Pilda lucrătorilor viei
201Căci Împărăția Cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis de dimineață ca să tocmească lucrători în via sa. 2Și după ce s‐a învoit cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i‐a trimis în via sa. 3Și a ieșit pe la al treilea ceas și a văzut pe alții stând în piață fără lucru. 4Și acelora le‐a zis: Mergeți și voi în vie și vă voi da ce este cu dreptul. Și ei au plecat. 5Și a ieșit iarăși pe la al șaselea și al nouălea ceas și a făcut tot așa. 6Și pe la al unsprezecelea ceas a ieșit și a găsit pe alții stând acolo și le zice: Pentru ce stați aici toată ziua fără lucru? 7Ei îi zic: Pentru că nimeni nu ne‐a tocmit. El le zice: Mergeți și voi în vie. 8Și când s‐a făcut seară, domnul viei zice îngrijitorului său: Cheamă pe lucrători și dă plata, începând de la cei de pe urmă până la cei dintâi. 9Și când au venit cei de pe la ceasul al unsprezecelea, au primit fiecare câte un dinar. 10Și când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult, dar au primit și ei câte un dinar. 11Și când l‐au primit, cârteau împotriva stăpânului casei, 12zicând: Aceștia din urmă au muncit numai un ceas și i‐ai făcut deopotrivă cu noi care am purtat greutatea zilei și arșița. 13Dar el a răspuns și a zis unuia dintre ei: Prietene, nu te nedreptățesc: oare nu te‐ai învoit cu mine cu un dinar? 14Ia‐ți al tău și pleacă. Dar vreau să dau acestuia din urmă ca și ție. 15Nu mi se cade
să fac ce vreau cu ale mele? Ori
este ochiul tău rău pentru că eu sunt bun? 16Astfel
cei din urmă vor fi întâi și cei dintâi pe urmă. Căci
mulți sunt chemați, dar puțini aleși.
Isus vestește moartea și învierea sa
17Și pe când
se suia Isus la Ierusalim, a luat la o parte pe cei doisprezece ucenici și le‐a zis pe cale: 18Iată
ne suim la Ierusalim și Fiul omului va fi dat mai marilor preoților și cărturarilor și‐l vor osândi la moarte. 19Și‐l
vor da Neamurilor ca să‐l batjocorească și să‐l biciuiască și să‐l răstignească și a treia zi va învia.
Cererea fiilor lui Zebedei
20Atunci
mama fiilor
lui Zebedei s‐a apropiat de el cu fiii ei, închinându‐se lui și cerând ceva de la el. 21Iar el i‐a zis: Ce voiești? Ea îi zice: Zi ca acești doi fii ai mei să șadă
unul la dreapta ta și unul la stânga ta în împărăția ta. 22Și Isus a răspuns și a zis: Nu știți ce cereți. Oare puteți bea paharul
pe care am să‐l beau eu?
Ei îi zic: Putem. 23El le zice: Într‐adevăr
veți bea paharul meu: dar a ședea la dreapta mea și la stânga mea nu este al meu să
dau aceasta ci se va da celor pentru care a fost pregătit de Tatăl meu. 24Și când
au auzit cei zece s‐au supărat mult pe cei doi frați. 25Iar Isus i‐a chemat la sine și a zis: Știți că mai marii Neamurilor domnesc peste ei și cei mari stăpânesc asupra lor. 26Nu va fi așa între
voi; ci cel ce
ar voi să fie mai mare între voi, va fi slujitorul vostru. 27Și
cel ce ar voi să fie întâi între voi, va fi robul vostru; 28după cum
Fiul
omului n‐a venit ca să i se slujească, ci
ca să slujească și să‐și
dea viața preț de răscumpărare pentru
mulți.
