A doua cuvântare a lui Elifaz
151Și Elifaz Temanitul a răspuns și a zis: 2Va răspunde oare înțeleptul cu cunoștință de vânt și își va umfla pântecele cu vânt de răsărit? 3Să se apere el cu cuvinte care nu ajută nimic și cu vorbe care nu folosesc nicidecum? 4Hotărât nimicești temerea de Dumnezeu și împuținezi cugetarea înaintea lui Dumnezeu. 5Căci gura ta îți arată nelegiuirea ta și ai ales limba celor vicleni. 6Gura
ta te osândește și nu eu și buzele tale mărturisesc împotriva ta. 7Oare tu ești omul care s‐a născut
întâi? Și tu ai fost născut înaintea dealurilor? 8Ai auzit tu
sfatul tainic al lui Dumnezeu? Și mărginești tu înțelepciunea la tine însuți? 9Ce
știi tu și noi nu știm? Ce înțelegi tu și nu este în noi? 10Între
noi sunt și cei cu perii albi și bătrâni mai bogați în zile decât tatăl tău. 11Mângâierile lui Dumnezeu sunt oare prea puțin pentru tine, și cuvântul care este blând către tine? 12Cum te ia inima ta la vale și cum îți clipesc ochii, 13de‐ți întorci duhul împotriva lui Dumnezeu și scoți asemenea cuvinte din gura ta? 14Ce
este omul ca să fie curat și cel născut din femeie ca să fie drept? 15Iată, el nu se încrede în sfinții
săi și cerurile nu sunt curate în ochii săi; 16cu cât
mai puțin unul care este urâcios și stricat, omul, care
bea nelegiuirea ca apa! 17Te voi învăța, ascultă‐mă: și îți voi spune ce am văzut, 18ce au spus înțelepții de la părinții
lor și n‐au ascuns; — 19lor singuri li s‐a dat pământul și în mijlocul lor n‐a străbătut niciun
străin. — 20Omul rău în toate zilele sale este în dureri de naștere și puțini
ani sunt păstrați pentru cel asupritor. 21Glasul spaimelor este în urechile sale; în mijlocul păcii
sosește peste el pustiitorul: 22el nu crede că se va întoarce din întuneric și este asteptat de sabie; 23rătăcește
109.10
încoace și încolo după pâine zicând: unde‐i? Știe că lângă el o zi de întuneric
este pregătită; 24necazul și strâmtorarea îl înspăimântă: îl cuprind ca un împărat înarmat la luptă. 25Căci și‐a întins mâna împotriva lui Dumnezeu și se ridică împotriva Celui Atotputernic; 26aleargă împotriva lui cu gâtul întins, cu părțile groase ale scuturilor sale. 27Căci și‐a acoperit fața cu grăsimea, și și‐a pus osânză pe coapse. 28Și va locui în cetăți pustiite, în case nelocuite, care sunt gata să ajungă grămezi de pietre. 29El nu se va îmbogăți și avutul său nu va ține și averile sale nu se vor lăți pe pământ. 30Nu va ieși din întuneric, flacăra îi va usca mlădițele și va pieri
la suflarea gurii Sale. 31Să nu se încreadă
în deșertăciune, amăgindu‐se, căci deșertăciunea îi va fi răsplata. 32Se va împlini înainte
de ziua sa și ramura sa nu va înverzi. 33Își va scutura strugurii necopți ca un butuc de vie și își va lepăda floarea ca măslinul. 34Căci adunarea celui nelegiuit va fi neroditoare și focul va mistui corturile mituirii. 35Ei zămislesc
nenorocirea și nasc nelegiuirea și pântecele lor pregătește înșelăciune.
