Pilda semănătorului
131În ziua aceea Isus a ieșit din casă și ședea
lângă mare. 2Și gloate multe s‐au
adunat la el, încât el a intrat într‐o corabie ca să șadă
și toată gloata stătea pe țărm. 3Și le‐a vorbit multe în pilde, zicând: Iată a ieșit semănătorul să semene. 4Și pe când semăna el, unele semințe au căzut lângă cale și au venit păsările și le‐au mâncat. 5Iar altele au căzut pe locuri stâncoase, unde n‐aveau pământ mult și îndată au răsărit pentru că n‐aveau adâncime de pământ. 6Iar după ce a răsărit soarele, au fost arse de arșiță și pentru că n‐aveau rădăcină, s‐au uscat. 7Iar altele
au căzut peste spini și spinii au crescut și le‐au înăbușit. 8Iar altele au căzut peste pământul cel bun și au dat rod una o sută
, alta șaizeci și alta treizeci. 9Cine
are urechi, să audă. 10Și ucenicii s‐au apropiat și i‐au zis: Pentru ce le vorbești în pilde? 11Iar el a răspuns și le‐a zis: Vouă
vi s‐a dat să cunoașteți tainele împărăției cerurilor, dar lor nu li s‐a dat. 12Căci
cine are i se va da și va avea de prisos, iar cine n‐are, chiar și ce are i se va lua. 13De aceea le vorbesc în pilde, pentru că văzând, nu văd și auzind, nu aud, nici nu pricep. 14Și în ei se împlinește prorocia lui Isaia care zice: Cu auzul veți
auzi dar nu veți înțelege și văzând veți vedea dar nu veți cunoaște. 15Căci inima acestui popor s‐a îngroșat și au auzit greu
cu urechile și și‐au închis ochii ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și să înțeleagă cu inima și să se întoarcă și să‐i vindec. 16Dar fericiți
sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud. 17Căci adevărat vă spun că mulți
proroci și drepți au dorit să vadă ce vedeți voi și n‐au văzut și să audă ce auziți voi și n‐au auzit. 18Voi deci, ascultați
pilda semănătorului. 19Când aude cineva cuvântul împărăției
și nu‐l înțelege, atunci vine cel rău și răpește ce este semănat în inima lui; acesta este cel semănat lângă cale. 20Iar cel semănat pe locuri stâncoase, acesta este cel ce aude cuvântul și îndată îl primește cu
bucurie. 21Dar n‐are rădăcină în sine, ci este până la o vreme și când se face un necaz sau prigonire pentru cuvânt, îndată se
poticnește. 22Iar cel semănat
în
spini, acesta este cel ce aude cuvântul și grija veacului și înșelăciunea bogăției înăbușă cuvântul și se face neroditor. 23Iar cel semănat pe pământul bun, acesta este cel ce aude cuvântul și înțelege, care și rodește și face unul o sută, altul șaizeci și altul treizeci.
Pilda neghinei
24Le‐a pus înainte altă pildă, zicând: Împărăția cerurilor a fost făcută asemenea cu un om care a semănat sămânță bună în țarina sa. 25Dar pe când dormeau oamenii a venit vrăjmașul lui și a semănat neghină între grâu și a plecat. 26Iar când a crescut paiul și a făcut rod, atunci s‐a arătat și neghina. 27Și robii stăpânului casei au venit și i‐au zis: Domnule, oare n‐ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghina? 28Iar el le‐a zis: Un om vrăjmaș a făcut aceasta. Și robii îi zic: Voiești deci să ne ducem s‐o culegem? 29Dar el le zice: Nu, ca nu cumva culegând neghina să smulgeți și grâul
împreună cu ea. 30Lăsați să crească amândouă împreună, până la seceriș și la vremea secerișului voi zice secerătorilor: Culegeți întâi neghina și legați‐o snopi ca să fie arsă de tot, iar grâul strângeți‐l în grânarul meu.
