Suferințe și mângâieri
31Eu sunt omul care a văzut suferința sub nuiaua mâniei sale. 2El m‐a povățuit și m‐a făcut să umblu în întuneric și nu în lumină; 3cu adevărat, împotriva mea își întoarce mâna iarăși și iarăși toată ziua. 4El mi‐a învechit
carnea și pielea; mi‐a sfărâmat
oasele. 5A zidit împotriva mea și m‐a înconjurat cu fiere și chin. 6M‐a pus
143.3
în locuri întunecoase, ca pe cei morți de demult. 7M‐a îngrădit
19.8Osea 2.6
ca să nu ies, mi‐a îngreuiat lanțul. 8Da, când strig
și cer ajutor, el îmi închide rugăciunea. 9Mi‐a îngrădit
13.7,8
căile cu pietre cioplite, mi‐a strâmbat cărările. 10El este pentru mine ca un urs la pândă
13.7,8
, ca un leu în locuri ascunse. 11Mi‐a abătut căile și m‐a
sfâșiat; m‐a făcut pustiu. 12Și‐a întins arcul și m‐a pus
16.12Ps. 38.2
țintă săgeții. 13A înfipt săgețile
tolbei sale în rărunchii mei. 14Am ajuns de râs
la tot poporul meu și cântecul
lor toată ziua. 15M‐a săturat
de amărăciune, m‐a adăpat cu pelin. 16Mi‐a zdrobit și dinții cu pietre
din prund; m‐a acoperit cu cenușă. 17Și mi‐ai depărtat sufletul de pace, am uitat fericirea. 18Și am
zis: Mi s‐a pierdut încrederea și așteptarea mea de la Domnul. 19Adu‐ți aminte de strâmtorarea mea și de mâhnirea mea, pelinul
și otrava! 20Sufletul meu își aduce aminte de ele încă și este încovoiat înăuntrul meu. — 21De aceasta îmi aduc aminte în inimă, de aceea am nădejde: 22sunt îndurările
Domnului că n‐am fost stinși de tot, căci milele sale nu s‐au istovit. 23Ele sunt noi în fiecare
dimineață; mare este credincioșia ta! 24Domnul este partea mea
73.26
119.57Ier. 10.16
, zice sufletul meu; de aceea voi nădăjdui în el. 25Domnul este bun pentru cei ce‐l așteaptă
, pentru sufletul care‐l caută. 26Bine este ca omul să nădăjduiască și să aștepte
în liniște mântuirea Domnului. 27Bine
119.71
este pentru om să poarte jugul în tinerețea sa, 28să șadă
singur și să tacă, pentru că l‐a pus peste el. 29Să‐și pună gura
în țărână; poate este nădejde. 30Să‐și dea
obrazul celui ce‐l lovește, să se sature de ocară. 31Căci
Domnul nu va lepăda în veac; 32căci deși întristează, totuși va avea milă, după mulțimea îndurărilor sale. 33Căci nu strâmtorează
bucuros, nici nu întristează pe copiii oamenilor. 34Să fie călcați în picioare toți cei încătușați ai pământului, 35să se abată dreptul omului înaintea feței Celui Preaînalt, 36să se sucească dreptul unui om, nu vede
oare Domnul? 37Cine zice
și se face, când Domnul nu poruncește? 38Oare răul
și binele nu ies din gura Celui Preaînalt? 39De ce
deci se plânge omul cel viu, omul
pentru pedeapsa păcatelor sale? 40Să ne cercetăm căile noastre și să le cercăm și să ne întoarcem la Domnul. 41Să ne înălțăm
inima cu mâinile la Dumnezeu în ceruri: 42Am păcătuit
, ne‐am răzvrătit; tu n‐ai iertat. 43Te‐ai învelit cu mânia și ne‐ai urmărit; ai omorât
, n‐ai avut milă. 44Te‐ai învelit cu un nor ca
să nu străbată la tine rugăciunea. 45Ne‐ai făcut ca un gunoi
și lepădătură în mijlocul popoarelor. 46Toți vrăjmașii
