Pilda judecătorului nedrept
181Și le‐a spus o pildă că trebuie să se roage
totdeauna și să nu obosească, 2zicând: Era un judecător într‐o cetate care nu se temea de Dumnezeu și nu se sfia de om. 3Și era o văduvă în cetatea aceea; și ea venea la el zicând: Răzbună‐mă de protivnicul meu. 4Și el n‐a voit câtăva vreme, iar după aceea a zis în sine însuși: Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu nici nu mă sfiesc de om, 5totuși, pentru că
văduva aceasta mă necăjește, o voi răzbuna, ca nu cumva în cele din urmă să vină să mă rănească. 6Și Domnul a zis: Auziți ce zice judecătorul nedreptății! 7Iar Dumnezeu
nu va răzbuna oare pe aleșii săi care strigă către el zi și noapte și rabdă îndelung pentru ei? 8Eu vă spun că
le va face răzbunare în grabă. Însă când va veni Fiul omului, va găsi el oare credință pe pământ?
Pilda vameșului și a fariseului
9Și a spus și pilda aceasta către unii care
erau încredințați despre ei înșiși că sunt drepți și disprețuiau pe ceilalți. 10Doi oameni s‐au suit în Templu ca să se roage, unul fariseu și celălalt vameș. 11Fariseul sta
și se ruga astfel față de sine: Dumnezeule,
58.2Ap. 3.17
îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, preacurvari sau și ca acest vameș. 12Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte dobândesc. 13Iar vameșul stând departe, nu voia să ridice nici ochii spre cer, ci‐și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosul. 14Vă spun: Acesta s‐a pogorât îndreptățit la casa sa, mai degrabă decât celălalt. Căci
oricine care se înalță pe sine va fi smerit, iar cine se smerește pe sine va fi înălțat.
Copilașii
15Și‐i
aduceau și copilași ca să‐i atingă. Iar când au văzut ucenicii, îi certau. 16Iar Isus i‐a chemat la sine zicând: Lăsați copilașii să vină la mine și nu‐i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a
unora ca aceștia. 17Adevărat
vă spun, oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, nu va intra în ea.
Tânărul bogat
18Și un
mai mare l‐a întrebat zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? 19Iar Isus i‐a zis: Pentru ce‐mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul singur, Dumnezeu. 20Știi poruncile:
Nu preacurvi, nu omorî, nu fura, nu mărturisi mincinos, cinstește
pe tatăl tău și pe mama ta. 21Iar el a zis: Acestea toate le‐am păzit din tinerețe. 22Iar când a auzit Isus, i‐a zis: Una îți lipsește: vinde
19.211 Tim. 6.19
tot ce ai și împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri și vino, urmează‐mă. 23Dar când a auzit el acestea, s‐a întristat tare căci era foarte bogat. 24Și când l‐a văzut Isus, a zis: Cât
de greu vor intra cei ce au avuții în Împărăția lui Dumnezeu! 25Căci mai lesne este ca o cămilă să intre printr‐o ureche de ac decât un bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu. 26Iar cei ce au auzit au zis: Și cine poate fi mântuit? 27Iar el a zis: Cele
cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu. 28Și
Petru a zis: Iată, noi am lăsat ale noastre și te‐am urmat pe tine. 29Iar el le‐a zis: Adevărat vă spun că nu este nimeni
care să fi lăsat casă sau nevastă sau frați sau părinți sau copii pentru Împărăția lui Dumnezeu, 30care să
nu ia înmulțit în vremea aceasta și în veacul viitor viața veșnică.
Isus vestește moartea și învierea sa
31Iar
17.22
10.17Mc. 10.32
după ce a luat la sine pe cei doisprezece, a zis către ei: Iată, ne suim la Ierusalim și se vor împlini toate cele
scrise prin proroci pentru Fiul omului. 32Căci va
fi dat Neamurilor și va fi luat în râs și va fi înfruntat rușinos și va fi scuipat. 33Și‐l vor biciui și îl vor omorî, dar a treia zi va învia. 34Și ei
12.16
n‐au înțeles nimic din acestea și graiul acesta era ascuns de ei și nu pricepeau cele zise.
