Omul cu mâna uscată
31Și a
intrat iar în sinagogă și acolo era un om care avea mâna uscată. 2Și‐l pândeau să vadă dacă îl tămăduiește în ziua Sabatului, ca să‐l învinuiască. 3Și zice omului care avea mâna uscată: Scoală‐te în mijloc. 4Și le zice: Se cuvine în ziua Sabatului a face bine sau a face rău? a mântui un suflet sau a omorî? Iar ei tăceau. 5Și după ce i‐a privit împrejur cu mânie, întristându‐se de învârtoșarea inimii lor, zice omului: Întinde‐ți mâna. Și a întins‐o și mâna lui s‐a făcut sănătoasă. 6Și fariseii
au ieșit și îndată s‐au sfătuit cu irodianii
împotriva lui, cum să‐l piardă.
Isus vindecă pe bolnavi
7Și Isus cu ucenicii săi s‐a depărtat spre mare și l‐a urmat o mulțime mare din Galileea și
din Iudeea, 8și din Ierusalim și din Idumea și de dincolo de Iordan și dimprejurul Tirului și Sidonului, o mulțime mare, auzind tot ce făcea, a venit la el. 9Și el a zis ucenicilor săi să‐i fie la îndemână o luntre din pricina gloatei ca să nu‐l strâmtoreze. 10Căci tămăduise mulți; încât toți câți aveau răni năvăleau spre el ca să‐l atingă. 11Și duhurile
necurate, când îl zăreau, cădeau înaintea lui și strigau zicând: Tu
ești Fiul lui Dumnezeu. 12Și le
poruncea mult, ca să nu‐l dea pe față.
Alegerea celor doisprezece apostoli
13Și
9.1
se suie în munte și cheamă la sine pe cine a voit el însuși. Și au venit la el. 14Și a făcut doisprezece ca să fie cu el și ca să‐i trimită să propovăduiască, 15și să aibă putere să scoată afară draci. 16Și a făcut doisprezece și lui Simon i‐a
dat numele Petru; 17și pe Iacov al lui Zebedei și pe Ioan fratele lui Iacov și le‐a dat numele Boanerghes adică: Fii ai tunetului; 18și pe Andrei și pe Filip și pe Bartolomeu și pe Matei și pe Toma și pe Iacov al lui Alfeu și pe Tadeu și pe Simon Cananitul, 19și pe Iuda Iscarioteanul care l‐a și dat prins.
Păcatul împotriva Duhului Sfânt
20Și vin în casă. Și iarăși se adună împreună gloata încât
nu puteau nici să mănânce pâine. 21Și când au auzit, ai săi au venit ca să‐l apuce, căci
10.20
ziceau: Și‐a ieșit din fire. 22Și cărturarii care se pogorâseră de la Ierusalim ziceau: Are
10.25Lc. 11.15In. 7.20
8.48,52
10.20
pe Beelzebul; și: Scoate afară pe draci prin domnul dracilor. 23Și
i‐a chemat la sine și le‐a zis în pilde: Cum poate Satana să scoată afară pe Satana? 24Și dacă o împărăție se va dezbina împotriva sa însăși, împărăția aceea nu poate sta. 25Și dacă o casă se va dezbina împotriva sa însăși, casa aceea nu va putea sta. 26Și dacă Satana s‐a sculat împotriva sa însuși și s‐a dezbinat, nu poate sta, ci ia sfârșit. 27Dar nimeni
nu poate să intre în casa celui tare și să răpească sculele lui, dacă nu va lega mai întâi pe cel tare și atunci îi va prăda casa. 28Adevărat
vă spun că toate păcatele vor fi iertate fiilor oamenilor și hulele cu care vor huli; 29dar cine va huli împotriva Duhului Sfănt n‐are iertare în veac, ci va fi vinovat de un păcat veșnic. 30Pentru că ziceau: Are duh necurat.
Mama și frații lui Isus
31Și
mama lui și frații lui vin și, stând afară, au trimis la el să‐l cheme. 32Și gloata ședea împrejurul lui: Și‐i zic: Iată mama ta și frații tăi, afară, te caută. 33Și el le răspunde și zice: Cine este mama mea și frații mei? 34Și, privind în jur la cei ce ședeau împrejurul lui, zice: Iată mama mea și frații mei. 35Căci cine va face voia lui Dumnezeu, acela este fratele meu și soră și mamă.
