Isus înaintea lui Pilat
231Și toată mulțimea lor s‐a sculat
și l‐au dus la Pilat. 2Și au început să‐l învinuiască zicând: Pe acesta l‐am găsit sucind
neamul nostru și oprind
22.21Mc. 12.17
a da bir Cezarului și zicând că
el este Hristosul, un împărat. 3Iar Pilat
l‐a întrebat zicând: Ești tu Împăratul iudeilor? Iar el i‐a răspuns și i‐a zis: Tu zici. 4Iar Pilat a zis către mai marii preoților și gloate: Nu găsesc nicio
vină în acest om. 5Iar ei și mai mult stăruiau zicând: El întărâtă poporul, învățându‐i prin toată Iudeea și începând de la Galileea până aici.
Isus înaintea lui Irod
6Iar când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă omul este galileean. 7Și când a înțeles că este de sub stăpânirea
lui Irod, l‐a trimis la Irod, care și el era în Ierusalim în aceste zile. 8Iar Irod, când a văzut pe Isus, s‐a bucurat foarte mult căci de multă vreme dorea
să‐l vadă, fiindcă auzise
despre el și nădăjduia să vadă vreun semn făcut de el. 9Și l‐a întrebat în multe cuvinte, dar el nu i‐a răspuns nimic. 10Iar mai marii preoților și cărturarii stăteau de față învinuindu‐l foarte tare. 11Și Irod
cu ceata sa de ostași l‐au disprețuit și‐l luau în râs și îmbrăcându‐l cu un veșmânt strălucitor, l‐a trimis înapoi la Pilat. 12Și în acea zi Irod și Pilat
s‐au făcut prieteni unul cu altul, căci mai înainte erau în vrăjmășie între ei.
Hotărârea de moarte întărită
13Iar Pilat
19.4
a chemat la sine pe mai marii preoților și pe cei mari și poporul 14și a zis către ei: Mi‐ați
adus pe omul acesta ca pe unul care abate poporul și iată, cercetându‐l
înaintea voastră, eu n‐am găsit în omul acesta nicio vină din câte spuneți împotriva lui. 15Nu, și nici Irod; căci l‐a trimis înapoi la noi și iată nimic vrednic de moarte n‐a fost făptuit de el. 16Deci
eu îl voi pedepsi și‐i voi da drumul. 17Și la sărbătoare trebuia
să le dea drumul la unul. 18Iar ei
au strigat tare cu grămada, zicând: Ia pe acesta și dă drumul pentru noi lui Baraba. 19El era aruncat în închisoare pentru o răscoală făcută în cetate și pentru un omor. 20Iar Pilat le‐a vorbit iarăși, voind să dea drumul lui Isus. 21Dar ei strigau zicând: Răstignește‐l, răstignește‐l. 22Și a treia oară a zis către ei: Dar ce rău a făcut omul acesta? N‐am găsit nicio vină de moarte în el; deci îl voi pedepsi și‐i voi da drumul. 23Iar ei stăruiau cerând cu glasuri mari ca el să fie răstignit. Și au fost mai tari glasurile lor. 24Și Pilat
a hotărât să li se facă cererea. 25Și a dat drumul aceluia care era aruncat în închisoare pentru răscoală și omor, pe care‐l cereau, iar pe Isus l‐a dat în voia lor.
Răstignirea
26Și
când îl duceau, au pus mâna pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp și au pus crucea pe el ca s‐o ducă în urma lui Isus. 27Și îl urma o mulțime mare de popor și de femei, care se băteau în piept și‐l plângeau cu lacrimi. 28Iar Isus întorcându‐se către ele a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu plângeți de mine, ci plângeți de voi înșivă și de copiii voștri. 29Pentru că
iată vin zile în care vor zice: Ferice de cele sterpe și de pântecele care n‐au născut și de țâțele care n‐au alăptat. 30Atunci
9.6
vor începe să zică munților: Cădeți peste noi! și dealurilor: Ascundeți‐ne! 31Pentru că
21.3,41 Pet. 4.17
dacă cu lemnul verde fac ei acestea, ce va fi cu cel uscat? 32Și
erau duși și alți doi făcători de rele ca să fie omorâți cu el. 33Și când
au venit la locul numit Căpățână, l‐au răstignit acolo pe el și pe făcătorii de rele, pe unul la dreapta și pe altul la stânga. 34Iar Isus zicea: Tată, iartă‐i
căci nu
știu ce fac. Și împărțind
între ei hainele lui, au aruncat sorți.
