Strigarea prietenoasă a înțelepciunii
91Înțelepciunea și‐a zidit
casa, a tăiat cei șapte stâlpi ai ei; 2și‐a junghiat
junghierea; și‐a amestecat
vinul și și‐a întins masa. 3Și‐a
trimis slujnicele; ea
strigă pe
cele mai înalte locuri ale cetății: 4Oricine
e prost să se abată încoace! Celui fără pricepere îi zice: 5Veniți
, mâncați din pâinea mea și beți din vinul pe care l‐am amestecat. 6Lăsați prostia și trăiți, și mergeți pe calea priceperii. 7Cel ce dojenește pe batjocoritor își dobândește rușine; și cel ce mustră pe cel rău, își dobândește o pată. 8Nu
mustra pe batjocoritor, ca să nu te urască. Mustră
pe cel înțelept și te va iubi. 9Dă învățătură celui înțelept și se va face și mai înțelept; învață pe cel drept și
va adăuga învățătura. 10Frica Domnului este începutul
înțelepciunii și cunoștința Celui Sfânt este pricepere. 11Căci prin
mine zilele ți se vor înmulți și ți se vor adăuga ani de viață. 12Dacă
ești înțelept, pentru tine însuți ești înțelept; și dacă ești batjocoritor singur vei suferi. 13Femeia
nebună este bună de gură, ea este proastă și nu știe nimic. 14Ea se așază la intrarea casei sale, pe scaun, în locurile înalte
ale cetății, 15ca să cheme pe trecătorii de pe drum care merg drept pe căile lor: 16Cine
este prost să se abată încoace! Și celui ce este lipsit de pricepere îi zice: 17Dulci
sunt apele furate și pâinea tăinuită este plăcută! 18Și el nu știe că acolo sunt umbrele morții
, oaspeții ei sunt în adâncurile Șeolului.