Pilda grăuntelui de muștar și a aluatului
31Le‐a pus înainte altă pildă zicând: Împărăția
cerurilor este asemenea unui grăunte de muștar pe care un om l‐a luat și l‐a semănat în țarina sa: 32care, în adevăr, este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut, este mai mare decât ierburile și se face copac, încât păsările cerului vin și locuiesc în ramurile lui. 33Le‐a vorbit
altă pildă: Împărăția cerurilor este asemenea cu un aluat pe care o femeie l‐a luat și l‐a ascuns în trei măsuri de făină până s‐a dospit tot. 34Isus a vorbit toate acestea
gloatelor în pilde și fără pildă nu le vorbea nimic, 35ca să se împlinească ce s‐a spus prin prorocul care zice: Îmi voi
deschide gura în pilde, voi
rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii.
Tâlcuirea pildei neghinei
36Atunci a lăsat gloatele și s‐a dus în casa sa. Și ucenicii lui s‐au apropiat de el zicând: Deslușește‐ne pilda cu neghina țarinei. 37Și el a răspuns și a zis: Cel ce seamănă sămânța cea bună este Fiul omului; 38iar țarina
este lumea; iar sămânța cea bună, aceștia sunt fiii împărăției, iar neghina sunt fiii
celui rău. 39Și vrăjmașul care a semănat‐o este diavolul, iar secerișul
este sfârșitul veacului și secerătorii sunt îngerii. 40După cum deci neghina se alege și se arde în foc, astfel va fi la sfârșitul veacului. 41Fiul omului va trimite pe îngerii săi și
ei vor culege din împărăția lui toate prilejurile de poticnire și pe cei ce fac fărădelegea. 42Și‐i
vor arunca în cuptorul de foc: acolo
va fi plângerea și scrâșnirea dinților. 43Atunci
drepții vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine
are urechi, să audă.
Pilda comorii ascunse și a mărgăritarului
44Împărăția cerurilor este asemenea unei comori ascunse în țarină, pe care un om a găsit‐o și a ascuns‐o și de bucuria ei se duce și vinde
tot ce are și cumpără
țarina aceea. 45Împărăția cerurilor este iarăși asemenea unui negustor care caută mărgăritare bune. 46Și găsind un
3.14,15
8.10,19
mărgăritar de mult preț, s‐a dus și a vândut tot ce avea și l‐a cumpărat.
Pilda năvodului
47Împărăția cerurilor este iarăși asemenea unui năvod aruncat în mare și care a adunat
pești de tot felul. 48Și când s‐a umplut, l‐au tras pe țărm și au șezut jos și au adunat ce era bun în vase, iar ce era rău au aruncat afară. 49Astfel va fi la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși și vor despărți
pe cei răi din mijlocul celor drepți, 50și‐i
vor arunca în cuptorul de foc: acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. 51Ați înțeles toate acestea? Îi zic: Da, Doamne. 52Și el le‐a zis: De aceea, orice cărturar care a fost făcut ucenic al împărăției cerurilor este asemenea unui om, stăpân al casei, care scoate afară din comoara sa lucruri noi
și vechi.
Isus la Nazaret. Necredința locuitorilor
53Și a fost așa: Când a sfârșit Isus pildele acestea, s‐a dus de acolo. 54Și
venind în patria sa, îi învăța în sinagoga lor, încât stăteau uimiți și ziceau: De unde are omul acesta înțelepciunea aceasta și puterile? 55Nu
este el fiul tâmplarului? Nu se numește oare mama lui Maria și frații
săi Iacov
și Iosif și Simon și Iuda? 56Și surorile lui nu sunt oare toate la noi? Deci de unde are el toate acestea? 57Și găseau în el un prilej de poticnire
. Dar Isus le‐a zis: Un proroc nu
este disprețuit decât în patria și casa sa. 58Și n‐a
făcut acolo multe puteri, din pricina necredinței lor.
Moartea lui Ioan Botezătorul
141În vremea aceea Irod
tetrarhul a auzit vestea despre Isus 2și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s‐a sculat dintre cei morți și de aceea lucrează puterile în el. 3Căci
Irod prinsese pe Ioan, îl legase și‐l pusese în temniță pentru Irodiada, nevasta lui Filip, fratele său. 4Căci Ioan îi zicea: Nu ți
20.21
se cuvine s‐o ai pe ea. 5Și voind să‐l omoare, se temea de gloată pentru că
îl socoteau ca pe un proroc. 6Dar când a fost ziua nașterii lui Irod, fiica Irodiadei a jucat în mijlocul tuturora și a plăcut lui Irod. 7De aici a făgăduit cu jurământ să‐i dea orice ar cere. 8Iar ea, împinsă de mamă‐sa: Dă‐mi, zice, aici pe blid capul lui Ioan Botezătorul. 9Și împăratul s‐a întristat, dar pentru jurăminte și pentru cei ce ședeau împreună cu el la masă a poruncit să i‐l dea. 10Și a trimis și a tăiat capul lui Ioan în temniță. 11Și capul lui a fost adus pe blid și a fost dat fetei și ea l‐a dus mamei sale. 12Și ucenicii lui au venit și au luat trupul mort și l‐au înmormântat și au venit și au dat de știre lui Isus.
