Nelegiuitul piere, cine se pleacă sub Dumnezeu, acela scapă
51Strigă acum! Este oare cine să‐ți răspundă? Și la care din sfinți te vei îndrepta? 2Căci mânia ucide pe nebun și pizma omoară pe cel prost. 3Am văzut
pe nebun prinzând rădăcină, dar pe dată i‐am blestemat locuința. 4Copiii
127.5
săi sunt departe de adăpost și sunt striviți la poartă, și nu este cine
să‐i scape; 5secerișul său, flămândul îl mănâncă și‐l scoate chiar și din spini: și lațul
îi înghite averile. 6Căci amărăciunea nu răsare din pulbere și necazul nu încolțește din pământ. 7Căci omul
se naște pentru necaz, precum scântile zboară în sus. 8Dar eu cu adevărat voi căuta pe Dumnezeu și înaintea lui Dumnezeu îmi voi spune pricina: 9Care face lucruri
mari și nepătrunse, lucruri minunate fără număr: 10care dă ploaie
pe fața pământului și trimite ape peste fața câmpurilor; 11care înalță
pe cei smeriți; și cei ce duc jale sunt ridicați la adăpost. 12El risipește
planurile celor vicleni, și mâinile lor nu îndeplinesc sfatul lor. 13El prinde
pe cei înțelepți în viclenia lor, și sfatul celor șireți este răsturnat. 14Ziua îi întâmpină întunericul și la amiază
bâjbâiesc ca noaptea. 15Dar el mântuiește
pe cel nevoiaș de sabie, din gura lor, și din mâna celui puternic. 16Și astfel
săracul are nădejde și nedreptatea amuțește.
La adăpostul lui Dumnezeu
17Iată, fericit
este omul pe care îl ceartă Dumnezeu: deci nu disprețui mustrarea Celui Atotputernic. 18Căci el
rănește și el leagă; el lovește și mâinile lui vindecă. 19În șase
91.3Prov. 24.161 Cor. 10.13
strâmtorări el te va scăpa; și în șapte
răul nu te va atinge. 20În foamete
37.19
el te va răscumpăra din moarte și în război din puterea sabiei. 21Vei fi ascuns de biciul
limbii; și nu te vei teme de pustiire când vine. 22Vei râde de pustiire și de foamete și nu te vei teme de fiarele
35.9
65.25Ezec. 34.25
pământului. 23Căci vei fi în legământ cu pietrele
câmpului și fiarele câmpului vor fi în pace cu tine. 24Și vei ști că al tău cort va fi în pace și‐ți vei cerceta staulele și nimic nu va lipsi. 25Și vei ști că sămânța
ta va fi mare și odrasla ta ca iarba
pământului. 26Vei intra copt
10.27
în mormânt, ca snopul de grâu strâns la vremea sa. 27Iată, am cercetat
aceasta și așa este, o auzi și cunoaște pentru tine însuți.
Răspunsul lui Iov — Iov se dezvinovățește
61Și Iov a răspuns și a zis: 2O, de s‐ar cumpăni supărarea mea, și de s‐ar pune în cumpănă nenorocirea mea! 3Căci acum ar cântări mai mult decât nisipul
mărilor: de aceea cuvintele mele sunt pripite. 4Căci
săgețile Celui Atotputernic sunt în mine și duhul meu bea din otrava lor; spaimele
lui Dumnezeu se înșiruiesc la luptă împotriva mea. 5Oare zbiară măgarul sălbatic lângă verdeață? Sau mugește boul lângă nutrețul său? 6Ce este fără gust se poate mânca oare fără sare? Sau este vreun gust în albușul unui ou? 7Ce nu voia să atingă sufletul meu este ca pâinea dezgustului meu. 8O, de mi s‐ar împlini cererea și de mi‐ar da Dumnezeu dorința mea! 9De
ar plăcea lui Dumnezeu să mă sfărâme; să‐și slăbească mâna și să mă stârpească! 10Atunci aș avea încaltea o mângâiere; și în durerea care nu mă cruță m‐aș bucura că
nu m‐am lepădat de cuvintele
Celui Sfânt. 11Ce este tăria mea ca să aștept și ce este sfârșitul meu ca să fiu răbdător? 12Este oare tăria mea tăria pietrelor? Este oare carnea mea de aramă? 13Nu sunt oare fără ajutor în mine și orice înțelepciune este izgonită de la mine?
