O carte adusă din cer
101Și am văzut pe un alt înger tare pogorându‐se din cer, înconjurat de un nor; și curcubeul
era peste capul lui și fața
lui era ca soarele și picioarele
lui ca niște stâlpi de foc. 2Și avea în mâna lui o cărticică deschisă. Și și‐a pus piciorul
drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ. 3Și a strigat cu glas mare, cum răcnește un leu: și când a strigat, cele șapte
tunete și‐au spus glasurile lor. 4Și când au vorbit cele șapte tunete, eram să scriu; și am auzit un glas din cer zicând: Pecetluiește
12.4,9
cele ce au spus cele șapte tunete și nu le scrie. 5Și îngerul pe care l‐am văzut stând pe mare și pe pământ și‐a
ridicat mâna dreaptă spre cer 6și a jurat pe Cel ce trăiește în vecii vecilor, care
a făcut cerul și cele ce sunt în el, și pământul și cele ce sunt pe el, și marea și cele ce sunt în ea, că nu va mai fi vreme
; 7ci în
zilele glasului îngerului al șaptelea, când are să trâmbițeze, atunci taina lui Dumnezeu este isprăvită, cum a binevestit robilor săi prorocii. 8Și glasul
pe care‐l auzisem din cer, l‐am auzit iarăși vorbind cu mine și zicând: Du‐te, ia cărticica cea deschisă în mâna îngerului care stă pe mare și pe pământ. 9Și m‐am dus la înger, zicându‐i să‐mi dea cărticica. Și‐mi zice: Ia‐o
3.1,3
și mănâncă‐o de tot și‐ți va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea. 10Și am luat cărticica din mâna îngerului și am mâncat‐o de tot; și a fost în gura
mea dulce ca mierea: și când am înghițit‐o, mi s‐a amărât
pântecele. 11Și ei îmi zic: Trebuie iarăși să prorocești despre popoare și despre Neamuri și despre limbi și despre mulți împărați.
Cei doi martori
111Și mi s‐a dat o trestie
asemenea unei vergi, zicând: Scoală
și măsoară Templul lui Dumnezeu și altarul și pe cei ce se închină în el. 2Și curtea
de afară a Templului scoate‐o afară și n‐o măsura, pentru că
a fost dată Neamurilor: și vor călca
sfânta cetate patruzeci
și două de luni. 3Și voi da celor doi martori
ai mei și vor proroci
, îmbrăcați în saci, o
mie două sute șaizeci de zile. 4Aceștia sunt cei doi
măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului. 5Și dacă voiește cineva să‐i vatăme, iese foc
5.14Ezec. 43.3Osea 6.5
din gura lor și mistuie pe vrăjmașii lor: și dacă
ar voi cineva să‐i vatăme, așa trebuie să fie omorât. 6Aceștia au
putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor și au
putere peste ape să le schimbe în sânge și să lovească pământul cu orice rană, ori de câte ori vor voi. 7Și când își vor
sfârși mărturia, fiara
care se suie din
Adânc va
face război cu ei și‐i va birui și‐i va omorî. 8Și trupurile lor moarte vor sta pe ulița cetății
celei mari, care duhovnicește se numește Sodoma și Egipt, unde
a fost răstignit și Domnul lor. 9Și
cei din popoare și seminții și limbi și Neamuri văd trupurile lor moarte trei zile și jumătate și
nu îngăduie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt. 10Și
locuitorii de pe pământ se bucură de ei și se veselesc și își trimit daruri
unii altora, pentru că
acești doi proroci munceau pe locuitorii de pe pământ. 11Și
după acele trei zile și jumătate a intrat în ei duhul
de viață din Dumnezeu; și ei au stat pe picioarele lor; și o mare teamă a căzut peste cei ce îi priveau. 12Și au auzit un glas mare din cer zicându‐le: Suiți‐vă aici. Și
s‐au suit în nor
spre cer și
vrăjmașii lor i‐au privit. 13Și în acel ceas s‐a
făcut un cutremur mare de pământ, și a
zecea parte din cetate a căzut; și șapte mii de nume de oameni au fost omorâți în cutremurul de pământ și cei rămași s‐au temut și au
dat slavă Dumnezeului cerului. 14Al doilea
Vai a trecut; iată al treilea Vai vine curând.