Batjocurile
35Și poporul
stătea privind. Și mai marii
îl luau în râs zicând: Pe alții a mântuit; să se mântuiască pe sine însuși, dacă acesta este Hristosul lui Dumnezeu, alesul lui. 36Și ostașii de asemenea îl batjocoreau venind la el și aducându‐i oțet 37și zicând: Dacă ești tu Împăratul iudeilor, mântuiește‐te pe tine însuți. 38Și era și deasupra lui
o scriere cu slove grecești, latinești și evreiești: ACESTA ESTE ÎMPĂRATUL IUDEILOR. 39Iar unul
dintre făcătorii de rele care erau pironiți îl hulea zicând: Nu ești tu oare Hristosul? Mântuiește‐te pe tine însuți și pe noi. 40Iar celălalt răspunzând și cercetându‐l a zis: Oare nu te temi tu de Dumnezeu, pentru că ești în aceeași osândă? 41Și noi cu dreptul, căci luăm cele vrednice de cele ce am făptuit, dar acesta n‐a făptuit nimic necuvenit. 42Și zicea: Isuse, adu‐ți aminte de mine când vei veni în împărăția ta. 43Și el i‐a zis: Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu mine în Rai.
Moartea lui Isus
44Și era
acum ca la al șaselea ceas și s‐a făcut întuneric peste tot pământul până la ceasul al nouălea. 45Căci soarele s‐a întunecat și perdeaua
Templului a fost sfâșiată prin mijloc. 46Și Isus a strigat cu glas mare și a zis: Tată
, în mâinile tale îmi încredințez duhul meu. Și
zicând aceasta și‐a dat duhul. 47Și când a văzut sutașul
ce s‐a făcut, slăvea pe Dumnezeu, zicând: Într‐adevăr omul acesta era drept. 48Și toate gloatele, venite împreună la această priveliște, după ce au privit cele făcute, se întorceau îndărăt bătându‐și piepturile. 49Și toți
cunoscuții lui și femeile care urmau împreună cu el din Galileea, stăteau departe, ca să vadă acestea.
Îngroparea lui Isus.
50Și
iată un bărbat cu numele Iosif, fiind sfetnic, bărbat bun și drept, 51(el nu se învoise cu hotărârea și cu fapta lor), bărbat din Arimatea, o cetate a iudeilor
, care aștepta Împărăția lui Dumnezeu. 52Acesta a venit la Pilat și a cerut trupul lui Isus. 53Și l‐a
luat jos și l‐a înfășurat în pânză de in și l‐a pus într‐un mormânt săpat în piatră unde nu mai fusese pus nimeni. 54Și era ziua
Pregătirii și Sabatul începea în amurg. 55Și femeile care
veniseră cu el din Galileea urmau și au privit
mormântul și cum a fost pus trupul lui. 56Și s‐au întors îndărăt și au
pregătit miresme și mir. Și în Sabat s‐au odihnit după
poruncă.
Învierea lui Isus.
241Iar în ziua întâi
a săptămânii, dis‐de‐dimineață, au venit la mormânt aducând
miresmele pe care le pregătiseră. 2Și au
găsit piatra prăvălită de la mormânt. 3Și au intrat
și n‐au aflat trupul Domnului Isus. 4Și a fost așa: pe când ele erau în nedumerire despre aceasta, iată
doi bărbați au stat lângă ele în veșminte luminând ca fulgerul. 5Și pe când ele erau speriate și își plecau fețele la pământ, ei au zis către ele: Pentru ce căutați pe cel viu cu cei morți? 6Nu este aici, ci s‐a sculat. Aduceți‐vă
17.23Mc. 8.31
9.31
aminte cum v‐a vorbit pe când era încă în Galileea, 7zicând că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit și a treia zi să învie. 8Și ele și‐au
adus aminte de vorbele lui.
Petru se duce la mormânt.
9Și
s‐au întors de la mormânt și au vestit toate acestea la cei unsprezece și la toți ceilalți. 10Și erau Maria Magdalena și Ioana
și Maria, mama lui Iacov și altele cu ele, care ziceau acestea către apostoli. 11Și vorbele acestea
s‐au părut înaintea lor ca un basm și nu le‐au crezut. 12Dar
Petru s‐a sculat și a alergat la mormânt și plecându‐se vede fâșiile de pânză singure: și a plecat acasă minunându‐se de ceea ce se făcuse.
Isus se arată la doi ucenici.
