Salutări
1 Iacov, robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos, către cele douăsprezece seminţii răspândite în lume: Bucuraţi-vă!
Încurajare la credinţă şi înţelepciune
2 Să consideraţi drept o mare bucurie, fraţii mei, când vin peste voi diferite încercări, 3 ştiind că din încercarea credinţei voastre se naşte răbdarea, 4 iar răbdarea trebuie să ajungă la desăvârşire în voi, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, fără a vă lipsi ceva. 5 Dacă cineva dintre voi este lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, cel ce dă tuturor cu dărnicie, fără să reproşeze ceva, şi i se va da. 6 Dar să ceară cu credinţă, fără a se îndoi de nimic, pentru că cel care se îndoieşte este asemenea valului mării, clătinat de vânt şi tras încoace şi încolo. 7 Omul acela să nu creadă că va primi ceva de la Domnul, 8 căci este om cu sufletul împărţit, nestatornic în toate căile lui.
Săracii şi bogaţii
9 Fratele sărac să se laude cu înălţimea la care îl duce Dumnezeu, 10 iar cel bogat să se laude cu nimicnicia lui, pentru că va trece ca floarea ierbii. 11 Căci a răsărit soarele cu văpaia lui şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi podoaba feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în drumurile sale.
Despre încercări
12 Fericit este omul care îndură ispita, pentru că, fiind încercat, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. 13 Nimeni, atunci când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!” fiindcă Dumnezeu nu este ispitit de cele rele şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni; 14 ci fiecare se ispiteşte singur, fiind târât şi momit chiar de pofta sa; 15 apoi pofta, după ce a zămislit, naşte păcatul, iar păcatul, după ce e înfăptuit, aduce pe lume moarte.
16 Nu vă înşelaţi, fraţii mei iubiţi! 17 Toată dăruirea cea bună şi orice dar desăvârşit sunt de sus şi se coboară de la Părintele luminilor, în care nu este schimbare, nici măcar umbră de schimbare. 18 El, după voia Sa, ne-a născut prin cuvântul adevărului ca să fim primul rod al făpturilor Lui.
Auzirea şi împlinirea cuvântului
19 Înţelegeţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie gata să asculte şi să nu se grăbească să vorbească sau să se mânie, 20 pentru că mânia omului nu înfăptuieşte dreptatea lui Dumnezeu. 21 De-aceea, lăsând deoparte orice murdărie şi revărsare a răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele. 22 Împliniţi cuvântul, nu fiţi numai ascultători ai lui, înşelându-vă singuri. 23 Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului şi nu-l împlineşte, se aseamănă omului care îşi priveşte chipul în oglindă; 24 s-a privit, a plecat şi-ndată a uitat cum era. 25 Dar cine a privit spre legea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu numai un ascultător care uită, ci un împlinitor al ei cu fapta, acesta va fi fericit în ceea ce va face. 26 Dacă i se pare cuiva că este evlavios, dar nu-şi înfrânează limba, îşi înşeală inima, evlavia lui este zadarnică. 27 Evlavia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este aceasta: să ai grijă de orfani şi de văduve în necazul lor şi să te păzeşti nepătat de lume.
Urarea
1 Iacov , rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții care sunt răspândite în lume : salutări!
Credință și înțelepciune
2 Frații mei, când treceți prin felurite încercări, să le priviți cu toată bucuria, 3 fiindcă știți că încercarea credinței voastre aduce răbdare. 4 Dar răbdarea trebuie să‑și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu vă lipsească nimic.
5 Dacă vreunul dintre voi are nevoie de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, care le dă tuturor cu mână largă și fără reproșuri, și ea îi va fi dată. 6 Dar să o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, clătinat și dus de vânt încoace și încolo . 7 Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, 8 căci este un om cu inima împărțită și nestatornic în toate căile sale.
Sărăcie și bogăție
9 Cel aflat într‑o stare smerită să se laude cu înălțarea lui. 10 Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui, căci va trece ca floarea ierbii. 11 Răsare soarele cu arșița lui și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere – tot așa se va veșteji bogatul în umblările lui.
Încercare și ispită
12 Ferice de omul care rabdă ispita ! Căci, după ce a fost găsit bun , va primi cununa vieții, pe care le‑a făgăduit‑o [Dumnezeu] celor ce‑L iubesc. 13 Nimeni, când este ispitit , să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”! Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El Însuși nu ispitește pe nimeni. 14 Ci fiecare este ispitit când este atras de propria lui poftă și momit. 15 Apoi pofta , când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată înfăptuit, aduce moarte .
16 Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați: 17 orice lucru bun pe care‑l primim și orice dar desăvârșit sunt de sus, coborându‑se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare . 18 El , potrivit voii Sale, ne‑a născut prin Cuvântul adevărului ca să fim un prim rod al făpturilor Lui.
Importanța împlinirii Cuvântului
19 Să știți, preaiubiții mei frați: orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și zăbavnic la mânie , 20 căci mânia omului nu ajută la îndeplinirea dreptății lui Dumnezeu . 21 De aceea, lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi , care vă poate mântui sufletele!
22 Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători care se înșală singuri. 23 Căci, cine aude Cuvântul și nu‑l împlinește seamănă cu un om care își privește chipul într‑o oglindă 24 și, după ce s‑a privit, pleacă și uită îndată cum era. 25 Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea libertății, și va stărui în ea nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în ceea ce face.
26 Dacă cineva crede că este religios, dar nu‑și ține în frâu limba, ci își înșală inima, religiozitatea unui astfel de om este zadarnică. 27 Religiozitatea curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este aceasta: să‑i cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.