Doi orbi vindecați la Ierihon
29Și pe când
ieșeau ei din Ierihon, l‐a urmat gloată multă. 30Și iată doi
orbi care ședeau lângă cale, când au auzit că trece Isus, au strigat zicând: Fie‐ți milă de noi, Doamne, Fiu al lui David. 31Iar gloata i‐a certat ca să tacă dar ei strigau și mai mult zicând: Fie‐ți milă de noi, Doamne, Fiu al lui David. 32Și Isus a stat, i‐a chemat și a zis: Ce voiți să vă fac? 33Ei îi zic: Doamne, să ni se deschidă ochii. 34Și Isus, făcându‐i‐se milă, le‐a atins ochii și îndată au căpătat vederea și l‐au urmat.
Întrarea lui Isus în Ierusalim
211Și când
s‐au apropiat de Ierusalim și au venit la Betfaghe la muntele
Măslinilor, atunci Isus a trimis pe doi ucenici, 2zicându‐le: Mergeți în satul dinaintea voastră și îndată veți afla o măgăriță legată și un măgăruș cu ea; dezlegați‐i și aduceți‐mi‐i. 3Și dacă cineva v‐ar zice ceva, veți spune: Domnul are trebuință de ei. Și îndată îi va trimite. 4Iar aceasta s‐a făcut ca să se împlinească ce s‐a spus prin prorocul care zice: 5Spuneți
fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine, blând și călare pe o măgăriță și pe un măgăruș, mânzul celei de sub jug. 6Și ucenicii
s‐au dus și au făcut cum le poruncise Isus. 7Au adus măgărița și măgărușul și au pus
pe ei veșmintele lor și el s‐a așezat deasupra. 8Iar partea cea mai mare a gloatei și‐a așternut veșmintele pe cale iar alții
tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale. 9Și gloatele care mergeau înaintea lui și cele care veneau după el strigau zicând: Osana
Fiul lui David, binecuvântat
este cel ce vine în numele Domnului, Osana în cele prea înalte.
Gonirea vânzătorilor din Templu
10Și când
a intrat în Ierusalim, toată cetatea a fost mișcată zicând: Cine este acesta? 11Iar gloatele ziceau: Acesta este prorocul
, Isus, din Nazaretul Galileei. 12Și Isus a intrat
în Templul lui Dumnezeu și a scos afară pe toți care vindeau și cumpărau în Templu și a răsturnat mesele schimbătorilor
de bani și scaunele celor ce vindeau porumbeii, 13și le zice: Este scris: Casa
mea se va chema o casă de rugăciune, iar
voi o faceți o peșteră de tâlhari. 14Și orbi și șchiopi au venit la el în Templu și el i‐a tămăduit. 15Iar când au văzut mai marii preoților și cărturarii faptele minunate pe care le făcuse și pe copiii care strigau în Templu și ziceau: Osana Fiul lui David! s‐au umplut de mâinie. 16Și i‐au zis: Auzi ce zic aceștia? Iar Isus le zice: Da; oare n‐ați citit niciodată: Din
gura pruncilor și a sugarilor tu ai întocmit lauda? 17Și i‐a lăsat și a ieșit afară din cetate la Betania
și a rămas noaptea acolo.
Blestemarea smochinului
18Iar dimineața
pe când se întorcea în cetate, a flămânzit. 19Și văzând
un smochin lângă cale, a venit la el și n‐a găsit nimic în el decât numai frunze. Și‐i zice: De‐acum înainte să nu se facă rod din tine în veac. Și smochinul s‐a uscat îndată. 20Și când
au văzut ucenicii, s‐au mirat zicând: Cum s‐a uscat smochinul îndată? 21Dar Isus a răspuns și le‐a zis: Adevărat vă spun, dacă
veți avea credință și nu
vă veți îndoi, veți face nu numai ce s‐a făcut cu smochinul, ci
chiar dacă veți zice muntelui acestuia: Ridică‐te și aruncă‐te în mare! se va face. 22Și toate
câte veți cere în rugăciune, crezând, veți primi.
