Parabola viticultorilor
1 Şi a început să le vorbească în parabole: „Un om a sădit o vie, a înconjurat-o cu gard, a săpat în ea un teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. 2 Când a venit vremea roadelor, a trimis la lucrători un rob, ca să ia de la ei din roadele viei. 3 Dar ei, luându-l pe acel rob, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4 El a trimis un alt rob la ei şi aceluia i-au spart capul şi l-au necinstit. 5 A trimis altul apoi. Pe acesta l-au ucis. Apoi pe mulţi alţii, pe unii i-au bătut, pe alţii i-au omorât. 6 Avea şi un fiu iubit. Şi pe acela l-a trimis în cele din urmă la ei, zicând: Le va fi ruşine de fiul meu. 7 Dar lucrătorii s-au vorbit între ei: Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră. 8 Şi, luându-l, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. 9 Deci ce va face stăpânul viei? Va veni şi îi va nimici pe lucrători, iar via o va da altora. 10 N-aţi citit niciodată Scriptura aceasta:
Piatra pe care au nesocotit-o zidarii,
aceasta a ajuns în capul unghiului.
11 De la Domnul a venit lucrul acesta
şi este minunat în ochii noştri ”?
12 Atunci căutau să-L prindă, dar se temeau de popor, fiindcă înţeleseseră că lor le spusese parabola. Şi lăsându-L, au plecat.
Tributul către Cezar
13 Apoi au trimis la El pe unii dintre farisei şi irodieni, ca să-L prindă cu vreun cuvânt. 14 Şi ei au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu priveşti la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Este bine să dăm bir Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm?” 15 Iar El, cunoscându-le ipocrizia, le-a zis: „De ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd.” 16 Când I-au adus, El le-a zis: „Al cui este chipul acesta şi a cui este inscripţia?” Ei au spus: „Ale Cezarului.” 17 Iar Iisus le-a spus: „Daţi Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.” Şi se minunau de El.
Confruntări şi polemici în Ierusalim
18 Au venit apoi la El saducheii, cei care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat: 19 „Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris că dacă moare fratele cuiva şi soţia rămâne fără să aibă copil, fratele lui să o ia de soţie şi să-i ridice un urmaş fratelui său. 20 Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie şi, murind, n-a lăsat urmaş. 21 Atunci a luat-o cel de-al doilea frate. Dar a murit şi el şi nu a lăsat urmaş; la fel şi al treilea. 22 Şi toţi şapte au luat-o, dar n-au lăsat urmaş. În urma tuturor, a murit şi femeia. 23 La înviere, deci când vor învia, a cui dintre aceştia va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie.” 24 Iisus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi din pricina aceasta: pentru că nu cunoaşteţi Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? 25 Pentru că atunci când vor învia din morţi, oamenii nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. 26 Şi despre faptul că morţii vor învia nu aţi citit niciodată în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug şi i-a zis: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? 27 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”
28 Atunci unul dintre cărturarii care îi auzise discutând s-a apropiat şi, văzând că le-a răspuns bine, L-a întrebat: „Care este prima dintre porunci?” 29 Iisus i-a răspuns: „Prima este: Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. 30 şi Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta . 31 A doua este aceasta: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi . Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 32 Atunci cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule, adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El. 33 Şi că a-L iubi pe El din toată inima şi din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.” 34 Atunci Iisus, văzând că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: „Nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu”. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L întrebe nimic.
35 Iisus le spunea, învăţând în Templu: „Cum de zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? 36 fiindcă David însuşi a zis în Duhul Sfânt:
Domnul a zis Domnului meu:
Şezi la dreapta Mea,
până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi
aşternut picioarelor Tale.
37 Dacă David însuşi îl numeşte Domn, cum dar îi este el şi fiu?” Şi mulţimea de oameni Îl asculta cu bucurie.
38 Iarăşi le zicea pe când îi învăţa: „Aveţi grijă la cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să-i salute oamenii prin pieţe, 39 să se aşeze pe locurile din frunte în sinagogi şi să stea în capul mesei la ospeţe. 40 Ei secătuiesc casele văduvelor şi se roagă îndelung de ochii lumii. Aceştia vor primi mult mai multă pedeapsă.”
Ofranda văduvei
41 Pe când şedea în preajma cutiei darurilor, a văzut cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mulţi bani. 42 Şi a venit şi o văduvă săracă şi a pus doi bănuţi, adică un codrant. 43 Atunci a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun, că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât au aruncat toţi ceilalţi în cutia darurilor. 44 Pentru că toţi au aruncat din ceea ce le prisosea, dar ea, din ceea ce-i lipsea, a pus acolo toată viaţa ei.”