Înmulțirea pâinilor
13Și când a auzit
Isus, s‐a depărtat de acolo într‐o corabie într‐un loc pustiu la o parte. Și când au auzit gloatele, l‐au urmat pe jos din cetăți. 14Și a ieșit și a văzut gloată multă și i
s‐a făcut milă de ei și a tămăduit pe bolnavii lor. 15Și când
s‐a făcut seară, ucenicii s‐au apropiat de el zicând: Locul este pustiu și ceasul a trecut acum; dă drumul gloatelor ca să se ducă în sate să‐și cumpere de mâncare. 16Dar Isus le‐a zis: N‐au trebuință să se ducă; dați‐le voi să mănânce. 17Și ei îi zic: N‐avem aici decât cinci pâini și doi pești. 18Și le‐a zis: Aduceți‐mi‐i aici. 19Și a poruncit ca gloatele să șadă pe iarbă: și a luat cele cinci pâini și cei doi pești și uitându‐se spre cer a binecuvântat
și a frânt și a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii gloatelor. 20Și toți au mâncat și s‐au săturat și au strâns prisosul de fărâmituri douăsprezece coșuri pline. 21Și cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și copii.
Umblarea pe mare
22Și îndată a silit pe ucenicii săi să intre în corabie și să treacă înaintea lui de cealaltă parte până va da drumul gloatelor. 23Și după ce
a dat drumul gloatelor, s‐a suit în munte la o parte ca să se roage. Și când s‐a făcut seară
, era singur acolo. 24Iar corabia era acum în mijlocul mării, muncindu‐se de valuri deoarece vântul era potrivnic. 25Și la a patra strajă din noapte a venit la ei umblând
pe mare. 26Și când l‐au văzut ucenicii umblând pe mare, s‐au înspăimântat, zicând: Este o nălucă. Și de frică au strigat. 27Dar Isus îndată le‐a vorbit zicând: Îndrăzniți, eu sunt; nu vă temeți. 28Și Petru i‐a răspuns și a zis: Doamne, dacă ești tu, poruncește să vin la tine pe ape. 29Și el a zis: Vino. Și Petru s‐a pogorât din corabie și umbla pe ape ca să vină la Isus. 30Dar când a văzut că vântul era tare, s‐a temut și începând să se afunde, a strigat zicând: Doamne, scapă‐mă. 31Și îndată Isus a întins mâna, l‐a apucat, și‐i zice: Puțin credinciosule, pentru ce te‐ai îndoit? 32Și când s‐au suit în corabie, a stat vântul. 33Și cei din corabie au venit și s‐au
6.69
11.27Fapte. 8.37Rom. 1.2
închinat înaintea lui zicând: Adevărat ești Fiul lui Dumnezeu. 34Și după ce
au trecut dincolo, au venit în ținutul Ghenezaretului. 35Și când l‐au cunoscut oamenii locului aceluia, au trimis în tot ținutul acela și i‐au adus pe toți cei bolnavi; 36și‐l rugau ca numai să‐i atingă ciucurii veșmântului. Și toți câți
s‐au atins, au fost scăpați cu desăvârșire.
Fariseii și datina bătrânilor
151Atunci cărturarii și fariseii din Ierusalim
vin la Isus zicând: 2Pentru ce
ucenicii tăi calcă datina
bătrânilor? Căci nu‐și spală mâinile când mănâncă pâine. 3Iar el a răspuns și le‐a zis: Pentru ce călcați și voi porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră? 4Căci Dumnezeu a zis: Cinstește
pe tatăl tău și pe mama ta; și: Cine
30.17
vorbește de rău pe tată sau pe mamă să moară negreșit. 5Iar
voi ziceți: Cine va zice tatălui său sau mamei sale: Orice ai putea folosi de la mine este dăruit lui Dumnezeu! — 6nu va cinsti nicidecum pe tatăl său sau pe mamă‐sa. Și ați nimicit Cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră. 7Fățarnicilor
, bine a prorocit Isaia despre voi zicând: 8Poporul acesta
mă cinstește cu buzele lui, dar inima lor este departe de mine. 9Dar în zadar mă cinstesc ei învățând
ca învățături porunci omenești.