Vindecarea unui orb la Ierihon
35Și a fost așa:
când s‐a apropiat el spre Ierihon, un orb ședea lângă cale cerșind. 36Și când a auzit gloată trecând, a întrebat ce să fie aceasta. 37Și i‐au spus că trece Isus din Nazaret. 38Și el a strigat zicând: Isuse, Fiu al lui David, fie‐ți milă de mine. 39Și cei ce mergeau înainte îl certau ca să tacă. Iar el și mai tare striga: Fiu al lui David, fie‐ți milă de mine. 40Iar Isus a stat și a poruncit să fie adus la el. Iar când s‐a apropiat l‐a întrebat: 41Ce voiești să‐ți fac? Iar el a zis: Doamne, să‐mi capăt vederea. 42Și Isus i‐a zis: Capătă‐ți vederea; credința
ta te‐a mântuit. 43Și îndată și‐a căpătat vederea și‐l urma
slăvind pe Dumnezeu. Și tot poporul când a văzut aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu.
Zacheu
191Și a intrat și trecea prin Ierihon. 2Și iată un bărbat numit cu numele Zacheu. Și el era un mai mare peste vameși și era bogat. 3Și căuta să vadă pe Isus cine este și nu putea de gloată, pentru că era mic de statură. 4Și a alergat înainte și s‐a suit într‐un sicomor ca să‐l vadă, pentru că pe acolo avea să treacă. 5Și Isus când a venit la locul acela, s‐a uitat în sus și i‐a zis: Zachee, grăbește‐te să te pogori, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. 6Și s‐a grăbit și s‐a pogorât și l‐a primit cu bucurie. 7Și când au văzut aceasta, toți cârteau între ei, zicând: A
intrat să poposească la un om păcătos. 8Iar Zacheu a stat și a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor; și dacă am năpăstuit
pe vreunul cu ceva, dau înapoi
împătrit. 9Iar Isus i‐a zis: Astăzi s‐a făcut mântuire casei acesteia, deoarece și
el este un fiu
al lui Avraam. 10Căci
15.24
Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.
Pilda minelor
11Și pe când auzeau ei acestea, el a adăugat și a spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim și lor
li se părea că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată. 12Deci
a zis: Un om de neam bun s‐a dus într‐o țară depărtată ca să‐și ia o împărăție și să se întoarcă. 13Și a chemat zece robi ai săi, le‐a dat zece mine și a zis către ei: Faceți negustorie cu ele până când vin. 14Iar
cetățenii săi îl urau și au trimis o solie după el zicând: Nu voim ca acesta să împărățească peste noi. 15Și a fost așa: când a venit îndărăt, după ce luase împărăția, a zis să i se cheme robii aceștia cărora le‐a dat argintul, pentru ca să știe cine ce negustorie a făcut. 16Și cel dintâi a venit zicând: Doamne, mina ta a adus câștig zece mine. 17Și el i‐a zis: Prea bine, rob bun, pentru că te‐ai arătat credincios
în foarte puțin, fii stăpânitor peste zece cetăți. 18Și al doilea a venit zicând: Mina ta, Doamne, a făcut cinci mine. 19Iar el a zis și acestuia: Fii și tu peste cinci cetăți. 20Și celălalt a venit zicând: Doamne, iată mina ta, pe care o aveam pusă la o parte într‐un ștergar: 21căci
mă temeam de tine pentru că ești om aspru, iei ce n‐ai pus și seceri ce n‐ai semănat. 22El îi zice: Din
gura ta te voi judeca, rob rău. Știai
că eu sunt om aspru, iau ce n‐am pus și secer ce n‐am semănat. 23Și pentru ce n‐ai dat argintul meu la masa (schimbătorilor)? Și eu venind l‐aș fi cerut cu dobândă. 24Și a zis celor ce stăteau de față: Luați‐i mina și dați‐o celui ce are zece mine. 25Și i‐au zis: Doamne, are zece mine. 26Vă spun că
25.29Mc. 4.25
oricui care are, se va da; iar cel ce n‐are, i se va lua și ce are. 27Însă pe vrăjmașii aceia ai mei care n‐au voit ca eu să împărățesc peste ei, aduceți‐i aici și înjunghiați‐i înaintea mea. 28Și după ce a zis acestea, mergea
înainte suindu‐se la Ierusalim.