Iov se tânguiește
14Celui gata să leșine
se cuvine îndurare de la prietenul său: altfel va părăsi teama de Cel Atotputernic. 15Frații
41.9
mei m‐au înșelat ca un pârâu, ca matca pâraielor
ce trec, 16care se înnegresc de gheață în care se ascunde zăpada. 17În vremea când se strâng, seacă: cum le lovește căldura, se scurg din locul lor: 18șerpuiesc pe cărările cursului lor, se suie în pustie și se pierd. 19Caravanele din Tema
le căutau cu privirea, călătorii din Seba
le așteptau; 20dar au fost rușinați
de încrederea lor, au venit acolo și au roșit. 21Așa și voi sunteți
nimic, ați văzut o spaimă și v‐ați îngrozit
. 22Am zis eu oare: Dați‐mi, și faceți‐mi daruri din avutul vostru, 23și izbăviți‐mă din mâna asupritorului și răscumpărați‐mă din mâna celor grozavi? 24Învățați‐mă și voi tăcea; și făceți‐mă să înțeleg în ce mă înșel. 25Cât de tari sunt cuvintele drepte! Dar mustră mustrarea voastră? 26Oare vă închipuiți că mustrați cuvintele? Și cuvintele unui deznădăjduit sunt pentru vânt? 27Vă aruncați chiar asupra orfanului, săpați
groapă prietenului vostru. 28Și acum dacă vreți priviți‐mă. Vă voi minți oare în față? 29Întoarceți‐vă
, vă rog; să nu fie nedreptate; da, întoarceți‐vă iarăși, dreptatea mea este aici. 30Este oare nelegiuire pe limba mea? Oare să nu poată cerul gurii mele deosebi răutatea?
Iov deznădăjduit
71Oare n‐are omul o viață de luptă
pe pământ? Și nu sunt zilele lui ca zilele unui simbriaș? 2Cum dorește robul după umbră și cum își așteaptă simbriașul simbria, 3așa mi s‐au dat luni de amăgire
, și mi s‐au numărat nopți de trudă. 4Dacă mă culc, zic: când mă voi scula
și își va încheia noaptea măsura? Și sunt sătul de frământări până în zorile zilei. 5Carnea îmi este acoperită
de viermi și de coji de pământ, îmi crapă pielea și face puroi. 6Zilele mele
trec mai repede decât suveica țesătorului și se sfârșesc fără nădejde. 7Ah, adu‐ți aminte că viața mea
89.47
este o suflare; ochiul meu nu va mai vedea binele. 8Ochiul
celui ce mă privește nu mă va mai vedea; ochii tăi vor fi peste mine și nu voi mai fi. 9Norul se împrăștie și trece; așa și cel ce se
pogoară în Șeol nu se mai scoală. 10Nu se mai întoarce la casa sa, și locul
său nu‐l mai cunoaște. 11De aceea nu‐mi
40.9
voi mai stăpâni gura; voi vorbi în strâmtorarea duhului meu, mă voi tângui
în amărăciunea sufletului meu. 12Oare sunt o mare, sau un balaur de mare, de pui străji în jurul meu? 13Dacă
zic: Mă va mângâia patul meu, culcușul meu îmi va alina durerea: 14atunci mă înspăimânți prin visuri, mă îngrozești cu vedenii; 15și sufletul meu alege sugrumarea, și mai bine moartea decât oasele mele! 16M‐am scârbit
; nu voi trăi în veac! Lasă‐mă
, căci zilele mele sunt o suflare
! 17Ce este
144.3Evr. 2.6
omul de‐l mărești și‐ți pui inima pe el, 18și‐l cercetezi în fiecare dimineață și‐l încerci la fiecare clipă? 19Pentru ce nu‐ți abați ochii de la mine și nu mă lași liniștit până îmi voi înghiți scuipatul? 20Am păcătuit: ce ți‐am făcut? Păzitorule
de oameni, de ce m‐ai făcut
să fiu ținta loviturilor tale, de‐mi sunt o povară mie însumi? 21Și pentru ce nu‐mi ierți păcatul meu și nu faci să treacă nelegiuirea mea? Căci acum mă voi culca în pulbere și mă vei căuta și nu voi mai fi.