Lucrurile care spurcă pe om
10Și a chemat
la sine gloata și le‐a zis: Ascultați și înțelegeți: 11Nu
ce intră în gură spurcă pe om, ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om. 12Atunci ucenicii s‐au apropiat și‐i au zis: Știi că fariseii când au auzit cuvântul acesta, au găsit un prilej de poticnire? 13Iar el a răspuns și a zis: Orice
sad pe care nu l‐a sădit Tatăl meu cel ceresc va fi desrădăcinat. 14Lăsați‐i; sunt
călăuze oarbe de orbi; dar dacă un orb călăuzește pe un orb, amândoi vor cădea în groapă. 15Și Petru
a răspuns și i‐a zis: Deslușește‐ne pilda. 16Dar el a zis: Și
voi sunteți încă fără pricepere? 17Nu înțelegeți că orice
intră în gură se duce în pântece și se aruncă în hazna? 18Dar cele ce
pornesc din gură ies din inimă și acelea spurcă pe om. 19Căci
8.21Prov. 6.14Ier. 17.9Mc. 7.21
din inimă ies gânduri rele, omoruri, preacurvii, curvii, furturi, mărturii mincinoase, hule. 20Acestea sunt cele ce spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om.
Femeia canaaneancă
21Și Isus
a ieșit de acolo și s‐a dus în părțile Tirului și ale Sidonului. 22Și iată o femeie canaaneancă a ieșit din laturile acelea și a strigat zicând: Ai milă de mine, Doamne, Fiu al lui David; fiica mea este muncită rău de un drac. 23Dar el nu i‐a răspuns un cuvânt. Și ucenicii săi s‐au apropiat și‐l rugau zicând: Dă‐i drumul, pentru că strigă după noi. 24Dar el a răspuns și a zis
: Nu sunt trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel. 25Dar ea a venit și s‐a închinat lui zicând: Doamne, ajută‐mi. 26Și el a răspuns și a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s‐o arunci la căței
. 27Iar ea a zis: Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. 28Atunci Isus a răspuns și i‐a zis: O, femeie, mare este credința ta, fie‐ți cum voiești. Și fiica ei s‐a tămăduit din ceasul acela.
A doua înmulțire a pâinilor
29Și Isus
a trecut de acolo și a venit lângă
marea Galileei și s‐a suit în munte și a șezut acolo. 30Și
gloate multe au venit la el având cu ei șchiopi, orbi, muți, strâmbi și alți mulți, și i‐au aruncat la picioarele lui și el i‐a tămăduit. 31Încât gloata s‐a minunat văzând pe muți vorbind, pe strâmbi sănătoși, pe șchiopi umblând și pe orbi văzând: și au slăvit pe Dumnezeul lui Israel. 32Iar Isus
a chemat la sine pe ucenicii săi și a zis: Îmi este milă de gloată, pentru că de acum trei zile stăruiesc lângă mine și n‐au ce să mănânce. Și nu vreau să le dau drumul nemâncate, ca nu cumva să leșine pe drum. 33Și ucenicii
îi zic: De unde să avem noi în pustie atâtea pâini încât să săturăm atâta gloată? 34Și Isus le zice: Câte pâini aveți? Iar ei au zis: Șapte și puțini peștișori. 35Și a poruncit gloatei să șadă jos pe pământ. 36Și a luat
cele șapte pâini și pești, a mulțumit
și a frânt și a dat ucenicilor, iar ucenicii gloatelor. 37Și au mâncat toți și s‐au săturat și au luat prisosul de fărâmituri, șapte coșnițe pline. 38Iar cei ce au mâncat erau patru mii de bărbați afară de femei și copii. 39Și după ce
a dat drumul gloatelor, s‐a suit în corabie și a venit în hotarele Magadanei.