Mai marelui muzicii. Un psalm al lui David robul Domnului care a vorbit către Domnul cuvintele cântării acesteia în ziua când l‐a scăpat Domnul din mâna tuturor vrăjmașilor săi și din mâna lui Saul și a zis:
181Te iubesc
Doamne, tăria mea.
2Domnul este stânca mea și cetățuia mea și izbăvitorul meu; Dumnezeul meu, stânca mea, în el îmi voi pune
încrederea; scutul meu și cornul mântuirii mele, turnul meu cel înalt!
3Voi chema pe Domnul
care este vrednic de lăudat și voi fi mântuit de vrăjmașii mei.
4M‐au înconjurat legăturile morții
și m‐au înspăimântat șuvoaiele lui Belial,
5m‐au învăluit legăturile Șeolului; au venit peste mine lațurile morții.
6În strâmtorarea mea am chemat pe Domnul și am strigat către Dumzeul meu. El a auzit din templul său glasul meu și strigătul meu a venit înaintea lui la urechile sale.
7Atunci pământul s‐a zguduit
și s‐a cutremurat și temeliile munților s‐au mișcat și s‐au clătinat, pentru că se mâniase.
8Se ridica fum din nările lui și foc mistuia din gura lui; cărbuni ardeau din ea.
9Și el a plecat
cerurile și s‐a pogorât și un întuneric gros era sub picioarele sale.
10Călărea
pe un heruvim și zbura; da, plutea
pe aripile vântului.
11A făcut întunericul ascunzătoarea lui, cortul
lui împrejurul lui, întuneric de ape, nori deși ai cerurilor.
12Din strălucirea
care era înaintea lui treceau norii săi cei deși, grindină și cărbuni de foc.
13Și Domnul a tunat în ceruri și Cel Preaînalt a făcut să‐i răsune glasul
: grindină și cărbuni de foc.
14Și‐a aruncat
săgețile și i‐a împrăștiat; da, fulgere multe și i‐a risipit.
15Atunci fundurile
apelor s‐au arătat și temeliile lumii s‐au descoperit de certarea ta, Doamne, de vuietul suflării nărilor tale!
16El și‐a întins
mâna din înălțime, m‐a apucat, m‐a scos din ape mari.
17El m‐a scăpat de puternicul meu vrăjmaș și de cei ce mă urau, căci erau prea tari pentru mine.
18Au venit peste mine în ziua necazului meu, dar Domnul a fost sprijinul meu
19și m‐a scos la loc larg
118.5
. M‐a scăpat pentru că i‐a plăcut de mine.
20Domnul mi‐a răsplătit
după dreptatea mea, mi‐a întors după curățenia mâinilor mele.
21Căci am păzit căile Domnului și nu m‐am depărtat cu răutate de Dumnezeul meu.
22Căci toate judecățile lui au fost înaintea mea și așezămintele lui nu le‐am depărtat de la mine.
23Și am fost desăvârșit înaintea lui și m‐am păzit de nelegiuirea mea.
24De aceea
Domnul mi‐a răsplătit după dreptatea mea, după curățenia mâinilor mele înaintea ochilor săi.
25Cu cel milos
te vei arăta milos, cu bărbatul desăvârșit te vei arăta desăvârșit.
26Cu cel curat te vei arăta curat, și cu cel strâmb
te vei arăta strâmb.
27Căci vei mântui poporul necăjit și vei coborî ochii
trufași.
28Căci tu vei lumina
candela mea: Domnul Dumnezeul meu va lumina întunericul meu.
29Căci cu tine alerg asupra unei cete și cu Dumnezeul meu sar peste un zid.
30Dumnezeu, calea lui este desăvârșită
; cuvântul Domnului este încercat
119.140Prov. 30.5
, el este un scut pentru
toți care își pun încrederea în el.
31Căci
cine este Dumnezeu afară de Domnul? Și cine este o stâncă afară de Dumnezeul nostru,
32Dumnezeul care mă încinge
cu putere și‐mi face desăvârșită calea mea?
33El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor
și mă pune pe
33.29
înălțimile mele.
34El îmi deprinde
mâinile la război și brațele mele întind arcul de aramă.
35Și tu mi‐ai dat scutul mântuirii tale și dreapta ta m‐a sprijinit și bunătatea ta m‐a făcut mare.
36Tu mi‐ai lărgit pașii sub mine și nu mi‐au alunecat gleznele
.
37Voi urmări pe vrăjmașii mei și‐i voi ajunge și nu mă voi întoarce până nu vor fi nimiciți.