Puterea lui Isus. Pilda celor doi fii
23Și când a venit el
în Templu, mai marii preoților și bătrânii poporului s‐au apropiat de el pe când îi învăța, zicând
7.27
: Cu ce putere faci aceste lucruri? Și cine ți‐a dat puterea aceasta? 24Iar Isus a răspuns și le‐a zis: Vă voi întreba și eu un cuvânt, pe care dacă mi‐l spuneți, și eu vă voi spune cu ce putere fac acestea. 25Botezul lui Ioan de unde era? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau în sine zicând: Dacă zicem: Din cer! ne va zice: Pentru ce, dar, nu l‐ați crezut? 26Iar dacă zicem: De la oameni! ne temem de gloată, căci
toți țin pe Ioan drept proroc. 27Și au răspuns lui Isus și au zis: Nu știm. Le‐a zis și el: Nici eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. 28Dar ce vi se pare? Un om avea doi copii și a venit la cel dintâi și a zis: Copile, du‐te azi, lucrează în vie. 29Și el a răspuns și a zis: Nu vreau. În urmă însă, părându‐i rău, s‐a dus. 30Și a venit la cel de al doilea și a zis tot așa. Și el a răspuns și a zis: Eu, domnule, mă duc! dar nu s‐a dus. 31Care din acești doi a făcut voia tatălui? Ei zic: Cel dintâi. Isus le zice: Adevărat
vă spun că vameșii și curvele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. 32Căci Ioan
a venit la voi pe calea dreptății și nu l‐ați crezut, iar
vameșii și curvele l‐au crezut; iar voi când ați văzut, nici nu v‐a părut rău în urmă ca să‐l credeți.
Pilda vierilor
33Ascultați o altă pildă. Era un om stăpân de casă, care
a sădit o vie și a împrejmuit‐o cu gard și a săpat un teasc în ea și a clădit un turn și a arendat‐o unor vieri iar el s‐a dus
din țară. 34Iar când s‐a apropiat vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri ca
să ia roadele lui. 35Și vierii
36.16Neem. 9.26Fapte. 7.521 Tes. 2.15Evr. 11.36,37
au luat pe robii lui și pe unul l‐au bătut, iar pe altul l‐au omorât, iar pe altul l‐au ucis cu pietre. 36Iarăși a trimis pe alți robi, mai mulți decât cei dintâi: și le‐au făcut tot așa. 37În urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: Se vor sfii de fiul meu. 38Dar vierii când au văzut pe fiul, au zis între ei: Acesta
este moștenitorul; veniți
să‐l omorâm și să avem noi moștenirea lui. 39Și
l‐au luat și l‐au scos afară din vie și l‐au omorât. 40Când va veni deci domnul viei, ce va face vierilor acelora? 41Ei îi zic
: Pe cei răi cu rău îi va pierde
și
15.7
18.6
28.28Rom. 9
10
11
via o va arenda altor vieri, care să dea roadele la vremile lor. 42Isus le zice: N‐ați
citit niciodată în scripturi: Piatra pe care au lepădat‐o ziditorii, aceea a fost făcută cap de unghi; aceasta a fost de la Domnul și este minunată în ochii noștri? 43De aceea vă spun că
Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată neamului care face roadele ei. 44Și cine va
cădea pe piatra aceasta va
fi sfărâmat, iar pe acela pe care va cădea ea, îl va spulbera. 45Și când au auzit mai marii preoților și fariseii pildele lui, au cunoscut că vorbește despre ei, 46și căutau să pună mâna pe el, dar s‐au temut de gloate fiindcă
îl țineau drept proroc.
