Pavel și mântuirea israeliților
91Spun
2 Cor. 1.23
11.31
12.19Gal. 1.20Fil. 1.81 Tim. 2.7
adevărul în Hristos, nu mint, cugetul meu mărturisește împreună cu mine în Duhul Sfânt, 2că
am mare întristare și neîncetată durere în inima mea. 3Căci aș putea dori să
fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru frații mei, rudele mele după carne, 4care
sunt israeliți, care au
înfierea și slava
78.61
și legămintele
și darea legii
și slujba dumnezeiască
și făgăduințele
, 5care au pe părinții
și din
care este după carne Hristosul, care
este peste toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
Dumnezeu este stăpân să aleagă
6Dar nu
este ca și cum ar fi căzut Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu
toți care sunt din Israel sunt Israel; 7nici pentru că sunt sămânță a lui Avraam
sunt toți copii, ci: În Isaac
ți se va numi sămânța. 8Adică nu copiii cărnii sunt copii
ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca o sămânță. 9Căci acesta este un cuvânt de făgăduință: Voi veni pe vremea aceasta
și Sara va avea un fiu. 10Și nu numai atât; ci și cu privire la Rebeca
zămislind de la unul singur, de la Isaac tatăl nostru: 11căci deși copiii nu erau încă născuți și nu făptuiseră ceva bine sau rău, pentru ca planul lui Dumnezeu, potrivit alegerii, să rămână în picioare nu din fapte, ci de la
8.28
cel ce cheamă, 12i s‐a zis: Cel
mare va sluji ca rob celui mai mic. 13După cum este scris: Am iubit pe Iacov
și am urât pe Esau.
Dumnezeu se îndură de cine‐i place
14Ce vom zice dar? Nu cumva
34.10Ps. 92.15
este nedreptate la Dumnezeu? Să nu fie așa. 15Căci el zice lui Moise: Voi avea
milă de oricine am milă și mă voi îndura de oricine mă îndur. 16Deci dar nu este de la cel ce voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care are milă. 17Căci scriptura
zice lui Faraon: Chiar pentru aceasta
te‐am sculat, ca să arăt în tine puterea mea și ca numele meu să fie vestit în tot pământul. 18Deci dar el are milă de cine voiește și învârtoșează pe cine voiește. 19Dar îmi vei zice: Pentru ce mai bagă vină? Căci
23.13Dan. 4.35
cine se împotrivește voii lui? 20Dar mai degrabă, omule, cine ești tu care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva va
45.6
64.8
zice plăsmuitura către plăsmuitor: Pentru ce m‐ai făcut astfel? 21Sau n‐are olarul
putere peste lutul lui ca din aceeași frământătură să facă un
vas spre cinste, iar altul spre necinste? 22Ce dacă Dumnezeu, voind să‐și arate mânia și să‐și facă cunoscută puterea, a îngăduit cu multă îndelungă‐răbdare niște vase
de mânie întocmite
spre pieire, 23și ca să facă cunoscute bogățiile
Ef. 1.7Col. 1.27
slavei lui peste niște vase de milă, pe care mai dinainte le‐a pregătit
spre slavă, 24adică, pe noi, pe care ne‐a și chemat, nu
numai dintre iudei, ci și dintre Neamuri? 25După cum zice și în Osea: Voi
numi popor al meu pe cel care nu este poporul meu și iubită pe cea care nu este iubită. 26Și
va fi așa: în locul unde li s‐a zis: Voi nu sunteți poporul meu: acolo vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui viu. 27Iar Isaia strigă despre Israel
: Dacă numărul copiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița
va fi mântuită. 28Căci Domnul va face
cuvântul său pe pământ, sfârșindu‐l și scurtându‐l. 29Și după cum a zis mai înainte Isaia: Dacă
Domnul Savaot nu ne‐ar fi lăsat o sămânță, am fi fost ca
Sodoma și am fi fost asemănați cu Gomora.
Neamurile au căpătat mântuirea
30Ce vom zice dar? Că Neamurile
10.20
care nu urmăreau dreptatea au aflat dreptatea, dar dreptatea care
este din credință; 31iar Israel, urmărind
11.7
o lege de dreptate, n‐a
ajuns la legea aceea. 32Pentru ce? Pentru că nu era căutată din credință, ci ca din fapte. S‐au
poticnit de piatra de poticnire, 33după cum este scris: Iată
28.16Mat. 21.421 Pet. 2.6‐8
eu pun în Sion o piatră de poticnire și
o stâncă de cădere: și cine crede în el nu va fi rușinat.