Prilejurile de păcătuire
171Și a zis către ucenicii săi: Este
peste putință ca să nu vină prilejuri de poticnire, dar vai de acela prin care vin! 2Este folositor pentru el dacă i se pune o piatră de moară împrejurul gâtului său și este repezit în mare, decât să facă pe unul din acești micuți să se poticnească. 3Luați aminte la voi înșivă. Dacă
va păcătui fratele tău, ceartă‐l;
și dacă se va pocăi, iartă‐l. 4Și dacă de șapte ori pe zi va păcătui față de tine și de șapte ori se va întoarce la tine, zicând: Mă pocăiesc!, să‐l ierți. 5Și apostolii au zis Domnului: Mărește‐ne credința. 6Și
21.21Mc. 9.23
11.23
Domnul a zis: Dacă ați avea credință ca un grăunte de muștar, ați zice acestui dud: Dezrădăcinează‐te și sădește‐te în mare! și v‐ar asculta.
Robi netrebnici
7Dar cine este acela dintre voi, care având un rob arând sau păscând oile îi va zice, când va veni din câmp: Treci îndată și șezi la masă? 8Ci oare nu‐i va zice mai degrabă: Gătește
să cinez eu și încinge‐te și slujește‐mi până să mănânc și să beau și după aceea mănâncă și bea tu? 9Nu cumva este îndatorat el robului pentru că a făcut cele ce i s‐au poruncit? 10Astfel și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, ziceți: Suntem robi
35.7Ps. 16.2Mat. 25.30Rom. 3.12
11.351 Cor. 9.16,17Flm. 11
nefolositori; am făcut cele ce eram datori să facem.
Cei zece leproși
11Și a fost așa: pe când mergeau
la Ierusalim, el trecea prin mijlocul Samariei și Galileei. 12Și când a intrat într‐un sat, l‐au întâmpinat zece bărbați leproși care
au stat departe. 13Și ei au ridicat glasul zicând: Isuse, Stăpâne, fie‐ți milă de noi. 14Și când i‐a văzut, le‐a zis: Duceți‐vă
14.2Mat. 8.4
și arătăți‐vă preoților. Și a fost așa: pe când mergeau ei, au fost curățiți. 15Iar unul dintre ei, când a văzut că a fost vindecat, s‐a întors înapoi slăvind cu glas mare pe Dumnezeu. 16Și a căzut pe fața sa la picioarele lui, mulțumindu‐i. Și el era un samaritean. 17Și Isus a răspuns și a zis: Oare n‐au fost curățiți cei zece? Iar cei nouă unde sunt? 18Nu s‐au găsit alții să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât acesta de alt neam? 19Și
10.52
i‐a zis: Scoală‐te și du‐te; credința ta te‐a mântuit.
Venirea Împărăției lui Dumnezeu
20Și fiind întrebat de farisei când vine Împărăția lui Dumnezeu, le‐a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu vine pe văzute. 21Nici nu
vor zice: Iată este aici. Sau: Colo. Căci iată, Împărăția
lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.
Venirea Fiului omului
22Și a zis către ucenici: Vor
veni zile când veți dori să vedeți una dintre zilele Fiului omului și nu veți vedea. 23Și vă
vor zice: Iată, colo! Iată aici! Nu vă duceți nici nu‐i urmați. 24Căci
ca fulgerul, când fulgeră dintr‐o parte de sub cer și luminează până la cealaltă parte de sub cer, așa va fi Fiul omului în ziua lui. 25Dar
9.31
10.38
întâi trebuie ca el să sufere multe și să fie lepădat de neamul acesta. 26Și cum
a fost în zilele lui Noe, chiar așa va fi și în zilele Fiului omului: 27mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i‐a pierdut pe toți. 28Tot așa, cum
a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; 29dar
în ziua când a ieșit Lot din Sodoma, ploua foc și pucioasă din cer și i‐a pierdut pe toți: 30în același chip va fi în ziua când se
descoperă Fiul omului. 31În ziua aceea, cine
va fi pe înveliș, și sculele lui în casă, să nu se pogoare să le ia și cine este la câmp de asemenea să nu se întoarcă îndărăt. 32Aduceți‐vă
aminte de nevasta lui Lot. 33Cine
16.25Mc. 8.35In. 12.25
va căuta să‐și câștige sufletul, îl va pierde; și cine îl va pierde, îl va păstra în viață. 34Vă spun:
În noaptea aceea vor fi doi pe un singur pat; unul va fi luat și celălalt va fi lăsat. 35Vor fi două râșnind împreună; una va fi luată, iar cealaltă va fi lăsată. 36Vor fi doi în câmp; unul va fi luat și celălalt va fi lăsat. 37Și ei răspunzând îi zic: Unde, Doamne? Iar el le‐a zis: Unde
este trupul, acolo vor fi adunați și vulturii.