Pilda lucrătorilor viei
(Matei 21:33‑46. Luca 20:9‑19)
1 Isus a început să le vorbească în pilde.
„Un om a sădit o vie. A împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc și a zidit un turn , a arendat‑o unor lucrători și a plecat în călătorie. 2 La vremea potrivită, a trimis la lucrători un rob, ca să ia de la lucrători din roadele viei. 3 Dar aceștia, prinzându‑l, l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 4 Și din nou a trimis la ei pe un alt rob; pe acela l‑au rănit la cap și l‑au batjocorit. 5 A mai trimis un altul, pe care l‑au omorât; apoi pe mulți alții: pe unii i‑au bătut, iar pe alții i‑au omorât. 6 Mai avea pe cineva: pe fiul său iubit; în cele din urmă, l‑a trimis și pe acesta la ei, zicându‑și: «De fiul meu se vor rușina.» 7 Dar lucrătorii aceia au zis între ei: «Iată‑l pe moștenitor; haideți să‑l omorâm, și moștenirea va fi a noastră!» 8 Și, prinzându‑l, l‑au omorât și l‑au aruncat afară din vie. 9 Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni și‑i va omorî pe lucrători, iar via o va da altora. 10 N‑ați citit scriptura aceasta:
Piatra pe care au lepădat‑o zidarii
a ajuns în capul unghiului;
11 De la Domnul s‑a făcut aceasta,
și este minunat în ochii noștri ?”
12 Ei căutau să‑L prindă, dar se temeau de mulțime. Pricepuseră că pentru ei spusese El pilda aceasta. Și, lăsându‑L, au plecat.
Birul plătit cezarului
(Matei 22:15‑22. Luca 20:20‑26)
13 Și i‑au trimis la El pe unii dintre farisei și dintre irodieni ca să‑L prindă cu vorba. 14 Aceștia au venit și I‑au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu ții seama de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat îi înveți calea lui Dumnezeu. Este îngăduit să dăm bir cezarului sau nu? 15 Să dăm sau să nu dăm?” Isus , cunoscându‑le fățărnicia, le‑a răspuns: „De ce Mă ispitiți? Aduceți‑Mi un dinar ca să‑l văd!” 16 Iar ei I‑au adus. Isus i‑a întrebat: „Chipul acesta și inscripția ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I‑au răspuns ei. 17 Atunci, Isus le‑a zis: „Dați‑i cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Și se mirau foarte mult de El.
Despre înviere
(Matei 22:23‑33. Luca 20:27‑40)
18 Saducheii , care zic că nu este înviere, au venit la Isus și L‑au întrebat: 19 „Învățătorule, Moise ne‑a scris că, dacă moare cineva și‑i rămâne femeia văduvă fără să aibă copil, fratele lui să o ia de soție și să‑i ridice acestuia urmași. 20 Erau șapte frați. Primul și‑a luat soție și a murit fără să lase urmași. 21 Al doilea a luat‑o de soție și a murit fără să lase urmași. Tot așa și al treilea. 22 Și niciunul din cei șapte n‑a lăsat urmași. În cele din urmă, a murit și femeia. 23 La înviere, [când vor învia,] a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut‑o de soție.” 24 Isus le‑a zis: „Oare nu vă rătăciți voi din pricină că nu cunoașteți Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. 26 Cât despre faptul că morții învie, n‑ați citit în cartea lui Moise, în locul despre rug, când i‑a spus Dumnezeu: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov ? 27 El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!”
Cea mai mare poruncă
(Matei 22:34‑40. Luca 10:25‑28)
28 Unul din cărturari, care‑i auzise vorbind, văzând că Isus le răspunsese bine, s‑a apropiat de El și L‑a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” 29 Isus i‑a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn! 30 și: Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta! [Iată porunca dintâi.] 31 Iar a doua este aceasta: Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți! Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 32 Cărturarul I‑a zis: „Bine, învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur , că nu este altul în afară de El 33 și că a‑L iubi pe El din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul și cu toată puterea și a‑l iubi pe aproapele ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile‑de‑tot și jertfele.” 34 Isus, văzând că a răspuns cu pricepere, i‑a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.” Și nimeni nu îndrăznea să‑I mai pună întrebări.
Al cui fiu este Hristosul?
(Matei 22:41‑46. Luca 20:41‑44)
35 Pe când dădea învățătură în Templu, Isus a zis: „Cum spun cărturarii că Hristosul este fiul lui David? 36 Însuși David a zis, prin Duhul Sfânt:
Domnul a zis Domnului meu:
«Șezi la dreapta Mea
până voi pune pe vrăjmașii Tăi
sub picioarele Tale!»
37 Dacă însuși David Îl numește Domn, atunci cum este El fiul lui?” Și mulțimea Îl asculta cu plăcere.
Cărturarii, condamnați de Isus
(Matei 23:1‑36. Luca 20:45‑47)
38 În învățătura Lui, Isus zicea: „Feriți‑vă de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi și să fie salutați prin piețe, 39 să aibă scaunele dintâi în sinagogi și locurile de cinste la ospețe; 40 casele văduvelor le mănâncă și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o mai mare osândă.”
Văduva săracă
(Luca 21:1‑4)
41 Isus stătea jos în fața vistieriei Templului și Se uita cum arunca mulțimea bani în vistierie. Mulți care erau bogați aruncau mult. 42 A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți , care fac un codrant . 43 Isus i‑a chemat pe ucenicii Săi și le‑a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce aruncă în vistierie, 44 căci toți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce‑i mai rămăsese ca să trăiască.”