Iov își zugrăvește fericirea de mai înainte
291Și Iov și‐a urmat pilda și a zis: 2O, de aș fi ca
în lunile trecute și în zilele când veghea Dumnezeu asupra mea; 3când
candela lui lucea asupra capului meu și umblam cu lumina lui prin întuneric; 4cum eram în zilele toamnei mele, când prietenia
lui Dumnezeu era peste cortul meu; 5când Cel Atotputernic era încă cu mine și copiii mei în jurul meu; 6când pașii mei erau spălați
33.24
cu unt și stânca
îmi vărsa pâraie de untdelemn! 7Când ieșeam la poartă la cetate, când îmi pregăteam scaunul în uliță, 8tinerii mă vedeau și se ascundeau și bătrânii se sculau și stăteau în picioare; 9mai marii își opreau vorba și își puneau mâna
pe gură; 10glasul fruntașilor amuțea și limba
li se lipea de cerul gurii. 11Căci urechea mă auzea și mă binecuvânta și ochiul mă vedea și mărturisea pentru mine; 12căci scăpam
24.11
pe săracii care strigau și pe orfanul care era fără ajutor. 13Binecuvântarea celui ce era să fie pierdut venea peste mine și inima văduvei o făceam să cânte de bucurie. 14Mă îmbrăcam cu dreptatea
61.10Ef. 6.141 Tes. 5.8
și ea mă înveșmânta ca o manta și cunună în judecata mea. 15Orbului
îi eram ochi și ologului picior; 16celor nevoiași le eram tată și cercetam pricina
celui necunoscut. 17Și sfărâmam
dinții mari ai celui nedrept și smulgeam prada din dinții lui. 18Și ziceam: Voi muri lângă cuibul
meu și îmi voi înmulți zilele ca nisipul. 19Rădăcina
mea este deschisă la ape
, și roua stă toată noaptea pe ramura mea. 20Slava mea este proaspătă în mine și arcul
meu se înnoiește în mâna mea. 21Oamenii mă ascultau și așteptau și tăceau să audă sfatul meu. 22După cuvintele mele nu mai vorbeau și cuvintele mele picurau asupra lor. 23Și mă așteptau ca pe ploaie și își deschideau gura larg ca la ploaia
târzie. 24Când le zâmbeam nu credeau și nu tulburau lumina feței mele. 25Alegeam drumul lor și ședeam în capul lor și locuiam ca un împărat în mijlocul oștirii, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.