Pilda nunții fiului de împărat
221Și Isus a
răspuns și le‐a vorbit iarăși în pilde zicând: 2Împărăția cerurilor a fost asemănată cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. 3Și a trimis pe robii săi ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei nu voiau să vină. 4A trimis iarăși alți robi zicând: Spuneți celor poftiți: Iată am gătit prânzul meu; boii
mei și cele îngrășate ale mele sunt înjunghiate și toate sunt gata; veniți la nuntă. 5Dar ei nu le‐a păsat și au plecat unul la holda sa și altul la negustoria sa. 6Iar ceilalți au pus mâna pe robii săi, i‐au înfruntat rușinos și i‐au omorât. 7Iar împăratul s‐a umplut de mânie și a trimis oștile
sale și a nimicit pe ucigași și le‐a ars cetatea. 8Atunci zice robilor săi: Nunta este gata dar cei poftiți n‐au fost vrednici
. 9Mergeți deci pe la ieșirile drumurilor și pe câți îi veți găsi poftiți‐i la nuntă. 10Și robii aceia au ieșit la drumuri și au
strâns pe toți pe care i‐au aflat, și răi și buni, și s‐a umplut nunta de cei ce ședeau la masă. 11Iar când a intrat împăratul să privească pe cei ce ședeau la masă, a văzut acolo un om neîmbrăcat
16.15
19.8
în haină de nuntă. 12Și‐i zice: Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă? Iar el a amuțit. 13Atunci împăratul a zis slujitorilor: Legați‐i picioarele și mâinile și aruncați‐l în
întunericul de afară: acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. 14Căci
mulți sunt chemați dar puțini aleși.
Birul
15Atunci
fariseii s‐au dus și s‐au sfătuit cum să‐l prindă în cuvânt. 16Și trimit la el pe ucenicii lor cu irodianii zicând: Învățătorule, știm că esti iubitor de adevăr și înveți pe alții calea lui Dumnezeu în adevăr și nu‐ți pasă de nimeni, pentru că nu te uiți la fața oamenilor. 17Spune‐ne deci, ce ți se pare? Se cuvine a da bir Cezarului sau nu? 18Dar Isus, cunoscându‐le răutatea, a zis: Ce mă ispitiți, fățarnicilor? 19Arătați‐mi banul pentru bir. Și i‐au adus un dinar. 20Și le zice: Al cui este chipul acesta și scrierea? 21Ei zic: Al Cezarului. Atunci le zice: Dați
deci Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. 22Și când au auzit aceasta, s‐au mirat și l‐au lăsat și au plecat.
Despre înviere
23În ziua aceea
au venit la el saducheii care
zic că nu este înviere și l‐au întrebat 24zicând: Învățătorule, Moise
a zis: Dacă va muri cineva neavând copii, fratele său va lua pe nevasta lui și va ridica sămânță fratelui său. 25Și erau la noi șapte frați. Și cel dintâi s‐a însurat și a murit și neavând sămânță a lăsat pe nevasta sa fratelui său. 26Asemenea și al doilea și al treilea, până la al șaptelea. 27Iar la urma tuturor a murit și femeia. 28La înviere, deci, a cărui dintre cei șapte va fi ea nevastă? Căci toți au avut‐o. 29Dar Isus a răspuns și le‐a zis: Vă rătăciți, neștiind
scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30Căci la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt
ca îngerii lui Dumnezeu în cer. 31Iar despre învierea morților, oare n‐ați citit ce vi s‐a spus de Dumnezeu zicând: 32Eu
sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov? Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al viilor. 33Și când au auzit, gloatele au
rămas uimite de învățătura lui.
Porunca cea mai mare
34Dar fariseii, când
au auzit că a închis gura saducheilor, s‐au adunat la un loc, 35și unul dintre ei, învățător de lege
, l‐a întrebat, ispitindu‐l: 36Învățătorule, care este porunca cea mare în lege? 37Iar el i‐a zis: Să
10.12
30.6Lc. 10.27
iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. 38Aceasta este porunca cea mare și cea dintâi. 39Iar a doua asemenea ei este: Să
iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 40În aceste
două porunci atârnă toată legea și prorocii.
Al cui fiu este Hristosul?
41Și pe
când erau adunați la un loc fariseii, Isus i‐a întrebat, 42zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui fiu este? Ei îi zic: Al lui David. 43El le zice: Cum, deci, David, în Duh, îl numește Domn, zicând: 44Domnul
10.12,13
a zis Domnului meu: Șezi la dreapta mea până voi pune pe vrăjmașii tăi sub picioarele tale? 45Deci, dacă David îl numește Domn, cum este el fiul lui? 46Și nimeni
nu putea să‐i răspundă un cuvânt, nici n‐a
îndrăznit cineva din ziua aceea să‐i mai pună întrebări.
