Biserica alege ajutoare pentru apostoli
1 În zilele acelea, când numărul ucenicilor crescuse, s-a stârnit o nemulţumire între evreii de limbă greacă şi evreii din Ierusalim pentru că văduvele celor dintâi erau trecute cu vederea în ajutorul zilnic. 2 Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi le-au spus: „Nu e bine ca noi să lăsăm cuvântul lui Dumnezeu şi să slujim la mese. 3 Alegeţi dintre voi şapte bărbaţi cu nume bun, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, ca să le încredinţăm lucrarea aceasta, 4 iar noi ne vom ocupa cu rugăciunea şi cu slujirea cuvântului.” 5 Sfatul lor a plăcut întregii adunări şi i-au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia, 6 care au fost aduşi înaintea apostolilor şi aceştia, rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei. 7 Iar cuvântul lui Dumnezeu creştea şi numărul ucenicilor se înmulţea foarte mult în Ierusalim. Şi chiar dintre preoţi, mulţi ascultau şi credeau.
Arestarea lui Ştefan
8 Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. 9 Atunci, unii din sinagoga zisă a liberţilor , a cirenenilor şi a alexandrinilor, şi unii din Cilicia şi Asia, s-au ridicat şi căutau să se înfrunte cu Ştefan, 10 dar nu puteau face faţă înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el. 11 Atunci au pus nişte oameni să spună: „L-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu!” 12 Au întărâtat poporul, pe bătrâni şi pe învăţaţi, şi năvălind, l-au prins şi l-au adus în sinedriu. 13 Acolo au pus nişte martori mincinoşi să spună: „Omul acesta nu încetează să vorbească împotriva acestui loc sfânt şi împotriva Legii. 14 L-am auzit noi zicând că acel Iisus Nazarineanul va distruge locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.” 15 Şi, aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei aşezaţi în sinedriu au văzut că faţa îi era ca de înger.
Cei șapte diaconi
1 În zilele acelea, când s‑a înmulțit numărul ucenicilor , evreii vorbitori de greacă au început să cârtească împotriva evreilor din Ierusalim pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțirea hranei zilnice. 2 Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și au zis: „Nu este potrivit ca noi să lăsăm deoparte Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. 3 Căutați printre voi, fraților, șapte bărbați cu nume bun, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care să‑i punem în lucrarea aceasta, 4 iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea Cuvântului!” 5 Vorbirea aceasta a fost pe placul întregii mulțimi. I‑au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip , pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae , un prozelit din Antiohia. 6 I‑au înfățișat înaintea apostolilor, care , după ce s‑au rugat, și‑au pus mâinile peste ei. 7 Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, numărul ucenicilor din Ierusalim creștea foarte mult și o mare mulțime de preoți se supuneau credinței.
Ștefan, învinuit de blasfemie
8 Ștefan, plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. 9 S‑au ridicat unii din sinagoga numită a liberților, a cirenienilor și a alexandrinilor, împreună cu cei din Cilicia și din Asia, și au început o dispută cu Ștefan, 10 dar nu puteau ține piept înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el . 11 Atunci au tocmit în ascuns niște oameni care să zică: „Noi l‑am auzit rostind blasfemii împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu.” 12 Au întărâtat poporul, pe bătrâni și pe cărturari, s‑au năpustit asupra lui, au pus mâna pe el și l‑au dus în Sinedriu. 13 Au pus martori mincinoși, care ziceau: „Omul acesta nu încetează să vorbească împotriva acestui loc sfânt și împotriva Legii. 14 L‑am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma locașul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le‑a dat Moise.” 15 Toți cei ce erau în Sinedriu și‑au ațintit privirile asupra lui Ștefan și i‑au văzut fața ca o față de înger.