Pilda semănătorului
41Și a început iarăși
să‐i învețe lângă mare. Și foarte multă gloată s‐a adunat la el încât el a intrat în corabie ca să șadă în mare și toată gloata era lângă mare pe pământ. 2Și‐i învăța multe în pilde și
în învățătura sa le zicea: 3Ascultați. Iată, a ieșit semănătorul să semene. 4Și a fost așa: Când semăna, una a căzut lângă cale și au venit păsările și au mâncat‐o. 5Și alta a căzut pe loc stâncos, unde n‐avea pământ mult și îndată a răsărit, pentru că n‐avea adâncime de pământ. 6Și când a răsărit soarele, a fost arsă de arșiță și, pentru că n‐avea rădăcină, s‐a uscat. 7Și alta a căzut între spini și spinii au crescut și au înecat‐o, și n‐a dat rod. 8Și altele au căzut pe pământul cel bun și au dat
rod înălțându‐se și crescând și au adus: una treizeci și alta șaizeci și alta o sută. 9Și a zis: Cine are urechi de auzit, să audă. 10Și când
a fost singur, cei ce erau pe lângă el, împreună cu cei doisprezece, l‐au întrebat despre pilde. 11Și le‐a zis: Vouă vă este dată taina Împărăției lui Dumnezeu, iar pentru cei
de afară toate se fac în pilde, 12ca
văzând să vadă și să nu zărească și auzind să audă și să nu priceapă, ca nu cumva să se întoarcă și să li se ierte păcatele. 13Și le zice: Nu știți pilda aceasta? Și cum veți cunoaște toate pildele? 14Semănătorul
seamănă cuvântul. 15Iar aceștia sunt cei de lângă cale unde se seamănă cuvântul; și când au auzit, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în ei. 16Și aceștia de asemenea sunt cei semănați pe loc stâncos care, când au auzit cuvântul, îndată îl primesc cu bucurie. 17Și n‐au rădăcină în sine, ci sunt până la o vreme; apoi când se face o strâmtorare sau prigonire pentru cuvânt, îndată se poticnesc. 18Și alții sunt cei semănați între spini; aceștia sunt cei ce au auzit cuvântul, 19și grijile veacului și amăgirea
avuției și poftele de altele intrând îneacă cuvântul și se face neroditor. 20Și cei ce sunt semănați pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul și‐l primesc și fac rod: unul treizeci și unul șaizeci și unul o sută.
Lumina
21Și
11.33
le‐a zis: Nu cumva este adusă candela ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? 22Căci
nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe față, nici n‐a fost ceva ascuns decât ca să vină la arătare. 23Dacă
cineva are urechi de auzit să audă. 24Și le‐a zis: Luați seama ce auziți. Cu
ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se va da mai mult. 25Căci
25.29Lc. 8.18
19.26
cine are i se va da și cine n‐are, i se va lua și ce are.
Pilda cu sămânța
26Și a zis: Așa este
Împărăția lui Dumnezeu, cum aruncă un om sămânța pe pământ, 27și doarme și se scoală noaptea și ziua și sămânța răsare și crește, el însuși nu știe cum. 28Pământul aduce rod de la sine, mai întâi firul verde, apoi spicul, apoi grâul deplin în spic. 29Iar când rodul este copt, îndată trimite
secerea, căci a sosit secerișul.
Pilda grăuntelui de muștar
30Și a zis: Cum
4.4
5.14
19.20
să asemănăm Împărăția lui Dumnezeu sau în ce pildă s‐o punem? 31Este ca un grăunte de muștar care, când se seamănă pe pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ. 32Dar când s‐a semănat, crește și se face mai mare decât toate ierburile și face ramuri mari încât păsările cerului pot locui sub umbra lui. 33Și
le vorbea cuvântul în multe pilde de felul acesta, după cum puteau să audă. 34Și fără pildă nu le vorbea; dar la o parte lămurea toate ucenicilor săi.
Potolirea furtunii
35Și în
ziua aceea făcându‐se seară, le zice: Să trecem dincolo. 36Și lăsând ei gloata, îl iau cu ei cum era în corabie: și erau alte corăbii cu el. 37Și se face o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât acum era să se umple corabia. 38Și el era în partea din urmă a corăbiei dormind pe căpătâi; și‐l deșteaptă și‐i zic: Învățătorule, nu‐ți este grijă că pierim? 39Și s‐a sculat și a certat vântul și a zis mării: Taci, fii liniștită. Și vântul s‐a potolit și s‐a făcut o liniște mare. 40Și le‐a zis: Pentru ce sunteți așa fricoși? Cum n‐aveți credință? 41Și s‐au temut cu temere mare și ziceau între ei: Cine este dar acesta că și vântul și marea ascultă de el?
