Traducere Literală Cornilescu 1931 (VDCL)
4

Pilda semănătorului

41Și a început iarăși

4.1
Mat. 13.1Lc. 8.4
să‐i învețe lângă mare. Și foarte multă gloată s‐a adunat la el încât el a intrat în corabie ca să șadă în mare și toată gloata era lângă mare pe pământ. 2Și‐i învăța multe în pilde și
4.2
Cap. 12.38.
în învățătura sa le zicea: 3Ascultați. Iată, a ieșit semănătorul să semene. 4Și a fost așa: Când semăna, una a căzut lângă cale și au venit păsările și au mâncat‐o. 5Și alta a căzut pe loc stâncos, unde n‐avea pământ mult și îndată a răsărit, pentru că n‐avea adâncime de pământ. 6Și când a răsărit soarele, a fost arsă de arșiță și, pentru că n‐avea rădăcină, s‐a uscat. 7Și alta a căzut între spini și spinii au crescut și au înecat‐o, și n‐a dat rod. 8Și altele au căzut pe pământul cel bun și au dat
4.8
In. 15.5Col. 1.6
rod înălțându‐se și crescând și au adus: una treizeci și alta șaizeci și alta o sută. 9Și a zis: Cine are urechi de auzit, să audă. 10Și când
4.10
Mat. 13.10Lc. 8.9
a fost singur, cei ce erau pe lângă el, împreună cu cei doisprezece, l‐au întrebat despre pilde. 11Și le‐a zis: Vouă vă este dată taina Împărăției lui Dumnezeu, iar pentru cei
4.11
1 Cor. 5.12Col. 4.51 Tes. 4.121 Tim. 3.7
de afară toate se fac în pilde, 12ca
4.12
Is. 6.9Mat. 13.14Lc. 8.10In. 12.40Fapte. 28.26Rom. 11.8
văzând să vadă și să nu zărească și auzind să audă și să nu priceapă, ca nu cumva să se întoarcă și să li se ierte păcatele. 13Și le zice: Nu știți pilda aceasta? Și cum veți cunoaște toate pildele? 14Semănătorul
4.14
Mat. 13.19
seamănă cuvântul. 15Iar aceștia sunt cei de lângă cale unde se seamănă cuvântul; și când au auzit, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în ei. 16Și aceștia de asemenea sunt cei semănați pe loc stâncos care, când au auzit cuvântul, îndată îl primesc cu bucurie. 17Și n‐au rădăcină în sine, ci sunt până la o vreme; apoi când se face o strâmtorare sau prigonire pentru cuvânt, îndată se poticnesc. 18Și alții sunt cei semănați între spini; aceștia sunt cei ce au auzit cuvântul, 19și grijile veacului și amăgirea
4.19
1 Tim. 6.9,17
avuției și poftele de altele intrând îneacă cuvântul și se face neroditor. 20Și cei ce sunt semănați pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul și‐l primesc și fac rod: unul treizeci și unul șaizeci și unul o sută.

Lumina

21Și

4.21
Mat. 5.15Lc. 8.16
11.33
le‐a zis: Nu cumva este adusă candela ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? 22Căci
4.22
Mat. 10.26Lc. 12.2
nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe față, nici n‐a fost ceva ascuns decât ca să vină la arătare. 23Dacă
4.23
Mat. 11.15
cineva are urechi de auzit să audă. 24Și le‐a zis: Luați seama ce auziți. Cu
4.24
Mat. 7.2Lc. 6.38
ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se va da mai mult. 25Căci
4.25
Mat. 13.12
25.29Lc. 8.18
19.26
cine are i se va da și cine n‐are, i se va lua și ce are.

Pilda cu sămânța

26Și a zis: Așa este

4.26
Mat. 13.24
Împărăția lui Dumnezeu, cum aruncă un om sămânța pe pământ, 27și doarme și se scoală noaptea și ziua și sămânța răsare și crește, el însuși nu știe cum. 28Pământul aduce rod de la sine, mai întâi firul verde, apoi spicul, apoi grâul deplin în spic. 29Iar când rodul este copt, îndată trimite
4.29
Ap. 14.15
secerea, căci a sosit secerișul.

