181În ceasul acela
22.24
ucenicii s‐au apropiat de Isus zicând: Cine este deci mai mare în Împărăția Cerurilor? 2Și el a chemat la sine pe un copilaș, l‐a pus în mijlocul lor, 3și a zis: Adevărat vă spun, dacă
nu vă veți întoarce și veți fi ca copilașii, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor. 4Oricine
deci se va smeri pe sine ca acest copilaș, acela este mai mare în Împărăția Cerurilor. 5Și cine
va primi pe un astfel de copilaș în numele meu, pe mine mă primește. 6Iar
cine va face să se poticnească unul singur din acești micuți care cred în mine, i‐ar fi de folos să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. 7Vai de lume din pricina prilejurilor de poticnire. Căci trebuie să vină prilejuri
de poticnire, dar vai
de omul prin care vine prilejul de poticnire. 8Iar dacă
mâna ta sau piciorul tău te face să te poticnești, taie‐le și aruncă‐le de la tine; este bine pentru tine să intri în viață ciung sau șchiop decât având două mâini sau două picioare să fii aruncat în focul cel veșnic. 9Și dacă ochiul tău te face să te poticnești, scoate‐l și aruncă‐l de la tine; este bine pentru tine să intri în viață cu un ochi decât având doi ochi să fii aruncat în gheena focului.
10Vedeți să nu disprețuiți pe unul singur din acești micuți. Căci vă spun că îngerii
lor în ceruri totdeauna privesc
fața Tatălui meu care este în ceruri. 11Căci
19.10In. 3.17
12.47
Fiul omului a venit ca să mântuiască ce era pierdut. 12Ce
vi se pare? Dacă un om are o sută de oi și se rătăcește una dintre ele, oare nu lasă el pe cele nouăzeci și nouă pe munți și pleacă și caută pe cea rătăcită? 13Și
dacă se întâmplă s‐o afle, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci și nouă nerătăcite. 14Tot așa nu este voia Tatălui vostru care este în ceruri să piară unul singur din acești micuți.
15Iar dacă va păcătui fratele tău împotriva ta, mergi, dovedește‐i vina între tine și el singur. Dacă va asculta de tine, ai
câștigat pe fratele tău. 16Dar dacă nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca prin gura a doi sau trei martori să fie statornicită orice vorbă
19.15In. 8.172 Cor. 13.1Evr. 10.28
. 17Și dacă nu va asculta de ei, spune bisericii; iar dacă nu va asculta nici de biserică, să‐ți fie ca cel dintre Neamuri
și vameșul. 18Adevărat vă spun, câte
veți lega pe pământ vor fi legate în cer și câte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate în cer. 19Iarăși vă
spun că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra oricărui lucru ce vor cere, li se va face
5.14
de la Tatăl meu care este în ceruri. 20Căci unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt eu în mijlocul lor.
21Atunci Petru s‐a apropiat și i‐a zis: Doamne, de câte ori va păcătui față de mine fratele meu și‐i voi ierta? Până
de șapte ori? 22Isus îi zice: Nu‐ți zic până de șapte ori ci
până de șaptezeci de ori șapte. 23De aceea Împărăția Cerurilor este asemănată cu un împărat care a voit să facă socoteala cu robii săi. 24Și când a început să facă socoteala, i s‐a adus unul care‐i datora zece mii de talanți. 25Dar fiindcă n‐avea cu ce să plătească, domnul său a poruncit să
fie vândut el și nevasta lui și copiii și tot ce are și să se plătească datoria. 26Deci robul a căzut la picioarele lui și i s‐a închinat zicând: Doamne, îngăduiește‐mă și‐ți voi plăti tot. 27Și domnul acelui rob având milă i‐a dat drumul și i‐a iertat împrumutul. 28Și robul acela a ieșit și a găsit pe unul dintre cei împreună robi cu el, care‐i datora o sută de dinari și a pus mâna pe el și‐l strângea de gât zicând: Plătește dacă ești dator. 29Deci cel împreună rob cu el a căzut jos și l‐a rugat zicând: Îngăduește‐mă și‐ți voi plăti. 30Iar el nu voia: ci s‐a dus și l‐a aruncat în temniță până va plăti ce era dator. 31Deci cei împreună robi cu el, când au văzut cele întâmplate, s‐au întristat foarte mult și au venit și au spus domnului lor cu de‐amănuntul toate cele petrecute. 32Atunci domnul său l‐a chemat la sine și‐i zice: Rob rău, ți‐am iertat toată datoria aceea fiindcă m‐ai rugat. 33Oare nu se cădea ca și tu să ai milă de cel împreună rob cu tine după cum și eu am avut milă de tine? 34Și domnul său s‐a mâniat și l‐a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce era dator. 35Astfel
vă va face și tatăl meu cel ceresc dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimile voastre.
