Necinstea soţilor Anania şi Safira
1 Dar un om numit Anania, împreună cu soţia lui, Safira, a vândut o bucată de pământ 2 şi, cu ştirea soţiei lui, dar pe ascuns, a păstrat o parte din preţ, pe când cealaltă parte a adus-o şi a pus-o la picioarele apostolilor. 3 Dar Petru i-a spus: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să-l minţi pe Duhul Sfânt şi să păstrezi ascunsă o parte din preţul pământului? 4 Dacă păstrai pământul, nu rămânea al tău, iar dacă îl vindeai nu aveai dreptul să faci ce vrei cu banii? Cum de a ajuns lucrul acesta în inima ta? Nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu!” 5 Când a auzit Anania cuvintele acestea a căzut fără suflare; şi o mare frică i-a cuprins pe toţi cei ce au auzit. 6 Tinerii s-au ridicat şi l-au înfăşurat, l-au scos afară şi l-au îngropat.
7 După aproape trei ceasuri, a intrat şi soţia sa, fără să ştie ce se întâmplase. 8 Petru a întrebat-o: „Spune-mi, cu atât aţi vândut pământul?” iar ea a zis: „Da, cu atât!”. 9 Petru i-a răspuns: „Cum de v-aţi înţeles voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată, cei ce ţi-au îngropat soţul sunt la uşă, gata să te scoată afară şi pe tine!” 10 Ea a căzut imediat la picioarele lui, fără suflare. Tinerii au intrat şi, văzând că a murit, au scos-o şi au îngropat-o lângă soţul ei. 11 Şi o mare frică a cuprins întreaga Biserică şi pe toţi cei ce ascultaseră aceste lucruri.
12 Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în popor şi se adunau într-un singur cuget la Poarta lui Solomon, 13 unde nimeni din ceilalţi nu îndrăznea să li se alăture, dar poporul îi lăuda. 14 Tot mai mulţi se adăugau celor ce credeau în Domnul, o mulţime de bărbaţi şi de femei, 15 aşa încât scoteau bolnavii pe străzi şi îi puneau pe paturi şi pe tărgi, ca măcar umbra lui Petru să îi atingă, pe unul sau altul dintre ei. 16 Veneau mulţi şi din cetăţile din jurul Ierusalimului aducând bolnavi şi oameni chinuiţi de duhuri necurate – şi toţi se vindecau.
Apostolii sunt persecutaţi pentru Numele lui Iisus
17 Atunci marele preot şi împreună cu el toţi din partida saducheilor s-au ridicat plini de invidie, 18 au pus mâna pe apostoli şi i-au aruncat în temniţă. 19 Dar în timpul nopţii, un înger al Domnului a deschis uşa temniţei şi i-a scos spunând: 20 „Mergeţi şi staţi în Templu şi vestiţi poporului toate cuvintele Vieţii acesteia!” 21 Ascultându-l, ei au intrat dimineaţa în Templu şi au început să înveţe. Când a venit marele preot şi însoţitorii lui au convocat sinedriul şi întreg sfatul bătrânilor poporului Israel şi au trimis să-i scoată din închisoare. 22 Slujitorii, când au ajuns acolo, nu i-au găsit, s-au întors şi au dat de veste: 23 „Am găsit temniţa bine închisă şi gărzile în picioare lângă uşi, dar când am deschis nu era nimeni înăuntru.” 24 La auzul acestor cuvinte comandantul gărzii Templului şi marii preoţi au rămas uimiţi şi nu ştiau la ce să se mai aştepte. 25 Cineva a venit însă şi le-a zis: „Iată că bărbaţii pe care i-aţi închis sunt în Templu şi învaţă poporul!” 26 Atunci comandantul şi oamenii lui au mers şi i-au adus, dar nu cu forţa, căci le era frică să nu îi omoare poporul cu pietre. 27 Odată aduşi, i-au pus în faţa sinedriului şi marele preot i-a întrebat: 28 „Nu v-am poruncit noi cu tărie să nu mai învăţaţi în Numele acesta? Şi, iată, voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi acum să ne scoateţi pe noi vinovaţi pentru sângele omului acestuia!” 29 Petru şi apostolii i-au răspuns: „Trebuie să-l ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. 30 Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Iisus pe care voi l-aţi omorât şi l-aţi atârnat pe lemn. 31 Pe El Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa, ca să fie Stăpânitor şi Mântuitor şi să-i dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. 32 Noi suntem martori pentru aceste cuvinte şi, la fel, şi Duhul Sfânt pe care l-a dat Dumnezeu celor ce-l ascultă.”