Pilda grăuntelui de muștar

30Și a zis: Cum

4.30
Mat. 13.31Lc. 13.18Fapte. 2.41
4.4
5.14
19.20
să asemănăm Împărăția lui Dumnezeu sau în ce pildă s‐o punem? 31Este ca un grăunte de muștar care, când se seamănă pe pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ. 32Dar când s‐a semănat, crește și se face mai mare decât toate ierburile și face ramuri mari încât păsările cerului pot locui sub umbra lui. 33Și
4.33
Mat. 13.34In. 16.12
le vorbea cuvântul în multe pilde de felul acesta, după cum puteau să audă. 34Și fără pildă nu le vorbea; dar la o parte lămurea toate ucenicilor săi.

Potolirea furtunii

35Și în

4.35
Mat. 8.18,23Lc. 8.22
ziua aceea făcându‐se seară, le zice: Să trecem dincolo. 36Și lăsând ei gloata, îl iau cu ei cum era în corabie: și erau alte corăbii cu el. 37Și se face o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât acum era să se umple corabia. 38Și el era în partea din urmă a corăbiei dormind pe căpătâi; și‐l deșteaptă și‐i zic: Învățătorule, nu‐ți este grijă că pierim? 39Și s‐a sculat și a certat vântul și a zis mării: Taci, fii liniștită. Și vântul s‐a potolit și s‐a făcut o liniște mare. 40Și le‐a zis: Pentru ce sunteți așa fricoși? Cum n‐aveți credință? 41Și s‐au temut cu temere mare și ziceau între ei: Cine este dar acesta că și vântul și marea ascultă de el?

5

Vindecarea unui îndrăcit

51Și au

5.1
Mat. 8.28Lc. 8.26
venit dincolo de mare în ținutul Gadarenilor. 2Și când a ieșit din corabie, îndată a ieșit înaintea lui din morminte un om cu un duh necurat, 3care își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să‐l lege nici chiar cu un lanț. 4Pentru că de multe ori fusese legat cu obezi și cu lanțuri, dar lanțurile fuseseră rupte de el și obezile sfărâmate în bucăți și nimeni n‐avea putere să‐l îmblânzească. 5Și totdeauna noaptea și ziua era în morminte și în munți strigând și lovindu‐se cu pietre. 6Și când a văzut pe Isus de departe, a alergat și i s‐a închinat. 7Și strigând cu glas mare, zice: Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu, nu mă munci. 8Căci îi zicea: Ieși din om, duh necurat. 9Și l‐a întrebat: Care‐ți este numele? Și el îi zice: Numele meu este Legiune, căci suntem mulți. 10Și l‐a rugat mult ca să nu‐i trimită afară din ținut. 11Și acolo lângă munte era o turmă mare de porci păscând. 12Și l‐au rugat zicând: Trimite‐ne în porci ca să intrăm în ei. 13Și le‐a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci și turma s‐a repezit de pe râpă în mare, ca la două mii, și s‐au înecat în mare. 14Și cei ce‐i pășteau au fugit și au vestit în cetate și la țară. Și au venit să vadă ce s‐a întâmplat. 15Și vin la Isus și văd pe îndrăcitul, care avusese legiunea, stând îmbrăcat și întreg la minte și s‐au temut. 16Și cei ce văzuseră le‐au istorisit cum se întâmplase cu îndrăcitul și despre porci. 17Și au
5.17
Mat. 8.34Fapte. 16.39
început să‐l roage să plece din hotarele lor. 18Și pe când intra el în corabie, cel ce
5.18
Lc. 8.38
fusese îndrăcit l‐a rugat să fie cu el. 19Și nu l‐a lăsat, ci‐i zice: Du‐te în casa ta la ai tăi și vestește‐le tot ce ți‐a făcut Domnul și cum a avut milă de tine. 20Și a plecat și a început să vestească în Decapole tot ce‐i făcuse Isus; și toți se mirau.