Pilda judecătorului nedrept
181Și le‐a spus o pildă că trebuie să se roage
totdeauna și să nu obosească, 2zicând: Era un judecător într‐o cetate care nu se temea de Dumnezeu și nu se sfia de om. 3Și era o văduvă în cetatea aceea; și ea venea la el zicând: Răzbună‐mă de protivnicul meu. 4Și el n‐a voit câtăva vreme, iar după aceea a zis în sine însuși: Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu nici nu mă sfiesc de om, 5totuși, pentru că
văduva aceasta mă necăjește, o voi răzbuna, ca nu cumva în cele din urmă să vină să mă rănească. 6Și Domnul a zis: Auziți ce zice judecătorul nedreptății! 7Iar Dumnezeu
nu va răzbuna oare pe aleșii săi care strigă către el zi și noapte și rabdă îndelung pentru ei? 8Eu vă spun că
le va face răzbunare în grabă. Însă când va veni Fiul omului, va găsi el oare credință pe pământ?
Pilda vameșului și a fariseului
9Și a spus și pilda aceasta către unii care
erau încredințați despre ei înșiși că sunt drepți și disprețuiau pe ceilalți. 10Doi oameni s‐au suit în Templu ca să se roage, unul fariseu și celălalt vameș. 11Fariseul sta
și se ruga astfel față de sine: Dumnezeule,
58.2Ap. 3.17
îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, preacurvari sau și ca acest vameș. 12Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte dobândesc. 13Iar vameșul stând departe, nu voia să ridice nici ochii spre cer, ci‐și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosul. 14Vă spun: Acesta s‐a pogorât îndreptățit la casa sa, mai degrabă decât celălalt. Căci
oricine care se înalță pe sine va fi smerit, iar cine se smerește pe sine va fi înălțat.
Copilașii
15Și‐i
aduceau și copilași ca să‐i atingă. Iar când au văzut ucenicii, îi certau. 16Iar Isus i‐a chemat la sine zicând: Lăsați copilașii să vină la mine și nu‐i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a
unora ca aceștia. 17Adevărat
vă spun, oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, nu va intra în ea.
Tânărul bogat
18Și un
mai mare l‐a întrebat zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? 19Iar Isus i‐a zis: Pentru ce‐mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul singur, Dumnezeu. 20Știi poruncile:
Nu preacurvi, nu omorî, nu fura, nu mărturisi mincinos, cinstește
pe tatăl tău și pe mama ta. 21Iar el a zis: Acestea toate le‐am păzit din tinerețe. 22Iar când a auzit Isus, i‐a zis: Una îți lipsește: vinde
19.211 Tim. 6.19
tot ce ai și împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri și vino, urmează‐mă. 23Dar când a auzit el acestea, s‐a întristat tare căci era foarte bogat. 24Și când l‐a văzut Isus, a zis: Cât
de greu vor intra cei ce au avuții în Împărăția lui Dumnezeu! 25Căci mai lesne este ca o cămilă să intre printr‐o ureche de ac decât un bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu. 26Iar cei ce au auzit au zis: Și cine poate fi mântuit? 27Iar el a zis: Cele
cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu. 28Și
Petru a zis: Iată, noi am lăsat ale noastre și te‐am urmat pe tine. 29Iar el le‐a zis: Adevărat vă spun că nu este nimeni
care să fi lăsat casă sau nevastă sau frați sau părinți sau copii pentru Împărăția lui Dumnezeu, 30care să
nu ia înmulțit în vremea aceasta și în veacul viitor viața veșnică.