Întrarea lui Isus în Ierusalim
29Și a fost așa: când
s‐a apropiat de Betfaghe și de Betania, spre muntele numit al Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenicii săi, zicând: 30Mergeți în satul care este înainte, în care când veți intra, veți afla un măgăruș legat pe care nimeni dintre oameni n‐a șezut vreodată și dezlegați‐l și aduceți‐l. 31Și dacă v‐ar întreba cineva: Pentru ce îl dezlegați? Veți spune așa: Domnul are trebuință de el. 32Și trimișii s‐au dus și au aflat cum le zisese. 33Iar pe când dezlegau ei măgărușul, stăpânii lui le‐au zis: Ce dezlegați măgărușul? 34Iar ei au zis: Domnul are trebuință de el. 35Și l‐au adus la Isus. Și
și‐au aruncat veșmintele pe măgăruș și au suit deasupra pe Isus. 36Iar pe când
mergea el, își așterneau veșmintele pe cale. 37Iar pe când se apropia acum de coborâșul muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor a început să se bucure și să laude cu glas mare pe Dumnezeu pentru toate puterile pe care le văzuseră, 38zicând: Binecuvântat
fie împăratul care vine în numele Domnului: pace
în cer și slavă în cele preaînalte. 39Și oarecare dintre fariseii din gloată au zis către el: Învățătorule, ceartă‐ți ucenicii. 40Și el a răspuns și a zis: Vă spun că dacă vor tăcea aceștia, pietrele
vor striga.
Isus plânge pentru cetate
41Și când era aproape, a văzut cetatea și a
plâns de ea, 42zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu în această zi cele pentru pace! Dar acum s‐au ascuns de ochii tăi. 43Pentru că vor veni zile peste tine și vrăjmașii tăi vor face întăriri
împrejurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora de toate părțile. 44Și te
vor surpa de tot pe tine și pe copiii tăi în tine și nu
vor lăsa în tine piatră pe piatră; pentru că
n‐ai cunoscut vremea nimerită a cercetării tale.
Izgonirea vânzătorilor din Templu
45Și
când a intrat în Templu, a început să scoată afară pe cei ce vindeau 46zicându‐le: Este scris:
Și casa mea va fi o casă de rugăciune! iar voi
ați făcut‐o peșteră de tâlhari. 47Și‐i învăța în fiecare zi în Templu. Iar mai marii
8.37
preoților și cărturarii și cei dintâi ai poporului căutau să‐l piardă. 48Și nu găseau ce să‐i facă; căci tot poporul se ținea de el ascultând.
Puterea lui Isus
201Și a fost așa: într‐una
din zile pe când învăța el poporul în Templu și vestea Evanghelia, au venit peste el mai marii preoților și cărturarii cu bătrânii. 2Și au vorbit zicând către el: Spune‐ne: Cu
7.27
ce putere faci acestea sau cine este cel ce ți‐a dat această putere? 3Iar el a răspuns și a zis către ei: Vă voi întreba și eu un cuvânt și spuneți‐mi: 4Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? 5Iar ei cugetau către ei înșiși, zicând: Dacă zicem: Din cer! va zice: Pentru ce nu l‐ați crezut? 6Iar dacă zicem: De la oameni! tot poporul ne va ucide cu pietre căci
21.26
este încredințat că Ioan este proroc. 7Și au răspuns că nu știu de unde era. 8Și Isus le‐a zis: Nici eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.
