Răspunsul lui Iov — Iov se dezvinovățește
61Și Iov a răspuns și a zis: 2O, de s‐ar cumpăni supărarea mea, și de s‐ar pune în cumpănă nenorocirea mea! 3Căci acum ar cântări mai mult decât nisipul
mărilor: de aceea cuvintele mele sunt pripite. 4Căci
săgețile Celui Atotputernic sunt în mine și duhul meu bea din otrava lor; spaimele
lui Dumnezeu se înșiruiesc la luptă împotriva mea. 5Oare zbiară măgarul sălbatic lângă verdeață? Sau mugește boul lângă nutrețul său? 6Ce este fără gust se poate mânca oare fără sare? Sau este vreun gust în albușul unui ou? 7Ce nu voia să atingă sufletul meu este ca pâinea dezgustului meu. 8O, de mi s‐ar împlini cererea și de mi‐ar da Dumnezeu dorința mea! 9De
ar plăcea lui Dumnezeu să mă sfărâme; să‐și slăbească mâna și să mă stârpească! 10Atunci aș avea încaltea o mângâiere; și în durerea care nu mă cruță m‐aș bucura că
nu m‐am lepădat de cuvintele
Celui Sfânt. 11Ce este tăria mea ca să aștept și ce este sfârșitul meu ca să fiu răbdător? 12Este oare tăria mea tăria pietrelor? Este oare carnea mea de aramă? 13Nu sunt oare fără ajutor în mine și orice înțelepciune este izgonită de la mine?
Iov se tânguiește
14Celui gata să leșine
se cuvine îndurare de la prietenul său: altfel va părăsi teama de Cel Atotputernic. 15Frații
41.9
mei m‐au înșelat ca un pârâu, ca matca pâraielor
ce trec, 16care se înnegresc de gheață în care se ascunde zăpada. 17În vremea când se strâng, seacă: cum le lovește căldura, se scurg din locul lor: 18șerpuiesc pe cărările cursului lor, se suie în pustie și se pierd. 19Caravanele din Tema
le căutau cu privirea, călătorii din Seba
le așteptau; 20dar au fost rușinați
de încrederea lor, au venit acolo și au roșit. 21Așa și voi sunteți
nimic, ați văzut o spaimă și v‐ați îngrozit
. 22Am zis eu oare: Dați‐mi, și faceți‐mi daruri din avutul vostru, 23și izbăviți‐mă din mâna asupritorului și răscumpărați‐mă din mâna celor grozavi? 24Învățați‐mă și voi tăcea; și făceți‐mă să înțeleg în ce mă înșel. 25Cât de tari sunt cuvintele drepte! Dar mustră mustrarea voastră? 26Oare vă închipuiți că mustrați cuvintele? Și cuvintele unui deznădăjduit sunt pentru vânt? 27Vă aruncați chiar asupra orfanului, săpați
groapă prietenului vostru. 28Și acum dacă vreți priviți‐mă. Vă voi minți oare în față? 29Întoarceți‐vă
, vă rog; să nu fie nedreptate; da, întoarceți‐vă iarăși, dreptatea mea este aici. 30Este oare nelegiuire pe limba mea? Oare să nu poată cerul gurii mele deosebi răutatea?