38Îi voi sfărâma ca să nu se mai ridice; vor cădea sub picioarele mele.
39Căci tu m‐ai încins cu putere spre luptă; ai plecat sub mine pe cei ce se ridicau împotriva mea.
40Și ai făcut pe vrăjmașii mei să‐și întoarcă spatele la mine; și am nimicit pe cei ce mă urăsc.
41Ei au strigat, dar nu era nici un mântuitor: au strigat către Domnul
35.12Prov. 1.28Is. 1.15Ier. 11.11
14.12Ezec. 8.18Mica 3.4Zah. 7.13
dar nu le‐a răspuns.
42Și i‐am tocat ca pulberea înaintea vântului, i‐am vărsat ca noroiul
de pe ulițe.
43Tu m‐ai izbăvit
3.1
din certele poporului; m‐ai pus cap
neamurilor: un popor pe care nu‐l cunoșteam
55.5
îmi va sluji.
44Cum vor auzi de mine, mă vor asculta: fiii străinilor
81.15
mă lingușesc
.
45Fiii străinilor se vor veșteji și vor ieși tremurând din locurile lor închise.
46Viu este Domnul și binecuvântată să fie stânca mea și înălțat să fie Dumnezeul mântuirii mele:
47Dumnezeul, care mă răzbună și îmi supune
popoarele sub mine.
48El mă scapă de vrăjmașii mei; da, tu m‐ai înălțat
mai presus de cei ce se ridică împotriva mea, mă izbăvești de omul asupritor.
49De aceea
, Doamne, îți voi aduce mulțumiri între neamuri și voi cânta laude numelui tău.
50El dă mari izbăviri
împăratului său și arată îndurare unsului său, lui David și seminței sale în veac
.
Mai marelui muzicii. Un psalm al lui David
191Cerurile
spun slava lui Dumnezeu și întinderea arată lucrarea mâinilor sale.
2O zi vestește alteia cuvântul și o noapte îl face cunoscut altei nopți;
3fără grai și fără cuvinte; totuși glasul lor se aude.
4Sfoara lor se întinde prin tot
pământul și graiul lor până la marginile lumii. În ele a așezat un cort soarelui.
5El iese ca un mire din odaia sa de nuntă și ca un viteaz se bucură
să alerge în calea sa.
6Iese de la o margine a cerurilor și ocolește până la cealaltă margine: și nimic nu se ascunde de căldura sa.
7Legea Domnului este desăvârșită
, ea înviorează sufletul. Mărturia Domnului este trainică: ea înțelepțește pe cei neștiutori.
8Așezămintele Domnului sunt drepte: ele înveselesc inima. Porunca Domnului este curată
: ea luminează
ochii.
9Frica de Domnul este curată, ea rămâne în veac. Judecățile Domnului sunt adevărate, ele sunt toate drepte.
10Ele sunt mai de dorit decât aurul: da, decât
mult aur curat; mai dulci
decât mierea și decât picăturile fagurului.
11Și robul tău este învățat de ele; în păzirea
lor este mare răsplată.
12Cine își cunoaște greșelile
din neștiință? Curățește‐mă
de cele ascunse
.
13Ferește
pe robul tău și de păcate de mândrie
, să nu pună ele stăpânire pe mine: atunci voi fi fără vină și curat de mari păcate.
14Fie plăcute cuvintele
gurii mele și cugetarea inimii mele înaintea ta, o, Doamne, stânca mea și răscumpărătorul
44.6
47.41 Tes. 4.10
meu!
Mai marelui muzicii. Un psalm al lui David
201Domnul să‐ți răspundă în ziua strâmtorării! Numele Dumnezeului lui Iacov să te ocrotească
!
2Să‐ți trimită ajutor din locașul
sfânt și să te sprijinească din Sion!
3Să‐și aducă aminte de toate darurile tale de mâncare și să primească arderea de tot a ta! (Sela).
4Să‐ți dea
după inima ta și să‐ți împlinească tot sfatul tău!
5Ne vom bucura
de mântuirea ta și în
numele Dumnezeului nostru vom ridica steagurile noastre. Domnul să împlinească toate cererile tale.
6Acum cunosc că Domnul mântuiește pe unsul
său; el îi va răspunde din cerurile sfințeniei sale cu tăria mântuitoare a dreptei sale.
7Unii
se încred în care și unii în cai: dar noi
ne vom încrede în numele Domnului Dumnezeului nostru.
8Ei s‐au plecat și au căzut; dar noi suntem sculați și stăm drept.
9Mântuiește, Doamne! Să ne răspundă Împăratul în ziua când vom chema.