Învierea fiicei lui lair și vindecarea unei femei bolnave de doisprezece ani

21Și când

5.21
Mat. 9.1Lc. 8.40
a trecut Isus în corabie iarăși dincolo, s‐a adunat multă gloată la el și era lângă mare. 22Și
5.22
Mat. 9.18Lc. 8.41
vine unul din mai marii sinagogei, cu numele Iair. Și văzându‐l, cade la picioarele lui, 23și‐l roagă mult zicând: Fetița mea este pe moarte, te rog, să vii să pui mâinile peste ea ca să fie scăpată și să trăiască. 24Și a plecat cu el și gloată multă l‐a urmat și‐l îmbulzea. 25Și o femeie care avea
5.25
Lev. 15.25Mat. 9.20
o scurgere de sânge de doisprezece ani, 26și suferise multe de la mulți doctori și cheltuise tot ce avea și nu folosise nimic ci mergea spre mai rău, 27când a auzit cele despre Isus, a venit în gloată pe dinapoi, și i‐a atins veșmântul. 28Căci zicea: Dacă‐i voi atinge numai veșmintele, voi fi scăpată. 29Și îndată izvorul sângelui ei a fost secat și ea a simțit în trup că este vindecată de rană. 30Și îndată Isus, cunoscând în sine că o putere
5.30
Lc. 6.19
8.46
ieșise din el, s‐a întors în gloată și a zis: Cine mi‐a atins veșmintele? 31Și ucenicii săi i‐au zis: Vezi gloata care te îmbulzește și zici: Cine m‐a atins? 32Și s‐a uitat împrejur să vadă pe cea care făcuse aceasta. 33Iar femeia, temându‐se și tremurând, știind ce i se întâmplase, a venit și a căzut înaintea lui și i‐a spus tot adevărul. 34Iar el i‐a zis: Fiică, credința
5.34
Mat. 9.22Fapte. 14.9
ta te‐a scăpat, du‐te în pace și fii sănătoasă de rana ta. 35Pe când vorbea el încă
5.35
Lc. 8.49
, vin unii de la mai marele sinagogei zicând: Fiica ta a murit, pentru ce mai superi pe Învățătorul? 36Iar Isus, neluând în seamă cuvântul vorbit, zice mai marelui sinagogei: Nu te teme, crede numai. 37Și n‐a lăsat pe nimeni să‐l urmeze, decât pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov. 38Și vin la casa mai marelui sinagogei și vede zarvă și pe cei ce plângeau și se văitau mult. 39Și când a intrat, le zice: Pentru ce faceți zarvă și plângeți? Copila n‐a murit, ci doarme
5.39
In. 11.11
. 40Și ei îl luau în râs. Și
5.40
Fapte. 9.40
dând afară pe toți, ia cu sine pe tatăl copilei și pe mama și pe cei împreună cu el, și intră unde era copila. 41Și apucând mâna copilei, îi zice: Talita cumi, adică tălmăcit: Fetițo, îți zic, scoală‐te. 42Și îndată fetița s‐a sculat și a umblat, căci era de doisprezece ani. Și s‐au uimit îndată cu mare uimire. 43Și le‐a
5.43
Mat. 8.4
9.30
12.16
17.9Lc. 5.14
poruncit mult ca nimeni să nu știe aceasta. Și a zis să i se dea să mănânce.

6

Isus la Nazaret. Necredința locuitorilor

61Și a

6.1
Mat. 13.54Lc. 4.16
ieșit de acolo și vine în patria sa și ucenicii lui îl urmează. 2Și când a fost Sabatul a început să‐i învețe în sinagogă, și mulți auzindu‐l au rămas uimiți zicând: De
6.2
In. 6.42
unde are omul acesta acestea, și ce este înțelepciunea dată lui și de unde puterile de felul acesta care se fac prin mâinile lui? 3Oare nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei, și fratele
6.3
Mat. 12.46Gal. 1.19
lui Iacov și Iose și Iuda și Simon? Și nu sunt surorile lui aici la noi? Și găseau
6.3
Mat. 11.6
în el un prilej de poticnire. 4Și Isus Ie‐a zis: Un proroc nu
6.4
Mat. 13.57In. 4.41
este disprețuit decât în patria lui și între rudele lui și în casa lui. 5Și nu
6.5
Gen. 19.22
32.25Mat. 13.58
putea face acolo nicio putere, decât a pus mâinile peste puțini bolnavi și i‐a tămăduit. 6Și s‐a
6.6
Is. 59.16
mirat de necredința lor.