noștri și‐au deschis gura larg împotriva noastră. 47Frica
și groapa au venit peste noi, pustiirea
și nimicirea. 48Ochiul meu varsă râuri
9.1
14.17
de apă pentru nimicirea fiicei poporului meu. 49Ochiul
meu lăcrimează și nu se oprește și n‐are odihnă, 50până când Domnul se va uita și va privi din ceruri
. 51Ochiul meu îmi întristează sufletul pentru toate fiicele cetății mele. 52Cei ce sunt vrăjmașii mei fără cuvânt
69
4
109.3
119.161
m‐au urmărit aprig ca pe o pasăre. 53Mi‐au pierdut viața în temniță
38.6,9,10
și au aruncat
o piatră peste mine. 54S‐au vărsat
124.4,5
ape peste capul meu. Am zis
: Sunt pierdut! 55Eu am chemat
numele tău, Doamne, din temnița cea mai adâncă. 56Tu ai auzit
6.8
18.6
66.19
116.1
glasul meu; nu‐ți ascunde urechea de suspinarea mea, de strigarea mea. 57Te‐ai apropiat
în ziua când te‐am chemat. Ai zis: Nu te teme. 58Doamne, tu ai apărat
pricinile sufletului meu; mi‐ai răscumpărat
viața. 59Doamne, ai văzut nedreptatea mea; judecă‐mi
35.23
pricina. 60Ai văzut toată răzbunarea lor, toate uneltirile
lor împotriva mea, 61ai auzit, Doamne, ocara lor și toate uneltirile lor împotriva mea, 62buzele celor ce s‐au sculat împotriva mea și închipuirea lor împotriva mea toată ziua. 63Privește când șed
și când se scoală ei; eu
sunt cântecul lor. 64Răsplătește‐le
, Doamne, după lucrul mâinilor lor. 65Dă‐le o învelitoare de inimă, blestemul lor asupra‐le! 66Urmărește‐i cu mânie și stârpește‐i de sub
cerurile
Domnului.
Plângere asupra sorții poporului
41Cum s‐a întunecat aurul! Cum s‐a schimbat aurul cel mai ales! Pietrele sfântului locaș sunt vărsate la capul
fiecărei ulițe! 2Fiii cei scumpi ai Sionului care pot fi cumpăniți cu aurul cel mai curat, cum sunt socotiți ca vasele
de lut, lucrul mâinilor olarului! 3Chiar și șacalii apleacă țâțele și își alăptează puii; fiica poporului meu a ajuns nemiloasă ca struții
din pustie. 4Limba
sugarului se lipește de cerul gurii sale de sete. Pruncii cer
pâine și nimeni nu le‐o rupe. 5Cei ce mâncau bucate alese sunt nemângâiați pe ulițe. Cei crescuți pe cârmâziu îmbrățișează
grămezile de gunoi. 6Căci nelegiuirea fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost surpată
într‐o clipă și n‐au fost puse mâini peste ea. 7Voievozii ei erau mai curați decât zăpada, mai albi decât laptele, mai rumeni la trup decât rubinele, lucirea lor era ca de safir; 8fața lor este mai neagră
decât negreala; nu se mai cunosc pe uliță. Pielea li s‐a
lipit de oase, s‐a uscat, a ajuns ca lemnul. 9Cei uciși de sabie sunt mai bine decât cei uciși de foame, căci aceștia se scurg străpunși de lipsa roadelor câmpului. 10Mâinile femeilor
miloase
au fiert pe copiii lor. Ei le‐au fost
mâncarea în prăpădul fiicei poporului meu! 11Domnul și‐a îndestulat mânia, și‐a vărsat
aprinderea mâniei sale și a aprins
un foc în Sion care i‐a mistuit temeliile. 12Împărații pământului și toți locuitorii lumii n‐au crezut că potrivnicul și vrăjmașul va intra în porțile Ierusalimului. 13Aceasta este pentru păcatele
6.13
14.14
23.11,21Ezec. 22.26,28Țef. 3.4
