Joi 4 iunie ne-am deplasat în satul Coșnea, jud. Bacău, cu o mașină plină de Biblii pentru copii, dulciuri, haine, jucării și rechizite.
Persoane care au dorit să rămână anonime ne-au contactat pentru a susține financiar cadourile oferite copiilor împreună cu Bibliile oferite de Societatea Biblică. Familiile staff-ului SBIR s-a ocupat de pachete.
Satul Coșnea care se află pe un drum forestier la o distanță de 20 km de o comună asfaltată, pare uitat de această lume. Pe măsură ce-l străbați întâlnești oameni simpli, muncitori cu zâmbetul pe buze. Așa l-am surprins și pe tatăl lui Eduard, Maria și Mara, încârcând împreună cu copiii o căruță de pietre. Am stat puțin de vorbă și am descoperit un om simplu și onest, care ne-a spus despre copii săi: „Din copii ca aceștia ies oameni adevărați!”. O frază rostită cu multă tărie din inima unui om care știa ce spune.
Copii săraci care nu se victimizează, obișnuiți cu munca și cu o mare determinare pentru viață. Așa i-am resimțit pe copiii adunați de Pr. Alexie la Biserica din sat.
Pr. Alexie: „Este un sat de oameni gospodari, care au învățat să nu aștepte nimic de la stat ci să-și rezolve între ei problemele.”
Așa părinți, așa copii!