Iona nu vrea să meargă la Ninive
11Și cuvântul Domnului a fost către Iona
, fiul lui Amitai, zicând: 2Scoală‐te, mergi la Ninive, cetatea cea mare
, și strigă împotriva ei; căci răutatea
lor s‐a suit înaintea mea. 3Dar Iona s‐a sculat
, ca să fugă în Tars dinaintea feței Domnului: și s‐a coborât la Iafo
și a aflat o corabie mergând la Tars; a plătit plata drumului și s‐a coborât în ea ca să meargă cu ei în Tars dinaintea
2.7
feței Domnului. 4Dar Domnul
a aruncat un vânt puternic pe mare și a fost o furtună tare pe mare și corabia amenința să fie sfărâmată. 5Atunci corăbierii s‐au înspăimântat și au strigat fiecare către dumnezeul său și au aruncat
în mare mărfurile care erau în corabie ca să fie ușurată de ele. Iar Iona se coborâse în partea de jos
a corăbiei și se culcase și dormea greu. 6Și stăpânul corăbiei s‐a apropiat de el și i‐a zis: Ce faci, tu, care dormi? Scoală‐te, cheamă
pe Dumnezeul tău; poate că
Dumnezeu își va aduce aminte de noi și nu vom fi pierduți. 7Și au zis unul către altul: Veniți să aruncăm sorțul
14.41,42Prov. 16.33Fapte. 1.26
, ca să cunoaștem din pricina cui a venit asupra noastră răul acesta. Și au aruncat sorțul și sorțul a căzut pe Iona. 8Atunci i‐au zis: Spune‐ne
din pricina cui a venit asupra noastră răul acesta? Care‐ți este meseria? Și de unde vii? Care este țara ta? Și din ce popor ești? 9Și el le‐a zis: Eu sunt evreu și mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care
a făcut marea și uscatul. 10Atunci oamenii s‐au înfricoșat cu frică mare și i‐au zis: Ce ai făcut? Căci oamenii știau că fugea dinaintea Domnului căci le spusese. 11Și i‐au zis: Ce să‐ți facem ca să ni se liniștească marea? Căci marea se înfuria tot mai mult. 12Și el le‐a zis: Ridicați‐mă
și aruncați‐mă în mare și marea vi se va liniști; căci cunosc că din pricina mea a venit asupra voastră această mare furtună. 13Dar oamenii vâsleau puternic ca să ajungă la uscat și nu puteau
căci marea se înfuria tot mai mult asupra lor. 14Și au strigat către Domnul și au zis: Te rugăm, Doamne, te rugăm, să nu fim pierduți pentru viața omului acestuia și nu pune asupra
noastră sânge nevinovat; căci tu, Doamne, ai făcut
cum ai voit. 15Și au ridicat pe Iona și l‐au aruncat în mare și marea
s‐a oprit din furia sa. 16Atunci oamenii s‐au temut
de Domnul cu temere mare și au adus o jertfă Domnului și au făcut juruințe. 17Și Domnul pregătise un pește mare care să înghită pe Iona; și
16.4Lc. 11.30
Iona a fost în pântecele peștelui trei zile și trei nopți.
Rugăciunea, mulțumirea și scăparea lui Iona
21Și Iona s‐a rugat Domnului Dumnezeului său din pântecele peștelui, 2și a zis: Am strigat
130.1
142.1Plâng. 3.55,56
în strâmtorarea mea către Domnul și
el mi‐a răspuns; am strigat din pântecele Șeolului, și tu mi‐ai auzit glasul. 3Căci m‐ai aruncat
în adânc, în inima mărilor și potopul m‐a înconjurat; toate valurile
tale și talazurile tale au trecut peste mine. 4Și am zis
: Sunt lepădat dinaintea ochilor tăi; totuși iarăși voi privi spre templul
cel sfânt al tău. 5Apele m‐au împresurat
până la suflet; adâncul m‐a înconjurat; papura s‐a împletit împrejurul capului meu. 6M‐am coborât până la temeliile munților; zăvoarele pământului se trăseseră după mine în veac. Dar tu mi‐ai ridicat viața
din groapă, Doamne Dumnezeul meu! 7Pe când îmi lâncezea sufletul în mine, mi‐am adus aminte de Domnul: și rugăciunea
mea a intrat la tine, în templul cel sfânt al tău. 8Cei ce se uită la deșertăciuni
16.19
mincinoase își părăsesc îndurarea. 9Dar eu îți voi jertfi
116.17,18Osea 14.2Evr. 13.15
cu glas de mulțumire, voi împlini ce am juruit. Mântuirea
este de la Domnul. 10Și Domnul a poruncit peștelui și a vărsat pe Iona pe uscat.
Iona în Ninive; căința poporului
31Și cuvântul Domnului a fost către Iona a doua oară, zicând: 2Scoală‐te, mergi în Ninive, cetatea cea mare și strigă împotriva ei cu strigarea pe care ți‐o voi spune. 3Și Iona s‐a sculat și a mers la Ninive după cuvântul Domnului. Și Ninive era o cetate foarte mare, pentru cale de trei zile. 4Și Iona a început să intre în cetate cale de o zi și a strigat și a zis
: Încă patruzeci de zile și Ninive va fi răsturnată. 5Și bărbații din Ninive au crezut
pe Dumnezeu și au vestit un post și s‐au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare al lor până la cel mai mic al lor. 6Căci cuvântul a ajuns la împăratul Ninivei și el s‐a sculat de pe scaunul său de domnie, s‐a dezbrăcat de mantia sa și s‐a acoperit cu un sac și a șezut în
cenușă. 7Și a făcut vestire
și a strigat prin Ninive prin hotărârea împăratului și a mai marilor săi, zicând: Nici om, nici dobitoc, cireadă sau turmă să nu guste nimic, nici să nu pască, nici să nu bea apă. 8Ci și om și dobitoc să se acopere cu saci și să strige tare către Dumnezeu și să se întoarcă
fiecare din calea sa cea rea și de la asuprirea
care este în mâinile lor. 9Cine
știe, dacă Dumnezeu nu se va întoarce și se va căi și se va întoarce de la aprinderea mâniei sale ca să nu pierim? 10Și Dumnezeu a văzut
faptele lor că s‐au întors de la calea lor cea rea și Dumnezeu s‐a căit de răul pe care zisese că li‐l va face și nu l‐a făcut.