Răspunsul lui Iov
161Și Iov a răspuns și a zis: 2Am auzit multe de acestea. Sunteți toți niște
mângâietori supărători. 3Vor avea oare sfârșit vorbele de vânt? Și ce te îmboldește să răspunzi? 4Și eu aș putea vorbi ca voi: dacă ar fi sufletul vostru în locul sufletului meu, aș putea lega împreună cuvinte împotriva voastră și aș clătina
109.25Plâng. 2.12
din cap la voi. 5Dar v‐aș îmbărbăta cu gura mea și mângâierea buzelor mele v‐ar alina durerea. 6Dacă vorbesc nu mi se alină durerea și dacă încetez se depărtează ea oare de mine? 7Dar acum m‐a sleit… mi‐ai pustiit toată adunarea. 8M‐ai strâns, e o mărturie, și slăbiciunea mea se ridică împotriva mea și mărturisește în față împotriva mea. 9Mânia
lui mă sfâșie, mă urmărește; el scrâșnește din dinți la mine; potrivnicul meu își ascute ochii
împotriva mea. 10Ei își deschid
gura împotriva mea; îmi lovesc
obrajii cu dispreț, se adună
împreună împotriva mea. 11Dumnezeu m‐a dat
celor nelegiuiți și m‐a aruncat în mâinile celor răi. 12Eram în pace și m‐a frânt în două; m‐a apucat de ceafă și m‐a sfărâmat, și m‐a ridicat ca
să fiu țintă. 13Arcașii săi m‐au înconjurat. El îmi despică rărunchii și nu mă cruță, îmi varsă fierea pe pământ. 14Mă frânge cu frântură după frântură, aleargă peste mine ca un viteaz. 15Mi‐am cusut un sac pe piele și mi‐am pus cornul
în pulbere. 16Fața mea este roșie de plâns și pe genele mele este umbra morții, 17deși în mâinile mele nu este asuprire și rugăciunea mea este curată. 18Pământule, nu‐mi acoperi sângele și să nu mai fie loc pentru țipătul
meu! 19Și acum, iată, martorul
meu este în ceruri și cel ce mărturisește pentru mine este în locurile înălțate. 20Prietenii mei își râd de mine: dar ochiul meu varsă lacrămi către Dumnezeu. 21Ah, că nu este un mijlocitor
pentru om la Dumnezeu, și pentru un fiu al omului față de aproapele său! 22Căci trec anii al căror număr îl poți număra, și eu plec pe o cale
de unde nu mă voi întoarce.
Iov vede în jurul său numai ticăloșie
171Mi se frânge duhul, mi se sting zilele: mormintele
sunt pentru mine. 2Oare nu sunt batjocoritori în juru‐mi și nu locuiesc oare ochii mei în mijlocul jignirilor
lor? 3Pune, te rog, chezășie
17.18
22.26
; dă‐mi un zălog la tine: cine va da mâini cu mine? 4Căci le‐ai ascuns inima de pricepere: pentru aceea nu‐i vei înălța. 5Cine dă pe prieteni la pradă i se vor topi ochii copiilor. 6Și m‐a făcut de pomină
popoarelor și am ajuns ca un scuipat în față. 7Și mi se întunecă ochiul
31.9
de întristare și toate mădularele mele sunt ca o umbră. 8Cei drepți se vor uimi de aceasta și cel nevinovat se va aprinde împotriva celui nelegiuit. 9Dar cel drept își va ține calea și cel cu mâinile
curate va crește în putere. 10Dar cu adevărat voi toți, vă rog, veniți
iar: și nu voi găsi un singur om înțelept între voi. 11Zilele mele au trecut
, mi‐au nimicit planurile, chiar averile inimii mele. 12Ei prefac noaptea în zi: își închipuie lumina aproape în fața întunericului! 13Dacă aștept, Șeolul îmi este casa; îmi aștern culcușul în întuneric; 14strig gropii: Tu ești tatăl meu! Viermelui: Tu ești mama mea și sora mea! 15Unde‐mi este atunci nădejdea? Da, nădejdea mea cine o va vedea? 16Se va pogorî
la zăvoarele Șeolului, când vom avea totodată odihnă
în pulbere.