Vindecarea unui îndrăcit
51Și au
venit dincolo de mare în ținutul Gadarenilor. 2Și când a ieșit din corabie, îndată a ieșit înaintea lui din morminte un om cu un duh necurat, 3care își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să‐l lege nici chiar cu un lanț. 4Pentru că de multe ori fusese legat cu obezi și cu lanțuri, dar lanțurile fuseseră rupte de el și obezile sfărâmate în bucăți și nimeni n‐avea putere să‐l îmblânzească. 5Și totdeauna noaptea și ziua era în morminte și în munți strigând și lovindu‐se cu pietre. 6Și când a văzut pe Isus de departe, a alergat și i s‐a închinat. 7Și strigând cu glas mare, zice: Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu, nu mă munci. 8Căci îi zicea: Ieși din om, duh necurat. 9Și l‐a întrebat: Care‐ți este numele? Și el îi zice: Numele meu este Legiune, căci suntem mulți. 10Și l‐a rugat mult ca să nu‐i trimită afară din ținut. 11Și acolo lângă munte era o turmă mare de porci păscând. 12Și l‐au rugat zicând: Trimite‐ne în porci ca să intrăm în ei. 13Și le‐a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci și turma s‐a repezit de pe râpă în mare, ca la două mii, și s‐au înecat în mare. 14Și cei ce‐i pășteau au fugit și au vestit în cetate și la țară. Și au venit să vadă ce s‐a întâmplat. 15Și vin la Isus și văd pe îndrăcitul, care avusese legiunea, stând îmbrăcat și întreg la minte și s‐au temut. 16Și cei ce văzuseră le‐au istorisit cum se întâmplase cu îndrăcitul și despre porci. 17Și au
început să‐l roage să plece din hotarele lor. 18Și pe când intra el în corabie, cel ce
fusese îndrăcit l‐a rugat să fie cu el. 19Și nu l‐a lăsat, ci‐i zice: Du‐te în casa ta la ai tăi și vestește‐le tot ce ți‐a făcut Domnul și cum a avut milă de tine. 20Și a plecat și a început să vestească în Decapole tot ce‐i făcuse Isus; și toți se mirau.
Învierea fiicei lui lair și vindecarea unei femei bolnave de doisprezece ani
21Și când
a trecut Isus în corabie iarăși dincolo, s‐a adunat multă gloată la el și era lângă mare. 22Și
vine unul din mai marii sinagogei, cu numele Iair. Și văzându‐l, cade la picioarele lui, 23și‐l roagă mult zicând: Fetița mea este pe moarte, te rog, să vii să pui mâinile peste ea ca să fie scăpată și să trăiască. 24Și a plecat cu el și gloată multă l‐a urmat și‐l îmbulzea. 25Și o femeie care avea
o scurgere de sânge de doisprezece ani, 26și suferise multe de la mulți doctori și cheltuise tot ce avea și nu folosise nimic ci mergea spre mai rău, 27când a auzit cele despre Isus, a venit în gloată pe dinapoi, și i‐a atins veșmântul. 28Căci zicea: Dacă‐i voi atinge numai veșmintele, voi fi scăpată. 29Și îndată izvorul sângelui ei a fost secat și ea a simțit în trup că este vindecată de rană. 30Și îndată Isus, cunoscând în sine că o putere
8.46
ieșise din el, s‐a întors în gloată și a zis: Cine mi‐a atins veșmintele? 31Și ucenicii săi i‐au zis: Vezi gloata care te îmbulzește și zici: Cine m‐a atins? 32Și s‐a uitat împrejur să vadă pe cea care făcuse aceasta. 33Iar femeia, temându‐se și tremurând, știind ce i se întâmplase, a venit și a căzut înaintea lui și i‐a spus tot adevărul. 34Iar el i‐a zis: Fiică, credința
ta te‐a scăpat, du‐te în pace și fii sănătoasă de rana ta. 35Pe când vorbea el încă
, vin unii de la mai marele sinagogei zicând: Fiica ta a murit, pentru ce mai superi pe Învățătorul? 36Iar Isus, neluând în seamă cuvântul vorbit, zice mai marelui sinagogei: Nu te teme, crede numai. 37Și n‐a lăsat pe nimeni să‐l urmeze, decât pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov. 38Și vin la casa mai marelui sinagogei și vede zarvă și pe cei ce plângeau și se văitau mult. 39Și când a intrat, le zice: Pentru ce faceți zarvă și plângeți? Copila n‐a murit, ci doarme
. 40Și ei îl luau în râs. Și
dând afară pe toți, ia cu sine pe tatăl copilei și pe mama și pe cei împreună cu el, și intră unde era copila. 41Și apucând mâna copilei, îi zice: Talita cumi, adică tălmăcit: Fetițo, îți zic, scoală‐te. 42Și îndată fetița s‐a sculat și a umblat, căci era de doisprezece ani. Și s‐au uimit îndată cu mare uimire. 43Și le‐a
9.30
12.16
17.9Lc. 5.14
poruncit mult ca nimeni să nu știe aceasta. Și a zis să i se dea să mănânce.