Isus vestește moartea și învierea sa
31Iar
17.22
10.17Mc. 10.32
după ce a luat la sine pe cei doisprezece, a zis către ei: Iată, ne suim la Ierusalim și se vor împlini toate cele
scrise prin proroci pentru Fiul omului. 32Căci va
fi dat Neamurilor și va fi luat în râs și va fi înfruntat rușinos și va fi scuipat. 33Și‐l vor biciui și îl vor omorî, dar a treia zi va învia. 34Și ei
12.16
n‐au înțeles nimic din acestea și graiul acesta era ascuns de ei și nu pricepeau cele zise.
Vindecarea unui orb la Ierihon
35Și a fost așa:
când s‐a apropiat el spre Ierihon, un orb ședea lângă cale cerșind. 36Și când a auzit gloată trecând, a întrebat ce să fie aceasta. 37Și i‐au spus că trece Isus din Nazaret. 38Și el a strigat zicând: Isuse, Fiu al lui David, fie‐ți milă de mine. 39Și cei ce mergeau înainte îl certau ca să tacă. Iar el și mai tare striga: Fiu al lui David, fie‐ți milă de mine. 40Iar Isus a stat și a poruncit să fie adus la el. Iar când s‐a apropiat l‐a întrebat: 41Ce voiești să‐ți fac? Iar el a zis: Doamne, să‐mi capăt vederea. 42Și Isus i‐a zis: Capătă‐ți vederea; credința
ta te‐a mântuit. 43Și îndată și‐a căpătat vederea și‐l urma
slăvind pe Dumnezeu. Și tot poporul când a văzut aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu.
Zacheu
191Și a intrat și trecea prin Ierihon. 2Și iată un bărbat numit cu numele Zacheu. Și el era un mai mare peste vameși și era bogat. 3Și căuta să vadă pe Isus cine este și nu putea de gloată, pentru că era mic de statură. 4Și a alergat înainte și s‐a suit într‐un sicomor ca să‐l vadă, pentru că pe acolo avea să treacă. 5Și Isus când a venit la locul acela, s‐a uitat în sus și i‐a zis: Zachee, grăbește‐te să te pogori, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. 6Și s‐a grăbit și s‐a pogorât și l‐a primit cu bucurie. 7Și când au văzut aceasta, toți cârteau între ei, zicând: A
intrat să poposească la un om păcătos. 8Iar Zacheu a stat și a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor; și dacă am năpăstuit
pe vreunul cu ceva, dau înapoi
împătrit. 9Iar Isus i‐a zis: Astăzi s‐a făcut mântuire casei acesteia, deoarece și
el este un fiu
al lui Avraam. 10Căci
15.24
Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.
