Vestirea lui Hristos răstignit
1 Iar eu, când am venit la voi, fraţilor, am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu, dar nu prin cuvântări meşteşugite sau prin înţelepciune omenească, 2 pentru că am hotărât să nu ştiu nimic altceva între voi, în afară de Iisus Hristos, şi încă şi pe acesta răstignit. 3 Aşa am şi fost la voi: cu trupul slab, cu frică şi cu mare cutremur. 4 Iar cuvântul meu şi predica mea nu au fost ca acelea care conving prin înţelepciunea cuvintelor, ci s-au dovedit adevărate prin arătarea Duhului şi a puterii lui Dumnezeu, 5 astfel încât credinţa voastră să nu se întemeieze pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Înţelepciunea evangheliei
6 Totuşi, noi vestim o înţelepciune pentru cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea veacului acestuia, nici cea a stăpânitorilor acestui veac, care vor şi pieri; 7 ci vestim înţelepciunea lui Dumnezeu cea cu taine, cea ascunsă, pe care a rânduit-o Dumnezeu mai înainte de veacuri spre slava noastră. 8 Această înţelepciune n-a cunoscut-o nici unul dintre stăpânitorii veacului acestuia, căci, dacă ar fi cunoscut-o, nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei. 9 Însă, precum stă scris:
Cele pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit
şi la inima omului nu s-au suit,
pe care le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc,
10 pe acestea ni le-a descoperit nouă Dumnezeu prin Duhul; pentru că Duhul pe toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu. 11 Cine dintre oameni cunoaşte cele ale omului, în afară de duhul omului care este în el? Tot aşa este şi cu cele ale lui Dumnezeu: nimeni nu le-a cunoscut, în afară de Duhul lui Dumnezeu. 12 Iar noi nu am primit duhul lumii, ci Duhul care este din Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu. 13 Pe acestea vi le vestim, dar nu prin cuvinte pe care le învaţă înţelepciunea omenească, ci prin cuvinte pe care le învaţă Duhul, supunând cele duhovniceşti judecăţii oamenilor duhovniceşti. 14 Omul care are numai suflare de viaţă în el nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, fiindcă pentru el sunt nebunie şi nu le poate cunoaşte, pentru că ele se judecă duhovniceşte. 15 Însă cel care are Duhul le judecă pe toate, iar el nu poate fi judecat de nimeni.
16 Căci:
cine a cunoscut gândul Domnului
ca să-L poată învăţa pe El?
Dar noi avem gândul lui Hristos.
Propovăduirea lui Pavel
1 Cât despre mine, fraților, când am venit la voi, n‑am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau o înțelepciune strălucită. 2 Căci n‑am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și încă răstignit. 3 Eu însumi, în slăbiciune , cu frică și cu mult tremur am venit la voi. 4 Și cuvântul meu și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într‑o dovadă de Duh și de putere, 5 pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Înțelepciunea creștină
6 O înțelepciune propovăduim și noi printre cei desăvârșiți, dar nu a veacului acestuia, nici a conducătorilor acestui veac, care sunt ca și nimiciți. 7 Dimpotrivă, propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu cea tainică și ținută ascunsă, pe care a rânduit‑o Dumnezeu spre slava noastră, mai înainte de veci, 8 și pe care n‑a cunoscut‑o niciunul dintre conducătorii acestui veac; căci, dacă ar fi cunoscut‑o, nu L‑ar fi răstignit pe Domnul slavei. 9 Dar s‑a întâmplat după cum este scris:
Lucruri pe care ochiul nu le‑a văzut,
urechea nu le‑a auzit
și la inima omului nu s‑au suit
a pregătit Dumnezeu pentru cei ce‑L iubesc.
10 Nouă însă Dumnezeu ni le‑a descoperit prin Duhul. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 11 Într‑adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului dacă nu duhul omului, care este în el? Tot așa , nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, ci numai Duhul lui Dumnezeu. 12 Iar noi n‑am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile pe care ni le‑a dăruit Dumnezeu. 13 Și vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate din înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești. 14 Dar omul lumesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu; pentru el sunt o nebunie și nu le poate înțelege, pentru că ele trebuie judecate duhovnicește. 15 Omul duhovnicesc , dimpotrivă, judecă totul, dar el însuși nu poate fi judecat de nimeni. 16 Căci cine a cunoscut gândul Domnului, ca să‑I poată da învățătură? Noi însă avem gândul lui Hristos.