Pilda vierilor
9Și a început să spună către popor această pildă: Un
om a sădit o vie și a arendat‐o unor vieri și el a plecat din țară pentru multă vreme. 10Și la vremea cuvenită a trimis la vieri un rob ca să‐i dea din rodul viei. Iar lucrătorii l‐au bătut și l‐au trimis înapoi fără nimic. 11Și a adaus a trimite pe un alt rob; dar și pe acela l‐au bătut și l‐au necinstit și l‐au trimis înapoi fără nimic. 12Și a adaus a trimite pe un al treilea: iar ei l‐au rănit și pe acesta și l‐au scos afară. 13Și domnul viei a zis: Ce să fac? Voi trimite pe fiul meu iubit: poate se vor sfii de el. 14Iar vierii când l‐au văzut, chibzuiau între ei înșiși zicând: Acesta este moștenitorul; să‐l omorâm, ca moștenirea să fie a noastră. 15Și l‐au scos afară din vie și l‐au omorât. Deci ce le va face domnul viei? 16Va veni și va pierde pe vierii aceștia și va da via la alții. Iar ei când au auzit, au zis: Să nu fie așa! 17Iar el s‐a uitat la ei și a zis: Ce este deci aceasta ce este scris: Piatra
pe care au lepădat‐o ziditorii, aceasta a fost făcută cap de unghi? 18Oricine va cădea pe acea piatră va fi sfărâmat iar
pe cel pe care va cădea ea îl va spulbera. 19Și cărturarii și mai marii preoților au căutat să pună mâinile pe el în acel ceas și s‐au temut de popor căci au cunoscut că pentru ei zisese pilda aceasta.
Birul Cezarului
20Și după ce l‐au
pândit, au trimis oameni puși înadins care se prefăceau că sunt drepți, pentru ca să‐l prindă în cuvânt, ca să‐l dea în mâna stăpânirii și puterii dregătorului. 21Și l‐au întrebat zicând: Învățătorule,
știm că vorbești și înveți drept și nu cauți la fața cuiva, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu: 22Se cuvine să dăm Cezarului bir sau nu? 23Dar el le‐a priceput bine viclenia și a zis către ei: Pentru ce mă ispitiți? 24Arătați‐mi un ban. Al cui chip și scriere are? Și ei au zis: Ale Cezarului. 25Și le‐a zis: Atunci dați Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. 26Și n‐au putut să‐l prindă în vorbă înaintea poporului și s‐au mirat de răspunsul lui și au tăcut.
Despre înviere
27Și au venit la el unii
din saduchei, cei care
zic că nu este înviere și l‐au întrebat 28zicând: Învățătorule, Moise
ne‐a scris că dacă va muri fratele cuiva având nevastă și el va fi fără copii, fratele său să ia pe nevastă și să ridice sămânță fratelui său. 29Erau deci șapte frați. Și cel dintâi a luat o nevastă și a murit fără copii. 30Și a luat‐o al doilea 31și al treilea. Tot așa și cei șapte n‐au lăsat copii și au murit. 32În urmă a murit și femeia. 33Deci femeia la înviere a cărui dintre ei va fi nevastă? Căci cei șapte au avut‐o de nevastă. 34Și Isus le‐a zis: Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită, 35dar aceia care vor fi învredniciți să aibă parte de veacul acela și de învierea dintre cei morți nici nu se însoară nici nu se mărită. 36Căci nici nu mai pot muri, căci sunt
ca îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind
fii ai învierii. 37Iar că se scoală morții chiar Moise a
arătat în locul cu privire la Rug, când numește pe Domnul, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. 38Și el nu este Dumnezeu al morților, ci al viilor: căci toți
sunt vii pentru el. 39Și unii din cărturari au răspuns și au zis: Învățătorule, bine ai zis; 40Căci nici nu mai îndrăzneau să‐l întrebe nimic.
Al cui fiu este Hristosul?
41Și a zis către ei: Cum
zic ei că Hristosul este fiu al lui David? 42Căci însuși David zice în cartea Psalmilor: Domnul a zis
Domnului meu: Șezi la dreapta mea, 43până voi pune pe vrăjmașii tăi așternut al picioarelor tale. 44Deci David îl numește Domn și cum este el fiul său?
Cărturarii mustrați de Isus
45Și
pe când asculta tot poporul, a zis ucenicilor săi: 46Feriți‐vă
de cărturari care vor să umble în veșminte lungi și iubesc
îmbrățișările în piețe și cele dintâi scaune în sinagogi și cele dintâi locuri la ospețe, 47care
mănâncă cu desăvârșire casele văduvelor și de ochii lumii se roagă mult: aceștia vor lua mai multă osândă.