prorocilor săi, pentru nelegiuirile preoților săi care
au vărsat sângele celor drepți în mijlocul lui. 14Ei rătăcesc ca orbii în ulițe, sunt mânjiți
cu sânge, încât oamenii nu pot
să se atingă de veșmintele lor. 15Plecați, necuraților
! strigau către ei: Plecați, plecați! Nu vă atingeți!… Când fugeau și rătăceau oamenii ziceau între neamuri: Nu vor mai sta vremelnic aici. 16Fața Domnului i‐a împrăștiat, el nu se va mai uita la ei. N‐au căutat
la fața preoților, n‐au avut bunăvoință față de cei bătrâni. 17Ochii
30.6,7Ier. 37.7Ezec. 29.16
noștri încă lâncezesc după ajutorul nostru zadarnic. În vegherea noastră am vegheat pentru un neam care nu putea să ne mântuiască. 18Ei ne vânează
pașii ca să nu umblăm pe ulițele noastre. Ni s‐a apropiat sfârșitul, ni s‐au împlinit zilele; căci ne‐a venit sfârșitul
. 19Urmăritorii noștri sunt mai iuți
decât vulturii cerurilor; ne‐au urmărit prin munți, ne‐au pândit în pustie. 20Suflarea
nărilor noastre, unsul Domnului, s‐a prins
19.4,8
în gropile lor, despre care ziceam: Vom trăi sub umbra lui între neamuri. 21Bucură‐te
și veselește‐te, fiică a Edomului, care locuiești în țara Uț! Va trece și la tine potirul
; te vei îmbăta și te vei dezgoli. 22Pedeapsa nelegiuirii
tale s‐a împlinit, fiică a Sionului, el nu te va mai strămuta; el îți va cerceta nelegiuirea, fiică a Edomului, îți va
descoperi păcatele.
Relele de acum și aducerile aminte
51Adu‐ți
aminte, Doamne, ce a venit peste noi. Privește și vezi
ocara noastră. 2Moștenirea
noastră s‐a întors la alții, casele noastre la străini. 3Suntem orfani și fără tată, mamele noastre sunt văduve. 4Am băut apa noastră pe bani. Lemnul nostru ne vine pe preț. 5Urmăritorii noștri sunt pe grumajii
noștri. Ne ostenim, n‐avem odihnă. 6Am dat
mâna
egiptenilor și asirienilor ca să ne îndestulăm de pâine. 7Părinții noștri au păcătuit
și nu mai
sunt și noi am purtat nelegiuirile lor. 8Slugile stăpânesc peste
noi; nu este cine să ne scape din mâna lor. 9Ne câștigăm pâinea cu primejdia vieților noastre, de teama sabiei pustiei. 10Pielea
noastră este neagră ca un cuptor de aprinderea foamei. 11Au răpit
femeile în Sion, fecioarele în cetățile lui Iuda. 12Mai marii au fost spânzurați de mâna lor. Fețele bătrânilor n‐au fost cinstite
, 13tinerii au purtat pietrele de moară
și copiii s‐au poticnit sub lemne. 14Bătrânii au încetat de la poartă, tinerii de la muzica lor. 15A încetat bucuria inimii noastre: jocul nostru s‐a prefăcut în jale. 16Cununa
a căzut de pe capul nostru. Vai de noi, căci am păcătuit! 17Pentru aceasta ne este bolnavă
inima, pentru aceasta ni s‐au întunecat
ochii, 18pentru muntele Sionului care este pustiu. Umblă șacalii pe el. 19Doamne, tu rămâi
10.16
29.10
90.2
102.12,26,27
145.13Hab. 1.12
în veac. Scaunul tău de domnie
este din neam în neam. 20De ce
ne uiți pentru totdeauna și ne părăsești atâta vreme? 21Întoarce‐ne
, Doamne, la tine și ne vom întoarce; înnoiește‐ne zilele ca mai înainte. 22Dar ne‐ai lepădat cu totul: te‐ai mâniat foarte mult pe noi.