Trâmbița a șaptea
15Și al șaptelea înger
a trâmbițat; și
s‐au făcut multe glasuri în cer zicând: Împărăția
lumii a ajuns a Domnului nostru și a Hristosului său și
7.14,18,27
el va împărăți în vecii vecilor. 16Și cei
douăzeci și patru de prezbiteri care șed înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie au căzut pe fețele lor și s‐au închinat lui Dumnezeu, 17zicând: Îți mulțumim, Doamne Dumnezeule Atotputernice, care
ești și care erai, pentru că ai luat puterea ta cea mare și ai
intrat în Împărăție. 18Și Neamurile
au fost întărâtate și mânia ta a venit
, și vremea celor morți să fie judecați și vremea să dai plata lor robilor tăi prorocilor și sfinților și celor ce se tem de numele tău, celor mici
și celor mari, și să
prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul. 19Și Templul
lui Dumnezeu în cer s‐a deschis și chivotul legământului s‐a arătat în Templul său și s‐au
făcut fulgere și glasuri și tunete și un cutremur de pământ și
grindină mare.
Femeia și balaurul
121Și un semn mare s‐a văzut în cer; o femeie învelită în soare și luna sub picioarele ei și pe capul ei o cunună de douăsprezece stele, 2și având în pântece, strigă, fiind în dureri de facere și
muncindu‐se să nască. 3Și un alt semn s‐a văzut în cer; și iată un
balaur mare roșu ca focul, având
șapte capete și zece coarne și
pe capetele lui șapte cununi împărătești. 4Și coada
lui târăște a treia parte din
stelele cerului și
le aruncă pe pământ. Și balaurul a stat înaintea
femeii care are să nască, pentru ca
să înghită pe copilul ei când va naște. 5Și ea a născut un fiu de parte bărbătească și el
are să păstorească toate Neamurile cu un toiag de fier; și copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la scaunul său de domnie. 6Și femeia
a fugit în pustie, unde are un loc gătit de la Dumnezeu ca s‐o hrănească acolo o
mie două sute șaizeci de zile.
Războiul din cer
7Și s‐a făcut un război în cer; Mihail
12.1
și îngerii lui se războiau cu
balaurul. Și balaurul se războia și îngerii lui. 8Și ei n‐au fost mai tari și locul lor nu s‐a mai aflat în cer. 9Și a fost aruncat jos balaurul cel mare, șarpele cel din început
, care se numește Diavolul și Satana, care
rătăcește tot pământul locuit; el a fost
aruncat pe pământ și îngerii săi au fost
aruncați cu el. 10Și am auzit un glas mare în cer zicând: Acum
a venit mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului său, pentru că învinuitorul fraților noștri, care‐i
2.5Zah. 3.1
învinuiește înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte, a fost aruncat jos. 11Și ei
16.20
l‐au biruit din pricina sângelui Mielului și din pricina cuvântului mărturiei lor și nu
și‐au iubit viața chiar până la moarte. 12Pentru aceea veseliți‐vă
, ceruri, și cei ce locuiți în ele. Vai
de pământ și de mare, fiindcă
diavolul s‐a pogorât la voi cu mânie mare, știind că are puțină vreme.
Balaurul mâniat pe femeie
13Și când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit pe
femeia care născuse partea bărbătească. 14Și
cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca
să zboare în
pustie la locul ei, unde este hrănită o
12.7
vreme și vremuri și jumătate de vreme, departe de fața șarpelui. 15Și șarpele a
aruncat din gura lui apă ca un râu în urma femeii, ca s‐o facă s‐o ia apa. 16Și pământul a ajutat femeii și pământul și‐a deschis gura și a înghițit râul pe care‐l aruncase balaurul din gura lui. 17Și balaurul s‐a mâniat pe femeie și a
plecat să facă război cu rămășița din sămânța ei, cei ce
păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia
lui Isus.