Trimiterea celor doisprezece

Și umbla

6.6
Mat. 9.35Lc. 13.22
prin satele dimprejur învățăndu‐i. 7Și
6.7
Mat. 10.1Lc. 9.1
a chemat la sine pe cei doisprezece și a început să‐i trimită câte doi și le‐a dat putere asupra duhurilor necurate. 8Și le‐a poruncit să nu ia nimic pe cale decât numai un toiag, nici pâine, nici traistă, nici aramă la cingătoare, 9ci să
6.9
Fapte. 12.8
fie încălțați cu sandale: și, a zis el, nu îmbrăcați două haine. 10Și
6.10
Mat. 10.11Lc. 9.4
10.7,8
le‐a zis: Oriunde veți intra în casă, rămâneți acolo, până când veți ieși de acolo. 11Și
6.11
Mat. 10.14Lc. 10.10
orice loc care nu vă va primi, nici nu vor asculta de voi, când ieșiți de acolo, scuturați
6.11
Fapte. 13.51
18.6
țărâna de sub picioarele voastre spre mărturie pentru ei. 12Și ei au ieșit și au propovăduit ca oamenii să se pocăiască. 13Și scoteau afară mulți draci și
6.13
Iac. 5.14
ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și‐i tămăduiau.

Moartea lui Ioan Botezătorul

14Și împăratul Irod a auzit vorbind de el,

6.14
Mat. 14.1Lc. 9.7
căci numele lui se făcuse cunoscut. Și zicea: Ioan Botezătorul s‐a sculat dintre cei morți și de aceea lucrează puterile în el. 15Iar alții
6.15
Mat. 16.14
ziceau: Este Ilie. Iar alții ziceau: Este un proroc, ca unul din proroci. 16Și
6.16
Mat. 14.2Lc. 3.19
când a auzit Irod, zicea: Ioan al cărui cap l‐am tăiat, el s‐a sculat. 17Căci Irod însuși trimisese și pusese mâna pe Ioan și‐l legase în închisoare pentru Irodiada, nevasta lui Filip, fratele său, fiindcă se însurase cu ea. 18Căci Ioan zicea lui Irod: Nu ți
6.18
Lev. 18.16
20.21
se cade să ai pe nevasta fratelui tău. 19Iar Irodiada avea ură pe el și voia să‐l omoare dar nu putea. 20Căci Irod se temea
6.20
Mat. 14.5
21.26
de Ioan, știindu‐l bărbat drept și sfânt, și‐l ocrotea. Și când îl asculta, sta mult pe gânduri și‐l asculta cu plăcere. 21Și
6.21
Mat. 14.6
a fost o zi nimerită, când Irod de ziua
6.21
Gen. 40.20
nașterii sale a făcut un ospăț celor mai mari ai săi și căpitanilor și fruntașilor Galileei. 22Și când a intrat fata Irodiadei și a jucat, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau împreună cu el la masă. Iar împăratul a zis fetei: Cere‐mi orice voiești și‐ți voi da. 23Și i‐a jurat: Orice
6.23
Est. 5.3,6
7.2
vei cere de la mine, îți voi da până la jumătate din împărăția mea. 24Și ea a ieșit și a zis mamei sale: Ce să cer? Iar ea a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. 25Și a intrat îndată cu grabă la împăratul și a cerut zicând: Voiesc ca să‐mi dai numaidecât pe blid capul lui Ioan Botezătorul. 26Și împăratul
6.26
Mat. 14.9
s‐a întristat foarte mult, dar pentru jurăminte și pentru cei ce ședeau la masă n‐a voit s‐o înlăture. 27Și îndată împăratul a trimis pe un ostaș din garda sa și i‐a poruncit să aducă el capul lui. Și a plecat și i‐a tăiat capul în închisoare 28și i‐a adus capul pe blid și l‐a dat fetei iar fata l‐a dat mamei sale. 29Și când au auzit aceasta ucenicii lui, au venit și au luat trupul lui mort și l‐au pus în mormânt.