191Și a fost așa: când
a sfârșit Isus cuvintele acestea, a trecut din Galileea și a venit în hotarele Iudeei pe dincolo de Iordan. 2Și
l‐au urmat gloate multe și i‐a tămăduit acolo. 3Și fariseii au venit la el ispitindu‐l și zicând: Oare se cade omului să‐și lase nevasta pentru orice pricină? 4Iar el a răspuns și a zis: N‐ați citit că
5.2Mal. 2.15
cel ce i‐a făcut de la început i‐a făcut parte bărbătească și parte femeiască? 5Și a zis: De aceea
va lăsa omul pe tatăl său și pe mamă‐sa și se va lipi de nevastă‐sa și cei doi vor
7.2
fi o singură carne, 6încât nu mai sunt doi, ci o singură carne. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă. 7Ei îi zic: Pentru ce
deci a rânduit Moise să dea o carte de despărțire și s‐o lase? 8El le zice: Fiindcă Moise pentru învârtoșarea inimii voastre v‐a dat voie să vă lăsați nevestele, dar de la început n‐a fost așa. 9Iar eu
vă spun că oricine își va lăsa nevasta, afară de curvie, și se va însura cu alta, preacurvește; și cine s‐a însurat cu cea lăsată, preacurvește. 10Ucenicii îi zic: Dacă
astfel este pricina omului cu nevasta, nu este de folos a se însura. 11Iar el le‐a zis: Nu
toți cuprind cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat. 12Căci sunt fameni care au fost născuți așa din pântecele mamei lor și sunt fameni care au fost făcuți fameni
9.5,15
de oameni și sunt fameni care singuri s‐au făcut fameni pentru Împărăția Cerurilor; cine poate cuprinde să cuprindă.
13Atunci
au fost aduși copilași la el ca să‐și pună mâinile peste ei și să se roage, iar ucenicii i‐au certat. 14Dar Isus le‐a zis: Lăsați copilașii și nu‐i opriți să vină la mine, căci Împărăția Cerurilor este a
unora ca aceștia. 15Și a pus mâinile peste ei și s‐a dus de acolo.
16Și iată
unul a venit la el și a zis: Învățătorule
, ce lucru bun să fac ca să am viață veșnică? 17Și el i‐a zis: Ce mă întrebi despre ce este bun? Unul singur este Cel bun; dar dacă voiești să intri în viață, păzește poruncile. 18El îi zice: Care? Iar Isus a zis: Să
nu omori, să nu preacurvești, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, 19cinstește
pe tatăl tău și pe mama ta; și: Să
iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 20Tânărul îi zice: Toate acestea le‐am păzit; ce‐mi lipsește? 21Isus i‐a zis: Dacă voiești să fii desăvârșit, mergi
, vinde‐ți ce ai și dă la săraci și vei avea comoară în ceruri și vino, urmează‐mă. 22Dar tânărul, când a auzit cuvântul, a plecat întristat căci avea multe avuții. 23Și Isus a zis ucenicilor săi: Adevărat vă spun că greu
va intra un bogat în Împărăția Cerurilor. 24Și iarăși vă spun că mai lesne este să treacă o cămilă printr‐o ureche de ac decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. 25Și când au auzit, ucenicii s‐au înfiorat foarte tare zicând: Cine dar poate fi mântuit? 26Și Isus, uitându‐se la ei, le‐a zis: La oameni aceasta este cu neputință, dar
18.27
la Dumnezeu toate sunt cu putință.
27Atunci
Petru a răspuns și i‐a zis: Iată noi
am lăsat toate și ți‐am urmat; deci ce vom avea noi? 28Și Isus le‐a zis: Adevărat vă spun că voi care m‐ați urmat, la nașterea din nou, când Fiul omului va ședea pe scaunul de domnie al slavei sale, veți
ședea și voi pe douăsprezece scaune de domnie, judecând pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel. 29Și oricine
care a lăsat case sau frați sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau țarini pentru numele meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică. 30Dar
mulți dintâi vor fi cei din urmă și cei din urmă vor fi cei dintâi.
