Asupra chezășiei
61Fiul meu, dacă
te‐ai pus chezășie pentru aproapele tău, dacă ți‐ai bătut palma pentru un străin, 2ești prins în cursă cu cuvintele gurii tale, ești prins cu cuvintele gurii tale. 3Fiul meu, fă deci aceasta și izbăvește‐te, căci ai căzut în mâna aproapelui tău: mergi, smerește‐te și silește pe aproapele tău. 4Nu da
somn ochilor tăi, nici ațipire pleoapelor tale. 5Izbăvește‐te ca o căprioară din mâna vânătorului și ca o pasăre din mâna păsărarului.
Ferește‐te de lenevie!
6Mergi
la furnică, leneșule, vezi căile ei și fii înțelept. 7Ea, care neavând căpetenie, priveghetor sau domn, 8își gătește vara hrana și își adună bucate la seceriș. 9Până când
, leneșule, vei sta culcat? Când te vei scula din somnul tău? 10Încă puțin somn, puțină ațipire, puțină încrucișare a mâinilor ca să dormi…, 11și sărăcia
ta va veni ca un hoț, și lipsa ta ca un om cu un scut.
Ferește‐te de răutate!
12Cel ce umblă cu gura clevetitoare este un om al lui Belial, un om al nelegiuirii; 13clipește
din ochii săi, vorbește cu picioarele sale, face semne cu degetele sale. 14În inima lui este răutate, necurmat uneltește
răul; seamănă
dezbinări. 15De aceea nenorocirea lui va veni deodată, într‐o clipă va fi lovit
fără leac
. 16Domnul urăște aceste șase lucruri, ba, șapte sunt cele ce îi sunt urâciune sufletului său: 17ochii
101.5
mândri, limba
mincinoasă și mâinile
care varsă sânge nevinovat; 18inima
care uneltește planuri nelegiuite, picioarele
care sunt grabnice să alerge la rău; 19martorul
mincinos, care răsuflă minciuni și cel ce seamănă
dezbinări între frați.
Ferește‐te de preacurvie!
20Păzește
, fiul meu, porunca tatălui tău și nu părăsi îndrumarea mamei tale! 21Leagă‐le
necurmat pe inima ta, prinde‐le în jurul gâtului tău! 22Când vei merge, te vor povățui
; când vei fi culcat, vor
veghea asupra ta; și când te vei deștepta, vor vorbi cu tine. 23Căci
119.105
porunca este o candelă și îndrumarea este o lumină; și mustrările de învățătură sunt calea vieții: 24ca să te păzească
de femeia rea, de limba lingușitoare a străinei. 25Nu‐i
pofti frumusețea în inima ta și nu lăsa să te prindă cu pleoapele ei. 26Căci pentru
o femeie curvă omul ajunge până la o bucată de pâine și
nevasta omului vânează
un suflet scump. 27Oare poate un om să ia foc în sânul său și să nu‐i ardă hainele? 28Sau poate cineva să umble pe cărbuni aprinși și să nu i se frigă picioarele? 29Așa și cel ce intră la nevasta aproapelui său: oricine se va atinge de ea nu va fi nevinovat. 30Oamenii nu disprețuiesc un hoț când fură ca să‐și sature sufletul când îi este foame; 31dar dacă este prins, va da înapoi înșeptit
; toată averea casei sale o va da. 32Oricine preacurvește cu o nevastă
este fără inimă; cel ce o face își pierde sufletul său. 33Va căpăta rană și dispreț și nu i se va șterge ocara. 34Căci gelozia este furia bărbatului și nu îl va cruța în ziua răzbunării. 35Nu se va uita la nici un preț de răscumpărare și nu va rămâne mulțumit, chiar dacă îți vei înmulți darurile.
Ispita preacurviei și urmările ei
71Fiul meu, păzește cuvintele mele și păstrează
cu tine poruncile mele! 2Păzește
poruncile mele și trăiește; și păzește îndrumarea
mea ca lumina ochiului tău. 3Înfășoară‐le
11.186.21
în jurul degetelor tale, scrie‐le pe tabla inimii tale! 4Zi înțelepciunii: Ești sora mea! Și cheamă priceperea ruda ta, 5ca
ele să te ferească de femeia străină, de străina care lingușește cu cuvintele ei. 6Căci la fereastra casei mele am privit prin zăbrelele mele: 7și am zărit între cei proști, am văzut între fii, pe un tânăr fără pricepere
. 8Trecea pe uliță, pe la colțul ei; și mergea pe drumul spre casa ei; 9în
amurg, în seara zilei, în puterea nopții și în întuneric. 10Și iată, o femeie i‐a ieșit înainte îmbrăcată ca o curvă și cu inima șireată; 11bună
de gură și fără astâmpăr; picioarele
nu‐i stau acasă; 12când pe ulițe, când pe drumuri și pândește la toate colțurile. 13Și l‐a apucat și l‐a sărutat și cu fața nerușinată i‐a zis: 14Am daruri de pace la mine; astăzi mi‐am plătit juruințele. 15De aceea ți‐am ieșit înainte să‐ți caut cu tot dinadinsul fața și te‐am găsit! 16Mi‐am împodobit patul cu covoare, cu așternut de pânzeturi
de Egipt; 17mi‐am stropit așternutul cu smirnă, aloe și scorțișoară. 18Vino să ne îmbătăm cu iubiri până dimineața, să ne desfătăm cu iubiri. 19Căci gospodarul nu‐i acasă, s‐a dus pe o cale îndelungată, 20a luat punga cu argint în mână, va veni acasă în ziua de lună plină. 21Cu multa ei ademenire
l‐a prins cu vicleșug; l‐a silit cu
lingușirea buzelor ei. 22El a mers deodată după ea, cum merge boul la junghiere sau ca butucii pentru pedepsirea nebunului; 23până îi va străpunge săgeata ficatul; cum se grăbește pasărea
în laț și nu știe că este în joc viața ei. 24Și acum, fiilor, ascultați‐mă, și luați aminte la cuvintele gurii mele. 25Să nu ți se abată inima pe căile ei, să nu te rătăcești în cărările ei. 26Căci a doborât pe mulți răniți și
toți cei uciși de ea au fost o mare oștire. 27Casa
ei este calea spre Șeol, coborând la cămările morții.
