Îndemânarea omului în găsirea comorilor pământului
281Negreșit este o vână pentru argint și un loc pentru aur pe unde‐l strecoară. 2Fierul se scoate din pământ și arama este topită din piatră. 3Omul pune capăt întunericului și cercetează până la marginea cea mai depărtată pietrele întunericului des și a umbrei morții. 4El sapă o fântână departe de cei ce locuiesc; sunt uitați de picior; se agață departe de oameni, se clatină încoace și încolo. 5Pământul, din el iese pâinea și dedesubt este întors ca de foc. 6Pietrele lui sunt locul safirului și are pulbere de aur. 7E o cărare pe care șoimul n‐o cunoaște și ochiul vulturului n‐a văzut‐o. 8Fiii mândriei n‐au călcat‐o și leul fioros n‐a trecut pe ea. 9Omul își întinde mâna pe stânca de cremene, răstoarnă munții din rădăcinile lor. 10Taie canale între stânci și ochiul său vede orice lucru de preț. 11Stăvilește râurile ca să nu picure și scoate la lumină lucrul ascuns. 12Dar
unde se va afla înțelepciunea? Și unde este locul priceperii? 13Omul nu‐i cunoaște prețul
și nu se află în pământul celor vii. 14Adâncul
zice: Nu este în mine. Și marea zice: Nu este la mine. 15
8.10,11,19
16.16
Nu se poate căpăta pentru aur și nici argintul nu se cumpănește drept preț pentru ea. 16Ea nu se schimbă pe aurul din Ofir, pe onixul cel de preț, nici pe safir. 17Aurul și sticla nu se pot asemăna cu ea; nu se schimbă pe scumpeturi de aur ales. 18Nici nu se va face pomenire de mărgean și de cristal; da, prețul înțelepciunii este mai pe sus de rubine. 19Topazul Etiopiei nu se va asemăna cu ea și nu se va cumpăni cu aurul curat. 20De unde
vine deci înțelepciunea? Și unde este locul priceperii? 21Întrucât este ascunsă de ochii tuturor celor vii și tăinuită de păsările cerurilor. 22Pierzarea
și moartea zic: am auzit vestea ei cu urechile noastre. 23Dumnezeu îi pricepe calea și‐i cunoaște locul. 24Căci el se uită până la marginile pământului și vede
sub toate cerurile. 25Când a dat
o greutate vântului și când a măsurat apele cu măsură, 26când a făcut
o lege ploii și o cale fulgerului tunetului: 27atunci a văzut‐o și a spus‐o; a statornicit‐o și a cercetat‐o. 28Și a zis omului: Iată, frica
9.10Ecl. 12.13
Domnului, aceasta este înțelepciune și ferirea de rău este pricepere!
Iov își zugrăvește fericirea de mai înainte
291Și Iov și‐a urmat pilda și a zis: 2O, de aș fi ca
în lunile trecute și în zilele când veghea Dumnezeu asupra mea; 3când
candela lui lucea asupra capului meu și umblam cu lumina lui prin întuneric; 4cum eram în zilele toamnei mele, când prietenia
lui Dumnezeu era peste cortul meu; 5când Cel Atotputernic era încă cu mine și copiii mei în jurul meu; 6când pașii mei erau spălați
33.24
cu unt și stânca
îmi vărsa pâraie de untdelemn! 7Când ieșeam la poartă la cetate, când îmi pregăteam scaunul în uliță, 8tinerii mă vedeau și se ascundeau și bătrânii se sculau și stăteau în picioare; 9mai marii își opreau vorba și își puneau mâna
pe gură; 10glasul fruntașilor amuțea și limba
li se lipea de cerul gurii. 11Căci urechea mă auzea și mă binecuvânta și ochiul mă vedea și mărturisea pentru mine; 12căci scăpam
24.11
pe săracii care strigau și pe orfanul care era fără ajutor. 13Binecuvântarea celui ce era să fie pierdut venea peste mine și inima văduvei o făceam să cânte de bucurie. 14Mă îmbrăcam cu dreptatea
61.10Ef. 6.141 Tes. 5.8
și ea mă înveșmânta ca o manta și cunună în judecata mea. 15Orbului
