? Și ce te îmboldește să răspunzi? 4Și eu aș putea vorbi ca voi: dacă ar fi sufletul vostru în locul sufletului meu, aș putea lega împreună cuvinte împotriva voastră și aș clătina
109.25Plâng. 2.12
din cap la voi. 5Dar v‐aș îmbărbăta cu gura mea și mângâierea buzelor mele v‐ar alina durerea. 6Dacă vorbesc nu mi se alină durerea și dacă încetez se depărtează ea oare de mine? 7Dar acum m‐a sleit… mi‐ai pustiit toată adunarea. 8M‐ai strâns, e o mărturie, și slăbiciunea mea se ridică împotriva mea și mărturisește în față împotriva mea. 9Mânia
lui mă sfâșie, mă urmărește; el scrâșnește din dinți la mine; potrivnicul meu își ascute ochii
împotriva mea. 10Ei își deschid
gura împotriva mea; îmi lovesc
obrajii cu dispreț, se adună
împreună împotriva mea. 11Dumnezeu m‐a dat
celor nelegiuiți și m‐a aruncat în mâinile celor răi. 12Eram în pace și m‐a frânt în două; m‐a apucat de ceafă și m‐a sfărâmat, și m‐a ridicat ca
să fiu țintă. 13Arcașii săi m‐au înconjurat. El îmi despică rărunchii și nu mă cruță, îmi varsă fierea pe pământ. 14Mă frânge cu frântură după frântură, aleargă peste mine ca un viteaz. 15Mi‐am cusut un sac pe piele și mi‐am pus cornul
în pulbere. 16Fața mea este roșie de plâns și pe genele mele este umbra morții, 17deși în mâinile mele nu este asuprire și rugăciunea mea este curată. 18Pământule, nu‐mi acoperi sângele și să nu mai fie loc pentru țipătul
meu! 19Și acum, iată, martorul
meu este în ceruri și cel ce mărturisește pentru mine este în locurile înălțate. 20Prietenii mei își râd de mine: dar ochiul meu varsă lacrămi către Dumnezeu. 21Ah, că nu este un mijlocitor
pentru om la Dumnezeu, și pentru un fiu al omului față de aproapele său! 22Căci trec anii al căror număr îl poți număra, și eu plec pe o cale
de unde nu mă voi întoarce.