Strigarea înțelepciunii
81Oare nu strigă înțelepciunea
și nu face priceperea să i se audă glasul? 2Stă în picioare pe vârful înălțimilor pe drum, la răspântii, 3strigă tare la porți, la intrarea cetății, la intrarea pe uși: 4Către voi, bărbaților, strig! Și glasul meu este către fiii oamenilor! 5Înțelegeți, proștilor, prevederea; și voi, nebunilor, înțelegeți cu inima! 6Ascultați, căci voi vorbi lucruri
mărețe și deschiderea buzelor mele va fi lucruri drepte. 7Căci cerul gurii mele va spune adevăr și răutatea este o urâciune pentru buzele mele. 8Toate cuvintele gurii mele sunt cu dreptate, nu este nimic sucit sau strâmb în ele. 9Toate sunt netede pentru cel ce pricepe, și drepte pentru cei ce află cunoștință. 10Primiți învățătura mea, și nu argint, și cunoștința mai bine decât aur ales! 11Căci
119.1274.5,7
înțelepciunea este mai bună decât rubine, și toate lucrurile de dorit nu pot să se asemene cu ea. 12Eu, înțelepciunea, locuiesc cu prevederea și găsesc cunoștința care vine din cugetare. 13Frica
de Domnul este: a urî răul. Eu urăsc mândria
și semeția, și calea rea și gura
înșelătoare. 14Al meu este sfatul și cunoștința sănătoasă; eu sunt priceperea; eu
am puterea. 15Prin
mine domnesc împărații și cârmuitorii fac dreptate. 16Prin mine cârmuiesc mai marii și cei mari: toți judecătorii pământului. 17Eu
iubesc pe cei ce mă iubesc și
cei ce mă caută stăruitor mă vor găsi. 18La mine este averea
și cinstea, bunuri statornice și dreptatea. 19Rodul
meu este mai bun decât aurul, da, decât aurul curat, și câștigul meu mai bun decât argintul ales. 20Eu umblu pe calea dreptății, în mijlocul cărărilor judecății; 21ca să fac pe cei ce mă iubesc să moștenească bunuri statornice și să le umplu visteriile.
Obârșia înțelepciunii
22Domnul
m‐a stăpânit la începutul căii sale, înaintea lucrărilor sale de demult. 23Din veșnicie am fost
unsă, din început, înainte de a fi pământul. 24Am fost născută când adâncurile nu erau, când nu erau izvoare încărcate cu apă. 25Mai înainte
de a se fi înfipt munții, înaintea dealurilor am fost născută, 26când încă nu făcuse pământul și câmpiile, nici începutul pulberii lumii. 27Când gătea cerurile eram acolo; când trăgea un cerc pe fața adâncului, 28când așeza norii de sus, când se făceau tari fântânile adâncului, 29când
104.9Ier. 5.22
punea asupra mării hotărârea sa, ca apele să nu treacă peste porunca lui, când rânduia temeliile
pământului: 30atunci eram
lângă el meșter lucrător și eram zilnic desfătarea
sa, veselindu‐mă pururea înaintea feței sale. 31Și mă veseleam de partea locuită a pământului său, și desfătarea
mea era în copiii oamenilor. 32Și acum, fiilor, ascultați‐mă, căci ferice
128.1,2Lc. 11.28
de cei ce păzesc căile mele! 33Ascultați învățătura și fiți înțelepți și n‐o lepădați. 34Ferice
de omul care mă aude, veghind zilnic la ușile mele, așteptând la stâlpii ușilor mele. 35Căci cel ce mă găsește, găsește viața și va dobândi bunăvoința
Domnului. 36Dar cel ce păcătuiește împotriva mea, își face rău
sufletului său. Toți cei ce mă urăsc iubesc moartea.