Știri aprilie

Biblia între viață și moarte – Vindecând trauma oamenilor bolnavi de cancer

Grupul 1

În pofida coronavirusului care a impus distanțarea socială, proiectul de consiliere psihologică-spirituală a pacienților cu cancer a continuat online. Nimic nu poate împiedica întâlnirea dintre oameni pentru că ea este una emoțională și spiritiuală în același timp. În aceste întâlniri oameni au înțeles cu atât mai mult că „Unde sunt doi în Numele meu acolo sunt și Eu”. Adică acolo există iubire. Este ceea ce exersăm în energia întâlnirii online care este cu adevărat un potențial al vindecării.

Grupul 2

În Vinerea Mare ne-am Întâlnit virtual cu doamnele de la Hospice Casa Speranței în cadrul proiectului “Biblia pentru bolnavii de cancer”. Am trăit o mare bucurie a revederii și am împărtășit câte un gând profund din inimă. Am vorbit despre semnificația Postului Paștelui în acest an, un post care ne-a îndemnat la interiorizare și care a determinat multe doamne să caute sprijin în ruăciune și în cuvintele Bibliei. Am cântat și ne-am bucurat împreuna, …pandemia vrea să ne izoleze dar noi găsim căi de apropiere sufletească. A fost o întâlnire frumoasă în spiritul sărbătorii Învierii lui Hristos.

Această postare a fost publicată în luni 20 aprilie 2020

 

 

Prin continuarea utilizării acestui site, sunteți de acord cu plasarea și utilizarea cookie-urilor de către SBIR și terți[ascunde mesajul]
Soc. Biblică Interconf. din România

v.3.57.0

Societatea Biblică Interconfesională din România
Calea Călărașilor 173
Bl.42, Sc.2, Ap.35, interfon 35C
030615 București
sector 3
Telefon: 0040 21 3208479
Email: sbiromania@gmail.com

Depozit SBIR
Strada Mihăileanu Ștefan 23
024021 București
sector 2
Telefon: 0040 74 0025690

Facebook YouTube Linkedin