33 Cei de faţă s-au mâniat cumplit şi se sfătuiau să-i ucidă. 34 Atunci, s-a ridicat un fariseu din sinedriu pe nume Gamaliel, un învăţător al Legii preţuit de tot poporul, şi a poruncit să-i scoată puţin afară pe apostoli. 35 Apoi le-a zis celorlalţi „Israeliţi, aveţi mare grijă ce voiţi să faceţi cu oamenii aceştia! 36 Acum câtva timp s-a ridicat Teuda, care spunea că este cineva, şi a tras după el aproape patru sute de bărbaţi. Când a fost omorât, toţi cei care-l urmau au fost împrăştiaţi şi nu s-a ales nimic de ei. 37 După aceea, în vremea recensământului, s-a ridicat Iuda galileanul şi a adunat şi el mult popor în urma lui; dar a murit şi toţi cei care erau de partea lui s-au risipit. 38 Acum deci vă zic: depărtaţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace! Dacă planul şi lucrarea lor sunt omeneşti, vor fi nimicite; 39 dar dacă sunt de la Dumnezeu, nu îi veţi putea nimici. Să nu vă treziţi cumva că luptaţi împotriva lui Dumnezeu!” Ei l-au ascultat. 40 Şi chemându-i pe apostoli, au pus să fie biciuiţi. Apoi le-au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Iisus şi le-au dat drumul. 41 Ei au plecat dinaintea sinedriului şi se bucurau că au fost învredniciţi să sufere batjocură pentru Numele Lui. 42 Şi ziua întreagă, în Templu şi în case, nu încetau să înveţe şi să-l vestească pe Hristos Iisus.
1 Dar un om numit Anania, împreună cu Safira, soția lui, a vândut un ogor 2 și a păstrat o parte din preț cu știrea soției lui. Apoi a adus cealaltă parte și a pus‑o la picioarele apostolilor. 3 Petru i‑a zis: „Anania, de ce ți‑a umplut Satana inima ca să‑L minți pe Duhul Sfânt și să păstrezi o parte din prețul ogorului? 4 Dacă nu‑l vindeai, nu rămânea al tău? Și după ce l‑ai vândut, nu rămâneau banii în stăpânirea ta? Cum de ți‑ai pus în gând să faci acest lucru? Nu pe oameni i‑ai mințit, ci pe Dumnezeu.” 5 Când a auzit aceste cuvinte, Anania a căzut și și‑a dat sufletul. O mare frică i‑a cuprins pe toți cei ce ascultau aceste lucruri . 6 Tinerii s‑au ridicat, l‑au acoperit, l‑au dus afară și l‑au îngropat.
7 Cam după trei ceasuri a intrat și soția lui, fără să știe ce se întâmplase. 8 Petru i‑a zis: „Spune‑mi, cu atât ați vândut ogorul?” Ea a răspuns: „Da, cu atât.” 9 Atunci, Petru i‑a zis: „Cum de v‑ați învoit să‑L ispitiți pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l‑au îngropat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor duce și pe tine!” 10 Ea a căzut dintr‑odată la picioarele lui și și‑a dat sufletul. Când au intrat tinerii, au găsit‑o moartă; au scos‑o afară și au îngropat‑o lângă bărbatul ei. 11 O mare frică a cuprins toată biserica și pe toți cei ce au auzit aceste lucruri .
Lucrarea apostolilor
12 Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Fiind toți într‑un cuget, se adunau în Porticul lui Solomon 13 și niciunul dintre ceilalți nu cuteza să li se alăture; dar poporul îi lăuda mult. 14 Mulțimea celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult, 15 încât îi scoteau pe bolnavi pe ulițe și îi puneau pe paturi și pe rogojini, pentru ca, atunci când avea să treacă Petru, măcar umbra lui să se oprească peste vreunul dintre ei. 16 Se adunau la Ierusalim și mulțimi din cetățile vecine, aducând bolnavi și oameni chinuiți de duhuri necurate, și toți se vindecau.
