A treia cuvântare a lui Elifaz
221Și Elifaz Temanitul a răspuns și a zis: 2Poate omul
să fie de folos lui Dumnezeu? Negreșit, omul înțelept sieși își folosește. 3Este oare vreo plăcere pentru Cel Atotputernic că ești drept? Sau este un câștig pentru el că îți faci desăvârșite căile tale? 4Oare pentru frica ta de el se ceartă cu tine și intră cu tine la judecată? 5Oare nu este mare răutatea ta și fără capăt nelegiuirile tale? 6Căci ai luat
zălog fără temei de la fratele tău și ai despuiat de hainele lor pe cei goi. 7N‐ai dat apă de băut celui ostenit și ai oprit
pâinea de la cel flămând. 8Dar omul cu braț puternic, al lui era pământul; și cel cu vază a locuit în el. 9Ai dat afară pe văduve fără nimic și brațele
orfanilor au fost frânte. 10Pentru aceasta sunt curse în jurul
tău și te tulbură spaimă neașteptată 11sau întuneric de nu vezi, și
124.4Plâng. 3.54
te acoperă mulțime de ape. 12Oare nu este Dumnezeu în înălțimea cerurilor? Și privește vârful stelelor cât sunt de înalte! 13Și zici: Ce știe
59.7
73.11
94.7
Dumnezeu? Poate să jude ce el prin întuneric gros? 14Norii
groși sunt o învelitoare pentru el, că nu vede; și el cutreieră bolta cerului. 15Voiești să ții calea cea veche pe care au călcat oamenii nelegiuirii? 16care
au fost smulși înainte de vreme, a căror temelie a fost vărsată ca șuvoiul: 17care
au zis lui Dumnezeu: Depărtează‐te de noi! Și ce
ne poate face Cel Atotputernic? 18Totuși el le‐a umplut casele cu bunătăți: dar departe
de mine sfatul celor răi! 19Drepții
107.42
văd și se bucură și cel nevinovat râde de ei: 20zicând: Negreșit, cei ce se ridicau împotriva noastră sunt stârpiți și rămășița lor a mistuit‐o focul. 21Împacă‐te cu el, te rog, și fii în pace: și prin aceasta îți va
veni fericirea. 22Primește, rogu‐te, învățătura din gura lui și pune
cuvintele lui în inima ta. 23Dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, vei fi zidit, dacă
vei depărta nedreptatea din corturile tale. 24Pune
aurul tău în pulbere, și aurul din Ofir în prundul pâraielor 25și Cel Atotputernic va fi aurul tău și argintul tău strălucitor. 26Căci atunci te vei desfăta
în Cel Atotputernic și‐ți vei ridica
fața către Dumnezeu. 27Te vei
ruga către el și el te va auzi; și‐ți vei plăti juruințele. 28Vei hotărî un lucru și îți va izbuti și va luci lumină pe căile tale. 29Când vor fi scoborâte, vei zice: În sus! Și el va mântui pe cel
cu ochii plecați. 30El va scăpa chiar pe cel ce nu va fi nevinovat; el va fi scăpat prin curățenia mâinilor tale.