Pilda minelor
11Și pe când auzeau ei acestea, el a adăugat și a spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim și lor
li se părea că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată. 12Deci
a zis: Un om de neam bun s‐a dus într‐o țară depărtată ca să‐și ia o împărăție și să se întoarcă. 13Și a chemat zece robi ai săi, le‐a dat zece mine și a zis către ei: Faceți negustorie cu ele până când vin. 14Iar
cetățenii săi îl urau și au trimis o solie după el zicând: Nu voim ca acesta să împărățească peste noi. 15Și a fost așa: când a venit îndărăt, după ce luase împărăția, a zis să i se cheme robii aceștia cărora le‐a dat argintul, pentru ca să știe cine ce negustorie a făcut. 16Și cel dintâi a venit zicând: Doamne, mina ta a adus câștig zece mine. 17Și el i‐a zis: Prea bine, rob bun, pentru că te‐ai arătat credincios
în foarte puțin, fii stăpânitor peste zece cetăți. 18Și al doilea a venit zicând: Mina ta, Doamne, a făcut cinci mine. 19Iar el a zis și acestuia: Fii și tu peste cinci cetăți. 20Și celălalt a venit zicând: Doamne, iată mina ta, pe care o aveam pusă la o parte într‐un ștergar: 21căci
mă temeam de tine pentru că ești om aspru, iei ce n‐ai pus și seceri ce n‐ai semănat. 22El îi zice: Din
gura ta te voi judeca, rob rău. Știai
că eu sunt om aspru, iau ce n‐am pus și secer ce n‐am semănat. 23Și pentru ce n‐ai dat argintul meu la masa (schimbătorilor)? Și eu venind l‐aș fi cerut cu dobândă. 24Și a zis celor ce stăteau de față: Luați‐i mina și dați‐o celui ce are zece mine. 25Și i‐au zis: Doamne, are zece mine. 26Vă spun că
25.29Mc. 4.25
oricui care are, se va da; iar cel ce n‐are, i se va lua și ce are. 27Însă pe vrăjmașii aceia ai mei care n‐au voit ca eu să împărățesc peste ei, aduceți‐i aici și înjunghiați‐i înaintea mea. 28Și după ce a zis acestea, mergea
înainte suindu‐se la Ierusalim.
Întrarea lui Isus în Ierusalim
29Și a fost așa: când
s‐a apropiat de Betfaghe și de Betania, spre muntele numit al Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenicii săi, zicând: 30Mergeți în satul care este înainte, în care când veți intra, veți afla un măgăruș legat pe care nimeni dintre oameni n‐a șezut vreodată și dezlegați‐l și aduceți‐l. 31Și dacă v‐ar întreba cineva: Pentru ce îl dezlegați? Veți spune așa: Domnul are trebuință de el. 32Și trimișii s‐au dus și au aflat cum le zisese. 33Iar pe când dezlegau ei măgărușul, stăpânii lui le‐au zis: Ce dezlegați măgărușul? 34Iar ei au zis: Domnul are trebuință de el. 35Și l‐au adus la Isus. Și
și‐au aruncat veșmintele pe măgăruș și au suit deasupra pe Isus. 36Iar pe când
mergea el, își așterneau veșmintele pe cale. 37Iar pe când se apropia acum de coborâșul muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor a început să se bucure și să laude cu glas mare pe Dumnezeu pentru toate puterile pe care le văzuseră, 38zicând: Binecuvântat
fie împăratul care vine în numele Domnului: pace
în cer și slavă în cele preaînalte. 39Și oarecare dintre fariseii din gloată au zis către el: Învățătorule, ceartă‐ți ucenicii. 40Și el a răspuns și a zis: Vă spun că dacă vor tăcea aceștia, pietrele
vor striga.
Isus plânge pentru cetate
41Și când era aproape, a văzut cetatea și a
plâns de ea, 42zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu în această zi cele pentru pace! Dar acum s‐au ascuns de ochii tăi. 43Pentru că vor veni zile peste tine și vrăjmașii tăi vor face întăriri
împrejurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora de toate părțile. 44Și te
vor surpa de tot pe tine și pe copiii tăi în tine și nu
vor lăsa în tine piatră pe piatră; pentru că
n‐ai cunoscut vremea nimerită a cercetării tale.
Izgonirea vânzătorilor din Templu
45Și
când a intrat în Templu, a început să scoată afară pe cei ce vindeau 46zicându‐le: Este scris:
Și casa mea va fi o casă de rugăciune! iar voi
ați făcut‐o peșteră de tâlhari. 47Și‐i învăța în fiecare zi în Templu. Iar mai marii
8.37
preoților și cărturarii și cei dintâi ai poporului căutau să‐l piardă. 48Și nu găseau ce să‐i facă; căci tot poporul se ținea de el ascultând.