îi eram ochi și ologului picior; 16celor nevoiași le eram tată și cercetam pricina
celui necunoscut. 17Și sfărâmam
dinții mari ai celui nedrept și smulgeam prada din dinții lui. 18Și ziceam: Voi muri lângă cuibul
meu și îmi voi înmulți zilele ca nisipul. 19Rădăcina
mea este deschisă la ape
, și roua stă toată noaptea pe ramura mea. 20Slava mea este proaspătă în mine și arcul
meu se înnoiește în mâna mea. 21Oamenii mă ascultau și așteptau și tăceau să audă sfatul meu. 22După cuvintele mele nu mai vorbeau și cuvintele mele picurau asupra lor. 23Și mă așteptau ca pe ploaie și își deschideau gura larg ca la ploaia
târzie. 24Când le zâmbeam nu credeau și nu tulburau lumina feței mele. 25Alegeam drumul lor și ședeam în capul lor și locuiam ca un împărat în mijlocul oștirii, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
Iov își zugrăvește nenorocirea de față
301Dar acum râd de mine cei ce sunt mai tineri decât mine, pe ai căror părinți nu‐i socoteam vrednici să fie puși alături cu câinii turmei mele. 2Și la ce mi‐ar fi folosit puterea mâinilor lor? oameni din care s‐a pierdut vlaga. 3Sfrijiți de lipsă și foame, ei rod în ogoarele uscate, de mult sleite și pustiite. 4Ei smulg loboda prin tufișuri și rădăcinile de ienupăr sunt pâinea lor! 5Sunt alungați din mijlocul oamenilor; strigă după ei ca după un hoț. 6Locuiesc în văi înspăimântătoare, în găurile pământului și ale stâncilor. 7Zbiară în tufișuri și se strâng sub mărăcini: 8Copii ai celor fără minte, da, copii ai oamenilor de niciun nume au fost biciuiți din țară. 9Și acum
eu am ajuns cântecul lor și de vorba lor. 10Mă urăsc, stau departe de mine și nu se sfiesc să mă scuipe
27.30
în față. 11Căci el mi‐a dezlegat chinga și m‐a mâhnit și ei au aruncat frâul înaintea mea. 12O ploditură se ridică la dreapta mea; îmi împing laoparte picioarele și își pregătesc
împotriva mea căile de pierzare; 13îmi strică și cărarea și‐mi pregătesc nenorocirea, oameni care n‐au niciun ajutor; 14ei vin ca printr‐o spărtură mare, se rostogolesc cu vuiet asupra mea. 15Spaimele se întorc peste mine, îmi spulberă cinstea ca vântul și fericirea mea a trecut ca norul. 16Și acum mi se varsă
sufletul peste mine: m‐au apucat zile de întristare. 17Noaptea îmi sunt străpunse oasele din mine și durerile ce mă rod n‐au astâmpăr; 18mi s‐a schimbat haina prin puterea lor cea mare; mă strâng ca gulerul cămășii mele. 19El m‐a aruncat în noroi și am ajuns ca pulberea și cenușa. 20Strig către tine și nu‐mi răspunzi; stau și te uiți la mine! 21Te‐ai făcut nemilos cu mine; mă prigonești cu tăria mânii tale. 22Mă ridici pe vânt, mă faci să călăresc pe el, și mă topești în furtună. 23Căci știu că mă duci la moarte și la casa hotărâtă
tuturor celor vii. 24Totuși, nu‐și întinde oare cineva mâna în căderea sa? Sau nu strigă după ajutor în nenorocirea sa? 25Oare n‐am plâns
pentru cel ce era în necaz? Nu era întristat sufletul meu pentru cel nevoiaș? 26Așteptam bine și a venit răul; așteptam lumina și a venit
întunericul. 27Îmi fierb măruntaiele și nu se odihnesc; zile de întristare au venit peste mine. 28Umblu înnegrit
42.9
43.2
, dar nu de soare; mă scol în adunare și strig după ajutor. 29Sunt frate
cu șacalii și tovarăș cu struții. 30Mi s‐a înnegrit pielea
5.10
și a căzut de pe mine și mi s‐au ars oasele
de arșiță. 31De aceea harfa mea s‐a prefăcut în jale și cavalul meu în glasul celor ce plâng.