Întemnițarea și eliberarea apostolilor
17 Atunci , marele‑preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică gruparea saducheilor, s‑au ridicat plini de invidie, 18 au pus mâna pe apostoli și i‑au aruncat în temniță. 19 Dar în timpul nopții, un înger al Domnului a deschis ușile temniței, i‑a scos afară și le‑a zis: 20 „Mergeți, stați în Templu și vestiți poporului toate cuvintele acestei Vieți!” 21 Când au auzit ei , au intrat dis‑de‑dimineață în Templu și au început să dea învățătură. Marele‑preot și cei ce erau cu el au venit, au adunat Sinedriul, adică sfatul bătrânilor fiilor lui Israel, și au trimis la temniță să‑i aducă pe apostoli . 22 Când au sosit gărzile, nu i‑au găsit în temniță. S‑au întors și au dat de veste, 23 zicând: „Temnița am găsit‑o bine încuiată și pe paznici stând în picioare la uși, dar când am deschis, n‑am găsit pe nimeni înăuntru!” 24 Auzind aceste cuvinte, căpitanul gărzii Templului și preoții de seamă au rămas uimiți și se întrebau cum s‑a putut întâmpla așa ceva. 25 Cineva a venit și le‑a dat de veste: „Iată, oamenii pe care i‑ați aruncat în temniță stau în Templu și dau învățătură poporului!” 26 Atunci, căpitanul gărzii Templului a mers cu străjerii ca să‑i aducă, dar nu cu forța, căci se temeau să nu fie uciși cu pietre de popor.
27 După ce i‑au adus, i‑au pus înaintea Sinedriului, iar marele‑preot i‑a întrebat, 28 zicând: „Nu v‑am poruncit noi cu tărie să nu dați învățătură în numele acesta? Și iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aruncați asupra noastră sângele acestui om!” 29 Drept răspuns, Petru și apostolii au zis: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni! 30 Dumnezeul părinților noștri L‑a înviat pe Isus, pe care voi L‑ați omorât atârnându‑L pe lemn. 31 Pe El Dumnezeu L‑a înălțat la dreapta Lui ca Întemeietor și Mântuitor , ca să‑i dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. 32 Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L‑a dat celor ce I se supun.”
33 Când au auzit aceasta , ei s‑au mâniat cumplit și voiau să‑i omoare. 34 Dar un fariseu numit Gamaliel , un învățător al Legii prețuit de tot poporul, s‑a ridicat în Sinedriu și a poruncit să‑i scoată pe oameni afară pentru câtva timp. 35 Apoi a zis: „Bărbați israeliți, luați seama la ce aveți de gând să faceți cu oamenii aceștia! 36 Căci nu demult s‑a arătat Teuda, care zicea că este cineva și căruia i s‑au alăturat cam patru sute de bărbați. El a fost omorât și toți cei ce se încredeau în el au fost risipiți și s‑a ales praful de ei. 37 După el s‑a ridicat Iuda Galileeanul, pe vremea recensământului, și a atras mult popor de partea lui. A pierit și el, iar toți cei ce se încredeau în el au fost risipiți. 38 De aceea, vă zic: depărtați‑vă de oamenii aceștia și lăsați‑i! Dacă planul sau lucrul aceasta este de la oameni, va fi nimicit; 39 dar dacă este de la Dumnezeu, nu‑l veți putea nimici. Nu cumva să vă treziți luptând împotriva lui Dumnezeu!” Ei l‑au ascultat. 40 Și după ce i‑au chemat pe apostoli, i‑au bătut , le‑au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus și le‑au dat drumul. 41 Apostolii au plecat din fața Sinedriului, bucurându‑se că au fost învredniciți să fie înjosiți pentru Numele Lui . 42 Și în fiecare zi, în Templu și în case, nu încetau să‑i învețe pe oameni și să‑L vestească pe Isus ca Hristos.