Pilda vierilor
121Și a
început să le vorbească în pilde. Un om a sădit o vie și a împrejmuit‐o cu gard și a săpat o groapă pentru teasc și a zidit un turn și a arendat‐o vierilor, iar el a plecat din țară. 2Și la vreme a trimis la vieri un rob ca să ia de la vieri din roadele viei. 3Și ei l‐au luat și l‐au bătut și l‐au trimis înapoi fără nimic. 4Și iarăși a trimis la ei pe alt rob. Și pe acela l‐au rănit la cap și l‐au necinstit. 5Și a trimis pe altul; și l‐au omorât și pe acela; și pe mulți alții, pe unii bătându‐i, iar pe alții omorându‐i. 6Avea încă unul singur, un fiu iubit. L‐a trimis cel din urmă la vieri zicând: Se vor sfii de fiul meu. 7Dar vierii aceia au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să‐l omorâm și moștenirea va fi a noastră. 8Și l‐au luat și l‐au omorât și l‐au scos afară din vie. 9Ce va face domnul viei? Va veni și va pierde pe vieri și va da via la alții. 10Oare n‐ați citit nici scriptura aceasta: Piatra
pe care au lepădat‐o ziditorii, aceea a fost făcută cap de unghi. 11Aceasta a fost de la Domnui și este minunată în ochii noștri? 12Și
căutau să pună mâna pe el și s‐au temut de gloată; căci au cunoscut că pentru ei spusese pilda aceasta. Și l‐au lăsat și au plecat.
Birul Cezarului
13Și
trimit la el pe unii dintre farisei și irodiani, ca să‐l prindă în cuvânt. 14Și venind îi zic: Învățătorule, știm că ești iubitor de adevăr și nu‐ți pasă de nimeni; căci nu te uiți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu: Se cade a da bir Cezarului, sau nu? 15Să dăm sau să nu dăm? Dar el, cunoscându‐le fățărnicia, le‐a zis: Ce mă ispitiți? Aduceți‐mi un dinar ca să văd. 16Iar ei au adus. Și le zice: Al cui este chipul acesta și scrierea? Iar ei i‐au zis: Al Cezarului. 17Iar Isus le‐a zis: Dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului, și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Și se mirau mult de el.
Despre înviere
18Și vin la el saducheii
, care
zic că nu este înviere. Și‐l întrebau zicând: 19Învățătorule, Moise
ne‐a scris că dacă va muri fratele cuiva și va lăsa o nevastă și nu va lăsa copil, fratele său să ia pe nevasta lui și să ridice sămânță fratelui său. 20Erau șapte frați. Și cel dintâi a luat o nevastă și murind n‐a lăsat sămânță. 21Și a luat‐o al doilea și a murit nelăsând sămânță; și al treilea tot așa. 22Și cei șapte n‐au lăsat urmaș. La urma tuturor a murit și femeia. 23La înviere când vor învia, a cărui dintre ei va fi nevastă? Căci cei șapte au avut‐o de nevastă. 24Isus le‐a zis: Oare nu pentru aceasta vă rătăciți voi că nu știți scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25Căci când vor învia dintre cei morți, nici nu se însoară nici nu se mărită; ci sunt
ca îngerii în ceruri. 26Iar despre morți că se scoală, n‐ați citit în cartea lui Moise, cu privire la Rug, cum i‐a spus Dumnezeu zicând: Eu
sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov? 27El nu este Dumnezeul morților, ci al viilor. Mult vă rătăciți.
Cea mai mare poruncă
28Și unul
dintre cărturari s‐a apropiat și i‐a auzit pricindu‐se între ei și știind că le‐a răspuns bine, l‐a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? 29Isus a răspuns: Întâia este: Ascultă
Israele, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul este unul singur. 30Și: Iubește pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din tot cugetul tău și din toată puterea ta. Iată porunca dintâi. 31A doua este aceasta: Iubește
pe aproapele tău ca pe tine însuți. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea. 32Și cărturarul i‐a zis: Bine, învățătorule, adevărat ai zis că
46.9
este unul singur și nu este altul afară de el. 33Și a‐l iubi din toată inima și din toată priceperea și din toată puterea și a iubi pe aproapele său ca pe sine însuși este
mai mult decât toate arderile de tot și jertfele. 34Și Isus când a auzit că a răspuns cuminte, i‐a zis: Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Și
nimeni nu mai îndrăznea să‐l întrebe.
Al cui fiu este Hristosul?
35Și răspunzând Isus, zicea pe când
învăța în Templu: Cum zic cărturarii că Hristosul este fiu al lui David? 36Însuși David îi zice prin
Duhul Sfânt: Domnul a zis
Domnului meu: Șezi la dreapta mea până voi pune pe vrăjmașii tăi sub picioarele tale. 37Însuși David îl numește Domn; și de unde este fiu al lui? Și gloata cea multă îl asculta cu bucurie.
Mustrarea cărturarilor
38Și în învățătura sa
zicea: Feriți‐vă
de cărturarii care doresc
să umble în veșminte lungi și să primească urări de bine în piețe 39și cele dintâi scaune în sinagogi și cele dintâi scaune la ospețe: 40care mănâncă
cu desăvârșire casele văduvelor, și de ochii lumii se roagă mult, aceștia vor lua mai multă osândă.
Văduva săracă
41Și
ședea în fața cutiei pentru daruri și privea cum gloata aruncă bani de aramă în
cutia pentru daruri; și mulți bogați aruncau mult. 42Și a venit o singură văduvă săracă și a aruncat două leptale, adică un codrant. 43Și a chemat la sine pe ucenicii săi și le‐a zis: Adevărat vă spun că văduva aceasta
, care este săracă, a aruncat mai mult decât toți care aruncă în cutia pentru daruri. 44Căci toți au aruncat din ce le prisosește, iar aceasta din lipsa ei a aruncat tot
ce avea, tot din ce trăiește.