201Căci Împărăția Cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis de dimineață ca să tocmească lucrători în via sa. 2Și după ce s‐a învoit cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i‐a trimis în via sa. 3Și a ieșit pe la al treilea ceas și a văzut pe alții stând în piață fără lucru. 4Și acelora le‐a zis: Mergeți și voi în vie și vă voi da ce este cu dreptul. Și ei au plecat. 5Și a ieșit iarăși pe la al șaselea și al nouălea ceas și a făcut tot așa. 6Și pe la al unsprezecelea ceas a ieșit și a găsit pe alții stând acolo și le zice: Pentru ce stați aici toată ziua fără lucru? 7Ei îi zic: Pentru că nimeni nu ne‐a tocmit. El le zice: Mergeți și voi în vie. 8Și când s‐a făcut seară, domnul viei zice îngrijitorului său: Cheamă pe lucrători și dă plata, începând de la cei de pe urmă până la cei dintâi. 9Și când au venit cei de pe la ceasul al unsprezecelea, au primit fiecare câte un dinar. 10Și când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult, dar au primit și ei câte un dinar. 11Și când l‐au primit, cârteau împotriva stăpânului casei, 12zicând: Aceștia din urmă au muncit numai un ceas și i‐ai făcut deopotrivă cu noi care am purtat greutatea zilei și arșița. 13Dar el a răspuns și a zis unuia dintre ei: Prietene, nu te nedreptățesc: oare nu te‐ai învoit cu mine cu un dinar? 14Ia‐ți al tău și pleacă. Dar vreau să dau acestuia din urmă ca și ție. 15Nu mi se cade
să fac ce vreau cu ale mele? Ori
este ochiul tău rău pentru că eu sunt bun? 16Astfel
cei din urmă vor fi întâi și cei dintâi pe urmă. Căci
mulți sunt chemați, dar puțini aleși.
17Și pe când
se suia Isus la Ierusalim, a luat la o parte pe cei doisprezece ucenici și le‐a zis pe cale: 18Iată
ne suim la Ierusalim și Fiul omului va fi dat mai marilor preoților și cărturarilor și‐l vor osândi la moarte. 19Și‐l
vor da Neamurilor ca să‐l batjocorească și să‐l biciuiască și să‐l răstignească și a treia zi va învia.
20Atunci
mama fiilor
lui Zebedei s‐a apropiat de el cu fiii ei, închinându‐se lui și cerând ceva de la el. 21Iar el i‐a zis: Ce voiești? Ea îi zice: Zi ca acești doi fii ai mei să șadă
unul la dreapta ta și unul la stânga ta în împărăția ta. 22Și Isus a răspuns și a zis: Nu știți ce cereți. Oare puteți bea paharul
pe care am să‐l beau eu?
Ei îi zic: Putem. 23El le zice: Într‐adevăr
veți bea paharul meu: dar a ședea la dreapta mea și la stânga mea nu este al meu să
dau aceasta ci se va da celor pentru care a fost pregătit de Tatăl meu. 24Și când
au auzit cei zece s‐au supărat mult pe cei doi frați. 25Iar Isus i‐a chemat la sine și a zis: Știți că mai marii Neamurilor domnesc peste ei și cei mari stăpânesc asupra lor. 26Nu va fi așa între
voi; ci cel ce
ar voi să fie mai mare între voi, va fi slujitorul vostru. 27Și
cel ce ar voi să fie întâi între voi, va fi robul vostru; 28după cum
Fiul
omului n‐a venit ca să i se slujească, ci
ca să slujească și să‐și
dea viața preț de răscumpărare pentru
mulți.
29Și pe când
ieșeau ei din Ierihon, l‐a urmat gloată multă. 30Și iată doi
orbi care ședeau lângă cale, când au auzit că trece Isus, au strigat zicând: Fie‐ți milă de noi, Doamne, Fiu al lui David. 31Iar gloata i‐a certat ca să tacă dar ei strigau și mai mult zicând: Fie‐ți milă de noi, Doamne, Fiu al lui David. 32Și Isus a stat, i‐a chemat și a zis: Ce voiți să vă fac? 33Ei îi zic: Doamne, să ni se deschidă ochii. 34Și Isus, făcându‐i‐se milă, le‐a atins ochii și îndată au căpătat vederea și l‐au urmat.