Înmulțirea pâinilor

30Și apostolii

6.30
Lc. 9.10
se strâng la Isus și i‐au istorisit ce făcuseră și învățaseră. 31Și
6.31
Mat. 14.13
le zice: Veniți voi înșivă la o parte într‐un loc pustiu și odihniți‐vă puțin. Căci erau
6.31
Cap. 3.20.
mulți care veneau și se duceau și n‐aveau vreme potrivită nici să mănânce. 32Și au
6.32
Mat. 14.13
plecat în corabie spre un loc pustiu la o parte. 33Și mulți i‐au văzut ducându‐se și i‐au cunoscut și au alergat acolo pe jos din toate cetățile și au sosit înaintea lor. 34Și
6.34
Mat. 9.36
14.14
Isus a ieșit și a văzut multă gloată și i s‐a făcut milă de ei, căci erau ca niște oi neavând păstor și a
6.34
Lc. 9.11
început să‐i învețe multe. 35Și fiindcă
6.35
Mat. 14.15Lc. 9.12
acum ceasul ajunsese târziu, ucenicii săi s‐au apropiat de el și ziceau: Locul este pustiu și ceasul este târziu acum. 36Dă‐le drumul ca să se ducă în locurile dimprejur și în sate să‐și cumpere ce să mănânce. 37Iar el a răspuns și le‐a zis: Dați‐le voi să mănânce. Și ei îi zic
6.37
Num. 11.13,222 Reg. 4.43
: Să ne ducem să cumpărăm de două sute de dinari pâini și să le dăm să mănânce? 38Iar el le zice: Câte pâini aveți? Duceți‐vă de vedeți. Și ei când au știut, zic: Cinci
6.38
Mat. 14.17Lc. 9.13In. 6.9Mat. 15.34
și doi pești. 39Și le‐a poruncit să‐i pună pe toți să șadă mese‐mese pe iarbă verde. 40Și au șezut cete‐cete, câte o sută și câte cincizeci. 41Și a luat cele cinci pâini și cei doi pești și uitându‐se spre cer, a binecuvântat
6.41
1 Sam. 9.13Mat. 26.26
și a frânt pâinile și a dat ucenicilor ca să le pună înainte și pe cei doi pești i‐a împărțit la toți. 42Și au mâncat toți și s‐au săturat. 43Și au luat fărâmituri douăsprezece coșuri umplute și rămășițe de la pești. 44Și cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.

Isus umblă pe mare

45Și îndată

6.45
Mat. 14.22In. 6.17
a silit pe ucenicii săi să intre în corabie și să treacă înaintea lui de cealaltă parte spre Betsaida până dă drumul gloatei. 46Și după ce s‐a despărțit de ei, a plecat pe munte să se roage. 47Și când
6.47
Mat. 14.23In. 6.16,17
s‐a făcut seară, corabia era în mijlocul mării și el singur pe pământ. 48Și văzându‐i muncindu‐se cu vâslirea, căci vântul le era protivnic, pe la a patra strajă din noapte vine la ei umblând pe mare și voia
6.48
Lc. 24.28
să treacă pe lângă ei. 49Iar ei când l‐au văzut umblând pe mare, li s‐a părut că este o nălucă și au strigat tare, 50căci toți l‐au văzut și s‐au înspăimântat. Dar el îndată a vorbit cu ei și le zice: Îndrăzniți, eu sunt; nu vă temeți. 51Și s‐a suit la ei în corabie și vântul s‐a potolit. Și erau nespus de uimiți în ei înșiși. 52Căci nu
6.52
Cap. 8.17, 18.
pricepuseră după pâini ci inima
6.52
Cap. 3.5;
le era împietrită.

Vindecări la Ghenezaret

53Și după

6.53
Mat. 14.34
ce au trecut dincolo, au venit pe pământul Ghenezaret, și au tras la mal. 54Și când au ieșit din corabie, îndată l‐au cunoscut, 55și au cutreierat tot ținutul acela și au început să aducă bolnavi pe paturi, unde auzeau că este el. 56Și oriunde intra în sate sau cetăți sau locuri, puneau pe cei neputincioși în piețe, și‐l rugau ca
6.56
Mat. 9.20Fapte. 19.12
ei să‐i atingă ciucurele veșmântului; și câți îl atingeau, erau scăpați.