Răspunsul lui Iov
231Și Iov a răspuns și a zis: 2Și astăzi plângerea mea este amară: mâna care apăsa pe mâna mea este mai grea decât oftatul meu! 3O, de aș
ști unde să‐l găsesc și să vin chiar la scaunul său! 4Mi‐aș așterne pricina mea dreaptă înaintea lui și mi‐aș umple gura cu dovezi! 5Aș ști cuvintele pe care mi le‐ar răspunde și aș înțelege ce mi‐ar spune. 6Oare s‐ar certa
57.16
el cu mine în mărimea puterii lui? Nu, ci ar lua aminte la mine. 7Acolo, cel drept s‐ar judeca cu el și aș scăpa pentru totdeauna de judecătorul meu. 8Iată
, merg înainte, dar el nu este acolo și înapoi, dar nu‐l zăresc; 9la stânga, când lucrează, dar nu‐l văd; se ascunde la dreapta și nu‐l descopăr. 10Dar el cunoaște
calea mea; după ce mă va încerca
66.10Iac. 1.12
, voi ieși ca aurul. 11Piciorul meu s‐a ținut de pașii
lui; am păzit calea lui și nu m‐am abătut. 12Nu m‐am dat înapoi de la porunca buzelor lui; am strâns
cuvintele gurii sale mai mult decât hrana mea trebuitoare. 13Dar el are un gând și
cine‐l poate întoarce? Ce‐i dorește sufletul aceea
face. 14Căci el împlinește ce este hotărât
pentru mine și multe lucruri ca acestea sunt la el. 15De aceea mă tulbur înaintea lui; când cuget, mă înspăimânt de el. 16Căci Dumnezeu
mi‐a topit inima și Cel Atotputernic m‐a tulburat. 17Pentru că n‐am fost stârpit dinaintea întunericului, nici n‐a ascuns întunecimea de fața mea.
Îngăduința lui Dumnezeu față de cei răi
241Pentru ce
nu sunt strânse vremurile la Cel Atotputernic? Și pentru ce nu văd zilele lui cei ce‐l cunosc? 2Unii strămută semnele de
27.17Prov. 22.28
23.10Osea 5.10
hotar; răpesc turme și le pasc; 3gonesc măgarul orfanilor și iau
zălog boul văduvei; 4abat pe cei nevoiași din cale și săracii
pământului se ascund. 5Iată, ca măgarii sălbatici în pustie, ei ies la lucrul lor, căutând cu sârguință prada; pustia le dă mâncare pentru copiii lor; 6ei taie nutrețul lor de pe câmp și strâng boabele din culesul viei celui rău; 7zac toată
noaptea goi, fără îmbrăcăminte și n‐au învelitoare împotriva frigului; 8sunt muiați de ploile repezi ale munților și din lipsă de adăpost îmbrățișează
stânca. 9Smulg pe orfan de la țâță și iau zălog de la sărac; 10aceștia umblă goi, fără îmbrăcăminte și fiind flămânzi cară snopii; 11fac untdelemn înăuntrul zidurilor acestor oameni, le calcă teascul și suferă de sete. 12Gem oamenii din cetăți și sufletul celor răniți strigă: și Dumnezeu nu o privește ca nebunie. 13Alții sunt vrăjmașii luminii, nu cunosc căile ei și nu rămân pe cărările ei. 14Ucigașul se scoală cu lumina
, omoară pe cel sărac și nevoiaș, și noaptea iese ca un hoț. 15Și ochiul
preacurvarului pândește amurgul zicând: Niciun ochi nu mă va
vedea: și își învălește fața. 16Pe întuneric sparg casele; ziua se închid înăuntru; nu cunosc lumina
; 17căci dimineața este ca umbra morții pentru ei, căci cunosc spaimele umbrei morții. 18Ei sunt iuți pe fața apelor; partea lor este blestemată pe pământ și nu se întorc pe calea viilor. 19Seceta și căldura iau cu putere apele de zăpadă; așa și Șeolul pe cei ce au păcătuit. 20Pântecele îl va uita; viermele se va ospăta dulce cu el; nu va mai fi
pomenit: și nedreptatea va fi frântă ca un copac. 21El mănâncă pe cea stearpă care nu naște și nu face bine văduvei. 22Ba chiar pe cei puternici îi trage cu puterea sa; se scoală și nimeni nu este sigur de viață. 23Și lor le dă Dumnezeu liniște și se odihnesc pe ea și
ochii săi sunt asupra căilor lor. 24Sunt înălțați; încă o clipă și nu mai sunt; cad, sunt luați ca toți ceilalți; sunt tăiați ca vârful spicelor. 25Și dacă nu este așa acum, cine mă va da de minciună și va face cuvântul meu de nimic?