13Și iată doi
dintre ei se duceau în aceeași zi la un sat al cărui nume era Emaus, depărtat de Ierusalim de șaizeci de stadii. 14Și ei vorbeau unul către altul de toate întâmplările acestea. 15Și a fost așa: pe când vorbeau ei și cercetau împreună, Isus
însuși s‐a apropiat și mergea împreună cu ei. 16Dar ochii
21.4
lor erau ținuți ca să nu‐l cunoască. 17Și el a zis către ei: Ce cuvinte sunt acestea pe care le schimbați unul cu altul mergând? Și ei au stat cu fețele amărâte. 18Și unul din ei, cu numele
Cleopa, răspunzând a zis către el: Tu singur stai vremelnic în Ierusalim și nu cunoști cele întâmplate în el în aceste zile? 19Și el le‐a zis: Care? Iar ei i‐au zis: Cele despre Isus din Nazaret, care
4.19
6.14Fapte. 2.22
a fost bărbat proroc, puternic
în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. 20Și cum
mai marii preoților și mai marii noștri l‐au dat la osândă de moarte și l‐au răstignit. 21Iar noi nădăjduiam că el este cel ce
avea să răscumpere pe Israel, dar cu toate acestea astăzi merge pe a treia zi de când s‐au făcut acestea. 22Ci și unele
femei dintr‐ale noastre ne‐au pus în uimire: fiind duse dis‐de‐dimineață la mormânt 23și negăsind trupul lui, au venit spunând că au văzut și arătare de îngeri care zic că el este viu. 24Și unii dintre cei ce erau cu noi au
plecat la mormânt și au găsit astfel cum au spus și femeile, iar pe el nu l‐au văzut. 25Și el a zis către ei: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima să credeți în cele ce au vorbit prorocii! 26Oare nu
trebuia ca Hristosul să sufere acestea și să intre în slava sa? 27Și
începând de la Moise
22.18
26.4
49.10Num. 21.9Deut. 18.15
și de la toți
132.11Is. 7.14
9.6
40.10,11
50.6
53Ier. 23.5
33.14,15Ezec. 34.23
37.25Dan. 9.24Mica 7.20Mal. 3.1
4.2
prorocii, le‐a tâlcuit prin toate scripturile cele despre el. 28Și s‐au apropiat de satul unde mergeau și el
42.7Mc. 6.48
s‐a făcut că merge mai departe. 29Iar ei
au stăruit de el zicând: Rămâi cu noi pentru că este spre seară și ziua aproape s‐a plecat. Și a intrat ca să rămână cu ei. 30Și a fost așa: pe când stătea el la masă cu ei, a
luat pâinea și a binecuvântat‐o și a frânt și le‐a dat. 31Și li s‐au deschis ochii și l‐au cunoscut; și el s‐a făcut nevăzut de la ei. 32Și au zis unul către altul: Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe cale și când ne deschidea scripturile? 33Și s‐au sculat chiar în acel ceas și s‐au întors la Ierusalim și au aflat adunați laolaltă pe cei unsprezece și pe cei împreună cu ei, 34zicând: Într‐adevăr Domnul s‐a sculat și s‐a arătat lui Simon
. 35Și ei au istorisit cele de pe cale și cum li se făcuse cunoscut la frângerea pâinii.
Isus se arată celor unsprezece și celorlalți
36Și pe
când vorbeau ei acestea, el însuși a stat în mijlocul lor și le zice: Pace vouă! 37Iar ei s‐au înspăimântat și s‐au înfricoșat și li se părea că văd un duh
. 38Și el le‐a zis: Pentru ce sunteți tulburați și pentru ce se suie gânduri în inima voastră? 39Vedeți mâinile mele și picioarele mele că eu însumi sunt; pipăiți‐mă
și vedeți; pentru că un duh n‐are carne și oase după cum mă vedeți pe mine că am. 40Și zicând aceasta le‐a arătat mâinile și picioarele. 41Iar pe când de
bucurie nu credeau încă și se minunau, le‐a zis: Aveți
ceva de mâncare aici? 42Iar ei i‐au dat o bucată de pește fript și dintr‐un fagure de miere. 43Și
a luat‐o înaintea tuturor și a mâncat. 44Și a zis către ei: Acestea
17.22
20.18Mc. 8.31
sunt cuvintele mele pe care vi le‐am vorbit când eram încă împreună cu voi că trebuie să fie împlinite toate cele scrise despre mine în legea lui Moise și în proroci și în psalmi. 45Atunci le‐a
deschis mintea să înțeleagă scripturile. 46Și le‐a zis: Așa
este scris că Hristosul să sufere și să învie dintre cei morți a treia zi 47și să se propovăduiască în numele său pocăință spre iertare
de păcate la toate Neamurile
, începând de la Ierusalim. 48Voi
2.32
3.15
sunteți martori ai acestora. 49Și iată
15.26
16.7Fapte. 1.4
2.1
, eu trimit făgăduința Tatălui meu peste voi, dar voi stați în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.
Înălțarea
50Și i‐a dus afară până
spre Betania și și‐a ridicat mâinile și i‐a binecuvântat. 51Și a fost așa: pe când îi binecuvânta s‐a despărțit de ei și era dus în sus în cer. 52Și
ei i s‐au închinat și
s‐au întors la Ierusalim cu mare bucurie. 53Și erau neîncetat în Templu
5.42
binecuvântând pe Dumnezeu.
